Mediafax Echipa

Un tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru doi jurnalişti Al-Jazeera

Un tribunal din Egipt a recomandat pedeapsa cu moartea pentru şase persoane, inclusiv pentru doi angajaţi Al-Jazeera, pentru că ar fi transmis Qatarului documente privind securitatea naţională în timpul preşedinţiei lui Mohammed Morsi, un verdict final urmând să fie anunţat pe data de 18 iunie.

Taylor Swift e cel mai bine plătit muzician, cu 73,5 milioane de dolari câştigaţi în 2015

Cântăreaţa Taylor Swift e cel mai bine plătit muzician internaţional, câştigând anul trecut 73,5 milioane de dolari, în ciuda faptului că a vândut mai puţine albume decât Adele, potrivit topului realizat de revista Billboard, informează contactmusic.com.

Românii omorâţi în Afganistan, împuşcaţi de indivizi în uniforme, în ceea ce pare a fi un atac taliban

Cei doi militari români morţi în provincia afgană Kandahar au fost împuşcaţi de indivizi îmbrăcaţi în uniforme ale serviciilor de securitate afgane, anunţă Misiunea NATO din Afganistan, atacul fiind cel mai probabil opera Mişcării talibane afgane.

Vincent Kompany a anunțat că nu va putea participa la Campionatul European din Franța

Vincent Kompany (30 de ani), fundașul belgian al formației Manchester City, a anunțat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că nu va fi disponibil să participe la Campionatul European din Franța ca urmare a unei accidentări la gambă.

Refacerea USL, temă de campanie pentru Tăriceanu şi Ponta

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi fostul premier Victor Ponta au insistat sâmbătă, ca temă de campanie pentru alegerile locale, pe ideea refacerii USL şi a unui vot asemnănător celui din 2012.

Comănescu a discutat cu adjunctul secretarului de stat al SUA despre summitul NATO de la Varşovia

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a discutat sâmbătă cu adjunctul secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, privind priorităţile în perspectiva summit-ului NATO de la Varşovia, diplomatul român pledând pentru o prezenţă rotaţională robustă a forţelor SUA şi NATO pe flancul estic.

COMENTARIU: Când fotbalul te trimite la existenţialism

"Şi chiar acum, când eu, acesta, scriu/Când vă vorbesc plângând la fiecare/Pentru un om, sub cer, e prea târziu/Un om măcar, ireversibil, moare". Notez, din memorie, aceste versuri ale unui- nu mi-e teamă să o spun- mare poet. Nu s-ar fi gândit niciodată atunci când le-a scris că ele se vor potrivi atât de bine destinului unui fotbalist talentat care ne părăseşte pe gazon, între câţiva paşi de alergare.

Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid

Simona Halep, ocupanta locului şapte în clasamentul WTA, a câştigat, sâmbătă, scor 6-2, 6-4, meciul jucat în finala turneului WTA de la Madrid cu Dominika Cibulkova (Slovacia, 38 WTA) şi a câştigat primul trofeu din acest an şi al 12-lea al carierei.

Adrian Vizireanu, fostul membru al CCA, a decedat în timpul unei misiuni în Afganistan

Comisia Central a Arbitrilor a anunţat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, dispariţia fostului arbitru, Adrian Vizireanu, care s-a stins din viaţă la vârsta de 36 de ani, în Afganistan, în timpul unei misiuni de instruire a poliştilor afgani.

Treisprezece consilieri militari iranieni, ucişi în confruntări din nordul Siriei

Treisprezece consilieri militari iranieni au fost ucişi şi douăzeci şi unu au fost răniţi în timpul confruntărilor care au avut loc în nordul Siriei, în apropiere de oraşul Alep, a anunţat sâmbătă presa iraniană, citată de Le Figaro online.

Oficialii clubului Dinamo au anunţat că numărul 14, cel purtat de Ekeng, va fi retras

Ionel Culina, ofiţerul de presă al lui Dinamo, a anunţat, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că echipa din Ştefan cel Mare a decis să retragă numărul 14, cel purtat din momentul sosrii la Dinamo Patrick Ekeng.

Cioloş: Am cerut Ministerului Sănătăţii o anchetă administrativă privind biocidele. Toate produsele folosite la dezinfecţie în fiecare spital din ţară vor fi testate

Premierul Dacian Cioloş a cerut sâmbătă Ministerului Sănătăţii să demareze o anchetă administrativă în ceea ce priveşte biocidele, toate produsele folosite în prezent la dezinfecţie în fiecare spital din ţară urmând să fie verificate din punct de vedere al concentraţiei şi eficienţei.

Lanţ uman pentru construcţia autostrăzii Craiova-Piteşti

Câteva sute de oameni au format, sâmbătă, un lanţ uman pe traseul autostrăzii Craiova-Piteşti, pentru a atrage atenţia autorităţilor de la Bucureşti cu privire la importanţa construirii acestui drum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 40 de gospodării au fost afectate de inundaţii în judeţul Prahova

Peste 40 de gospodării au fost afectate de inundaţii în judeţul Prahova, în urma unei ploi torenţiale, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cioloş despre cei doi militari morţi în Afganistan: Vom onora memoria acestor tineri cum se cuvine

Premierul Dacian Cioloş a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanţe familiilor celor doi militari români morţi în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar.

Băsescu: Trebuie controlate cu prioritate spitalele mici, care n-au epidemiolog şi laboratoare

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că trebuie verificate spitalele mici, fără epidemiolog şi laborator, cu prioritate cele închise de Guvernul Boc şi redeschise de PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, fără dezinfectanţi. Tot stocul, ridicat de poliţie

Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc a rămas fără dezinfectanţi după ce tot stocul a fost ridicat de poliţiştii care au descins pentru a lua probe din fiecare produs livrat de Hexi Pharma, unitatea sanitară urmând să cumpere, luni, dezinfectanţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod galben de vânt şi grindină pentru Bucureşti şi cinci judeţe, sâmbătă după-amiază

Administraţia Naţionala de Meteorologie a transmis un cod galben pentru Bucureşti, valabil sâmbătă între orele 17.20 şi 18.30. Se vor semnala: intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse de ploaie ce vor depăşi 10...15 l/mp.

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne controlează ambulanţele Puls şi dotarea lor

Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au anunţat, sâmbătă, că au întreprins un control la serviciul privat de ambulanţă PULS care a intervenit în cazul tragicului eveniment în urma căruia un fotbalist al echipei Dinamo a decedat.

Militarii care au murit în Afganistan vor fi avansaţi în grad post-mortem, cercetările continuă

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, îi va avansa la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Iulian Dumitrescu şi pe sergentul Adrian Vizireanu, care şi-au pierdut viaţa în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan.

Principele Radu, Casa Regală: Majestatea Sa e ceva mai bine

Principele Radu a declarat sâmbătă că Regele Mihai e ceva mai bine,"dar când este vorba de un astfel de diagnostic e bine să fii precaut, nu trebuie exagerat cu optimismul".

Mai multe gospodării au fost inundate în judeţul Prahova în urma unei ploi torenţiale – FOTO/VIDEO

Pompierii militari din Prahova au fost chemaţi să intervină în mai multe zone din judeţ în urma unei ploi torenţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România a pierdut în total 25 de militari în operaţiunile din Afganistan

Armata română a pierdut în total 25 de militari în cursul operaţiunilor din Afganistan, la care participă din anul 2001 de partea coaliţiilor internaţionale conduse de NATO şi de Statele Unite, conform bilanţului Ministerului Apărării Naţionale.

Coliziune între o navă de pescuit şi o navă de marfă în M. Chinei de Est, soldată cu 17 dispăruţi

O coliziune între o navă de pescuit chineză şi o navă de marfă s-a soldat cu dispariţia a şaptesprezece persoane în Marea Chinei de Est, informează agenţia de presă China News Service, citând gărzile de coastă.

Dragnea: Îi solicit preşedintelui Iohannis convocarea de urgenţă a CSAT pe tema sănătăţii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îi solicită public preşedintelui Klaus Iohannis convocarea de urgenţă a CSAT ''în contextul adâncirii crizei sistemului public de sănătate'', care în opinia sa riscă să degenereze într-un risc de siguranţă naţională.

Doi militari români au murit în Afganistan, un al treilea a fost rănit. Iohannis: Vor rămâne veşnic în amintire

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, transmite Ministerul Apărării Naţionale.

Războaie daco-romane şi lupte de gladiatori, la Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia – GALERIE FOTO, VIDEO

Festivalul Roman Apulum, care a deschis sezonul turistic din Alba Iulia, a debutat, oficial, sâmbătă, cu prezentarea trupelor daco-romane şi cu o spectaculoasă paradă, în programul manifestărilor fiind incluse şi lupte de gladiatori la lumina torţelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Agentul lui Patrick Ekeng vrea ca toate cluburile să aibă mini-clinici la stadion

Hasan Anil Eken, agentul fotbalistului Patrick Ekeng, a cerut pe contul personal de Twitter ca fiecare club de fotbal să fie obligat să aibă la stadion o mini-clinică în interiorul căreia jucătorii să primească primul ajutor, pentru a nu se mai pierde timp cu transportul către spital.

Giani Infantino, preşedinte FIFA: “Sunt incredibil de trist să aflu despre moartea lui Patrick Ekeng. În astfel de momente cuvintele par prea puţine”

Preşedintele FIFA, Giani Infantino a transmis, prin intermediul site-ului oficial al forului international, un mesaj de condoleanţe familiei fotbalistului camerunez Patrick Ekeng.

ALEGERI LOCALE 2016: ”Fata de la Bucur Obor” Firea: Candidatul PSD la sectorul 2, acelaşi tip de om ca Onţanu

Viceprimarul PSD al sectorului 2, Mihai Mugur Toader, şi-a lansat sâmbătă candidatura la primărie, declarându-se un om de încredere al edilului suspendat, Neculai Onţanu, candidata social-democraţilor pentru Capitală, Gabriela Firea, prezentându-se la eveniment drept ''fata de la Bucur Obor''.

Candidatul ALDE pentru Primăria Capitalei, prima poziţie pe buletinul de vot

Candidatul ALDE va ocupa prima poziţie pe buletinul de vot pentru alegerea primarului general al Capitalei, urmat de cei ai PNL şi PSD-UNPR.

Poliţia i-a luat permisul unui german, participant la cursa bolizilor de sute de euro, Gumball 3000 – VIDEO

Poliţia a depistat sâmbătă pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, un cetăţean german, care conducea un Porsche Carrera cu viteza de 191 km/h şi se îndrepta spre Bucureşti pentru a participa la celebra cursă a bolizilor Gumball 3000, care are loc în Capitală.

Premierul Dacian Cioloş i-a convocat la Guvern pe şefii din Sănătate

Premierul Dacian Cioloş a convocat sâmbătă după-amiază la Guvern mai mulţi reprezentantanţi ai factorilor de decizie din domeniul sănătăţii.

O femeie de naţionalitate franco-tunisiană, răpită în Yemen, cere ajutor pentru eliberare într-o înregistrare video – FOTO

O femeie de naţionalitate franco-tunisiană, angajată a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi răpită în Yemen în decembrie 2015, îi cere preşedintelui Franţei să contribuie la eliberarea sa şi să o salveze astfel de la moarte, informează presa franceză.

Melisandre l-a spălat pe Jon Snow de 50 de ori pentru scena resurecţiei din „Game of Thrones”: „A durat o veşnicie până l-am înviat. O veşnicie! ” – VIDEO

Carice van Houten, actriţa care o interpretează pe Melisandre în "Urzeala Tronurilor", l-a spălat pe Kit Harington (Jon Snow) de 50 de ori, pentru ca scena să iasă perfect, informează Entertainment Weekly.

Armistiţiul din Alep a fost prelungit cu trei zile, anunţă Rusia

Rusia a anunţat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că armistiţiul din Alep între forţele guvernamentale şi grupurile rebele a fost prelungit cu trei zile, potrivit Le Figaro online.

Manager Ambulanţă: În competiţie sportivă nu porneşti fără prezenţa ambulanţei dotată corespunzător

Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a declarat pentru MEDIAFAX că nicio competiţie sportivă nu trebuie pornită dacă nu este pezentă o ambulanţă dotată corespunzător şi că este obligatoriu ca o ambulanţă să aibă aparat defibrilator.

Liviu Bătineanu, doctor Dinamo: Îmi reproşez că nu am început eu resuscitările – VIDEO

Medicul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Liviu Bătineanu a declarat pentru ProSport că nu i-a făcut masaj cardiac pe gazon fotbalistului Patrick Ekeng pentru că acesta avea puls şi respira şi spune că stopul cardiac s-ar fi instalat în ambulanţă.

Alba: Un bărbat din Abrud a murit după ce a căzut cu maşina în râul Arieş

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit, vineri seara, după ce a căzut cu maşina în râul Arieş, accidentul producându-se în apropierea localităţii Lupşa din judeţul Alba, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Documente ridicate de la sediul Ambulanţei Puls şi de la clubul Dinamo

Poliţiştii au ridicat, vineri noaptea, mai multe documente de la sediul Serviciului Puls, care a asigurat ambulanţa la meciul Dinamo-Viitorul, dar şi de la clubul Dinamo, verificările având loc după moartea fotbalistului Patrick Ekeng.