Mediafax Echipa

Instanţa supremă a decis definitiv că Ducu Bertzi nu a colaborat cu Securitatea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a hotărât irevocabil, marţi, că Ducu Bertzi nu a colaborat cu Securitatea.

Cazanciuc, despre decizia legată de Mora: Nu cred că un caz particular poate avea consecinţe pe MCV

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, întrebat în legătură cu decizia Comisiei juridice a Senatului privind solicitarea ANI în cazul senatorului PNL Daniel Mora, că nu crede că un caz particular poate avea consecinţe asupra MCV.

Exerciţii de simulare a comportamentului în caz de cutremur, în şcolile din Sfântu Gheorghe

Zeci de pompieri au participat, joi, la exerciţii de simulare a comportamentului în caz de cutremur în trei şcoli din municipiul Sfântu Gheorghe, ocazie cu care elevii, izolaţi în clădiri, au fost salvaţi cu ajutorul unei perne gonflabile sau al unei scări speciale din dotarea ISU Covasna.

ANI cere Senatului să respecte decizia instanţei şi să îl revoce din funcţie pe Daniel Mora

ANI cere Senatului să respecte decizia definitivă a instanţei supreme, care a stabilit că senatorul Daniel Mora a fost în incompatibilitate, arătând că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti poate atrage noi critici ale Comisiei Europene, în perspectiva raportului MCV de anul viitor.

Dedeman deschide un magazin la Târgu Mureş, în urma unei investiţii de circa 12,5 milioane euro

Dedeman va deschide, la 25 octombrie, un magazin la Târgu Mureş, al 5-lea din planul de investiţii pentru acest an şi unitatea cu numărul 35 a reţelei, în urma unei investiţii de circa 12,5 milioane euro.

Guvernul trimite Parchetului raport cu indicii de implicare a Realitatea Media în fals în înscrisuri

Guvernul a transmis Parchetului un raport elaborat după verificări la instituţii publice privind raporturile comerciale cu Realitatea Media SA, arătând că sunt indicii ale implicării reprezentanţilor firmei în acte care pot întruni elemente constitutive de "fals în înscrisuri sub semnătură privată".

Misiunea FMI începe marţi prima evaluare a noului acord. Care vor fi temele de discuţii

Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene va veni marţi la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române în cadrul primei evaluări a noului acord aprobat în septembrie, iar principalele discuţii se vor axa pe execuţia bugetară, măsurile fiscale şi bugetul pe anul viitor.

Misterul lui YETI ar fi fost ELUCIDAT

Enigma "Omului zăpezii" a fost în sfârşit elucidată, afirmă un cercetător britanic de la Universitatea Oxford, potrivit căruia legendarul Yeti ar putea fi rezultatul unei încrucişări dintre un urs polar şi un urs brun.

Preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, găsit incompatibil

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, a fost găsit incompatibil de către ANI, după ce a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR şi pe cea de manager în Societatea Română de Radiocomunicaţii, timp de doi ani.

Turistul al cărui cadavru a fost găsit în timp ce era cărat de un urs nu a fost ucis de animal

Turistul de 64 de ani din Brăila al cărui cadavru a fost descoperit, miercuri, în Masivul Bucegi, în timp ce era cărat de un urs, nu a fost ucis de animal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vâlcov: Proiectul de lege privind Roşia Montană, schimbat total de către comisie. Acordul dintre Guvern şi RMGC, scos din proiect

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că proiectul de lege primit de la Guvern a fost schimbat total de către comisie, el arătând că a fost modificat inclusiv titlul şi că proiectul nu se mai referă la Roşia Montană, ci la exploatări auro-argintifere în general.

Poluarea din aer, inclusă de OMS în categoria factorilor cancerigeni. Care sunt principalii agenţi poluanţi periculoşi

Agenţia Internaţională pentru Cercetări asupra Cancerului (IARC), un organism specializat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a anunţat joi că a inclus poluarea din aer în categoria factorilor cancerigeni.

Nouă imigranţi români suspectaţi de furt de energie electrică, arestaţi în Italia

Nouă cetăţeni români suspectaţi de furt de energie electrică au fost arestaţi în sudul Italiei, anunţă autorităţile italiene.

Guvernul japonez va lansa o licitaţie internaţională privind centrala de la Fukushima

Guvernul japonez va lansa o licitaţie internaţională cu scopul de a găsi tehnicile cele mai adecvate pentru extragerea combusitibilului uzat din trei reactoare ale centralei avariate Fukushima, a anunţat joi un oficial.

Billa a deschis joi două supermarketuri în Bucureşti

Billa a deschis joi două supermarketuri noi în Bucureşti, unul în centrul comercial Cocor şi unul în Promenada Mall, reţeaua de magazine a retailerului ajungând astfel la 78 de unităţi.

Turcia a bombardat pentru prima dată poziţii jihadiste în Siria

Artileria turcă a tras marţi o salvă de obuze împotriva unor poziţii jihadiste în Siria, ca răspuns la un tir cu obuze de mortier împotriva teritoriului turc, o primă operaţiune de acest tip efectuată împotriva acestor facţiuni teroriste, a anunţat joi armata turcă.

Marilyn Monroe, noua imagine Chanel No. 5

Actriţa Marilyn Monroe a devenit noua imagine a parfumului Chanel No. 5, la 51 de ani de la moartea sa, casa de modă fiind inspirată de o declaraţie a divei pentru revista Marie Claire.

Avocatul lui Gheorghe Vlădan, autorul masacrului de la Perla, a cerut 25 de ani de închisoare pentru acesta, în locul detenţiei pe viaţă

Avocatul lui Gheorghe Vlădan - autorul masacrului de la coaforul din zona Perla - a cerut joi, la Curtea de Apel Bucureşti, schimbarea încadrării juridice a clientului său, astfel încât acesta să facă 25 de ani de închisoare, în locul detenţiei pe viaţă.

Cristescu: Antrenamentul a fost mutat la Buftea pentru că nu avem curent, se lucrează la metrou

Acţionarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că antrenamentul de dimineaţă al echipei conduse de Viorel Moldovan a fost mutat la Buftea pentru că la Pro Rapid nu este curent din cauza lucrărilor de extindere a reţelei de metrou Magistrala 4.

Cea mai periculoasă ameninţare din închisoare: Înşelăciunile prin intermediul mobilelor

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Claudiu Bejan, declară că cea mai periculoasă ameninţare din penitenciare o reprezintă înşelăciunile făcute prin intermediul telefoanelor mobile, arătând că proiectul de lege privind blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare este benefic.

Vot controversat în Comisia pentru Roşia Montană privind proiectul de lege în forma Guvernului

Membrii Comisiei pentru Roşia Montană au dat, joi, un vot asupra proiectului de lege în forma primită de la Guvern, ulterior existând controverse asupra semnificaţiei votului.

Iohannis, despre privatizarea CFR Marfă: Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că este păcat că nu s-a realizat privatizarea CFR Marfă, eşecul fiind neplăcut pentru guvernare, însă afirmă că nu va cântări foarte mult, procedura urmând să fie reluată repede.

Chevron SUSPENDĂ activitatea de explorare a gazelor de şist în Siliştea. Consilierii locali au decis organizarea unui REFERENDUM

Reprezentanţii companiei Chevron au anunţat, joi, că suspendă activitatea privind explorarea gazelor de şist în localitatea vasluiană Siliştea, în urma protestelor din ultimele zile. Potrivit unui comunicat transmis, joi, de reprezentanţii Chevron, prioritatea companiei este de a desfăşura o activitate "într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător".

Explicaţiile Jandarmeriei pentru incidentele de la Pungeşti – FOTO

Jandarmii nu au intervenit în forţă în cazul protestului spontan din localitatea vasluiană Pungeşti şi nu au lovit pe nimeni, iar cele cinci persoane care au fost rănite au ajuns la spital după ce au căzut într-un şanţ de apă, a declarat joi inspectorul general al Jandarmeriei Române, Mircea Olaru.

STUDIU: Un test sangvin distinge nodulii pulmonari benigni de cei canceroşi

Un test care analizează o serie de proteine din sânge, capabil să distingă în peste 90% din cazuri nodulii pulmonari benigni de cei canceroşi, a fost conceput de un laborator de cercetare din Statele Unite, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Franţa, condamnată la CEDO pentru dispunerea expulzării unor nomazi în 2004

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru dispunerea expulzării, în 2004, a unei tabere de nomazi, fără să fie, se pare, o măsură necesară, şi fără să le propună soluţii satisfăcătoare de mutare în alte locuinţe.

DANSEZ PENTRU TINE, al 14-lea sezon: Care sunt stilurile de dans din prima ediţie

Freestyle şi vals sunt stilurile de dans pe care concurenţii din prima ediţie a celui de-al 14-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", care debutează, vineri, la ora 20.30, la Pro TV, vor păşi pe ringul de dans, informează televiziunea.

O retrospectivă dedicată picturilor realizate de Sylvester Stallone va fi vernisată în Rusia

O retrospectivă dedicată picturilor realizate de actorul Sylvester Stallone va fi vernisată la sfârşitul acestei luni într-un muzeu prestigios din oraşul Sankt Petersburg din Rusia.

Restaurantul care impune tăcere clienţilor, pentru a aprecia mai bine mâncarea

Un tânăr proprietar de restaurant din Brooklin, New York, propune clienţilor iubitori de linişte câteva seri pe săptămână în care aceştia pot lua cina într-o tăcere absolută.

Florian Kubinschi, vicepreşedinte Volksbank România, a fost numit preşedinte CA la CFR

Vicepreşedintele Volksbank Florian Kubinschi a fost numit preşedinte CA la CFR SA, pe poziţia lăsată vacantă de Sorin Mîndruţescu, care a demisionat în septembrie, invocând motive personale.

UE: Samsung propune să renunţe la procesele legate de patente împotriva rivalilor în Europa

Grupul sud-coreean Samsung s-a oferit să renunţe la declanşarea în Europa de procese legate de patente împotriva rivalilor, pentru a obţine încheierea amiabilă a unei investigaţii antitrust, au anunţat, joi, autorităţile de reglementare din UE.

Avertisment MAE privind restricţii de circulaţie în Ungaria, în 23 octombrie şi 1 noiembrie

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care tranzitează Ungaria asupra faptului că în 23 octombrie şi 1 noiembrie, decretate zile nelucrătoare, se aplică restricţii de circulaţie.

Fraţii Coen au devenit membri ai Ordinului Artelor şi Literelor în rang de Comandor

Cineaştii americani Joel şi Ethan Coen au devenit membri ai Ordinului Artelor şi Literelor în rang de Comandor, cea mai înaltă distincţie culturală franceză, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri la Paris.

Soţia producătorului muzical Timbaland a depus actele de divorţ

Monique Mosley, soţia producătorului muzical Timbaland, a depus actele prin care solicită divorţul de artistul american.

Senator PDL: Voi propune Comisiei de Cultură audierea conducerii CNA privind spoturile Roşia Montană

Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, Marius Paşcan (PDL), spune că va propune comisiei să fie audiaţi reprezentanţii CNA cu privire la interzicerea difuzării spoturilor de promovare a proiectului Roşia Montană, pe motiv că decizia este "un atentat la libertatea de expresie".

Sarantis: România va fi centrul de cercetare/dezvoltare din Europa Centrală şi de Est, după închiderea fabricii Elmiplant

Prin închiderea fabricii Elmiplant, Sarantis susţine că transferă în Grecia doar o mică parte a bussinesului din România, care va deveni centrul pentru cercetarea şi dezvoltarea de produse în Europa Centrală şi de Est (ECE), coordonat de fondatorul Elmiplant, Elena Cremenescu.

Cazanciuc vrea demararea unui program pilot de parteneriat public-privat în sistemul penitenciar

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că doreşte demararea unui proiect pilot pentru introducerea parteneriatelor public-privat în penitenciare, arătând că, în prezent, este nevoie de resurse financiare pentru sistemul penitenciar.

Oprescu: Cathedral Plaza nu va fi demolată până la sfârşitul anului, banii nu sunt cuprinşi în buget

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi că judecătorul nu a spus cine trebuie să suporte costurile demolării Cathedral Plaza, care se ridică la 17-18 milioane de euro, iar clădirea nu va fi demolată până la sfârşitul anului, pentru că banii nu sunt cuprinşi în buget.

Membrii reţelei destructurate de DIICOT Mehedinţi furau informaţii de pe o mie de carduri săptămânal

Membrii reţelei specializate în fraude informatice cu un prejudiciu estimat la 2,5 milioane de dolari, destructurată miercuri de procurorii DIICOT Mehedinţi, reuşeau să fure informaţiile de pe aproximativ o mie de carduri săptămânal, câştigurile ajungând chiar şi la 60.000 de euro.

Marincea: Am fost demis ilegal şi discriminatoriu pe motiv că nu am certificat ORNISS. Reacţia ministrului Pricopie

Fostul director al Institutului Geologic al României Ştefan Marincea a declarat pentru MEDIAFAX că a fost demis de Ministerul Educaţiei în mod discriminatoriu şi ilegal, pe motiv că nu are certificat ORNISS, pe care nu este însă obligat să îl aibă, ministrul Pricopie răspunzând că motivele care au stat la baza demiterii au fost legate de comunicare.