Mediafax Echipa

GOOGLE marchează împlinirea a 40 de ani de la inventarea cubului RUBIK, printr-un logo interactiv

GOOGLE şi-a modificat, luni, logoul pentru a marca împlinirea a 40 de ani de la inventarea cubului RUBIK, cel mai vândut joc-problemă de tip puzzle din lume.

Protest al angajaţilor din Portul Constanţa: Consiliul Local să nu primească noi acţiuni în port

Aproximativ 300 de angajaţi din Portul Constanţa au protestat, luni dimineaţă, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, nemulţumiţi că 13 % din acţiunile APM ar urma să treacă la Consiliul Local Constanţa, ceea ce va însemna că Ministerul Transporturilor nu va mai fi acţionar majoritar.

Aproximativ 4.000 de chinezi aşteaptă să fie evacuaţi din Vietnam, în urma revoltelor antichineze

Beijingul continua luni evacuarea a mii de cetăţeni chinezi prezenţi în Vietnam, după revoltele care au avut loc săptămâna trecută, scrie presa de stat, iar operatori chinezi de turism îşi suspendă circuitele în această ţară.

Fostul campion mondial de Formula 1, Jack Brabham, a încetat din viaţă la 88 de ani

Fostul campion mondial australian la Formula 1, Jack Brabham, a încetat din viaţă la 88 de ani după o lungă boală, au anunţat familia fostului pilot şi federaţia locală de automobilism.

Seulul dizolvă Paza de Coastă în urma accidentului de feribot din aprilie

Preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye a anunţat luni dizolvarea corpului Pazei de Coastă, în urma tragediei feribotului Sewol, la 16 aprilie, în care au murit sau au fost date dispărute 302 persoane.

Soprana Angela Gheorghiu, pe coperta numărului din iunie al revistei britanice Gramophone

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

Mirel Rădoi a câştigat Cupa Preşedintelui în Emiratele Arabe Unite

Echipa Al Ain, la care evoluează Mirel Rădoi, a câştigat, duminică, Cupa Preşedintelui în Emiratele Arabe Unite, învingând în finală formaţia Al Ahli, pregătită de Cosmin Olăroiu, informează The National.

Accidentul minier din Turcia: Poliţia a arestat 25 persoane, dintre care trei sunt inculpate pentru omor involuntar. Liderii companiei miniere, printre cei reţinuţi

Poliţia turcă a arestat, duminică, 25 de persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP. Trei persoane au fost inculpate pentru omor involuntar.

Rezultate din ultima etapă a campionatului Italiei

Rezultate înregistrate, duminică seară, în ultimele meciuri ale ediţiei 2013/2014 a campionatului Italiei:

Persoanele luate ostatice într-o închisoare din nord-estul Braziliei au fost eliberate

Deţinuţii de la o închisoare din nord-estul Braziliei au eliberat, duminică după-amiază, cele peste 120 de persoane luate ostatice sâmbătă, punând capăt revoltei din acest penitenciar, au anunţat autorităţile braziliene.

Marica a marcat de două ori, Getafe se menţine în prima ligă spaniolă. Presa spaniolă: „Ciprian o salvează pe Getafe”

Atacantul Ciprian Marica a marcat golurile echipei Getafe în meciul cu Rayo Vallecano, scor 2-1, din ultima etapă a campionatului Spaniei, formaţia pregătită de Cosmin Contra reuşind, în urma acestui rezultat, să-şi asigure menţinerea în prima ligă spaniolă.

Mii de tătari din Crimeea au comemorat 70 de ani de la deportarea lor de către Stalin. Liderul tătarilor: „Vrem ca drepturile noastre să fie respectate” – FOTO

Mii de tătari din Crimeea au comemorat duminică, într-o atmosferă tensionată, 70 de ani de când au fost deportaţi de către Stalin, în pofida anulării adunării tradiţionale la Simferopol.

Averea celor mai bogaţi 1.000 de britanici, NIVEL RECORD de 519 miliarde de lire sterline

Averea celor mai bogaţi 1.000 de britanici a crescut cu 15,4% faţă de anul trecut, la 518,9 miliarde de lire sterline (874 miliarde de dolari), nivel record echivalent cu o treime din Produsul Intern Brut al ţării, potrivit unui top întocmit de publicaţia Sunday Times şi citat de CNBC.

FC Steaua anunţă că marţi va sărbători câştigarea titlului cu un spectacol grandios

FC Steaua a anunţat, pe site-ul oficial, că ultimul meci al sezonului, de marţi, în care elevii lui Laurenţiu Reghecampf vor întâlni pe teren propriu formaţia Oţelul Galaţi, va fi urmat de un spectacol grandios ce va include numere artistice, dar şi un show de lumini şi lasere.

Turcinov: Alegerea lui Ianukovici în funcţia de preşedinte al Ucrainei, în 2010, a fost o „greşeală”

Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a apreciat duminică că alegerea lui Viktor Ianukovici în fruntea statului, în februarie 2010, a fost o "greşeală" care a dus la "distrugerea armatei", relatează agenţia oficială ucraineană Ukrinform.

Actorii din filmul „Eroi de sacrificiu 3” s-au plimbat cu tancul şi au blocat circulaţia la Cannes

Actorii din distribuţia filmului de acţiune "Eroi de sacrificiu 3/ The Expendables 3" au promovat într-o manieră insolită acest lungmetraj la Cannes, plimbându-se cu două tancuri şi blocând astfel traficul rutier de pe Croazetă.

Câteva mii de persoane, la Hora Bucovinei. Între participanţi, Flutur îmbrăcat în costum popular

Câteva mii de persoane au participat, duminică, în localitatea suceveană Bucşoaia, la Hora Bucovinei, manifestare ce marchează urcatul oilor la munte, între participanţi aflându-se ministrul Muncii, Rovana Plumb, dar şi secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, îmbrăcat în costum popular.

Semimaratonul Internaţional Bucureşti: 27 de participanţi au avut nevoie de îngrijrii medicale

Un număr de 27 de participanţi la Semimaratonul Internaţional Bucureşti de duminică au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru dintre ei fiind transportaţi la spital, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.

Opt persoane în stare gravă, transportate cu aeronave SMURD

Opt persoane în stare gravă, între care doi răniţi în accidente rutiere, au fost transportate la spital cu elicoptere SMURD, duminică, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

O chitară la care a cântat George Harrison, vândută la licitaţie cu 657.000 de dolari

O chitară electrică la care George Harrison a cântat în două emisiuni de televiziune din Marea Britanie, înainte de declanşarea "maniei Beatles" în Statele Unite, a fost vândută cu 657.000 de dolari la o licitaţie organizată, sâmbătă, la New York de casa Julien's Auctions, relatează Reuters.

Băsescu, despre Legea educaţiei: Nu am fi avut învăţământ de performanţă fără ea

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică, la Iaşi, cu membri din conducerea Universităţii private "Petre Andrei", cu care a discutat despre sistemul de învăţământ superior şi despre Legea educaţiei, el apreciind că fără aceasta din urmă "nu am fi avut învăţământ de performanţă".

Băsescu: Cred că anul viitor îndeplinim toate criteriile pentru zona euro, dar nu e suficient

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat convins, duminică, la Iaşi, că România va îndeplini anul viitor toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro, însă a precizat că nu e suficient, un element extrem de important fiind competitivitatea economică.

Conducerea Parlamentului decide luni dacă moţiunea de cenzură se dezbate înainte sau după 25 mai

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se vor reuni, luni, în şedinţă, pentru a stabili calendarul prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură depuse de PNL, iniţiatorii cerând ca citirea să aibă loc luni, în timp ce puterea doreşte amânarea până după europarlamentare.

România a obţinut o medalie de AUR şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Filosofie

Cei doi elevi care au reprezentat România la ediţia de anul acesta a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie, desfăşurată în Lituania, la Vilnius, au obţinut o medalie de aur şi o menţiune, informează Ministerul Educaţiei.

România, cinci medalii de AUR şi locul I pe echipe la Olimpiada Internaţională de Chimie

Elevii români au obţinut şapte medalii - cinci de aur, una de argint şi una de bronz - şi locul I pe echipe la ediţia 2014 a Olimpiadei Internaţionale de Chimie "D. Mendeleev", desfăşurată în Rusia, unde ţara gazdă a ocupat locul II, cu trei medalii de aur, potrivit Ministerului Educaţiei.

Juventus, victorie în ultima etapă şi sezon încheiat cu 102 puncte

Campioana Italiei, Juventus Torino a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Cagliari, în ultima etapă a sezonului, încheind ediţia 2013/2014 a Serie A cu un număr record de puncte, 102.

Şova: Am solicitat constructorilor urgentarea lucrărilor la autostrăzile Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, spune că a solicitat constructorilor loturilor de autostradă Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva să urgenteze lucrările, astfel încât proiectul să nu se facă în 30 de luni, "ci mai repede", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şova: Centrul Intermodal de Mărfuri de lângă Timişoara va costa 22 milioane euro din fonduri europene

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a anunţat că la Remetea Mare, lângă Timişoara, va fi construit Centrul Intermodal de Mărfuri care va deservi companii din România, Ungaria şi Serbia şi care va costa 22 de milioane de euro, o parte din bani provenind din fonduri europene.

Facebook lucrează la o aplicaţie de video-chat

Facebook lucrează de mai multe luni la o aplicaţie de video-chat cu o interfaţă simplă şi rapidă pentru utilizatori, cunoscută intern sub numele de Slingshot, au declarat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul britanic Financial Times.

Şova: Sub conducerea mea, la CNADNR s-au absorbit cu 139 milioane de euro mai mult decât în 6 ani anteriori

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat, duminică, în judeţul Timiş, că, de când conduce acest minister, la CNADNR s-au absorbit cu 139 de milioane de euro mai mult decât în şase ani anteriori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Angela Gheorghiu a purtat un costum popular românesc într-un recital susţinut la Scala din Milano – FOTO

Angela Gheorghiu a purtat un costum popular românesc într-un recital susţinut, vineri, cu casa închisă, la Teatro alla Scala din Milano, unde soprana română a fost acompaniată la pian de Jeff Cohen, informează un comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al artistei.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 18 mai

Duminică, 18 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 15 mai, Loteria Română a acordat 16.174 de câştiguri în valoare totală de 1.205.646,90 lei.

Băsescu: Sunt lucruri diferite unirea cu Republica Moldova şi cererile de autonomie în Ţinutul Secuiesc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, răspunzând unei întrebări, că "unirea cu Republica Moldova şi cererile de autonomie teritorială în Ţinutul Secuiesc sunt lucruri diferite", adăugând că merge des în Covasna şi Harghita iar "oamenii de acolo nu au chef de zâzanie".

Băsescu: Republica Moldova să fie conectată la sistemul energetic românesc, să nu fie dependentă de importuri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, că pentru Republica Moldova este importantă realizarea interconectării energetice pentru garantarea independenţei energetice, susţinând că gazoductul Iaşi - Ungheni, care este în execuţie, ar trebui prelungit până la Chişinău.

Pamela Anderson, dezvăluiri şocante la Cannes: Actriţa a fost agresată sexual la 6 ani, violată la 12 ani şi violată în grup în adolescenţă

Pamela Anderson a şocat publicul prezent la gala de lansare a fundaţiei sale de caritate, un eveniment organizat la Cannes, în momentul în care a dezvăluit în discursul ei oficial că a fost agresată sexual la vârsta de şase ani, violată la 12 ani, iar în adolescenţă a fost victima unui viol în grup.

Traian Băsescu, huiduit la Iaşi de aproximativ 20 de persoane, majoritatea pensionari

Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit, duminică după-amiază, la Iaşi, de aproximativ 20 de persoane, majoritatea pensionari, în momentul în care şeful statului părăsea hotelul unde a avut loc dezbaterea Fundaţiei Mişcarea Populară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România, două medalii de AUR, cinci de ARGINT şi două de BRONZ la Campionatele Europene de la Sofia

România a încheiat, duminică, participarea la Campionatul European de gimnastică feminină, junioare şi senioare, de la Sofia, cu un bilanţ de nouă medalii, din care două de aur, cinci de argint şi două de bronz, obiectivul fiind de câştigare a trei-patru medalii.

Cele mai GRAVE inundaţii de peste un secol din Bosnia, Serbia şi Croaţia. Bilanţul a ajuns la cel puţin 44 de morţi

Cel puţin 44 de persoane au murit în ultimele patru zile în cele mai grave intemperii cu care se confruntă Bosnia, Serbia şi Croaţia de peste un secol, au anunţat surse oficiale citate de AFP.

Elveţienii AU RESPINS introducerea unui salariu minim care ar fi fost CEL MAI MARE din lume

Elveţienii au respins, duminică, introducerea unui salariu minim unic în ţară, de aproximativ 3.300 de euro, care ar fi fost cel mai mare din lume, potrivit primelor proiecţii publicate de institutul GFS.bern.

Paralela 45: Peste 500 de români plătesc 1 milion de euro ca să vadă lei, gorile şi girafe în Africa

Peste 500 de români vor plăti în acest an în jur de 2.000 de euro pentru circuite în ţări africane ca Ghana, Tanzania, Uganda, Kenya, Togo sau Rwanda, iar principalul punct de atracţie este safari-ul, în care turiştii pot vedea în mediul lor natural animale precum lei, gorile, antilope sau girafe.