Mediafax Echipa

Un nou seism PUTERNIC loveşte Filipine, la doar o zi după un alt cutremur major

Un seism cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter s-a produs marţi, pe insula Samar din centrul arhipelagului filipinez, la doar o zi după ce un alt cutremur major a afectat nordul ţării, distrugând mai multe clădiri şi soldându-se cu cel puţin 16 morţi, relatează agenţia The Associated Press.

Noi date din ancheta la CREŞA din Iaşi, unde copiii erau învăţaţi să înjure. Unul dintre părinţi a încercat să se răzbune

Este anchetă la creşa din Iaşi, unde copiii erau învăţaţi să înjure şi erau ameninţaţi de îngrijitoare, după ce tatăl unuia dintre preşcolari s-a dus în biroul coordonatoarei şi a lovit-o, ca răzbunare pentru ce i s-a întâmplat fiicei lui.

Diagnosticul primit de Irina Begu după accidentarea de la Fed Cup: Rezultatul examenului RMN

Irina Begu s-a accidentat în finalul meciului cu Pauline Parmentier, duminică, 21 aprilie, la Rouen, în al patrulea meci din semifinalele Fed Cup. Partida a fost câştigată de jucătoarea din Franţa în trei seturi, cu scorul 6-3, 2-6, 6-2.

Strat nou de zăpadă pe Transalpina, la final de aprilie: „Este alb, este frumos, este de săniuţă”/ Utilajele curăţă drumul | VIDEO

Drumarii din judeţul Gorj intervin, marţi, pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Naţional 67 C - Transalpina, în staţiunea Rânca, după ce a nins, stratul nou depus fiind de aproximativ trei centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ULTIMA ORĂ Simona Halep s-a RETRAS din turneul de la Stuttgart, deşi făcuse deplasarea în Germania/ Motivul dezvăluit chiar de ea

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a decis, luni, 22 aprilie, să se retragă de la turneul de la Stuttgart, Germania, primul în care ar fi trebuit să evolueze în sezonul de zgură.

Un lider PSD vrea ordin de restricţie împotriva lui Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu” după ce ar fi fost agresat: ”Am sunat la 112” | VIDEO

Liviu Pop este decis să ceară un ordin de restricţie împotriva lui Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu”, după ce acesta l-a agresat verbal luni seara, la ieşirea dintr-un post de televiziune. Senatorul nu exclude o plângere colectivă pe care s-o facă alături de alţi colegi din PSD, hărţuiţi şi ei de Moroşanu.

Iohannis a respins REMANIEREA cerută de Dăncilă: Este o farsă, neavenită. Nu sunt de acord cu propunerile/ Ce spune şeful statului dacă PSD-ALDE aleg varianta „ocolitoare” a restructurării

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu este de acord cu remanierea şi că i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să vină cu alte propuneri sau cu miniştri interimar, propunerile actuale considerându-le nepotrivite.

Încă o elevă suspectă de MENINGITĂ meningococică: Adolescenta, transferată în stare gravă la Iaşi

O adolescentă în vârstă de 15 ani, suspectă de meningită meningococică, a fost transferată în stare gravă, marţi dimineaţa, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Este al treilea caz de meningită care se înregistrează în România în ultima săptămână.

Rusia, suspectată că perturbă cu tehnologie militară traficul în Marea Negră/ Sistemul, folosit de circa 10.000 de ori. „Transmiţătorul” s-ar afla într-un palat

Autorităţile ruse utilizează tehnologii de perturbare a sistemelor de navigaţie prin satelit GPS în culoarul maritim al Peninsulei Crimeea, se arată într-un raport elaborat de o organizaţie nonguvernamentală din Statele Unite, C4ADS.

Ilie Năstase, filmat în timp ce aruncă un pahar de cafea pe afişul lui Traian Băsescu: „Eşti nebun, Iliuţă. Te filmez!”- VIDEO

Fostul tenismen Ilie Năstase, primul pe lista UNPR la Europarlamentare a fost filmat în timp ce a aruncat cafea pe panoul de campanie a lui Traian Băsescu. Un membru PMP a postat înregistrarea pe reţelele sociale susţinând că acesta este un gest de golănie.

ŞTIRILE OREI 12.00 | 23 aprilie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00.

Ipoteză: Atentatele din Sri Lanka, puse în relaţie cu atacurile de la două moschei din Noua Zeelandă

Atentatele ce au vizat biserici şi hoteluri din Sri Lanka, în urma cărora cel puţin 320 de persoane au murit, au fost comise ca reacţie la atacurile teroriste de la două moschei din Noua Zeelandă, a declarat Ruwan Wijewarden, ministru de stat pentru Apărare, potrivit cotidianului The Guardian.

Eugen Nicolicea respinge informaţiile „denigratoare”: Marele secret al lui Nicolicea nu e niciun secret. Am absolvit cu 10 la licenţă

Eugen Nicolicea a scris, marţi, pe Facebook, referitor la "marele secret al lui Nicolicea", care "nu era niciun secret", că a absolvit Universitatea Spiru Haret cu nota 10 la examenul de licenţă. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor răspunde astfel informaţiilor „denigratoare” la adresa sa.

Ministerul Educaţiei, tăieri DRASTICE de locuri în învăţământul preuniversitar/ Câte clase de liceu vor dispărea

Ministerul Educaţiei a publicat o hotărâre de guvern, prin care propune reducerea locurilor destinate învăţământului preuniversitar cu frecvenţă zi, pentru anul şcolar 2019-2020. Locurile se vor reduce cu 29.400, adică 1.176 de clase de liceu, contrar propunerii iniţiale făcute în urmă cu o lună.

Focuri de armă, în Olt: Poliţiştii au folosit pistoalele din dotare pentru a prinde nişte hoţi surprinşi la furat

Doi hoţi au fost prinşi de poliţiştii din Olt, în timpul nopţii de luni spre marţi, după ce au fost trase focuri de armă în plan vertical şi în roţile căruţei cu care aceştia fugeau de la locul faptei. O a treia persoană, care ar fi participat la furt, a fost identificată şi este căutată.

Prinţul Louis al Marii Britanii a împlinit 1 an. Aniversarea, marcată printr-o serie de fotografii | FOTO

Prinţul Louis de Cambridge a împlinit, marţi, vârsta de 1 an, iar evenimentul a fost marcat printr-o serie de fotografii oficiale realizată de mama sa, ducesa Catherine de Cambridge, publicată pe conturile de pe reţelele de socializare online ale palatului Kensington, potrivit voici.fr.

Societatea care l-a premiat pe Lazăr cere RETRAGEREA decoraţiilor oferite lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea

Societatea Timişoara, care a refuzat că îi retragă premiul lui Augustin Lazăr, i-a solicitat, marţi, preşedintelui României, pentru a treia oară, retragerea decoraţiilor conferite unui număr de 17 persoane condamnate sau care au făcut poliţie politică, între ele Adrian Năstase sau Miron Mitrea.

Cât a plătit în realitate Gică Hagi pentru a-l răscumpăra pe Ianis de la Fiorentina

Fiorentina l-a achiziţionat pe Ianis Hagi, în 2016, cu două milioane de euro. După ce a jucat puţin la echipa mare, apoi în Primavera, în ianuarie 2018, Ianis a revenit la Viitorul. Gică Hagi s-a înţeles cu italienii să-l răscumpere pe fiul s[u cu aceeaşi sumă plătită de echipă, dar în rate, relatează prosport.ro.

CEDO a respins plângerea lui Alexander Adamescu, care locuieşte de mai mulţi ani la Londra, în legătură cu mandatul de arestare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă plângerea lui Alexander Bogdan Adamescu în legătură mandatul de arestare în lipsă, emis la solicitarea DNA, în legătură cu mai multe fapte de corupţie, inclusiv dare de mită şi delapidare, potrivit unui comunicat publicat de instituţie.

Dobânzile urcă din nou: Robor la 3 luni trece deja la 3,41%, cea mai ridicată valoare din ultimele 9 luni

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 3,41% pe an, de la 3,40% pe an în sesiunea de vineri, după o majorare consistentă în ultimele săptămâni, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR). Acesta este cel mai ridicat nivel de pe 3 august 2018.

Participanţii în fonduri de pensii solicită Guvernului clarificări privind viitorul Pilonului 2

Asociaţia Participanţilor în Fonduri de Pensii solicită Guvernului, într-un comunicat, clarificări cu privire la viitorul sistemului de pensii private obligatorii din România, apreciind că problema Pilonului 2, deja afectat de măsurile OUG 114/2018, este departe de a fi rezolvată.

Situaţie critică de sărbători la Spitalul din Rădăuţi: Secţia de Pediatrie, închisă până în 5 mai

Conducerea Spitalului Municipal Rădăuţi a fost nevoită să închidă până în 5 mai Secţia de Pediatrie a unităţii medicale, întrucât cei doi medici titulari au depus cereri pentru acordarea concediului de odihnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Melissandra din „Game of Thrones”, în România. Carice von Houten susţine o sesiune de întrebări şi răspunsuri | VIDEO

Actriţa olandeză Carice von Houten, interpreta Melissandrei din serialul fenomen "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", va participa la cea de-a şaptea ediţie a East European Comic Con, o manifestare care va avea loc în perioada 24 - 26 mai, la complexul Romexpo din Bucureşti.

Coşmarul ecologic al Mării Aral s-ar putea repeta? O altă mare, în pericol de a dispărea de pe faţa pământului | VIDEO

Marea Caspică ar putea avea aceeaşi soartă ca cea a Mării Aral, care a secat aproape complet, avertizează activiştii de mediu.

Nu l-au putut salva. Bebeluşul aruncat în latrină de mama sa, imediat după ce l-a născut, a murit la spital

Bebeluşul din Băleni, judeţul Galaţi, aruncat în latrină de mama sa, a murit, în timpul nopţii de luni spre marţi, la spital. Femeia este cercetată pentru pruncucidere.

Dispută cu primăriile din ţară: Finanţele explică finanţarea sistemului de protecţie socială

Bugetul de stat asigură pentru întregul an resursele necesare pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului, centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, asistenţi personali sau, după caz, indemnizaţiile persoanelor cu handicap grav, precizează Ministerul Finanţelor.

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi 2019: Compozitori francezi de vârf

Ediţia din 2019 a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, care are loc în Bucureşti, în perioada 19 - 26 mai, va pune accentul pe compozitori francezi contemporani de vârf, dar şi pe promovarea tinerilor interpreţi şi creatori români, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Mircea Drăghici, trezorierul PSD: Maşina a fost achiziţionată second-hand de PSD din fonduri private

Mircea Drăghici a făcut precizări în legătură cu achiziţia autoturismului Mercedes, spunând că nu înţelege unde este infracţiunea de delapidare de care îl acuză DNA, maşina fiind plătită de PSD din fonduri private. Trezorierul PSD adaugă că imobilul din Pipera nu a fost niciodată în proprietatea sa.

Val de invective. „Bădăran, oportunist, securist”. Carmen Dan, REPLICĂ dură pentru Mihai Tudose după ce a fost făcută mincinoasă/ Răspunsul fostului premier

Ministrul de Interne l-a catalogat, marţi, pe fostul premier Mihai Tudose, care a caracaterizat-o pe Carmen Dan ca mincinoasă, agresivă şi incompetentă, drept un "bădăran, oportunist, securist", precizând că "e plină politica românească de domnişori din ăştia frustraţi".

Toader dezminte informaţiile date de Cuc: Prin adresa Ministerului Justiţiei nu a fost a solicitat avizul CSAT

Tudorel Toader a precizat, marţi pe Facebook, în legătură cu „ordonanţa pe achiziţii” despre care ministrul Transporturilor Răzvan Cuc spunea că a primit observaţii de la Ministerul Justiţiei, printre care şi obţinerea avizului CSAT, că prin adresa instituţiei nu a fost solicitat un asemenea aviz.

VIDEO Atacator sinucigaş, surprins de camerele de luat vederi înainte de a detona bomba în una din bisericile din Sri Lanka/ UPDATE: Sirian arestat

Camerele de supraveghere au surprins un tânăr cu rucsac, suspect că ar fi detonat bombele în biserica din Sri Lanka, chiar în timpul slujbei de Paştele catolic. Atentatele nu au fost revendicate de niciun grup, însă un purtător de cuvânt al Guvernului de la Colombo şi ministrul Sănătăţii, Rajitha Senaratne, au indicat că există suspiciuni privind comiterea atentatelor de către mişcarea National Thowheeth Jama'ath (NTJ), o organizaţie islamistă relativ necunoscută.

Bilanţ în creştere după atacurile teroriste din Sri Lanka/ Peste 40 de suspecţi reţinuţi în acest caz

Cel puţin 321 persoane au murit, iar alte 500 au fost rănite în urma atacurilor teroriste care au vizat cinci hoteluri şi trei biserici din oraşele Colombo, Negombo şi Batticaloa, au informat marţi autorităţile, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Marele duce Jean al Luxemburgului a murit la vârsta de 98 de ani

Marele duce Jean al Luxemburgului, care a ajutat la transformarea ducatului într-un centru financiar internaţional, a murit la vârsta de 98 de ani, a anunţat fiul acestuia, Henri, citat de Reuters.

Calendar ORTODOX. Sf Gheorghe nu se sărbătoreşte astăzi în Săptămâna Mare, ci în a doua zi de Paşti

Biserica Ortodoxă Română a decis ca slujba dedicată sărbătorii de Sfântul Gheorghe din acest an să nu se mai săvârşească pe 23 aprilie, ci în a doua zi de Paşti, pe 29 aprilie, pentru că în acest an sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor, perioadă de post intens, spun oficialii Patriarhiei.

O carte pe zi: „O femeie pentru Apocalips”, de Vintilă Horia

Vintilă Horia "apără fără încetare ideea de Supravieţuire prin Iubire, care permite atingerea Cunoaşterii şi o face într-un ritm narativ propriu, halucinant uneori, părând destinat «iniţiaţilor»".

ŞTIRILE OREI 09.00 | 23 aprilie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00.

23 aprilie: Ziua Internaţională a Cărţii şi comemorarea morţii lui William Shakespeare

Data de 23 aprilie 2019 marchează atât Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, cât şi comemorarea a 403 ani de la moartea poetului şi dramaturgului englez William Shakespeare.

Ministrul Educaţiei vrea limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la cel mult 25 de copii/ Ce se va întâmpla cu clasa zero

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, luni seară, că o măsură pe care vrea să o ia, după aprobarea cifrei de şcolarizare pentru anul viitor, este limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la 25.

Filmul „După ce ne-am întâlnit/ After”, de Jenny Gage, lider în box office-ul românesc de weekend/ Top 10 filme cu cele mai mari încasări | VIDEO

Drama romantică "După ce ne-am întâlnit/ After", de Jenny Gage, s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 914.179,92 de lei în weekendul premierei, potrivit cinemagia.ro.

Militar de 33 de ani, găsit mort în post la o unitate militară din Argeş

Un militar în vârstă de 33 de ani a fost găsit mort, marţi dimineaţa, în timpul serviciului, în Unitatea Militară din Băbana, judeţul Argeş, la ora transmiterii acestei ştiri fiind aşteptat un procuror militar care să preia ancheta.