Mediafax Echipa

Valérie Trierweiler denunţă o legătură indisociabilă între François Hollande şi Ségolène Royal

Valérie Trierweiler, fosta iubită a preşedintelui francez François Hollande, a denunţat marţi legătura indisociabilă care există între acesta din urmă şi fosta sa soţie Ségolène Royal, apreciind că ea doar "a servit ca instrument pentru cucerirea puterii", relatează Le Figaro în pagina electronică.

Doi morţi şi trei răniţi într-un incident armat produs la o bază militară din Coreea de Sud

Un rezervist a deschis focul, miercuri, la o bază de antrenament militar din Seul, provocând moartea unui coleg şi rănirea altor trei după care s-a sinucis, a anunţat armata sud-coreeană, citată de agenţia Yonhap, în pagina electronică.

François Hollande a oferit explicaţii cu privire la decizia de a se întâlni cu Fidel Castro

Preşedintele francez Francois Hollande şi-a justificat, marţi, decizia de a se întâlni cu liderul istoric cubanez Fidel Castro, explicând că nu a intenţionat să dea un cec în alb, ci să contribuie la deschiderea Cubei către lume, relatează Le Monde în pagina electronică.

Directorul Operei Române, Răzvan Ioan Dincă, şi un alt angajat al instituţiei au fost reţinuţi

Directorul Operei Române, Răzvan Ioan Dincă, şi un alt angajat al instituţiei au fost reţinuţi de procurori, în noaptea de marţi spre miercuri, în dosarul în care mai mulţi funcţionari ai Operei sunt suspectaţi de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese.

PERCHEZIŢII la locuinţa din Timişoara a lui Georgică Cornu, într-un dosar cu un prejudiciu de 3 milioane de euro. Omul de afaceri, ridicat de poliţişti

Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în Timişoara, între care una la locuinţa omului de afaceri Georgică Cornu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX. Cornu a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa din Timişoara, el urmând să fie dus la audieri la sediul Poliţiei Mehedinţi.

Cel puţin cinci morţi şi 50 de răniţi după deraierea unui tren Amtrak în Philadelphia – FOTO, VIDEO

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 136 au fost rănite după ce un tren de pasageri Amtrak, ce transporta peste 200 de persoane, a deraiat şi s-a răsturnat în Philadelphia, în noaptea de marţi spre miercuri, relatează CNN.

Coreea de Nord l-a executat pe şeful armatei cu un tun antiaerian

Coreea de Nord l-a executat pe şeful armatei în baza unor acuzaţii de trădare, punându-l în faţa unui tun antiaerian într-un poligon de tragere, le-a spus parlamentarilor sud-coreeni agenţia de informaţii de la Seul (NIS), relatează Reuters, în pagina electronică.

Demisii în Guvernul macedonean după violenţele din weekend

Premierul macedonean Nikola Gruevski i-a demis marţi seara pe ministrul de Interne şi pe şeful Serviciului de Contraspionaj, un gest considerat drept o concesie majoră pentru opoziţie, care a lansat un scandal legat de interceptări ilegale, anunţă agenţia oficială de presă MIA, citată de Reuters.

Un armistiţiu umanitar de cinci zile a intrat în vigoare în Yemen, anunţă autorităţile de la Riyadh

Un armistiţiu umanitar de cinci zile a intrat în vigoare marţi seara în Yemen, a anunţat coaliţia arabă condusă de Arabia Saudită, care bombardează, începând din 26 martie, poziţii ale miliţiilor şiite huthi, relatează Reuters în pagina electronică.

Rusia se declară pregătită de cooperare pe bază de egalitate cu Statele Unite

Moscova este pregătită să reia cooperarea cu Washingtonul, însă doar pe baza egalitate, a anunţat marţi Ministerul rus de Externe, relatează agenţia rusă Sputnik în pagina electronică.

FC Barcelona, învinsă de Bayern Munchen, scor 3-2, dar calificată în finala Ligii Campionilor – VIDEO

Formaţia FC Barcelona s-a calificat în finala Ligii Campionilor, deşi a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-2), de echipa Bayern Munchen, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

Kerry anunţă că a avut discuţii „sincere” cu Putin şi Lavrov cu privire la Ucraina, Siria şi Iran

Secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat, marţi, că a avut discuţii "sincere" despre Ucraina, Siria şi Iran atât cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cât şi cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează Reuters în pagina electronică.

Biblioteca prezidenţială Barack Obama din South Side, la Chicago, ar putea fi deschisă în 2020 – VIDEO

Preşedintele american Barack Obama a oferit marţi oraşului său de adopţie, Chicago, o bibliotecă prezidenţială care va genera un "boom economic" în valoare de 600 de milioane de dolari şi mii de locuri de muncă potrivit unor estimări, relatează revista Time în pagina electronică.

Lucie Safarova, adversara Alexandrei Dulgheru în turul doi la Roma

Sportiva cehă Lucie Safarova, favorită 12 şi numărul 14 WTA, a învins-o, marţi, pe jucătoarea slovacă Anna Schmiedlova, locul 46 WTA, şi va juca în compania Alexandrei Dulgheru în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de de 2.183.600 de dolari.

Şapte medalii, cucerite de elevii români la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor din Asia

Elevii români au cucerit şapte medalii - trei de aur şi câte două de argint şi de bronz - şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor din Asia/APHO 2015, ce a avut loc, între 3 şi 11 mai, la Hangzhou, China.

Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni, prins când lua mită 20.000 de lei. Oficialul judeţean a fost reţinut

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni (PNL) a fost prins în flagrant, marţi, de procurorii DNA, în timp ce lua mită suma de 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, banii fiind puşi într-o revistă, susţin surse judiciare. Ghiorghioni a fost adus la DNA Timişoara, pentru audieri, el susţinând la sosire că este victima unei înscenări. În urma audierilor, oficialul judeţean a fost reţinut.

Fetiţă româncă, în stare gravă după ce a căzut în gol şase metri, într-un parc din Italia – FOTO

O fetiţă româncă este în stare gravă după ce a căzut pe beton, de la înălţimea de peste şase metri, în timp ce se juca într-un parc din centrul Italiei, accidentul producându-se după ruperea unui grilaj metalic, informează site-ul postului italian Rete5.tv.

Statele Unite şi Cuba vor relua curând relaţiile diplomatice la nivel de ambasadori

Statele Unite şi Cuba vor relua curând relaţiile la nivel de ambasadori, anunţă preşedintele Cubei, Raul Castro, citat de postul cubanez Local 10.

Moscova a staţionat noi bombardiere şi avioane de vânătoare în Crimeea

Forţele aeriene staţionate în Crimeea şi în regiunea Rostov-pe-Don au primit noi avioane de vânătoare-bombardiere multirol de tip Suhoi-34 şi avioane de vânătoare de tip Suhoi-27P, a anunţat marţi, într-un comunicat, serviciul de presă al Regiunii Militare Sud, citat de portalul Sputnik.

Asistentă medicală italiană cu simptome de Ebola, plasată în carantină la Roma – La Repubblica

O asistentă medicală italiană revenită recent din Sierra Leone a fost plasată în carantină la Roma, prezentând simptome de Ebola, primele analize medicale fiind pozitive, relatează site-ul ziarului La Repubblica.

Expert: Sistemul bancar elveţian va avea beneficii de pe urma campaniilor de combatere a evaziunii

Sistemul bancar din Elveţia va avea de câştigat de pe urma campaniei globale pentru contracararea evaziunii fiscale, afirmă Franco Morra, preşedintele Asociaţiei elveţiene a Băncilor Străine şi directorul filialei elveţiene a HSBC.

The Huffington Post, Le Figaro, The New York Times şi Vice, la ICEEfest, în Bucureşti

Jurnalişti şi producători de conţinut de la mari publicaţii globale, precum The Huffington Post, The New York Times, Le Figaro, El Pais şi Vice, vin la festivalul dedicat internetului ICEEfest, care va avea loc pe 11 şi 12 iunie, în Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Meciul Simona Halep – Alison Riske, programat miercuri, de la ora 12.00

Meciul dintre Simona Halep, locul 2 WTA, şi americanca Alison Riske, locul 45 WTA, din turul secund al turneului de categorie Pemier 5 de la Roma, a fost programat de organziatori, miercuri, de la ora 12.00.

Germania transmite lunar NSA cantităţi mari de date telefonice

Serviciul german de informaţii (BND) transmite lunar Agenţiei Naţionale de Informaţii din SUA (NSA) cantităţi mari de date telefonice, afirmă surse citate de ediţia online a publicaţiei Die Zeit.

Hugh Jackman va lansa o gamă de creme de protecţie solară pentru copii

Actorul australian Hugh Jackman, diagnosticat cu patru cancere de piele în ultimele 18 luni, va lansa prin intermediul companiei sale, Pure Growth Group, o gamă de creme de protecţie solară care se adresează copiilor.

Grupul terorist kosovar destructurat în Macedonia intenţiona să arunce în aer un pod din Skopje

Grupul terorist kosovar care a atacat zilele trecute oraşul macedonean Kumanovo intenţiona să arunce în aer un pod din Skopje, acuză autorităţile macedonene, citate de site-ul postului de radio B92.

Negoiţă a fost la DNA, dar nu a prezentat probe în cazul Bărboianu. Jucătorul se declară bucuros de acţiunea finanţatorului

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost la sediul DNA pentru a da detalii cu privire la acuzaţiile de noncombat pe care i le-a adus fundaşului Ştefan Bărboianu, acest demers fiind salutat de fostul jucător dinamovist, care consideră că ancheta procurorilor îi va dovedi nevinovăţia.

NATO expulzează zeci de presupuşi spioni ruşi de la cartierul general din Bruxelles

NATO expulzează zeci de presupuşi spioni ruşi de la cartierul general al Alianţei militare occidentale, în paralel cu actualizarea contactelor militare cu Moscova, relatează The Guardian în pagina electronică.

Patriarhie: Cultele religioase nu sunt societăţi comerciale, veniturile merg la activităţi spirituale

Cultele religioase nu sunt organizate ca societăţi comerciale, ci constituie comunităţi parohiale sau monahale, iar veniturile realizate sunt folosite pentru activităţi spirituale, culturale, educaţionale şi social-filantropice, spune Patriarhia Română.

Separatiştii proruşi din Doneţk şi Osetia de Sud semnează acorduri de asistenţă, inclusiv militară

Separatiştii ucraineni proruşi de la Doneţk şi cei din regiunea georgiană Osetia de Sud anunţă că semnează un "acord interguvernamental şi acorduri interministeriale" de asistenţă reciprocă, inclusiv militară, relatează agenţia rusă de stat Tass în pagina electronică.

Florian Walter, plecat din ţară cu 10 zile înainte de începerea anchetei. Ultima localizare, în Monaco

Omul de afaceri Florian Walter, suspectat că a coordonat o reţea specializată în evaziune fiscală şi dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din ţară cu zece zile înainte de începerea anchetei, iar ultima dată el ar fi fost localizat la Monaco, potrivit unor surse judiciare.

Butoane de panică şi camere de supraveghere, în zonele de risc din Braşov, printr-un proiect european

Butoane de panică şi camere video de supraveghere vor fi montate în zonele de risc din Braşov, pentru a creşte siguranţa oamenilor, în urma unui proiect european în valoare de peste 10 milioane de lei, marţi fiind testate primele două butoane de panică din zona centrală a oraşului.

Cei doi ginecologi de la SJU Vaslui arestaţi pentru corupţie şi alţi doi medici, trimişi în judecată

Cei doi ginecologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie şi un alt medic au fost trimişi în judecată pentu luare de mită şi alte infracţiuni, în timp ce şefa Secţiei de Obstetrică-Ginecologie a fost deferită justiţiei pentru abuz în serviciu.

Filmul „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc. Ce filme se mai află în top – VIDEO

Filmul "Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron/ The Avengers: Age of Ultron" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, pentru a treia săptămână consecutiv, cu încasări de 449.012 lei şi 19.558 de spectatori.

CIA a aruncat trupul lui Osama ben Laden într-o zonă muntoasă, minţind privind înhumarea – jurnalist

Resturile umane ale fostului lider Al-Qaida Osama ben Laden au fost aruncate de agenţii serviciilor speciale americane într-o zonă muntoasă din Pakistan, după operaţiunea din mai 2011, afirmă jurnalistul de investigaţii Seymour Hersh, potrivit London Review of Books.

Peste 2.000 de vizitatori, în primul weekend al expoziţiei World Press Photo

Peste 2.000 de persoane au vizitat World Press Photo, una dintre cele mai importante expoziţii mondiale de fotojurnalism, în primul weekend de după deschidere, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Obligativitatea ştampilei pentru firme va fi eliminată de la 1 iulie

Obligativitatea ştampilei pentru firme va fi eliminată de la 1 iulie, potrivit promisiunilor primite de oamenii de afaceri de la ministrul Finanţelor, România fiind depăşită la acest capitol de Republica Moldova, care a implementat deja măsura, însă trebuie scoasă din toată legislaţie secundară.

Kanal D, amendat pentru violenţă de limbaj şi obscenitate în mai multe emisiuni, între care „WOWbiz”

CNA a amendat Kanal D cu 15.000 de lei, pentru violenţă de limbaj şi comportament obscen în mai multe emisiuni, între care "WOWbiz", un membru al Consiliului, Dorina Rusu, afirmând că i se pare că unele programe de la această televiziune sunt un fel de "bordel, grădină zoologică şi casă de nebuni".

Oţelul Galaţi neagă o posibilă retragere din campionat înainte de finalul sezonului

Conducerea clubului Oţelul Galaţi infirmă, marţi, zvonurile potrivit cărora va retrage echipa din campionat, decizie care, conform ROAF, ar duce la pierderea cu scorul de 0-3 a tuturor meciurilor din retur şi ar avantaja Steaua în lupta pentru titlul de campioană cu ASA Târgu Mureş.

Comisia pentru statut a avizat proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari

Comisia parlamentară privind statutul deputaţilor şi senatorilor a aprobat, marţi, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PNL Mircea Toader, secretar al comisiei.