Adelina Dragomir

Ungureanu: Marica cerea bani, cadouri pentru cei de la Ministerul de Finanţe ca să-şi promoveze soţia

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica a cerut vameşilor bani şi alte produse pentru cei de la Ministerul de Finanţe ca să îşi promoveze soţia, în prezent angajată a acestei instituţii, a spus, marţi, Marius Ungureanu, fost şef de vamă.

Dan Păsat a decis să se autosuspende din PDL

Deputatul Dan Păsat a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a decis să se autosuspende din PDL, deoarece "problemele sale personale nu au nimic cu partidul".

Sindicaliştii anunţă miercuri acţiunile de protest, după ce primesc forma finală a Codului muncii

Liderii celor cinci confederaţii sindicale vor anunţa miercuri acţiuni de protest, după ce vor analiza forma finală a proiectelor Codului Muncii şi Codului de dialog social, pe care urmează să le primească marţi.

Ronaldo suferă de mai mulţi ani de hipotiroidie

Atacantul brazilian Ronaldo a declarat, luni, în conferinţa de presă în care şi-a anunţat retragerea din activitate, că suferă de mai mulţi ani de hipotiroidie, afecţiune din cauza căreia a luat în greutate.

Posturile TV care încalcă legislaţia privind demnitatea umană riscă amenzi între 60.000-200.000 lei

Televiziunile şi radiourile care vor încălca legislaţia privind "dreptul la propria imagine", "protejarea demnităţii" şi "prezumţia de nevinovăţie" riscă să primească amenzi între 60.000 de lei şi 200.000 de lei, de la CNA, potrivit unei iniţiative legislative de modificare a Legii audiovizualului.

Întâlniri între Băsescu şi reprezentanţi ai PDL. Se caută premier independent

Lideri ai PDL au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că începând de duminică au avut loc mai multe întâlniri între şeful statului şi reprezentanţi ai formaţiunii şi că din discuţiile cu Traian Băsescu ar rezulta că "se caută un premier independent în locul lui Emil Boc".

Operatorii de cablu nu vor mai fi obligaţi să retransmită televiziunile comerciale – proiect

Televiziunile comerciale nu vor mai fi obligatorii la retransmisie în grilele operatorilor de cablu, potrivit unei iniţiative legislative de modificare a Legii audiovizualului, semnată de vicepreşedinţii PDL Raluca Turcan şi Cezar Preda, dar şi de deputaţii PDL Doiniţa Chircu şi Brînduşa Novac.

Cseke: În dezbaterea din ultimele săptămâni, ne-am trezit că toate spitalele funcţionează foarte bine

Ministru Sănătăţii, Cseke Attila, a prezentat, luni, senatorilor PDL, măsurile de reorganizare a spitalelor pe care le propune ministerul, el declarându-se rezervat că ar mai putea să se revină în cazul unora dintre comasările preconizare.

Băsescu se întâlneşte luni cu şefii de filiale PDL

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, luni, cu şefii de filiale PDL, potrivit unor surse din partid citate de cotidianul "Gândul". Potrivit sursei citate, întrevederea este ţinută secretă de către conducerea partidului şi de către Administraţia Prezidenţială.

O femeie a fost arestată pe proprietatea cuplului Ellen DeGeneres-Portia de Rossi

O femeie a fost arestată pentru că a pătruns, săptămâna trecută, pe proprietatea din Los Angeles a vedetei de televiziune Ellen DeGeneres şi a partenerei sale de viaţă, Portia de Rossi, joi, potrivit contactmusic.com.

Flutur: Premierul şi ministrul Muncii, mandataţi de BPN să finalizeze săptămâna aceasta Codul muncii

Secretarul general adjunct al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că BPN al PDL i-a mandatat pe premier şi pe ministrul Muncii să finalizeze în cursul acestei săptămâni Codul Muncii, precizând că nu s-a discutat despre angajarea răspunderii Guvernului pe acest cod.

Vicepreşedinte BNS: 5.500 de mineri ar putea intra şomaj tehnic până în 2013

Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Ioan Pisc a declarat, luni, după discuţiile cu ministrul Muncii, că aproximativ 5.500 de mineri, din cei 19.000 de la SNLO şi de la complexurile energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, ar putea intra în şomaj tehnic în următorii doi ani.

Blaga: Păsat ar trebui să-şi dea demisia din partid, să se autosuspende

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că deputatul Dan Păsat "ar trebui să-şi dea demisia din partid, să se autosuspende".

Ponta, despre declaraţiile preşedintelui: Nu mă interesează ce spune domnul Băsescu

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, întrebat despre declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora PSD va mai sta mulţi ani în opoziţie, iar în funcţia de premier nu poate fi acceptat "un om imatur", că nu îl interesează ce spune acesta.

Băsescu: PDL are o problemă, dacă vrea să aibă credibilitate, trebuie să-i excludă pe Ridzi şi Păsat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu publicat luni de "România Liberă", că PDL ar trebui să-i excludă din partid pe Monica Iacob-Ridzi şi Dan Păsat, menţionând că cei mai mulţi parlamentari PDL au votat pentru rezolvarea acestei probeleme, dar sunt în faţa a două eşecuri.

Hugo Chavez: Rebeliunea din Egipt a fost o lovitură de stat

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a salutat "revoluţia socială" care a avut loc în Egipt, subliniind însă că preluarea puterii de către armata egipteană este o "lovitură de stat".

Ministrul indian de Externe a citit discursul omologului portughez la o reuniune ONU

Ministrul indian de Externe, SM Krishna, a fost criticat de principalul partid de opoziţie din această ţară, pentru că a citit, sâmbătă, discursul ministrului portughez de Externe, la o reuniune ONU, relatează BBC News Online.

Antonescu: De ziua îndrăgostiţilor, i-am luat soţiei un parfum; ce mi-a luat ea e secret

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a dăruit soţiei sale, europarlamentarul Adina Vălean, de ziua îndrăgostiţilor, un parfum, el evitând să spună ce cadou a primit de la aceasta.

Vezi care sunt cluburile de fotbal cu cele mai mari încasări în sezonul trecut

Primele 20 de cluburi din clasamentul anual întocmit de compania de audit Deloitte au înregistrat, în sezonul 2009/2010, venituri totale de 4,3 miliarde de euro, în timp ce Real Madrid, FC Barcelona şi Manchester United rămân grupările cu cele mai mari încasări.

Băsescu, nemulţumit de salariu: Şi eu aş vrea să am salariu mai mare de 1.100 de euro, că n-am voie să am costum ros în coate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că şi-ar dori să aibă un salariu mai mare de 1.100 euro, în condiţiile în care nu are voie să poarte un costum "ros în coate", că trebuie să aibă permanent "o cămaşă albă, o cravată, nişte pantofi nescâlciaţi".

EC To Release Report On Romanian Justice Sector Friday – President

Romanian President Traian Basescu said Thursday on public radio that the European Commission's report on Romania's justice sector will be released Friday at the latest.

O delegaţie a PE va face o vizită în România şi Bulgaria pentru a evalua pregătirea pentru Schengen

O delegaţie Parlamentului European va face o vizită de patru zile în România şi Bulgaria, în perioada 22 - 26 februarie, pentru a evalua stadiul pregătirii pentru aderarea la spaţiul Schengen, la invitaţia autorităţilor din cele două ţări, potrivit unui comunicat al delegaţiei PSD la PE.

Băsescu are un semn de întrebare „consistent” legat de motivul amânării adoptării Strategiei Naţionale de Apărare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, vorbind despre operaţiunile de la vămi, că are un semn de întrebare "consistent" legat de motivul pentru care Parlamentul amână continuu adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare.

Barack Obama, avertizat de Arabia Saudită să nu îl „umilească” pe Hosni Mubarak

Arabia Saudită a ameninţat că îl va susţine pe preşedintele egiptean Hosni Mubarak, dacă administraţia americană a lui Barack Obama încearcă să forţeze o schimbare rapidă de regim în această ţară, relatează ediţia de joi a The Times, citată de Fox News.

Berceanu, despre declaraţiile lui Băsescu: Eu ştiu de ce o fi spus lucrul ăsta? O fi supărat!

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, miercuri, întrebat cum interpretează mesajul preşedintelui Traian Băsescu privind relaţia cu PDL, că nu ştie de ce o fi făcut acele declaraţii şi că probabil "o fi supărat", scrie cotidianul "Gândul".

Familiile minerilor decedaţi la Uricani primesc câte 12.500 lei, copiii vor beneficia de burse lunare

Fiecare familie a minerilor decedaţi în urma exploziei produse la mina Uricani va primi un ajutor de urgenţă în valoare de 12.500 lei, iar copiii din cadrul acestor familii vor beneficia de burse lunare pe perioada studiilor, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri.

Baconschi, despre acţiunile de la vămi: Sper că au avut un impact pozitiv, curăţenia e necesară

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, că nu a primit ecouri din cancelariile europene despre operaţiunile de la vămi, dar a adăugat că impactul este unul "foarte pozitiv", pentru că, "decât să bagi gunoiul sub preş, este preferabil să faci curăţenie în toată casa".

Mai multe organizaţii vor să îl dea în judecată pe George W. Bush pentru tortură

Militanţi pentru drepturile omului au salutat luni anularea venirii în Elveţia a fostului preşedinte american George W. Bush, promiţând să îl dea în judecată pentru responsabilitatea sa în cazuri de tortură, dacă se va deplasa în alte ţări.

Băsescu a apreciat „poziţia obiectivă” a Regatului Belgiei privind aderarea României la Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, luni, cu ocazia încheierii misiunii diplomatice a ambasadorului Belgiei la Bucureşti, Leo d’Aes, poziţia obiectivă a Regatului Belgiei privind aderarea României la Spaţiul Schengen, cu respectarea strictă a criteriilor tehnice de evaluare.

Presa turcă: Victoria cu Eskişehir – cadou pentru Hagi, Stancu – omul meciului

Presa turcă notează, luni, că victoria pe care Galatasaray a obţinut-o în partida de pe teren propriu cu Eskişehirspor, scor 4-2, este un cadou pentru tehnicianul Gheorghe Hagi, care şi-a sărbătorit în week-end ziua de naştere, şi că atacantul Bogdan Stancu a fost omul meciului.

Botiş: Probabil că ancheta la Uricani va dura 30 de zile, deoarece acumulările de gaze persistă

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, luni, că acumulările de gaze persistă la Mina Uricani, unde sâmbătă a avut loc o explozie în urma căreia cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar din acest motiv ancheta va dura, probabil, 30 de zile.

Ponta: Băsescu ne-a anunţat că România va depinde în continuare de împrumuturi

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, că anunţul făcut de preşedintele Traian Băsescu referitor la faptul că România va avea un acord de precauţie, de cinci miliarde de euro, echivalează cu faptul că România va depinde în continuare de împrumuturi.

Antonescu, jurnaliştilor: Dacă ştiam că veniţi, mă îmbrăcam frumos

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a spus jurnaliştilor, luni, înaintea primei şedinţe a conducerii USL, că s-ar fi îmbrăcat frumos dacă ar fi ştiut că aceştia vor veni să relateze despre această reuniune, el solicitându-le să îi transmită, pe viitor, când vor veni, pentru a se îmbrăca frumos.

Obama declară că au fost demarate discuţii privind tranziţia politică în Egipt

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat vineri că au fost demarate "discuţii" privind tranziţia politică în Egipt, după 11 zile de contestare a regimului, şi a denunţat violenţa împotriva manifestanţilor şi jurnaliştilor.

Ponta: Nici eu, nici Antonescu nu excludem varianta unui candidat independent la preşedinţie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri seară, după aprobarea de către CExN a alianţei cu ACD, că nici el, nici liderul PNL Crin Antonescu nu exclud un candidat comun la preşedinţie independent.

Inter Milano nu va face apel în cazul suspendării lui Chivu

Gruparea Internazionale Milano, al cărei jucător Cristian Chivu, a fost suspendat patru etape, a anunţat că nu va face apel în cazul acestei decizii, informează inter.it.

CExN al PSD a aprobat protocolul de alianţă cu ACD, Severin şi Buzatu au votat împotrivă

CExN al PSD a aprobat, vineri seară, protocolul pe care liderii PSD şi ACD îl vor semna, sâmbătă, pentru formarea Uniunii Social-Liberale, fiind înregistrate două voturi "împotrivă", acestea aparţinând, conform unor surse participante la şedinţă, lui Adrian Severin şi Dumitru Buzatu.

Arestarea vameşilor de la Siret, context şi scenariu similare celor de la Otopeni şi Ploieşti

Arestarea vameşilor de la Siret, în contextul evaluărilor României pentru Schengen, aminteşte de acţiuni similare, care au avut loc în 2006, la Otopeni şi Ploieşti, în perioadă premergătoare unui nou Raport al CE, dar care nici până acum nu s-au finalizat din punct de vedere juridic.

Fostul şef al PTF Siret Aurel Anea şi alţi 29 de vameşi şi poliţişti au fost arestaţi preventiv

Fostul şef al PTF Siret Aurel Anea şi alţi 29 de vameşi şi poliţişti au fost arestaţi preventiv, vineri seară, de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa admiţând astfel propunerea procurorilor de arestare pentru toţi cei 59 de angajaţi cercetaţi pentru luare de mită şi implicare în contrabandă cu ţigări.

Ponta, nemulţumit că PNL ar fi dat publicităţii textul protocolului înainte ca acesta să fie semnat

Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a exprimat, vineri seară, la începutul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN), nemulţumirea faţă de faptul că liderii PNL cu care negociase, joi seară, forma finală a protocolului dintre cele două părţi, l-ar fi dat publicităţii înainte de semnare.