Mediafax Echipa

Petro Poroşenko l-a destituit pe guvernatorul regiunii separatiste proruse Doneţk

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a destituit vineri pe guvernatorul regiunii separatiste proruse Doneţk, milionarul Serghei Taruta, şi a numit în locul său un general, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Sviatoslav Ţegolko, citat de agenţia Interfax Ucraina, relatează AFP.

Actorul Ian McElhinney, Ser Barristan din „Game of Thrones”, va veni la Ice Comic Con Bucureşti

Ian McElhinney, interpretul lui Barristan Selmy, unul dintre cei doi cavaleri aflaţi în slujba lui Daenarys Targaryen din serialul "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", va veni la Ice Comic Con, care se va desfăşura în perioada 15 - 16 noiembrie, la Palatul Copiilor din Bucureşti.

Udrea, pe Facebook, despre această imagine: Îmi aranjam sutienul

Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, explică, într-o postare pe Facebook, ce făcea în imaginea care a stârnit multe comentarii în utimele zile: ”Îmi aranjam sutienul”.

Dorin Cioabă anunţă că „primul partid politic al romilor” a fost înregistrat la Tribunal

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunţat, vineri, că Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR), "primul partid politic al romilor", a fost înregistrat, existând o sentinţă definitivă în acest sens de la Tribunalul Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MAE îi atenţionează pe cei care călătoresc în Turcia asupra unor posibile manifestaţii stradale

MAE informează cetăţenii români asupra unor posibile manifestaţii stradale în Turcia şi a riscului apariţiei unor ciocniri violente între manifestanţi, pe fondul opiniilor divergente privind modul de acţiune împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic din Siria şi Levant (ISIL).

Exoplanetă cu temperaturi extreme şi vânturi cu viteza sunetului, cartografiată de telescopul Hubble

O exoplanetă de mărimea lui Jupiter, aflată la o distanţă de 260 de ani lumină de Terra, cu temperaturi de 1.600 de grade Celsius şi vânturi care ating viteza sunetului, a fost cartografiată din punct de vedere termic de telescopul spaţial Hubble.

STUDIU: Gheţurile din Antarctica au atins un nivel record – peste 20 milioane de kilometri pătraţi

Gheţurile din Antarctica au atins, în ciuda încălzirii globale, un nivel record de peste 20 de milioane de kilometri pătraţi, pentru prima dată de la primele măsurători ştiinţifice ale banchizei antarctice, realizate de NASA în 1979 cu ajutorul unor sateliţi.

Autobiografia pakistanezei Malala apărută la Polirom în mai, vândută în 10.000 de exemplare

"Eu sunt Malala", autobiografia pakistanezei Malala Yousafzai, laureată a premiului Nobel pentru pace pe anul 2014, a fost publicată în limba română la editura Polirom, în mai, într-un tiraj de 10.000 de exemplare, iar stocul cărţii este epuizat în acest moment, urmând ca volumul să fie reeditat.

Ponta, la Moldova TV: Spre deosebire de doamna Nuland, eu nu dau sfaturi în public

Premierul Ponta, aflat în Moldova, a declarat, la Moldova 1 TV, că, spre deosebire de subsecretarul de stat american Victoria Nuland, el nu dă "sfaturi în public", ci încearcă să îl ajute pe prim-ministrul Moldovei explicându-i greşelile comise de-a lungul timpului de România, pentru a fi evitate.

Comanda asupra bazei balistice de la Deveselu, preluată de armata americană printr-o ceremonie

Ceremonia de înfiinţare şi preluare a comenzii bazei balistice de la Deveselu de către armata americană a avut, loc, vineri, aceasta fiind prezidată de comandantul Forţelor Navale pentru regiunea Africa şi Asia de Sud-Vest, contraamiralul John Scorby, informează ambasada SUA, printr-un comunicat.

Tomac cere MAE să înfiinţeze cel puţin 20 de secţii de votare în Chişinău

Deputatul PMP Eugen Tomac, ales în Diaspora, cere MAE să înfiinţeze cel puţin 20 de secţii de votare în Chişinău pentru alegerile prezidenţiale.

Raţ: Suporterii echipei naţionale să ne încurajeze pe noi, nu să strige împotriva ungurilor

Căpitanul echipei naţionale, Răzvan Raţ, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că suporterii trebuie să îi încurajeze pe jucătorii primei reprezentative şi "nu să strige împotriva ungurilor" pentru că există riscul ca România să fie sancţionată cu suspendarea terenului propriu.

STUDIU: Cancerul pulmonar poate să rămână în stare latentă timp de 20 de ani

Cancerul pulmonar poate să rămână în stare latentă timp de 20 de ani înainte de se transforma într-o formă agresivă a bolii, caracterizată prin creşterea şi răspândirea rapidă în organism, afirmă autorii unui studiu recent.

Nigel Farage vrea să interzică intrarea imigranţilor infectaţi cu HIV în Marea Britanie

Liderul partidului populist Ukip, Nigel Farage, a fost acuzat în Marea Britanie că a atins un "nou nivel de ignoranţă" vineri, pentru că a sugerat că imigranţii infectaţi cu HIV ar trebui să primească interdicţie de intrare pe teritoriul britanic, relatează AFP.

Putin: Rusia nu se opune apropierii Republicii Moldova şi Ucrainei de UE

Rusia nu se opune apropierii Republicii Moldova şi Ucrainei de UE, însă consideră necesare discuţii cu privire la eventualul risc asupra economiei ruse, a declarat, vineri, la summitul Comunităţii Statelor Independente (CSI) de la Minsk, preşedintele rus Vladimir Putin.

DNA cere aviz pentru încuviinţarea reţinerii deputatului Ion Diniţă

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniţă - acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Ponta, la TV Moldova, despre o ingerinţă în justiţie în cazul Lukoil: Asta este o prostie din România!

Premierul Victor Ponta a declarat, în Moldova, că ideea conform căreia declaraţiile sale în cazul Lukoil reprezintă o ingerinţă în justiţie "este o prostie din România", arătând că el trebuie să se preocupe de angajaţi şi de impozite la buget care nu pot fi recuperate stând "cu un morman de fiare".

Sărbătoarea de Halloween, marcată printr-o petrecere de groază la Castelul Bran

Sărbătoarea de Halloween va fi marcată printr-o petrecere de groază, organizată pe 1 noiembrie, între orele 19.00 şi 00.30, la Castelul Bran, la eveniment fiind anunţată şi prezenţa legendarului conte Dracula.

Grupul Take That lansează în decembrie primul album în formula unui trio

Grupul britanic Take That va lansa pe 1 decembrie primul său album în formula unui trio, după plecarea din trupă a cântăreţului Jason Orange.

Concertul Bonnie Tyler la Bucureşti: Care sunt cerinţele artistei

Cântăreaţa Bonnie Tyler, care va susţine luni, de la ora 19.00, un concert la Sala Palatului din Bucureşti, a cerut ca în ziua show-ului să îi fie pus la dispoziţie un minibufet dotat cu băuturi răcoritoare dietetice, ceai englezesc şi, în mod special, o sticlă cu vin din Noua Zeelandă.

Prefect: Nu am anulat fuziunea Elcen-RADET. Soluţia pentru deblocarea situaţiei din CGMB, dizolvarea

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, precizează că nu a anulat proiectul fuziunii Elcen-RADET, pentru simplul motiv că nu există adoptată o hotărâre a CGMB privind fuziunea, şi că soluţia pentru deblocarea situaţiei actuale din Consiliu constă în dizolvarea acestuia.

Complexul nuclear iranian Parchin a fost vizat de un atac aerian, comis probabil de Israel

Explozia care a vizat complexul nuclear Parchin, situat în apropiere de Teheran, a fost un atac străin, comis probabil de Israel, scopul fiind a opri testarea unor dispozitive militare neconvenţionale, afirmă diplomaţi europeni de la Washington citaţi de revista kuwaitiană Al Rai.

Sandu şi Izaura Anghel, trimişi în judecată în dosarul privind mituirea unui agent din penitenciar

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiica acestuia, Izaura Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii argeşeni, sub acuzaţiile de cumpărare de influenţă şi dare de mită, în dosarul în care sunt acuzaţi că au încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi.

STUDIU: Anumiţi acizi graşi oferă protecţie contra diabetului

Cercetătorii americani au identificat o nouă categorie de acizi graşi produşi de corpul uman care au efecte protectoare contra diabetului, iar această descoperire ar putea duce la obţinerea unor noi tratamente.

Braşov: Omul de afaceri Ilie Luca în comă, după ce a fost atacat de hoţi pe proprietatea sa

Un cunoscut om de afaceri din Braşov, Ilie Luca, în vârstă de 75 de ani, care deţine lanţul de magazine alimentare Luca, este în stare gravă la spital, în comă profundă, după ce, joi dimineaţă, a surprins nişte hoţi pe o proprietate de-a sa din Codlea şi a fost atacat de unul dintre hoţi.

Mihail Gorbaciov a fost spitalizat. Ultimul lider al Uniunii Sovietice s-a întors la lucru

Ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice Mihail Gorbaciov a anunţat joi seara că a fost spitalizat, deoarece starea sa de sănătate s-a agravat, relatează postul rus de televiziune Rossia 12, în pagina electronică. Mihail Gorbaciov, în vârstă de 83 de ani, a părăsit clinica din Moscova şi deja şi-a reluat activităţile, a anunţat vineri serviciul de presă al fundaţiei sale.

România întâlneşte Ungaria pentru a 24-a oară în istorie

Echipa naţională a României va juca, sâmbătă, de la ora 19.00, pe Arena Naţională, cu reprezentativa Ungariei, într-un meci contând pentru etapa a doua a Grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, aceasta fiind cea de-a 24-a întâlnire dintre cele două formaţii.

Părinţii lui James Foley: SUA şi alte ţări vor fi nevoite să negocieze cu gruparea SI

Părinţii jurnalistului american James Foley, executat de gruparea Stat Islamic (SI), au apreciat vineri că SUA şi alte ţări ai căror cetăţeni sunt ţinuţi ostatici de SI vor fi nevoite "mai devreme sau mai târziu" să negocieze cu jihadiştii dacă vor să încerce să-i elibereze.

Larisa Iordache, ARGINT la individual compus la CM de gimnastică. Aceasta este prima medalie pentru România într-o finală la individual compus după 7 ani

Gimnasta Larisa Iordache a câştigat, vineri, medalia de argint în finală la individual compus, la Campionatul Mondial de la Nanning (China).

Audi a redus decalajul faţă de liderul BMW pe piaţa auto de lux

Creşterea vânzărilor de autombile sub marca BMW din luna septembrie menţine grupul german în fruntea pieţei auto premium, însă Audi a redus diferenţa în topul vânzărilor la nivel global în primele nouă luni ale anului, la 20.842 de unităţi, faţă de 28.836 de unităţi anul trecut.

Mazăre susţine că este anchetat de două ori de DNA pentru aceeaşi faptă, dar cu acuzaţii diferite. Primarul Constanţei ia în calcul o plângere la CEDO

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, consideră că a devenit o obsesie pentru DNA fiindcă este anchetat de două ori pentru aceeaşi faptă, dar că acuzaţiile procurorilor sunt diferite, motiv pentru care ia în calcul să facă plângere la CEDO.

Cine este Kailash Satyarthi, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 2014

Indianul Kailash Satyarthi, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 2014 împreună cu adolescenta Malala Yousafzai, depune eforturi de peste 30 de ani pentru a opri exploatarea a zeci de mii de copii din India.

Malghinov: Declaraţiile recente privind Lukoil, cu limbaj departe de cel din comunicarea internaţională

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malghinov, califică drept nefiind întotdeauna echilibrate şi cu un limbaj departe de cel acceptat în comunicarea internaţională recentele declaraţii publice privind rafinăria Petrotel-Lukoil şi activitatea Lukoil în România şi precizează că nu le va comenta.

Ponta: UDMR va face o nominalizare la Ministerul Culturii în termenul legal de 45 de zile

UDMRva prezenta o nominalizare la Ministerul Culturii în termenul legal de 45 de zile, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că Attila Korodi este un bun ministru al Mediului, dar funcţia de ministru al Culturii are şi o încărcătură politică, şi anume cea de viceprim-ministru.

Şase români se află în Sierra Leone. Ce măsuri a dispus Ministerul Afacerilor Externe ca urmare a epidemiei de Ebola

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că datele actuale indică posibila prezenţă a 6 cetăţeni români în Sierra Leone, care şi-au suspendat contractele de muncă cu Alro Slatina, adăugând că această firmă nu are în prezent personal delegat sau detaşat în acest stat afectat de epidemia de Ebola. Alro a anunţat, vineri, că niciun angajat al său sau al subsidiarelor sale din România nu mai lucrează în acest moment la minele companiei din Sierra Leone, dar că cinci români cărora li s-au suspendat contractele de muncă la cerere se află încă în acest stat afectat de epidemia de Ebola.

Delta Dunării şi alte zone din România, promovate la nivel mondial prin gastronomie şi vin, în 2015 – FOTO

Delta Dunării şi alte regiuni din România, între care Braşov, Cluj şi Bucureşti, vor fi promovate prin intermediul gastronomiei şi vinurilor româneşti, într-o serie intitulată "Food and Wine Adventures: Romania", care va fi difuzată anul viitor la nivel internaţional de televiziunea Travel Channel.

Cazanciuc: Soluţii rapide, predictibile şi corecte – scopul Strategiei sistemului judiciar 2015-2020

Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020 are scopul final de eficientizare a sistemului, astfel încât acesta să ofere soluţii rapide, predictibile şi corecte, care să conducă la creşterea încrederii cetăţenilor în justiţie, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

DONAŢIILE în campania electorală: Câţi bani au primit partidele în prima săptămână de campanie

ACL PNL-PDL a primit şi declarat, în prima săptămână a alegerilor prezidenţiale, donaţii totale în valoare de 320.410 lei, devansând astfel alianţa electorală PSD-UNPR-PC, care a primit şi declarat donaţii totale în valoare de 312.704 lei, potrivit informaţiilor furnizate, vineri, de AEP.

Iluzionistul britanic Dynamo a adus magia în România şi l-a fermecat pe dinamovistul Giani Kiriţă

Magicianul britanic Dynamo şi-a prezentat vineri, la Bucureşti, trucurile, pe care le-a experimentat pe vedete ca Jay-Z şi Coldplay, şi a glumit în legătură cu numele său, asemănător cu cel al clubului Dinamo, precizând că a întâlnit un fotbalist român, fostul jucător dinamovist Giani Kiriţă.

Cine este Malala, laureata Premiului Nobel pentru Pace pe 2014

Pakistaneza Malala Yousafzai, care, la doar 17 ani, a obţinut vineri Premiul Nobel pentru Pace, este o militantă pentru dreptul femeilor la educaţie şi a devenit un simbol mondial al luptei împotriva extremismului după ce a supravieţuit unui atac al talibanilor.