Turistul al cărui cadavru a fost găsit în timp ce era cărat de un urs nu a fost ucis de animal

Turistul de 64 de ani din Brăila al cărui cadavru a fost descoperit, miercuri, în Masivul Bucegi, în timp ce era cărat de un urs, nu a fost ucis de animal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

402 afișări
Imaginea articolului Turistul al cărui cadavru a fost găsit în timp ce era cărat de un urs nu a fost ucis de animal

Turistul al cărui cadavru a fost găsit în timp ce era cărat de un urs nu a fost ucis de animal (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Bărbatul de 64 de ani, din judeţul Brăila, găsit mort, miercuri, în Masivul Bucegi şi al cărui cadavru era cărat de un urs a murit din cauza unor multiple traumatisme suferite prin cădere de la înălţime, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală Prahova.

Cadavrul bărbatului a fost descoperit, miercuri, pe Valea Caraimanului, din Masivul Bucegi, după ce un salvator montan a observat, din telecabină, un urs care căra ceva voluminos. Jandarmii montani şi salvamontiştii au mers în zona în care a fost văzut ursul, au alungat animalul şi au constatat că acesta căra cadavrul unui bărbat, echipat pentru munte şi care avea un rucsac.

Jandarmii au găsit asupra bărbatului actele de identitate ale acestuia, care arătau că avea 64 de ani şi era din judeţul Brăila.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Daniel Radu, a afirmat că Poliţia a deschis o anchetă în acest caz întrucât decesul turistului este considerat moarte suspectă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici