Mediafax Echipa

Trofeul Anim’est 2018 a fost câştigat de un scurt metraj belgian care spune o poveste tulburătoare

Scurtmetrajul belgian ¨This Magnificent Cake!¨ a câştigat Trofeul Anim’est 2018, decernat sâmbătă, în cadrul galei organizate la sala ¨Elvire Popesco¨ de la Institutul Francez din Capitală, alături de premii care au mers spre scurtmetraje poloneze, estoniene, britanice şi maghiare.

Cluburile şi restaurantele din Centrul Vechi, verificate de Poliţia Locală după INCENDIU. 17 persoane din blocul vecin, relocate

Primăria Capitalei informează că, în urma incendiului de duminică dimineaţă din Centrul Vechi, cinci familii au fost relocate în locuinţe, iar între timp Poliţia Locală a început o acţiune de reverificare a cluburilor şi restaurantelor din zonă, pentru a identifica autorizaţiile de funcţionare.

Poliţia turcă crede că un jurnalist saudit ar fi fost ucis în Consulatul saudit de la Istanbul-surse

Autorităţile turce cred că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic proeminent al liderilor de la Riad, care a dispărut după ce a intrat în Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, a fost ucis în incinta consulatului, au declarat doi oficiali turci anonimi, potrivit agenţiei Reuters.

Voturi la referendumul pentru familie de la deţinuţi. Câte persoane au votat în ÎNCHISORI

Peste 9.000 de deţinuţi din închisorile din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au votat la referendum, informează reprezentanţii ANP, care mai precizează că urna mobilă a fost solicitată de 45 de centre de detenţie.

Accident GRAV: MICROBUZ cu 16 pasageri, răsturnat pe carosabil/ Bilanţ modificat: Un om a murit

O persoană a murit şi alte 12 au fost rănite în urma accidentului din judeţul Vaslui, produs pe drumul judeţean 245, între localităţile Floreşti şi Morăreni, unde un microbuz cu 16 pasageri s-a răsturnat.

Cum este prezentat REFERENDUMUL din România în străinătate. „România, ţară conservatoare”

Principalele agenţii internaţionale de ştiri, precum şi numeroase publicaţii din multe ţări au relatat pe larg despre referendumul din România privind redefinirea familiei.

Preşedintele a păstrat suspansul până duminică legat de prezenţa sa la referendum. Unde se află Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va vota, duminică seară, la o secţie de votare din Sibiu, la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Japoniei

Marele Premiu al Japoniei a fost câştigat de Lewis Hamilton. Plecat din pole position, britanicul a condus cursa de la un capăt la celălalt. Locul secund a fost ocupat de Valtteri Bottas, iar Max Verstappen a completat podiumul.

Cutremur puternic în Haiti: Cel puţin 11 morţi, peste 100 de răniţi

Un seism cu magnitudinea de 5,9 grade s-a produs în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în largul coastelor de nord ale statului Haiti, provocând cel puţin 11 decese, alte peste 100 de persoane au fost rănite, în urma prăbuşirii mai multor clădiri, informează postul CNBC.

Accident în Olt: Trei tineri răniţi, dintre care doi încarceraţi

Trei tineri au fost răniţi, doi fiind găsiţi încarceraţi, sâmbătă dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac, pe un drum judeţean din judeţul Olt.

Ludovic Orban anunţă cum a VOTAT la referendum: Sunt un creştin convins. Acesta nu e referendumul lui Dragnea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că a votat "da" la referendumul pentru redefinirea familiei pentru că este un creştin convins şi un familist. Liderul liberal le-a transmis românilor că această iniţiativă civică nu este nici a PSD, nici a lui Liviu Dragnea.

Primar PNL, la referendum: Sunt nonconformist, dar când e vorba de familie, sunt tradiţionalist

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), a declarat, duminică dimineaţa, la ieşirea din secţia votare, că deşi este un nonconformist, atunci când vine vorba de familie este tradiţionalist şi că ar fi bani cheltuiţi cu adevărat degeaba dacă referendumul va fi declarat invalid.

0% prezenţa la VOT, REFERENDUM. Secţii de votare din România în care nu a intrat niciun om, în prima zi

Potrivit datelor oficiale furnizate de Biroul Electoral Central, în prima zi de referendum au fost 17 secţii de votare în care, în afară de membrii comisiei de votare, niciun alt om nu a intrat, procentul de votare fiind de 0%.

Familia Deliei Matache se măreşte. Este însărcinată. Sora Deliei a anunţat sexul copilului

Bucurie mare în familia Matache! Sora Deliei va deveni mămică pentru a doua oară.

Actriţa Ioana Ginghină a slăbit 10 kilograme într-o lună, fără nicio dietă. A renunţat la două alimente

În ultima perioadă, Ioana Ginghină a reuşit să găsească numeroase cure de slăbire deloc drastice, care să o ajute să scape de kilogramele în plus. Multe dintre ele au fost inventate, realizând un program special pentru ea, care să i se potrivească.

Bayern a fost umilită de Gladbach pe teren propriu şi se scufundă în clasament

Bayern a ajuns la patru meciuri consecutive fără succes şi la a doua înfrângere consecutivă în Bundesliga după ce a cedat, scor 3-0, în dauna Borussiei Monchengladbach în etapa cu numărul şapte. Bavarezii au ajuns astfel pe locul 5, în timp ce Borussia Dortmund are acum patru puncte avans faţă de campioana en-titre, în fruntea clasamentului. A fost meciul cu numărul 300 pentru Arjen Robben în tricoul lui Bayern.

Judecătorul militar Constantin Udrea: Oamenii se tem de SRI. Au reuşit să creeze spaimă în rândul populaţiei, al magistraţilor

Judecătorul Constantin Udrea, de la Curtea Militară de Apel, a spus pentru MEDIAFAX că în România sunt foarte mulţi magistraţi de bună credinţă, însă mulţi se tem să vorbească despre anumite lucruri din sistem, pentru că se tem de SRI, instituţia reuşind să creeze spaimă în rândul acestora.

Prefectul Speranţa Cliseru, declaraţii de ultima oră despre incendiul din Centrul Vechi: Vor fi evaluate clădirile, familiile vor fi relocate – FOTO, VIDEO

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, prezent în Centrul Vechi unde a avut loc un incendiu, a precizat că în acel imobil nu locuieşte nimeni şi este folosit ca depozit, însă dacă sunt familii ce locuiesc în vecinătate şi sunt afectate, vor fi relocate.

Cutremur în judeţul Covasna

Un cutremur cu magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, la ora 5.50, în judeţul Covasna, la adâncimea de 99 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

BEC: Prezenţa la vot în ţară, duminică la ora 21.00: 20,41%. Referendumul pentru redefinirea familiei a EŞUAT/ Singurul judeţ în care a fost depăşit pragul de 30% | HARTA INTERACTIVĂ

Secţiile de votare s-au redeschis duminică dimineaţa, începând cu ora 7.00. Potrivit BEC, în prima zi a referendumului pentru familie prezenţa a înregistrat 5,72% din totalul de votanţi, un vot istoric negativ, în timp ce în Diaspora şi-au exercitat dreptul de a alege 45.797 de români. HARTĂ INTERACTIVĂ de la BEC

Buletin de vot, REFERENDUM pentru familie. Întrebarea adresată românilor / REZULTATE EXIT POLL

Secţiile de votare se redeschid duminică dimineaţa, începând cu ora 7.00. În prima zi a referendumului pentru familie prezenţa la vot a înregistrat un istoric negativ fiind de doar 5,72%, în timp ce în Diaspora şi-au exercitat dreptul de vot 45.797 de români.

UPDATE Incendiul în zona de cluburi a Bucureştiului, STINS. A ars mansarda unei case din Centrul Vechi. Clădiri evacuate – FOTO, VIDEO

Pompierii au intervenit cu nouă autospeciale, duminică dimineaţă, pentru a stinge un incendiu produs la podul unei clădiri din strada Smârdan din Capitală, care s-a extins şi la alt corp al imobilului. Toţi oamenii au fost evacuaţi şi nimeni nu a fost rănit, informează ISU Bucureşti-Ilfov.

Victorie pentru Trump în Senatul SUA. Judecătorul Brett Kavanaugh a fost confirmat pentru Curtea Supremă de Justiţie

Senatul Statelor Unite s-a pronunţat sâmbătă în favoarea numirii la Curtea Supremă de Justiţie a judecătorului Brett Kavanaugh, acuzat de o agresiune sexuală comisă în anii 1980.

Referendum în Londra, mai activ ca la Bucureşti. IMAGINI cu oameni la coadă. Ambasador: Nu aveam de unde să ştim

Imagini apărute în mediul online arată aglomeraţie în această seară la una dintre secţiile deschise în Marea Britanie. Ambasadorul României în UK, Dan Mihalache, a declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost luate toate măsurile şi că se va face o analiză să vadă dacă e nevoie pe viitor de noi secţii.

Date cutremurătoare, documente declasificate. NYT: SUA, la un pas să folosească bombe atomice în Vietnam

Un general american a propus utilizarea armelor nucleare în Războiul din Vietnam, în anul 1968, dar planul a fost respins de preşedintele Statelor Unite din acea perioadă, Lyndon Johnson, arată documente declasificate citate de cotidianul The New York Times.

Gafă antologică şi probabil una dintre cele mai mari de când Viorica Dăncilă este premier

Viorica Dancila a făcut vineri o vizita de lucru în 3 localitati din judetele Neamt si Bacau. Potrivit publicaţiei locale TvmNeamt, cel putin in judetul Neamt vizita a fost tinuta "la secret". Nici primarii celor doua localitati (Roznov si Borca) nu au fost informati oficial despre vizită, decât cu doua ore înainte ca premierul sa ajunga.

Familia tradiţională în SUA. Melania Trump a recunoscut că îi CONFISCĂ telefonul preşedintelui. Motivul amuzant pentru care o face

Prima doamnă a SUA Melania Trump a dezvăluit sâmbătă că uneori îi CONFISCĂ telefonul soţului său ca să-l ţină departe de Twitter, admiţând că nu "întotdeauna este de acord cu ceea ce scrie el în tweet-uri".

O fisură de aproximativ 10 metri în asfalt, apărută lângă un bloc de opt etaje din Galaţi, sursă de PANICĂ pentru locuitori – FOTO

O fisură de aproximativ 10 metri lungime şi de câţiva centimetri lăţime a apărut pe o alee din apropierea unui bloc cu opt etaje din Galaţi, oamenii fiind îngrijoraţi că imobilul ar putea fi în pericol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

EXPLICAŢII pentru absenteism la referendum. Sociolog: Poporul român a oferit o lecţie. Biserica e considerată un agent electoral major, dar nu e/ Când va fi vârful la vot

Dacă rezultatul Referendumului va fi sub pragul necesar, clasa politică va primi o lecţie, spune sociologul Gelu Duminică, care precizează că absenteismul e dovada slabei mobilizări a partidelor. Duminică mai arată că, deşi biserica e considerată un agent electoral major, a demonstrat că nu este.

În sfârşit! Trafic redeschis în intersecţia dintre bulevardele Eroilor si Eroilor Sanitari din Capitala, limitat din cauza lucrărilor la metrou

O parte din lucrările la Magistrala 5 de metrou, care va face legătura dintre Drumul Taberei şi Pantelimon, au fost finalizate, permiţând redeschiderea traficului, a anunţat, sâmbătă, Metrorex.

Incidente GRAVE la vot, REFERENDUM 2018. Primar prins în timp ce dădea bani unei femei. Explicaţia edilului, reprezentant al PNL

Poliţiştii clujeni au început cercetări în urma unei sesizări potrivit căreia o femeie de la o secţie de votare din Huedin a primit bani de la primar după ce a votat la referendum. Primarul spune că femeia nu are adăpost şi îi dă bani în fiecare zi, fără legătură cu referendumul.

EBA, lovitură pentru tatăl său: Nu poate niciun decident să spună că eu, Anastasia, Sofia şi Traian Jr nu suntem familie

Elena Băsescu a reacţionat legat de referendumul pentru familie,spunând că nu poate niciun politician "cu mustaţă sau fără" să îi spună că ea şi cei trei copii ai săi nu sunt o familie pentru că nu e căsătorită. Reacţia vine în contradicţie şi cu votul exprimat de fostul preşedinte Băsescu.

O pictură s-a autodistrus imediat ce a fost vândută la licitaţie. Tocătorul de hârtie, ACTIVAT sub privirile ULUITE ale participanţilor – VIDEO

Un tablou realizat de Banksy, un cunoscut artist stradal, s-a autodistrus pe podiumul casei de licitaţie Sotheby's din Londra, vineri seara, imediat după ce a fost vândută pentru peste 1 milion de lire sterline, transmite Financial Times

„Trebuie să se termine perturbaţia omenirii”. Vocea poporului. Cum au votat oamenii în judeţul lui Dragnea şi al Vioricăi Dăncilă. Reportaj VIDEO din Teleorman

Puţinii oameni care se plimbă sâmbătă pe străzile din comuna Ţigăneşti, judeţul Teleorman, par împovăraţi nu doar de griji, ci şi de importanţa procesului democratic la care se simt obligaţi să participe, în virtutea instituirii unei ordini fireşti a lumii.

Noaptea Albă a Galeriilor de artă 2018. Arta la bloc şi artişti în calitate de gazde – GALERIE FOTO

Ce-a de-a 12-a ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor (NAG) a deschis vineri 69 de spaţii dedicate artei în Bucureşti şi alte 96 de locuri în celelalte oraşe din ţară, arată site-ul oficial al organizatorilor. De la nivelul bordurii, drumurile între proiectele artistice au fost mai vii decât oricând.

Într-o STAŢIUNE turistică din România s-a VOTAT dublu: De unde au apărut în plus 400 de turişti

BEJ Bihor a suplimentat, sâmbătă, cu 400, buletinele de vot de la secţia din Băile Felix, unde s-a înregistrat un număr mare de turişti care votează la referendum pe listele suplimentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timmermans i-a transmis o SCRISOARE cu 18 întrebări premierului Dăncilă/ Reacţia OFICIALĂ a CE şi data LIMITĂ pentru răspunsuri

Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis, în data de 4 octombrie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale, un răspuns fiind aşteptat până la începutul lunii noiembrie, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

DRONĂ cu pilot, momente unice. Show realizat de un inventator care a zburat cu o drona creată de el, timp de 15 minute – VIDEO

Inventatorul filipinez Kyx Mendiola a efectuat un zbor de test cu o dronă electrică de pasageri inventată de el, despre care spune că poate zbura timp de 15 minute, informează site-ul News 24.

S-a plecat cu URNA MOBILĂ. În ce spital din Bucureşti, niciun pacient nu a vrut să VOTEZE la referendumul pentru familie 2018

Mai mulţi pacienţi şi medici care lucrează în spitalele din Capitală au votat, sâmbătă, cu urna mobilă. Dacă la unele spitale au fost înregistrate peste 100 de solicitări din partea pacienţilor de a vota, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti nu a fost înregistrată niciuna.