Mediafax Echipa

Liderii UE au convenit că apărarea comună este „misiunea exclusivă” a NATO

Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic şi Uniunea Europeană au convenit că apărarea comună este "misiunea exclusivă" a NATO, a anunţat joi secretarul american al Apărării, James Mattis, relatează site-ul televiziunii France 24.

Incendiu la bordul unui distrugător rus ancorat în portul Vladivostok

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la bordul unui distrugător rus în timpul operaţiunilor de reparare în portul Vladivostok, au anunţat autorităţile, care au precizat că incendiul a fost stins rapid şi nu s-au înregistrat victime ori pagube semnificative, informează agenţia Tass.

De teamă să nu-i fie furaţi banii, o femeie a intrat în scanerul cu raze X împreună cu geanta de voiaj – FOTO, VIDEO

O femeie a intrat împreună cu geanta, în care se pare că avea o sumă mare de bani, în scanerul cu raze X dintr-o staţie de tren din China. Potrivit presei locale, femeia a vrut să se asigure că nu i se fură nimic.

Cel mai tare Aquapark din Europa de Est se deschide în România. Proiectul are primii bani prevăzuţi în bugetul pe 2018

În 2015, doi consilieri locali, Dan Idolu PSD si Nistor Geana PLR îi propuneau lui Nicolae Robu să amenajeze un aqualand în zona Mehala, pe o suprafaţă de 12 hectare, pe un teren ce aparţine Primăriei Timişoara.

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha. În următorul meci o va întâlni pe Garbine Muguruza

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului Premier 5 de la Doha, după ce a trecut în două seturi 6-0, 6-4 de sportiva din Statele Unite Catherine Bellis, locul 48 WTA. În semifinalele turneului, Halep o va întâlni pe Garbine Muguruza.

Un deputat PNL propune ca toate cauzele cu minori sa fie soluţionate la Tribunal

Deputatul liberal Gabriel Andronache a propus, joi, ca toate dosarele referitoare la familie şi minori să fie soluţionate numai de către Tribunal, unde să fie înfiinţate secţii specializate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Modul în care se va finanţa reabilitarea Cazinoului din Constanţa, dezbătut de localnici

Constănţenii sunt invitaţi să îşi spună părerea în ceea ce priveşte reabilitarea Cazinoului din oraş, aceştia fiind întrebaţi dacă aşteaptă reabilitarea pe bani de la Compania Naţională de Investiţii sau ar fi preferabil ca oraşul să se împrumute şi să reabiliteze monumentul.

Oficial rus: Minorităţile etnice şi imigranţii se confruntă cu discriminare în toate domeniile vieţii în Uniunea Europeană

Alexander Lukaşevich, reprezentantul Rusiei la OSCE, a declarat că minorităţile etnice, inclusiv, într-o oarecare măsură, populaţia vorbitoare de limbă rusă, şi imigranţii se confruntă cu discriminare în toate domeniile vieţii în Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

Oficial militar: Forţele armate germane nu intenţionează să achiziţioneze sisteme de arme autonome

Forţele armate ale Germaniei nu intenţionează să procure sisteme de arme autonome, descrise drept "roboţi ucigaşi" de critici, a declarat un oficial militar german în cursul unei discuţii despre inteligenţa artificială (IA) în marja Conferinţei de Securitate de la München, informează agenţia Reuters.

Statele Unite acuză Rusia că ar fi responsabilă de atacul cibernetic „NotPetya” din anul 2017

Casa Albă susţine că Rusia este responsabilă pentru devastatorul atac cibernetic "NotPetya" din anul 2017, alăturându-se Marii Britanii în condamnarea Moscovei pentru presupusa lansare a acestui virus care a cauzat pagube de miliarde de dolari în întreaga lume, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Rex Tillerson afirmă că implicarea Hezbollah în conflictele din regiune este o ameninţare pentru Liban

Rex Tillerson, secretatul american de Stat, susţine că implicarea mişcării fundamentaliste şiite Hezbollah în conflictele din regiune reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Libanului, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

FBI-ul a fost avertizat în legătură cu autorul atacului armat de la un liceu din Florida

FBI-ul a primit avertismente în legătură cu Nikolas Cruz, autorul atacului armat de la un liceu din Florida, soldat cu 17 morţi, după acesta ar fi comentat anul trecut pe YouTube că vrea să fie "un vânător profesionist în şcoli", informează site-ul postului BBC News.

FCSB a învins Lazio, scor 1-0, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa

FCSB a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0, echipa italiană Lazio, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa.

Turcia cere SUA să excludă miliţia kurdă siriană YPG din alianţa împotriva Stat Islamic

Ankara a cerut, joi, Statelor Unite să excludă miliţia kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG) din alianţa de forţe insurgente siriene care luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, informează agenţia de ştiri Reuters.

Monica Niculescu: Caroline Wozniacki m-a scos din ritm cu cearta aceea. A tras foarte mult de timp

Monica Niculescu a fost deranjată atât de atitudinea danezei Caroline Wozniacki din timpul meciului, cât şi de declaraţiile date de adversara sa la final. Românca a acuzat, la rândul ei, lipsa de fair-play a liderului mondial, în partida din optimile de finală ale turneului de la Doha.

GRIPA a mai făcut o victimă: O femeie din Bihor a murit din cauza virusului gripal. Numărul deceselor a ajuns la 31

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că, joi, a fost confirmat încă un deces cauzat de virusul gripal, fiind vorba despre o femeie de 62 de ani, din Bihor. Numărul persoanele moarte din această cauză a urcat la 31.

Iohannis, întrebat dacă regretă că a numit al treilea premier PSD: E un pic devreme pentru evaluare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, întrebat dacă regretă că a acordat a treia şansă PSD pentru a rămâne la guvernare, în contextul atacului concertat asupra DNA, că este "un pic devreme pentru o evaluare".

Orban: Toader nu are de ce să meargă la Parlament până când DNA nu-şi prezintă raportul

Liderul PNL Ludovic Orban a precizat, joi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuie să prezinte Parlamentului, potrivit legii, concluziile raportului DNA, prezentat anterior CSM şi MJ, şi nu raportul, arătând că acesta nu are de ce să meargă la Parlament până atunci.

PSD Iaşi, despre ancheta legată de renovările sediului: Un joc imatur propus de primarul Chirica

Reprezentanţii PSD Iaşi au transmis, joi seara, că lucrările efectuate la sediul partidului, din cauza cărora a început urmărirea penală in rem, la sesizarea Poliţiei Locale, nu au afectat structura monumentului, demersul fiind „un joc imatur” al primarului Mihai Chirica.

Premierul Poloniei avertizează: Proiectul gazoductului Nord Stream 2 riscă să genereze război între Rusia şi Ucraina

Proiectul gazoductului Nord Stream 2 generează disensiuni puternice şi riscă să conducă la un conflict militar deschis între Rusia şi Ucraina, avertizează premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt.

Mihaela Buzărnescu, eliminată şi din proba de dublu de la Doha

Perechea formată din Mihaela Buzărnescu şi franţuzoaica Alize Cornet a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Doha (Qatar), competiţie de categorie Premier 5, dotată cu premii totale în valoare de 2,6 milioane de dolari.

Iohannis, despre analiza activităţii DNA: Nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra lui Tudorel Toader

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu i s-a părut că se fac presiuni politice asupra ministrului Justiţiei, Todorel Toader, în ceea ce priveşte analiza activităţii DNA, afirmând că Tudorel Toader este "un profesionist reunit" şi va avea o poziţie "fundamentată juridic".

Extinderea spre Balcanii de Vest, punct nevralgic pentru miniştrii de Externe din UE. Care sunt disensiunile

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană nu au convenit, joi, în legătură cu propunerea Comisiei Europene privind extinderea spre Balcanii de Vest, deşi integrarea rapidă a şase ţări din Balcani este promovată de către 12 state membre UE, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Autorul atacului armat din SUA, plasat în arest preventiv/ Individul este membru al unui grup radical

O instanţă federală din Statele Unite a dispus plasarea în arest preventiv fără posibilitatea de eliberare pe cauţiune a presupusului autor al atacului armat comis într-un liceu din statul Florida, soldat cu moartea a 17 persoane, existând suspiciuni că individul face parte dintr-un grup radical.

Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată să atace DNA/ DNA face o treabă foarte bună

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că "nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea" acestei instituţii, afirmând că această încercare "jalnică şi necinvingătoare" şi îi confirmă că DNA face "o treabă foarte bună".

Iohannis: SPP este un corp de profesionişti, care fac o muncă foarte bună, foarte grea

SPP este "un corp de profesionişti, care fac o muncă foarte bună, foarte grea", a declarat, joi seară. preşedintele Klaus Iohannis.

Coreea de Nord avertizează că SUA „vor plăti un preţ mare” pentru acuzaţiile privind drepturile omului

Regimul nord-coreean a avertizat, joi, Statele Unite că "vor plăti un preţ mare" pentru acuzaţiile formulate în privinţa respectării drepturilor omului, susţinând că este vorba despre o campanie de defăimare împotriva Phenianului, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Reuniune UE pe tema măsurilor de diminuare a riscurilor bancare

Miniştrii de Finanţe ai statelor Uniunii Europene vor organiza luni o dezbatere pe tema modalităţilor de diminuare a riscurilor cu care se confruntă băncile din spaţiul comunitar, în cadrul măsurilor pentru proiectul uniunii bancare, ce va include un sistem comun de garanţii bancare.

Momentul anului în tenis: Wozniacki, scoasă din minţi la meciul cu Niculescu/ Daneza s-a certat cu arbitrul şi a făcut un gest controversat. Tot scandalul s-a petrecut sub ochii lui Halep| VIDEO

Monica Niculescu a avut o revenire fabuloasă în primul set al meciului cu Caroline Wozniacki şi, mai mult decât atât, a reuşit s-o scoată din sărite pe daneza lider mondial. La 4-4, după o serie de trei game-uri a româncei, "Caro" a oprit meciul pentru a se certa cu arbitrul de scaun, invocând sunetele scoase de Niculescu în momentul în care loveşte mingea, apoi a făcut un gest pe care mulţi fani l-au considerat nelalocul lui.

Atac dur al preşedintelui Iohannis în scandalul din jurul DNA: Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea sa/ I-am primit, la Cotroceni, pe Dragnea şi Dăncilă

Şeful statului Klaus Iohannis a declarat, joi seară, ca a avut o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, unul dintre subiectele discutate fiind şi despre justiţie şi a lansat un atac dur la adresa celor care atacă DNA. Iohannis a afirmat că "nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea" acestei instituţii, afirmând că această încercare "jalnică şi necinvingătoare" şi îi confirmă că DNA face "o treabă foarte bună".

Copil găsit singur în casă,în pericol să cadă de la etaj, dus într-un centru al Protecţiei Copilului

Un băieţel în vârstă de cinci ani a fost plasat în regim de urgenţă la Protecţia Copilului din Constanţa după ce pompierii, chemaţi să intervină, joi seara, l-au găsit singur, încuiat în casă, gata să cadă de la etajul al patrulea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisia Europeană: România şi-a manifestat interesul de a se conecta la Coridorul Sudic de Gaze

România şi-a manifestat interesul de a se conecta la aşa-numitul Coridor Sudic de Gaze (SGC), din Rusia spre Europa, a anunţat joi Maros Sefcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar european pentru Uniunea Energiei, relatează site-ul agenţiei de ştiri Trend.

Naţionala U19 a României, două înfrângeri în trei zile în faţa selecţionatei Irlandei

Echipa naţională de fotbal U19 a României a pierdut, joi, în Spania, cu scorul de 2-1, şi cea de-a doua partidă amicală disputată, în această săptămână, în faţa selecţionatei similare a Irlandei, informează site-ul frf.ro.

ATACUL armat de la liceul din Florida | Trump: „Niciun copil nu ar trebui să fie niciodată în pericol într-o şcoală”/ Ce pare să îi reproşeze Obama liderului de la Casa Albă

Preşedintele SUA, Donald Trump, a condamnat joi seară atacul armat comis de un elev într-un liceu din statul Florida, exprimând solidaritate cu victimele şi cu rudele acestora, informează CNN.

Nina Iliescu denunţă ştirile false privind pensia sa: Producţia de „fake news”, industrie de viitor/ Ce sumă primeşte lunar

Soţia fostului şef de stat Ion Iliescu, Nina Iliescu, a publicat, joi, pe blogul acestuia, în mod inedit, o precizare în care denunţă apariţia unei serii de ştiri false cu privire la pensia sa, ea apreciind că, din păcate, producţia de „fake news” este o industrie de viitor.

De ce poartă doar breton Neti Sandu de ani de zile? Misterul, risipit chiar de ea

De peste 20 de ani, Neti Sandu aduce horoscopul în casele oamenilor, încă de la primele ore ale dimineţii. În tot acest timp Coafura sa a păstrat acelaşi stil: cu breton.

Zeci de militanţi islamişti au murit în confruntări cu serviciile secrete egiptene

Serviciile de securitate egiptene au eliminat 53 de militanţi islamişti în cursul unei ample operaţiuni antiteroriste în regiunea Sinai, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Focar de hepatita A în Gheorgheni: Aproape 30 de pacienţi, majoritatea copii, sunt internaţi în spital

Aproape 30 de pacienţi, majoritatea copii, dintr-o comunitate vulnerabilă din municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, au fost internaţi în spital cu hepatita A, de la începutul anului, iar Direcţia de Sănătate Publică (DSP) monitorizează focarul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sorana Cîrstea: Am greşit mult prea mult pentru a bate o jucătoare ca Muguruza

Sorana Cîrstea, numărul 38 mondial, a declarat, joi, că înfrângerea suferită în faţa jucătoarei spaniole Garbine Muguruza, locul 4 WTA, a fost cauzată de nenumaratele greşeli pe care le-a comis, dar şi de faptul că nu a reuşit să se acomodeze la condiţiile de joc.