Mediafax Echipa

CASMB: Medicii de familie din Capitală ar avea de distribuit în jur de 200.000 de carduri de sănătate

Medicii de familie bucureşteni vor avea de distribuit în jur de 200.000 de carduri de sănătate, ai căror destinatari nu au fost găsiţi la domiciliu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), Cristina Călinoiu.

Sute de revoluţionari au protestat la Guvern faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate. Ei au anunţat că vor reveni marţi în Piaţa Victoriei

Câteva sute de revoluţionari au protestat în Piaţa Victoriei din Bucureşti, faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate, impusă la sfârşitul anului trecut, prin ordonanţă de urgenţă. Protestul s-a încheiat după mai multe ore, dar protestatarii anunţă că vor reveni, marţi dimineaţă, în faţa Guvernului.

Incendiu la un service auto din Timişoara. Proprietarul, la spital cu arsuri la mâini şi la cap

Proprietarul unui service auto din Timişoara a suferit arsuri la mâini şi la cap, fiind transportat la spital, după ce a încercat să stingă singur un incendiu izbucnit, luni după-amiază, în clădire.

Sergiu Nistor, numit în funcţia de consilier prezidenţial

Sergiu Nistor, fost comisar guvernamental pentru programul "Sibiu 2007, capitală culturală europeană", a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial.

Incendiu la Teatrul de Animaţie Bacău, două persoane surprinse în clădire fiind evacuate de pompieri

Un incendiu a izbucnit în interiorul clădirii dezafectate a Teatrului de Animaţie Bacău, pompierii care au intervenit pentru stingerea flăcărilor evacuând două persoane aflate în incintă care, ulterior, au fost preluate de un echipaj al Poliţiei Locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Morgan Stanley anticipează noi probleme pe piaţa petrolului, din cauza ofertei în creştere

Piaţa petrolului se îndreaptă spre noi probleme în acest an, provocate de creşterea ofertei inclusiv din Rusia şi Irak, care se vor adăuga factorilor care au dus la scăderea preţurilor aproape la jumătate în 2014, potrivit Morgan Stanley, transmite Bloomberg.

Ponta cere verificarea modului în care au fost acordate certificate de revoluţionar din 1990

Premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să verifice activitatea Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari începând din 1990, în principal modul în care au fost acordate certificate de revoluţionar, au declarat surse din Guvern.

David Guetta, Avicii şi alţi 150 de artişti vor concerta la Untold Festival 2015 de la Cluj

DJ-ii Avicii şi David Guetta, dar şi alţi 150 de artişti vor concerta la Untold Festival, un eveniment care se va desfăşura între 30 iulie şi 2 august şi care face parte din cadrul proiectului Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015.

Anchetă pentru discriminare în cazul bebeluşului de etnie romă decedat în Franţa

Parchetul din oraşul francez Evry a iniţiat o investigaţie preliminară pentru "acte de discriminare" în cazul copilului de etnie romă a cărui înhumare ar fi fost refuzată iniţial de primarul unei localităţi, scrie ziarul Le Monde.

Bestsellerul scris de Valérie Trierweiler, fosta iubită a lui François Hollande, va fi ecranizat

Bestsellerul "Merci pour ce moment", în care Valérie Trierweiler descrie povestea ei de iubire cu preşedintele francez François Hollande, dar şi despărţirea de acesta, va fi adaptat pentru marele ecran, a anunţat luni pentru revista Gala actriţa şi producătoarea franceză Saïda Jawad, citată de AFP.

Szukala a semnat un contract pe doi ani cu Al Ittihad, valabil din vară

Fundaşul stelist Lukasz Szukala a declarat, luni, că a semnat un contract pe doi ani, valabil din vară, cu formaţia saudită Al Ittihad, antrenată de fostul selecţioner al naţionalei României Victor Piţurcă, informează site-ul polsatsport.pl.

Consiliul Superior al Magistraturii îşi alege marţi noua conducere şi prezintă activitatea pe 2014, într-o şedinţă prezidată de Iohannis

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îşi alege noua conducere şi prezintă raportul de activitate pe 2014, în şedinţa de marţi, care va fi prezidată de preşedintele Klaus Iohannis.

PSD: Moţiunea de cenzură, motivată de setea de putere. Predoiu, complet nepregătit pentru a fi premier

Moţiunea de cenzură pe care opoziţia intenţionează să o depună este motivată doar de "setea de putere", iar Cătălin Predoiu este "complet nepregătit" pentru funcţia de prim-ministru, a susţinut, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

STUDIU: Vinul alb nu există

Cercetătorii italieni au descoperit că strugurii albi conţin aceiaşi pigmenţi care dau culoare vinului roşu şi spun că, de fapt, vinul alb nu ar exista, informează dailymail.co.uk.

SABI: 87 de bucureşteni au suferit entorse, fracturi sau contuzii, duminică şi luni, după ce au căzut

Aproape 90 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în Capitală, unele dintre ele fiind transportate la spital, duminică şi luni, după ce au căzut şi au suferit fracturi, entorse sau contuzii, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu.

Peste 20 şcoli din nouă judeţe, închise luni, din cauza vremii. 14 îşi reiau activitatea marţi

Un număr de 21 de unităţi de învăţământ preuniversitar din nouă judeţe nu au făcut ore luni, din cauza vremii nefavorabile, 14 dintre acestea urmând să-şi reia activitatea marţi, potrivit estimărilor inspectoratelor şcolare, informează Ministerul Educaţiei.

AFP: Bebeluşul rom mort, căruia i s-a refuzat înhumarea în Franţa, a devenit un simbol al discriminării

Bebeluşul rom decedat la sfârşitul lui decembrie, căruia o comună de la periferia Parisului i-a refuzat înhumarea, a fost îngropat luni într-un oraş vecin, iar preşedintele Republicii François Hollande şi-a exprimat indignarea faţă de acest caz.

Marinarul român ucis într-un port din Libia era din Galaţi şi se afla la primul său voiaj

Marinarul român care a murit după ce o rachetă a explodat la bordul unei nave aflate în portul Derna din Libia era din Galaţi, avea 24 de ani şi se afla la primul său voiaj, vecinii tânărului spunând că acesta era foarte fericit că putea să plece pe vas alături de tatăl său.

Secretul unei vieţi mai lungi pentru om ar putea sta în ADN-ul unei balene care trăieşte 200 de ani

Oamenii de ştiinţă au identificat mai multe gene care permit unuia dintre cele mai longevive mamifere, balena de Groenlanda, să trăiască până la 200 de ani, fapt care ar putea pune bazele conceperii unor metode de creştere a speranţei de viaţă a omului.

Cursuri suspendate în mai multe şcoli din Vaslui şi Iaşi. Sute de elevi au fost trimişi acasă

Cursurile au fost suspendate, luni, în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui, sute de elevi fiind trimişi acasă pentru a nu exista pericolul să rămână înzăpeziţi din cauza ninsorilor şi a viscolului, o situaţie similară fiind înregistrată şi în patru şcoli şi grădiniţe din judeţul Iaşi.

Un deţinut român s-a sinucis într-un penitenciar din nordul Italiei

Un deţinut român s-a spânzurat într-un penitenciar situat în apropierea oraşului italian Veneţia, după ce autorităţile italiene i-au refuzat transferul în detenţie la domiciliu, relatează presa italiană.

Vincenzo Montella: Tătăruşanu este un mare portar şi poate fi titularul nostru

Antrenorul echipei AC Fiorentina, Vincenzo Montella, a declarat, luni, că decizia portarului Norberto Neto de a nu îşi prelungi contractul reprezintă o mare dezamăgire pentru el, tehnicianul precizând că brazilianul poate fi înlocuit de Ciprian Tătăruşanu, însă îşi mai doreşte un goalkeeper în lot.

Cerşetori romi din România se reorientează către un oraş foarte tolerant din Suedia

Aproximativ 70 de cerşetori romi au venit anul trecut în regiunea oraşului Umeå, un fief socialist foarte tolerant, unde pot obţine 100-200 de coroane suedeze pe zi (până la 20 de euro), relatează site-ul TheLocal.

Arheologii cred că au descoperit locul unde a fost judecat Iisus, în Ierusalim

Arheologii americani cred că au descoperit ruinele Palatului lui Irod, din Ierusalim, situat în apropiere de Turnul lui David, unde, potrivit Noului Testament, a fost judecat Iisus înainte de a fi răstignit.

Fotografii care prezintă viaţa grea a copiilor din România şi Bosnia, prezentate la Londra

O expoziţie cu fotografii care prezintă viaţa unor copii şi familii din România şi Bosnia, care trăiesc în condiţii teribile, luptându-se în fiecare zi să supravieţuiască, a fost vernisată la V&A Museum of Childhood din Londra, potrivit cotidianului The New York Times.

PF Daniel, invitat de ambasadorul Palestinei să se întâlnească cu oficialităţile din regiune

PF Daniel l-a primit, luni, la Reşedinţa patriarhală pe noul ambasador al Palestinei la Bucureşti, Fuad Kokaly, ocazie cu care acesta din urmă l-a invitat pe patriarh să aibă întâlniri cu oficialităţi palestiniene la cel mai înalt nivel, în cadrul următoarei vizite la Locurile Sfinte.

PNL vrea preluarea guvernării prin moţiune de cenzură, convins că nu se pot face anticipate

Co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au declarat luni că doresc preluarea guvernării prin iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ponta şi negocierea unei majorităţi în actualul Parlament, deoarece aleşii nu ar vota în majoritate pentru declanşarea anticipatelor.

Blaga: Cerem convocarea şedinţei Comisiei de cod electoral înainte de debutul sesiunii parlamentare

Liberalii solicită convocarea şedinţei Comisiei de Cod electoral înainte de debutul sesiunii parlamentare, a declarat, luni, co-preşedintele PNL Vasile Blaga, menţionând că PNL solicită schimbarea nu doar a legilor electorale, ci şi a celei privind partidele şi finanţarea acestora.

Comisia Europeană, despre cazul Greciei: Apartenenţa unei ţări la zona euro este „irevocabilă”

Apartenenţa unei ţări la zona euro este "irevocabilă", afirmă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, ca reacţie la dezbaterile privind excluderea Greciei din zona monedei unice, relatează AFP.

Românii au plătit anul trecut peste 22 de milioane de lei pentru obţinerea cazierelor judiciare

Românii au plătit anul trecut, în total, peste 22 de milioane de lei pentru obţinerea de caziere judiciare, în 2014 fiind eliberate, la nivel naţional, aproape 1,9 de milioane de astfel de documente, informează Poliţia Română.

Montella despre Mutu: Să vedem în ce formă e pentru că avem nevoie de fotbalişti care să joace mâine

Antrenorul echipei Fiorentina, Vincenzo Montella, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că atacantul Adrian Mutu trebuie să dovedească faptul că poate juca imediat în Serie A deoarece nu are nevoie de jucători care să intre în formă în luna martie, informează fiorentina.it.

Piloţii Sauber contribuie la bugetul echipei de Formula 1 cu 50 de milioane de dolari

Piloţii titulari Marcus Ericsson şi Felipe Nasr, precum şi rezerva Raffaele Marciello aduc în conturile echipei Sauber suma totală de 50 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă aproape o jumătate din bugetul team-ului de Formula 1, informează planetf1.com, citând cotidianul elveţian Blick.

Dosar penal după ce 120 de persoane au reclamat că au fost înşelate cu locuri de muncă în Anglia

Poliţiştii din Vâlcea au deschis dosar penal după ce au primit sesizări de la 120 de persoane care au reclamat că administratorul unei firme le-a înşelat, promiţându-le locuri de muncă şi transport până în Anglia în schimbul unor sume de bani.

PNL: Programul de guvernare va fi finalizat de ”premierul desemnat” Predoiu până în 28 februarie

Co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au anunţat, luni, că programul de guvernare, coordonat de Cătălin Predoiu, are termen de finalizare în 28 februarie, stabilirea ponderilor fuziunii în 21 ianuarie, iar validarea deciziilor politice va avea loc în Consiliul Naţional din 31 ianuarie.

Olivier Martinez, anchetat pentru comiterea unei agresiuni într-un aeroport

Actorul Olivier Martinez, soţul actriţei Halle Berry, a fost numit principalul suspect într-o anchetă iniţiată de poliţia americană, după ce starul francez a agresat, duminică, un angajat al aeroportului din Los Angeles.

Iohannis, pe Facebook: Acest an va însemna pentru români o mai bună înţelegere a drepturilor lor

Preşedintele Klaus Iohannis a postat, luni, un mesaj pe Facebook, în care salută debutul preşedinţiei letone a Consiliului UE şi intrarea Lituaniei în zona euro, el arătând că, pentru români, acest an va marca începutul unei mai bune înţelegeri a drepturilor pe care le avem ca cetăţeni europeni.

Anchetă la Ministerul indonezian al Transporturilor, privind autorizaţia de zbor a avionului AirAsia

Ministrul indonezian al Transporturilor, Ignasius Jonan, a ordonat luni efectuarea unei anchete interne la Biroul aviaţiei civile din cadrul ministerului, pentru a afla dacă oficialii au permis avionului AirAsia prăbuşit la 28 decembrie să decoleze fără a avea autorizaţie pentru ziua respectivă.

„Beverly Hills din Rusia”: Cum arată palatele de lux pe care oligarhii le scot la vânzare. Unele dintre acestea costă peste o sută de milioane de dolari – GALERIE FOTO

Palate care ajung să depăşească preţul de o sută de milioane de dolari au fost scoase la vânzare de către oligarhii ruşi. Sancţiunile occidentale şi declinul rublei ar putea fi cauzele pentru care bogaţii Rusiei îşi vând locuinţele de lux.

Cum vor oamenii de ştiinţă să cultive salată pe Marte. Proiectul care ar putea ajuta aşezările umane ce vor coloniza planeta roşie

Înfiinţarea unor culturi de salată pe Marte reprezintă unul dintre cele 10 proiecte selectate pentru misiunea spaţială Mars One, ce vizează trimiterea în anul 2024 a unui echipaj de astronauţi pentru a coloniza planeta roşie.

STUDIU: Curmalele pot preveni cancerul

Curmalele sunt bogate în substanţe care ajută la menţinerea unei tensiuni arteriale normale, întăresc sistemul imunitar, iar antioxidanţii pot ajuta la prevenirea cancerului, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Clinical and Experimental Medicine, informează dailymail.co.uk.