Mediafax Echipa

CS Dinamo a inaugurat „Muzeul Sportului Dinamovist”

Clubul Sportiv Dinamo a inaugurat, joi, un muzeu dedicat sportivilor "alb-roşii" în sediul din Şoseaua Ştefan cel Mare, în prezenţa minstrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şi a mai multor foste glorii dinamoviste.

EXCLUSIV: Fiscul va verifica 2.000 de persoane cu averi mari, în toată ţara – surse

Fiscul va extinde la nivel naţional controlul persoanelor fizice cu averi/venituri mari, urmând ca în fiecare judeţ să fie făcută, în intervalul 1 iulie-30 septembrie, o listă cu câte 50 persoane, totalul celor verificaţi dacă şi-au declarat corect veniturile urmând să se ridice la 2.000 de persoane

ALEGERI EUROPARLAMENTARE: Ordinea şi siguranţa publică, asigurate de peste 50.000 de angajaţi ai MAI

Ordinea şi siguranţa publică în ziua alegerilor europarlamentare de duminică vor fi asigurate de peste 50.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, a anunţat, joi, ministrul Afacerilor Interne (MAI), Gabriel Oprea.

Ponta: În septembrie, după evaluarea impactului reducerii TVA la pâine, se discută scăderea la carne

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Arad, că în luna septembrie va avea loc evaluarea impactului reducerii TVA la pâine, după un an de aplicare, după care va fi discutat cu producătorii calendarul scăderii TVA la carne, dar şi la produse tradiţionale, bio şi legume-fructe.

Ponta: Când o să merg la Beijing, tot carne românească aş vrea să consum. Exporturile, peste o lună

Exporturile de carne de porc către China ar putea începe peste aproximativ o lună, a declarat, joi, la Arad, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în timp ce premierul Victor Ponta a spus că îşi doreşte ca atunci când ajunge la Beijing să consume tot carne românească.

Burleanu: Din sezonul viitor vom avea un sistem de licenţiere mai blând

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, la inaugurarea Muzeului Sportului Dinamovist, că din sezonul următor va fi schimbat sistemul de licenţiere a cluburilor pentru Liga I, care nu va mai prevede retrogradarea, ci doar depunctare şi penalităţi financiare.

CNA: B1 TV, amendat cu 10.000 de lei pentru lezarea drepturilor şi a imaginii lui Radu Mazăre

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să sancţioneze B1 TV cu 10.000 de lei, pentru mai multe emisiuni despre primarul Constanţei, Radu Mazăre, în care i-au fost lezate acestuia drepturile, interesele şi imaginea.

CELE MAI NOI avioane ale Chinei: Cum arată aeronavele care vor concura cu piaţa Occidentului – GALERIE FOTO

După mai mult de zece ani de dezvoltare, primul avion de linie modern al Chinei, aeronava ARJ21-700, este gata pentru livrarea către clienţi.

China: Un muzeu cu exponate contrafăcute a fost închis

Autorităţile chineze au ordonat închiderea unui muzeu în care miile de antichităţi şi opere istorice pe care le găzduia s-au dovedit a fi de fapt false, a anunţat joi presa centrală, care a dezvăluit acest scandal, cel mai recent dintr-o serie.

STUDIU: Dubla mastectomie, inutilă în majoritatea cazurilor

Aproximativ 70% dintre femeile care au decis să se supună unei duble mastectomii, după ce au fost diagnosticate cu cancer la un singur sân, prezintă totuşi un risc extrem de scăzut de a dezvolta o tumoare la sânul sănătos, se arată într-un studiu american publicat miercuri.

Sondaj anonim: Obiectivele de transformare ale ASF sunt susţinute de salariaţii instituţiei

Peste 90% dintre participanţii la un sondaj anonim realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară în rândul salariaţilor susţin în mod expres obiectivele de transformare ale instituţiei, care vizează, printre altele, creşterea încrederii clienţilor şi investitorilor în pieţele financiare.

Copil român în vârstă de un an, în stare gravă după ce a căzut de la etajul trei, la Milano

Un copil român în vârstă de un an a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din oraşul italian Milano, fiind transportat la spital în stare gravă, conform publicaţiei Unione Sarda.

Bucureştenii pot să-şi facă acte de identitate şi în weekend, pentru alegerile europarlamentare

Programul de lucru al serviciilor de evidenţă a persoanelor din municipiul Bucureşti a fost prelungit sâmbătă, între orele 08.00 şi 16.00, şi duminică, între orele 08.00 şi 21.00, pentru eliberarea actelor de identitate, în contextul alegerilor europarlamentare, informează Primăria Capitalei.

Orban: La alegerile PE, UDMR şi cea mai mare coaliţie guvernamentală din Ungaria se vor ajuta

Premierul Ungariei, Orban Viktor, lider al Fidesz, a declarat că la alegerile europarlamentare, UDMR şi coaliţia guvernamentală din Ungaria se vor ajuta şi se vor sprijini reciproc, făcând apel la maghiarii din România şi Ungaria să se prezinte, duminică, la urne.

Şova: Dacă nu se întâmplă o minune, contractul privind modernizarea DN 18 va fi reziliat

Contractul între CNADNR şi firma de construcţii Shapir Structures din Israel privind modernizarea unui tronson al DN 18 va fi reziliat şi va fi reluată procedura de atribuire a lucrării dacă până vineri nu se va întâmpla o minune, a declarat, joi, la Suceava, ministrul Transporturilor, Dan Şova.

TRASEUL MITEI în dosarul celor patru judecători arestaţi pentru corupţie

Avocatul lui Dan Adamescu, George Claudiu Dumitru, a furnizat DNA, în dosarul celor patru judecători acuzaţi de fapte de corupţie, o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul mitei date acestora pentru a soluţiona favorabil dosare privind insolvenţa unor firme ale lui Adamescu.

Muzicianul Philippe-Gérard, care a compus pentru Edith Piaf şi Yves Montand, a murit

Compozitorul francez Philippe-Gérard, care a creat melodii pentru artişti precum Edith Piaf, Yves Montand şi Juliette Gréco şi muzică de film pentru Alain Resnais, a decedat duminică, la vârsta de 89 de ani, a anunţat miercuri fiul artistului.

Mureşan: CFR Cluj va avea un buget de 6-7 milioane de euro sezonul viitor

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că gruparea ardeleană va avea sezonul viitor un buget de 6-7 milioane de euro, care ar putea creşte dacă echipa antrenată de Vasile Miriuţă se va califica în grupele Ligii Europa.

Patzaichin, numit preşedinte de onoare al CS Dinamo

Multiplul campion olimpic şi mondial la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, a fost numit, joi, de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în funcţia de preşedinte de onoare al Clubului Sportiv Dinamo.

Ponta, întrebat despre intenţia lui Tăriceanu de a reveni în PNL: Un pas spre refacerea USL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, crede că posibila întoarcere a lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL ar putea reprezenta un pas spre refacerea USL, adăugând că, de luni, Uniunea poate fi din nou împreună.

REACŢIA Rusiei după ce prinţul Charles l-a comparat pe Putin cu Hitler: Cerem explicaţii oficiale Londrei

Moscova a cerut Londrei "explicaţii oficiale" în legătură cu declaraţiile prinţului Charles despre Vladimir Putin, care "nu îi fac cinste viitorul monarh britanic", a declarat joi Ministerul Afacerilor Externe.

Viktor Orban: Ungaria este interesată de relaţii puternice şi stabile cu România

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, joi, la Satu Mare, că Ungaria este interesată de relaţii puternice şi stabile cu România şi că este nevoie de un sistem de consultări între Guvernul de la Budapesta şi UDMR.

Iohannis, despre refacerea USL: Vreţi să râd tare sau mai puţin tare?

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat, întrebat fiind despre posibilitatea refacerii USL: "Vreţi să râd tare sau mai puţin tare?", adăugând că, "indiferent de rezultatul alegerilor, nu se va reface USL".

Iohannis, despre alegeri: Am impresia că stăm bine şi sunt optimist în ceea ce priveşte scorul

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, spune că, după ce a luat pulsul întregii ţări în campania electorală, crede că liberalii stau bine şi se declară optimist în ceea ce priveşte rezultatele scrutinului de duminică, atrăgând atenţia, însă, că absenteismul "este o problemă".

Nestle exportă 40% din napolitanele şi cafeaua solubilă produse la fabrica din Timişoara

Grupul elveţian Nestle, care a investit 10 milioane de euro în fabrica de la Timişoara de la achiziţia din 2001, exportă în prezent 40% din napolitanele şi cafeaua solubilă produse în această unitate în 12 state şi intenţionează să intre şi pe alte pieţe externe.

Un român a pătruns prin efracţie în vila din Italia a actorului George Clooney: „Este ziua mea, m-am gândit să intru aici”

Un român în stare de ebrietate a pătruns prin efracţie în vila actorului american George Clooney, situată în nordul Italiei, pe malul Lacului Como, bărbatul reuşind să fure o sticlă de băutură, el explicând că era ziua lui şi căuta bani, scrie ziarul La Repubblica.

Ministerul Culturii caută manager pentru Biblioteca Naţională a României

Ministerul Culturii (MC) organizează un concurs de management pentru Biblioteca Naţională a României, data limită pentru depunerea planurilor de management şi a dosarelor de concurs de către candidaţi fiind 17 iunie, se arată pe site-ul MC.

Streinu-Cercel: 34.000 români testaţi gratuit pentru HIV, hepatita B şi C, într-un proiect norvegian

Managerul Institutului "Matei Balş" din Bucureşti, Adrian Streinu-Cercel, a declarat, joi, că, în următorii doi ani, 34.000 de persoane vor fi testate gratuit pentru HIV/SIDA şi hepatita B şi C, în cadrul unui proiect ce va fi realizat în următorii doi ani, cu fonduri norvegiene.

Antonescu: Absenţa premierului de la citirea moţiunii, aşa cum spunea el, semn al aroganţei politice

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că absenţa premierului Victor Ponta de la citirea moţiunii de cenzură este „un semn al aroganţei politice”, aşa cum Ponta catalogase, în 2012, absenţa premierului Mihai Răzvan Ungureanu de la citirea moţiunii.

Iohannis: Partidele de dreapta să discute despre unificare, altfel alegătorii ne acuză că am dormit

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, spune că liderii partidelor de dreapta sunt obligaţi ca după alegerile europarlamentare să discute despre unificare, pentru că în caz contrar alegătorii "îi vor arăta cu degetul" şi îi vor acuza că "au dormit în front când ar fi trebuit să se mişte".

VREMEA va fi caldă, chiar deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru vineri, în ţară şi în Bucureşti

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în vestul şi nord-vestul ţării. Vor fi înnorări, temporar accentuate, în jumătatea de est a ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde, cu precădere după-amiaza şi seara, local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat.

Constanţa: Tineri prinşi, pe stradă, cu zeci de plicuri cu substanţe etnobotanice

Patru tineri din Constanţa au fost prinşi de jandarmi, joi dimineaţă, pe o stradă din oraş, având 79 de plicuri cu substanţe halucinogene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Caravana Metropolis: „La grande bellezza” şi „Her”, printre filmele europene proiectate în aer liber – VIDEO

Caravana Metropolis - Cinema în aer liber revine cu cele mai bune 15 filme europene şi de autor, printre care "La grande bellezza", "Closer to the Moon" şi "Her", care vor fi proiectate în 10 oraşe din România, în perioada 5 iunie - 14 septembrie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Brad Pitt a cântat la tamburină alături de Bruno Mars, la o gală de caritate din New Orleans – VIDEO

Actorul Brad Pitt a acompaniat la tamburină formaţia lui Bruno Mars, care a susţinut un recital în cadrul galei caritabile Make It Right, care a avut loc sâmbătă, la New Orleans.

Profi deschide trei magazine, la Oradea, Timişoara şi Mediaş

Retailerul Profi a inaugurat joi două magazine, unul în Oradea şi altul la Timişoara, urmând ca vineri să deschidă încă unul la Mediaş, urmând să ajungă, astfel, la 224 de unităţi la nivel naţional.

INCIDENT Coreea de Nord – Coreea de Sud: Mai multe obuze au fost lansate în apropierea unei nave sud-coreene

Coreea de Nord a lansat joi obuze în apropierea unei nave de război sud-coreene care patrula la sud de frontiera maritimă dintre cele două ţări, contestată de Phenian, a anunţat Seulul.

Traian Băsescu, aşteptat la ceremonia de admitere a Consiliului din România în Liga Navală a SUA

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, vineri, la Constanţa, la ceremonia de admitere oficială în Liga Navală a SUA a Consiliului din România, la eveniment urmând să ia parte şi preşedintele Ligii Navale a SUA, James Offutt.

Geert Wilders cataloghează un derapaj al lui Jean-Marie Le Pen drept „o remarcă ridicolă”

Populistul olandez Geert Wilders a catalogat joi "ridicole" afirmaţii ale aliatului său politic francez Jean-Marie Le Pen potrivit cărora virusul Ebola ar putea să rezolve problemele cu imigraţia ale Europei.

Ponta: Dăm din nou bani pentru Spitalul de Copii din Timişoara, finanţarea din 2013 fiind pierdută

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Timişoara, că Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din municipiu va primi finanţare pentru construcţia unui nou corp de clădire, după ce anul trecut a pierdut banii alocaţi deoarece Primăria nu a finalizat la timp proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate.

Iohannis, despre apelativul „Mister President”: Un detaliu mai degrabă penibil decât important

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că apelativul "Mister President" cu care i s-a adresat vicepreşedintele american Joe Biden premierului Victor Ponta este "un detaliu penibil mai degrabă, decât important".