Mediafax Echipa

„Micul erou” care a alertat autorităţile în cazul autobuzului şcolar incendiat în Italia va primi o recompensă deosebită

Ministerul italian de Interne a anunţat că va grăbi procesul de acordare a cetăţeniei în cazul elevului care a reuşit să alerteze poliţia în legătură cu autobuzul incendiat miercuri de către un imigrant, potrivit CNN.

Kim Jong-un şi-a concediat fotograful după ce acesta i-ar fi lezat „demnitatea supremă”. Bărbatul a făcut greşeala să se afle în faţa liderului nord coreean timp de TREI secunde | FOTO, VIDEO

Kim Jong-un şi-ar fi eliminat fotograful personal pentru că acesta i-ar fi lezat „demnitatea supremă”, după ce s-ar fi deplasat în faţa lui pentru doar trei secunde, relatează dailymail.co.uk.

Şapte sârbi au fost condamnaţi la închisoare pentru că s-au alăturat ISIS

O instanţă din Serbia a condamnat şapte persoane, trei dintre ele în lipsă, la pedepse de până la 11 ani de închisoare, pentru că s-au alăturat grupării teroriste Stat Islamic (ISIS) şi au încercat să recruteze şi alte persoane pentru a lupta în Siria, anunţă Reuters.

A doua formaţiune care anunţă susţinerea necondiţionată faţă de referendumul propus de preşedinte: Vrem să-l punem în aplicare şi pe cel din 2009

Liderul USR-PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, vineri, la Sibiu, că Alianţa va susţine un referendum pe teme de justiţie, care ar putea fi propus de preşedintele Klaus Iohannis, iar când vor avea majoritate parlamentară, vor aplica şi referendumul din 2009, cu 300 de parlamentari.

Gabriela Firea, spitalizată. Primarul general a fost operat la Spitalul Ioan Cantacuzino. ”Am trecut printr-un moment greu”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost operată în noaptea de joi spre vineri, la spitalul ”Dr. Ioan Cantacuzino” pentru o afecţiune a aparatului gastro-intestinal, anunţă Primăria.

Gabriel Leş, despre livrarea primelor 36 de transportoare Piranha 5: Se constată o întârziere

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, vineri, că, în ceea ce priveşte livrarea primelor 36 de transportoare Pirahna 5, se constată în continuare o întârziere, precizând însă că statul român se află încă în termenul de 60 de zile de livrare.

REZULTATE SIMULARE EVALUARE 2019 EDU.ro. Notele, comunicate astăzi. Ce trebuie să ştie elevii şi părinţii

REZULTATE EVALUARE 2019. La examenele de la Simulare Evaluarea Naţională au participat în acest an proximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII. Comunicarea rezultatelor se va face astăzi pe edu.ro şi afişate la aviziere şcolilor. Notele se pot trece în catalog doar dacă se face o cerere scrisă.

Incendiu într-un tren privat, la Timişoara. Pompierii militari au intervenit pentru stingerea focului | FOTO

În jurul orei 14:10, în staţia CF Timisoara N, la linia 3 R, s-a produs un incendiu la trenul privat AMX 540, care aparţine operatorului Regio Calatori, informează CFR Infrastructură.

Adam Johnson, condamnat la închisoare pentru activitate sexuală cu o minoră, a fost eliberat

Adam Johnson (31 de ani) a fost eliberat vineri dimineaţă, 2 martie, din închisoare, după ce a ispăşit trei dintre cei şase ani primiţi pentru corupere de minori şi activităţi sexuale cu o minoră în vârstă de doar 15 ani.

Scandal pe acreditările ziariştilor la Ministerul Justiţiei. Băsescu: Tudorel a luat-o razna. Revino-ţi omule!/ Toader: Un post tv nu-şi exercită libertatea de informare prin cineva care nu respectă regulile

Ministerul Justiţiei a refuzat solicitările de acreditare pe 2019 pentru două instituţii de presă motivând prin nerespectarea clauzelor de acreditare, potrivit unor anunţuri făcute pe reţelele de socializare de jurnalişti. Traian Băsescu i-a transmis ministrului Tudorel Toader "să-şi revină".

PLUS anunţă că Ministerul Justiţiei confirmă faptul că ia în calcul modificarea codurilor penale

Ministerul Justiţiei arată într-un răspuns oficial adresat Curţii de Apel Bucureşti că are ”în analiză posibilitatea elaborării unui proiect de act normativ de modificare a Codului Penal şi de Procedură penală”, potrivit unui comunicat de presă al PLUS.

Statele Unite contrazic Moscova: Avioanele ruse de vânătoare Su-27 nu au forţat bombardierul american B-52 să-şi schimbe cursul

Forţele Aeriene ale SUA neagă informaţiile potrivit cărora un bombardier strategic american de tip B-52 ar fi fost alungat din preajma spaţiului aerian rus de două avioane de vânătoare de tip Su-27, în cursul unui incident produs, pe 20 martie, deasupra Mării Baltice, informează agenţia Tass.

Dan Petrescu se întoarce la CFR Cluj

Managerul sportiv al campioanei României, Bogdan Mara, a confirmat venirea antrenorului Dan Petrescu pe banca tehnică a echipei CFR Cluj. "Bursucul" se va alătura ardelenilor în zilele următoare.

Nicusor Dan a depus o plângere la DNA pe numele Gabrielei Firea

Nicuşor Dan a făcut vineri plângere penală împotriva primarului general Gabriela Firea şi a primarilor de la sectorul 3, fost şi actual, şi a arhitectului şef al Capitalei, pentru emiterea de autorizaţii de construcţie pentru spaţii verzi.

Scandal pe internet, după ce s-a vorbit despre „primul înger plus size de la Victoria’s Secret”. Mesajul a adunat peste 16.000 de comentarii

Un întreg scandal a izbucnit pe reţelele de socializare online, după ce Barbara Palvin a fost numită "primul înger plus size de la Victoria's Secret", în urma unui singur mesaj publicat pe Facebook, arată Elle Australia.

Programul „Euro 200” de acordare a unui ajutor financiar pentru elevi: A fost anunţat termenul limită

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare se desfăşoară şi în anul în curs, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), care precizează că termenul-limită pentru depunerea cererilor este 19 aprilie 2019, inclusiv.

Teodorovici nu ştie ce rate plăteşte lunar la bancă: Le însumez şi vă prezint. Vreau să vă răspund la zecimală

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, nu a ştiut, vineri, să spună care este valoarea propriilor rate pe care le achită lunar la bănci, în contextul reducerii ratelor la creditele bancare.

Epurările continuă în Turcia: Autorităţile au reţinut 144 de persoane din sistemul judiciar, suspectate de legături cu clericul Gulen

Autorităţile din Turcia au anunţat vineri că au reţinut 144 de membri ai sistemului judiciar, suspectaţi de legături cu reţeaua clericului Fethullah Gulen, considerată responsabilă pentru lovitura de stat eşuată din anul 2016, relatează agenţia de presă Reuters.

Teodorovici, despre modificarea OUG 114 privind măsurile fiscale: Astăzi vom lansa Ordonanţa în spaţiul public/ ROBOR este prevăzut să scadă

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, că, vineri, vor fi publicate spre dezbatere publică modificările la OUG nr. 114/2018, astfel încât să fie făcute modificările săptămâna viitoare.

Tragedie în timpul filmărilor: Un artist s-a împuşcat mortal la înregistrările pentru noul său videoclip | VIDEO

Cântăreţul de muzică country american Justin Carter a murit la vârsta de 35 de ani, după ce s-a împuşcat din greşeală în timpul filmărilor pentru un videoclip, potrivit closermag.fr.

O fetiţă care s-a dus să-şi cumpere o pungă de pufuleţi a fost LOVITĂ cu un borcan în cap. Copilul are traumatism cranio-cerebral acut deschis

Poliţia Călăraşi a început o anchetă în cazul fetiţei de 6 ani, care a ajuns la spital după ce patroana unui magazin din comuna Ileana i-ar fi dat cu un borcan de bulion în cap. Totul ar fi pornit de la o pungă de pufuleţi, pe care copila ar fi luat-o de pe raft.

Tânăr atacat şi rănit grav de un urs în Harghita. Victima transportată cu elicopterul la spital

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din judeţul Harghita, a fost atacat şi rănit grav de un urs, vineri, în zona localităţii Crişeni. Victima va fi transportată cu un elicopter, la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protecţia datelor: Companiile recunosc importanţa datelor, dar au dificultăţi în a le proteja adecvat

Numărul companiilor care nu reuşesc să recupereze datele după un incident aproape s-a dublat faţă de 2016, potrivit studiului Global Data Protection Index, realizat în rândul a 2.200 de decidenţi în domeniul IT din 18 ţări.

Iohannis cheamă la consultări societatea civilă cu privire la organizarea unui REFERENDUM pe justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, pentru marţi, la Cotroceni, consultări cu reprezentanţii societăţii civile cu privire la oportunitatea organizării unui referendum pe justiţie. Anunţul a fost făcut de Elena Calistru, membru al organizaţiei Funky Citizens.

Actriţa Emilia Clarke, din „Game of Thrones”, la un pas de moarte după un anevrism cerebral

Actriţa britanică Emilia Clarke, cunoscută pentru rolul lui Daenerys Targaryen din serialul "Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor", a declarat că a suferit un anevrism cerebral aproape fatal la vârsta de 24 de ani şi a fost operată de mai multe ori pe creier, relatează mirror.co.uk.

Sesizarea privind modificarea Legii administraţiei publice locale, dezbătută de CCR pe 7 mai

Judecătorii Curţii Constituţionale vor dezbate pe 7 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea pentru modificarea şi completarea legii administraţiei publice locale, potrivit unor surse oficiale din cadrul CCR.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 5 fac percheziţii la Primăria Sectorului 5

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 fac, vineri, percheziţii la Primăria Sectorului 5, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai structurii de parchet.

Previziunea unui lider european: Dacă Parlamentul britanic respinge din nou Acordul, ne putem aştepta la un Brexit „dur”

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat vineri că speră ca Acordul Brexit negociat de prim-ministrul Theresa May şi Uniunea Europeană să fie aprobat de Parlament, având în vedere amânarea obţinută din partea Blocului comunitar, relatează Reuters.

Un bărbat din SUA a protestat în mod NEOBIŞNUIT, după ce autorităţile l-au obligat să îşi micşoreze gardul. Cu ce şi-a populat grădina FOTO

Un bărbat din Santa Rosa, California, şi-a decorat curtea cu manechine de plastic dezbrăcate deoarece a fost acuzat că are un gard prea înalt.

Cele mai lungi 7 lacuri din ţară, traversate înot în cadrul unui ultramaraton premieră

O asociaţie din Cluj-Napoca organizează, în premieră în România, un ultramaraton de înot care îşi propune traversarea celor mai lungi lacuri din ţară, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra importanţei vitale a apei, dar şi pentru a promova înotul în ape deschise.

Schimb de replici între comisarul Creţu şi Eugen Teodorovici pe estimările CE în privinţa României :Sunt mai pesimiste/ Dacă vă doriţi să dispar cu totul, nu am cum

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi comisarul pentru politici regional, Corina Creţu, au avut, vineri, un schimb de replici dure, cu ocazia prezentării semestrului european, realizat de Comisia Europeană (CE).

Demisia premierului Theresa May, cerută de un număr tot mai mare de parlamentari din propriul partid

Theresa May a fost informată recent de un lider al conservatorilor că tot mai mulţi parlamentari din cadrul Partidului Conservator, formaţiune condusă de May, îi cer demisia din funcţia de premier al Marii Britanii ca urmare a modului în care a gestionat procesul Brexit.

Garda de Mediu face anchetă după ce, în ultima perioadă, zgomote puternice de la ArcelorMittal s-au auzit în tot oraşul

Garda de Mediu din Galaţi a început o anchetă după ce în ultima perioadă în tot oraşul Galaţi s-au auzit zgomote puternice, iar reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi au anunţat vineri că de vină este o procedură din ciclul de producţie care presupune eliberarea unor cantităţi de abur.

Secţia de anchetare a magistraţilor prelungeşte controlul judiciar împotriva fostului procuror DNA Mircea Negulescu

Secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie (SIIJ) a decis, vineri, prelungirea măsurii preventive de control judiciar, împotriva fostului procuror Mircea Negulescu. Audiat vineri de secţia specială, Negulescu a spus că nu ştie pentru ce a fost chemat.

ISTORIC VEHICUL: Aplicaţia RAR prin care se poate afla gratuit care este starea unei maşini, blocată din prima zi

Aplicaţia Istoric Vehicul, lansată de RAR şi care poate fi accesată gratuit, a avut fluctuaţii de funcţionare încă din prima zi, din cauza numărului mare de solicitări.

Corina Creţu: Raportul de ţară arată că sărăcia rămâne o problemă şi că inegalităţile regionale cresc

Raportul de ţară privind România, lansat oficial vineri, arată că sărăcia rămâne o problemă şi că inegalităţile regionale cresc, scrie pe Facebook comisarul european Corina Creţu.

În aşteptarea BERZEI. Bucuria unei comunităţi din România care a urmărit LIVE aterizarea primei berze din acest an

Aterizarea primei berze din acest an într-un cuib dintr-o localitate din judeţul Timiş a putut fi urmărit în direct pe Internet, după ce un timişorean a montat o cameră video lângă cuib, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PROTEST în Piaţa Victoriei: Grefierii cer condiţii mai bune de muncă. „Noi motivăm după modelul judecătorului, trebuie şi salarizarea pe măsură” | FOTO, VIDEO

Peste 1.500 de sindicalişti ai grefierilor reuniţi în patru sindicate şi o asociaţie profesională, cărora li s-au alăturat sindicalişti de la Federaţia Publisind şi de la Blocul Naţional Sindical, protestează, vineri, în Piaţa Victoriei, pentru condiţii mai bune de muncă.

Coreea de Nord şi-a retras personalul din biroul de legătură cu Coreea de Sud după ce Statele Unite au impus noi sancţiuni

Coreea de Nord şi-a retras personalul din cadrul biroului comun de legătură cu Coreea de Sud, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva unor companii chineze care au încălcat regimul sancţiunilor la adresa regimului de la Phenian, a anunţat vineri Ministerul Unităţii de la Seul.

Nou scandal la Facebook: Oficialii companiei recunosc că au fost stocate sute de milioane de parole fără să fie criptate

Oficialii Facebook au recunoscut că au stocat pe serverele interne ale companiei sute de milioane de parole ale utilizatorilor, fără să le cripteze, însă au oferit asigurări că nu s-a săvârşit nicio infracţiune, potrivit apnews.com.