Ana Obretin

Un stil muzical şi şi o parfumerie, propuse pentru patrimoniul cultural imaterial UNESCO

Stilul reggae, parfumeria din Grasse, Franţa, şi meşteşugul olăritului practicat de femeile din Sejnane, Tunisia, se numără printre propunerile de anul acesta pentru patrimoniul cultural imaterial UNESCO, potrivit site-ului organizaţiei.

Autobiografia lui Anthony Quinn, „Păcatul originar”, apare la editura Nemira

Autobiografia lui Anthony Quinn, "Păcatul originar", relatarea personală şi pasionantă a vieţii neuitatului actor din spatele lui Zorba Grecul, va apărea la editura Nemira, în colecţia Yorick de arte ale spectacolului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Ciocănitoarea Woody se întoarce într-un serial lansat pe YouTube | VIDEO

Celebrul personaj animat Ciocănitoarea Woody se întoarce, în decembrie, într-un nou serial, difuzat pe platforma video YouTube, unde au fost deja lansate canale dedicate în limbile portugheză, spaniolă şi engleză, potrivit variety.com.

ARTmania 2019: Trupa Dream Theater, în Piaţa Mare din Sibiu

Trupa rock americană Dream Theater va concerta la ediţia de anul viitor a festivalului ARTmania, care va avea loc în perioada 26 - 27 iulie, în Piaţa Mare a Sibiului, potrivit unui comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

Portret al Dickens dispărut timp de 150 de ani, descoperit într-o piaţă de vechituri, expus la Londra

Un portret al scriitorului britanic Charles Dickens, considerat dispărut timp de 150 de ani şi descoperit într-o piaţă de vechituri din Africa de Sud, va fi expus la Londra, în muzeul dedicat autorului, săptămâna aceasta, potrivit Reuters.

Devin Lima, membru al trupei LFO, a murit la vârsta de 41 de ani

Cântăreţul Devin Lima, membru al trupei pop americane LFO, cunoscută pentru hitul "Summer Girls" (1999), a murit la vârsta de 41 de ani, din cauza unui cancer al glandelor suprarenale, potrivit Rolling Stone.

Pentru unii, un miracol. Turnul din Pisa s-a îndreptat cu 4 centimetri

Turnul din Pisa, Italia, şi-a redus gradul de înclinare, reuşind să recupereze, în ultimii 17 ani, 4 centimetri, fără nici un fel de intervenţie din partea oamenilor, au confirmat experţii din grupul care monitorizează celebrul monument, informează lesechos.fr.

Hugh Laurie, celebrul actor britanic care-l joacă pe cinicul chirurg Dr House, înnobilat de prinţul Charles

Actorul Hugh Laurie, protagonistul serialului de succes "Dr. House", a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, din partea prinţului moştenitor Charles de Wales, pentru serviciile aduse teatrului din regat, potrivit bbc.com.

Angelina Jolie, editor invitat la BBC Radio 4 care va şi modera o emisiune de Crăciun

Angelina Jolie se numără printre vedetele invitate ca editori speciali pentru a realiza programe de Crăciun la BBC Radio, emisiunea actriţei americane urmând să fie difuzată pe 28 decembrie, potrivit bbc.com.

Vandalizări în serie pe Walk of Fame. Au fost vizate stelele lui Pharrell, Bublé şi a unei celebre vedete TV

Stelele de pe Walk of Fame aparţinând cântăreţilor Pharrell Williams şi Michael Bublé şi vedetei TV Elen DeGeneres au fost vandalizate, iar autorităţile spun că speră să îl prindă repede pe autor, având în vedere că "bulevardul gloriei" este împânzit de camere de supraveghere, potrivit tmz.com.

Forbes: Cine este cea mai bine plătită cântăreaţă în 2018, cu venituri de 83 de milioane de dolari

Katy Perry s-a situat pe primul loc în topul celor mai bine plătite cântăreţe în 2018, realizat de Forbes, cu câştiguri de 83 de milioane de dolari în anul financiar cuprins între iunie 2017 şi iunie 2018.

Donald Trump nu este singurul. Steaua lui Jennifer Lopez de pe Walk of Fame, vandalizată

Steaua de pe Walk of Fame aparţinând cântăreţei şi actriţei americane Jennifer Lopez a fost vandalizată, iar poliţia investighează incidentul, potrivit tmz.com.

Unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood divorţează după 21 de ani de căsnicie

Actorul american Robert De Niro şi soţia sa, actriţa şi cântăreaţa Grace Hightower, divorţează după 21 de ani de căsnicie, a anunţat publicaţia People, citând surse anonime.

Două trofee Oscar, acordate pentru „Revolta de pe Bounty ” şi „Gentleman’s Agreement”, scoase la licitaţie

Două trofee Oscar acordate în categoria "cel mai bun film", peliculelor "Revolta de pe Bounty/ Mutiny on the Bounty", în 1936, şi "Gentleman's Agreement", în 1947, evaluate la sume cuprinse între 150.000 de dolari şi 300.000 de dolari, vor fi scoase la licitaţie, potrivit Associated Press.

Lars Mikkelsen, „Casa de Papel” şi „Good bye Aleppo”, printre câştigătorii International Emmy 2018

Actorul danez Lars Mikkelsen, serialul "La Casa de Papel/ Money Heist" şi documentarul "Good Bye Aleppo" se numără printre marii câştigători ai ediţiei de anul acesta a premiilor International Emmy, potrivit The Hollywood Reporter.

Snoop Dogg a primit o stea pe Walk of Fame

Rapperul american Snoop Dogg a primit o stea pe Walk of Fame din Los Angeles, cu patru zile înainte de a se împlini 25 de ani de la lansarea albumului său de debut, "Doggystyle", potrivit tmz.com.

Electric Castle 2019: Florence + The Machine, 30 Seconds to Mars, Bring Me the Horizon, cap de afiş/ Preţul biletelor

Florence + The Machine, 30 Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon sunt capetele de afiş ale ediţiei din 2019 a festivalului Electric Castle, care va avea loc în perioada 17 - 21 iulie, la Bonţida, potrivit organizatorilor.

Filmul „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, lider în box office-ul românesc de weekend

Lungmetrajul "Animale Fantastice: Crimele lui Grindelwald/ Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald", de David Yates, s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 1.953.460,06 lei în weekendul premierei.

Un artist celebru stârneşte controverse cu sculpturi uriaşe în formă de UTER. Unde sunt expuse

Artistul britanic Damien Hirst a stârnit din nou controverse după ce 14 sculpturi din bronz uriaşe ale sale, care prezintă grafic drumul de la concepţie la naştere, au fost dezvelite în faţa Spitalului Sidra din Doha, Qatar, potrivit The Guardian.

După 50 de ani: Celebrul „The White Album” al trupei The Beatles, relansat | VIDEO

"The White Album", celebrul material discografic lansat de trupa The Beatles în 1968, considerat un punct de referinţă al genului pop britanic, a fost relansat, potrivit francetv.info.

Topul ţărilor cu cei mai mulţi turişti pe cap de locuitor. Ocupanta surprinzătoare a primului loc

Andorra, Monaco şi Bahrain se numără printre ţările cu cel mai mare număr de turişti pe cap de locuitor, potrivit unei analize realizate de Priceonomics pe baza datelor furnizate de Banca Mondială.

Textul rugăciunii „Tatăl Nostru” va fi modificat. Se schimbă un fragment de frază, dacă Sfântului Scaun este de acord

Reprezentanţii Conferinţei episcopale italiene au anunţat, joi, că textul rugăciunii "Tatăl Nostru" va fi modificat, noua versiune a acesteia urmând să fie supusă aprobării Sfântului Scaun, informează ANSA.

Rapperul Nelly a fost dat în judecată pentru agresiune sexuală

Rapperul american Nelly a fost dat în judecată pentru agresiune sexuală, de o femeie care susţine că fapta a avut loc în decembrie anul trecut, după un concert organizat în Essex, Marea Britanie, iar cântăreţul neagă acuzaţiile, potrivit tmz.com.

O fosta parteneră de viaţă a lui Sean „Diddy” Combs a fost descoperită moartă

Modelul şi actriţa americană Kim Porter, fosta parteneră de viaţă a lui Sean "Diddy" Combs, mamă a trei dintre cei şase copii ai acestuia, a fost descoperită moartă în locuinţa sa din Los Angeles, potrivit tmz.com.

Un desen animat pierdut cu Oswald, precursorul lui Mickey Mouse, descoperit întâmplător după 60 de ani

Un film animat creat de Walt Disney, cu Oswald Iepurele Norocos, predecesorul lui Mickey Mouse, considerat pierdut, a fost descoperit în Japonia, potrivit The Hollywood Reporter.

Ţara care l-a interzis pe Dostoievski, după ce a făcut acelaşi lucru cu Hugo şi Garcia Marquez

"Fraţii Karamazov", de Fiodor M. Dostoievski, se numără printre cele aproape o mie de opere literare care au fost interzise la Festivalul Internaţional de Literatură din Kuwait, organizat în perioada 14 - 24 noiembrie, scriitorul rus alăturându-se astfel lui Victor Hugo şi Gabriel Garcia Marquez.

Mesaj emoţionant al reginei Elisabeta a II-a pentru fiul său, prinţul Charles: Înseamnă că ai trăit suficient de mult să îţi vezi copilul crescând

Regina Elizabeth a II-a l-a descris pe prinţul Charles drept "un moştenitor al tronului dedicat şi respectat", cu ocazia unei petreceri organizate miercuri seară pentru a marca a 70-a aniversare a acestuia, potrivit skynews.com.

Tom Cruise, înlocuit într-un rol pentru că este scund

Actorul Tom Cruise va fi înlocuit în rolul Jack Reacher, pe care l-a interpretat deja în două lungmetraje, pentru că este scund, a anunţat Lee Child, autorul romanelor care au stat la baza producţiilor cinematografice, potrivit bbc.com.

NOI poze cu famila regală a Marii Britanii, publicate de ziua prinţului Charles. Petreceri publice şi private la Palatul Buckingham din Londra

Prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului Marii Britanii, îşi sărbătoreşte, miercuri, a 70-a aniversare prin petreceri publice şi private, în timp ce biroul de presă al acestuia a publicat cu această ocazie două noi fotografii oficiale alături de membrii familiei, potrivit Reuters.

Volumul „Ungaria lui Orbán”, de Paul Lendvai, recompensat cu premiul Uniunii Europene pentru eseu

Volumul "Ungaria lui Orbán", de Paul Lendvai, apărut în limba română la Editura Polirom, a fost recompensat cu premiul Uniunii Europene pentru eseu, ediţia 2018, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Castingul de la Victoria’s Secret, criticat pentru că refuză modele transsexuale şi supraponderale. Exemplul pozitiv dat de Rihanna

Casa Victoria's Secret este ţinta criticilor după ce unul dintre şefii companiei a declarat într-un interviu pentru publicaţia Vogue că brandul nu va angaja pentru tradiţionala defilare anuală modele transsexuale şi supraponderale, potrivit People.

O altă mărturisire intimă a lui Michelle Obama, după cea privind fiicele sale concepute prin FIV. A vrut să-l părăsească pe Barack Obama

Fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama, spune că şi-a dorit să îl părăsească pe soţul său, Barack Obama, şi au apelat la terapie de cuplu pentru a-şi rezolva problemele, potrivit public.fr.

Un celebru designer vestimentar renunţă la ţinutele din blănuri şi piele în colecţiile sale

Designerul Jean Paul Gaultier, supranumit "copilul teribil al modei franceze", a anunţat că va renunţa la ţinutele din blănuri şi piele în colecţiile sale, potrivit huffingtonpost.com.

Gerald Butler a publicat imagini cu casa sa distrusă în incendiile de vegetaţie din California

Casa lui Gerald Butler se numără printre locuinţele distruse în incendiile de vegetaţie care au cuprins statul american California în ultimele zile, iar actorul scoţian s-a întors la locul dezastrului de unde a publicat imagini pe reţelele de social media, potrivit mirror.co.uk.

Prinţul Charles, omul care va deveni rege, în cele din urmă, împlineşte 70 de ani. O persoană arogantă care ar putea fi cel mai bine pregătit rege din istoria Marii Britanii

Prinţul Charles de Wales va împlini, săptămâna viitoare, 70 de ani şi, la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, va fi moştenitorul care a aşteptat cel mai mult dintre toţi predecesorii săi din ultimii o mie de ani să urce pe tronul Marii Britanii, potrivit Reuters.

Surpriză în topul destinaţiilor pentru turismul wellness. Ce zonă a devenit populară

Europa este cea mai populară destinaţie pentru turismul wellness, în timp ce piaţa americană generează cele mai multe venituri în domeniu, potrivit relaxnews.com.

Michelle Obama a mărturisit că fiicele sale au fost concepute prin fertilizare in vitro/ Momentul cutremurător când s-a simţit „pierdută şi singură”

Fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama, a mărturisit că s-a simţit "pierdută şi singură" după ce a suferit un avort spontan în urmă cu 20 de ani şi că fiicele sale şi ale lui Barack Obama au fost concepute prin fertilizare in vitro, potrivit Associated Press.

Veste bună pentru pasionaţii de „Războiul stelelor”: Disney va produce o nouă serie „Star Wars”

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de Reuters.

VIDEO Top-modelul Adriana Lima şi-a luat la revedere de la Victoria’s Secret. Ultima defilare, în lacrimi

Top-modelul Adriana Lima şi-a luat la revedere de la defilările pentru casa de modă Victoria's Secret, după o carieră de 20 de ani, în show-ul care a avut loc joi seară, la New York, potrivit People.

Netflix şi Warner Bros., date în judecată pentru 50 de milioane de dolari de un grup de atei care folosesc simboluri satanice

Companiile Netflix şi Warner Bros. au fost date în judecată de The Satanic Temple, un grup de activişti atei care se foloseşte în mod ironic de simboluri satanice pentru a promova ideile de egalitate şi dreptate socială, care le cere despăgubiri de peste 50 de milioane de dolari, potrivit Reuters.