Andreea Tobias

Gorghiu: Cherecheş nu va beneficia de nicio condiţie specială

Cătălin Cherecheş, fostul primar din Baia Mare, nu va beneficia de nicio condiţie specială şi nu va avea parte de nicio celulă specială, declară ministrul Justiţiei. Potrivit Alinei Gorghiu, încă nu se ştie în ce penitenciar va fi dus Cherecheş.

Test de sânge promiţător pentru depistarea cancerului de colon

Un nou test de sânge pentru depistarea cancerului de colon a dat rezultate promiţătoare într-un studiu recent. Testul, numit Shield, este deja disponibil în SUA, dar nu este aprobat de FDA.

Inteligenţa artificială poate acum să prezică Alzheimer cu până la 7 ani în avans

Veste bună pentru cei care se tem de Alzheimer: o echipă de cercetători a dezvoltat un sistem de inteligenţă artificială (AI) care poate prezice cu exactitate apariţia bolii cu până la 7 ani înainte.

Testamentul lui Matthew Perry a fost deschis. Cine sunt beneficiarii averii actorului

Potrivit unui document legal obţinut de revista People, testamentul indică faptul că majoritatea bunurilor regretatului actor vor fi plasate într-un fond care are legături emblematice cu Hollywood-ul. Documentul, creat de Perry în 2009, specifică faptul că starul a dorit să îşi lase bunurile în aşa-numitul „Alvy Singer Living Trust”, un nume care se pare că […]

MS: Nu se modifică indemnizaţiile pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi

Nu se modifică indemnizaţiile pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi, precizează Ministerul Sănătăţii.

Raiffeisen Bank România lansează funcţionalitatea Vizualizarea veniturilor din dobânzi

Raiffeisen Bank România lansează funcţionalitatea Vizualizarea veniturilor din dobânzi, direct în aplicaţia Smart Mobile

Up România şi Sezamo, parteneri pentru consum responsabil:

Up România şi Sezamo, parteneri pentru consum responsabil: Plăţile cu cardul Up Dejun şi Up Cadou, acum disponibile pe platforma Sezamo.ro

Infecţiile respiratorii, trend uşor descrescător faţă de săptămâna trecută

În săptămâna 4 – 10 martie, au fost raportate 76.120 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 18.8% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (93.702) şi cu 2.2% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (77.825). Au fost, de asemenea, 953 cazuri de gripă clinică la nivel […]

Milestone Systems este prima companie care adoptă Codul de Conduită G7

Milestone Systems este prima companie care adoptă Codul de Conduită G7 pentru Inteligenţă Artificială

Fermierii români şi moldoveni îşi îmbunătăţesc cunoştinţele despre produsele biologice

Fermierii români şi moldoveni îşi îmbunătăţesc cunoştinţele despre produsele biologice

Magazinele Vitamix anunţă lansarea unui proces de transformare a magazinelor naturiste

Magazinele Vitamix anunţă lansarea unui proces de transformare a magazinelor naturiste în centre one-stop-shop pentru produse sănătoase

Mobexpert a primit Medalia Qudal pentru Excelenţă în Calitate

Mobexpert a primit Medalia Qudal pentru Excelenţă în Calitate

Tinerii manageri şi antreprenori, invitaţi să se înscrie în programul Leaders Challenge©

Tinerii manageri şi antreprenori, invitaţi să se înscrie în a doua ediţie a programului Leaders Challenge©

ONG-ul ÎntreVecini lansează campania „Din aproape în realitate”

ONG-ul ÎntreVecini lansează campania „Din aproape în realitate”şi redeschide înscrierile în proiect pentru românii din toată ţara

Zalando îşi dezvoltă strategia pentru a acoperi o cotă mai mare a pieţei

Zalando îşi dezvoltă strategia pentru a acoperi o cotă mai mare a pieţei de e-commerce în industria de modă şi lifestyle cu un ecosistem pan-european pentru clienţi şi parteneri

SudRezidential lanseaza incepand cu data de 15 martie 2024 un serviciu special de inchiriere

SudRezidential lanseaza incepand cu data de 15 martie 2024 un serviciu special de inchiriere unitati locative in regim hotelier, serviciu operat de catre o echipa dedicata de concierge desk 24/24

Asociaţia Institutul Sânului, o nouă şansă pentru femeile cu cancer mamar

Asociaţia Institutul Sânului, o nouă şansă pentru femeile cu cancer mamar, care nu au acces la tratament adecvat

Să consolezi nu înseamnă să ştergi lacrimile cuiva, ci să le laşi să curgă

Să consolezi nu înseamnă să ştergi lacrimile cuiva, ci să le laşi să curgă, explică psihoterapeutul Christophe André în cartea „Secretele consolării”

Tiberiu Dobre preia funcţia de Vicepreşedinte al Samsung Electronics în România & Bulgaria

Tiberiu Dobre preia funcţia de Vicepreşedinte al Samsung Electronics în România & Bulgaria

Noark Electric inaugurează primul Centru logistic regional în România

Noark Electric inaugurează primul Centru logistic regional în România pentru echipamente şi componente electrotehnice

Fashion Days o numeşte pe Cristina Pîrjol la conducerea companiei

Fashion Days o numeşte pe Cristina Pîrjol la conducerea companiei

Pianista Sînziana Mircea inclusă de Universitatea Bocconi din Milano

Pianista Sînziana Mircea inclusă de Universitatea Bocconi din Milano în topul celor mai de succes absolvente din istoria sa

Corteva Agriscience aniversează un an de la achiziţia Symborg şi Stoller

Corteva Agriscience aniversează un an de la achiziţia Symborg şi Stoller

Studiu: Obezitatea infantilă creşte riscul de probleme musculo-scheletice

Studiul a concluzionat că cei cu obezitate au un risc semnificativ mai mare de a consulta un medic pentru probleme articulare şi musculare. Obezitatea infantilă este definită ca un exces de greutate corporală care poate afecta negativ sănătatea copilului. Se determină prin calcularea indicelui de masă corporală (IMC) al copilului, care ia în considerare înălţimea […]

Speranţă pentru bolnavii de fibroză pulmonară. Medicament creat cu AI

O echipă de cercetători a reuşit să dezvolte un nou medicament pentru fibroza pulmonară idiopatică (FPI) în doar 18 luni, cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI).

Mbappe îşi caută casă la Madrid. Cât costă un apartament

Mbappé îşi caută deja casă la Madrid. Starul francez, „logodit” cu Realul lui Ancelotti, îşi caută deja o locuinţă de lux.

Zi importantă la Lazio. Maurizio Sarri a demisionat

Antrenorul a decis să părăsească clubul după înfrângerea cu Udinese, a patra consecutivă între campionat şi Liga Campionilor. Clubul a acceptat demisia, anunţă Sport Mediaset. Mişcarea antrenorului ar fi legată de mai multe motive: de la relaţia complicată cu preşedintele până la ultimele dificultăţi în conducerea echipei, care l-ar fi lăsat baltă după ultimii paşi […]

CFR Călători anunţă modificări importante în circulaţia trenurilor între Tecuci şi Frunzeasca, din 18 martie

Lucrări la infrastructura feroviară între Tecuci şi Frunzeasca vor duce la modificări semnificative în circulaţia trenurilor, anunţă CFR.

Light Candel Art şi-a organizat depozitele şi a scăzut cu 30% timpul de procesare al comenzi

Light Candel Art şi-a organizat depozitele şi a scăzut cu 30% timpul de procesare al comenzi cu sisteme de la Senior Software

Actul creativ de Rick Rubin

Actul creativ de Rick Rubin sau despre creativitate ca mod de a accesa cea mai bună versiune a sinelui

CreditAmanet ţinteşte o creştere de peste 40% a segmentului de aur

CreditAmanet ţinteşte o creştere de peste 40% a segmentului de aur

Seria emblematică de procesoare pentru video wall ATEN obţine recunoaşterea la iF DESIGN Award 2024

Seria emblematică de procesoare pentru video wall ATEN obţine recunoaşterea la iF DESIGN Award 2024

Care sunt poziţiile pentru care angajatorii găsesc cel mai greu candidaţi

Specialiştii continuă să fie categoria de candidaţi cel mai greu de recrutat, în special în domenii precum construcţii, financiar – contabil sau producţie, acolo unde, în general, angajatorii se confruntă cu un deficit de talente.

Kingston Technology deţine cea mai bună cotă pe piaţa de distribuţie a SSD-urilor pe anul 2023

Kingston Technology deţine cea mai bună cotă pe piaţa de distribuţie a SSD-urilor pe anul 2023

BASF România prezintă câştigătorii competiţiei „Poveşti cu vinuri româneşti” – Ediţia a IX-a

BASF România prezintă câştigătorii competiţiei „Poveşti cu vinuri româneşti” - Ediţia a IX-a

Capitala găzduieşte Campionatul European U19 la Squash!

Capitala găzduieşte Campionatul European U19 la Squash! Marele eveniment se va desfăşura la Aerosquash Băneasa

Mortalitatea infantilă a atins un minim istoric în lume

Mortalitatea în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani a scăzut la un minim istoric în 2022, coborând în sfârşit sub pragul de 5 milioane, dar acest progres „precar” este încă departe de a fi suficient, potrivit ONU. „Există câteva veşti bune, iar cea mai importantă este că am atins un minim istoric pentru mortalitatea […]

Creşterea ratelor de reciclare a hârtiei şi cartonului în Europa

Creşterea ratelor de reciclare a hârtiei şi cartonului în Europa ar putea adăuga anual materiale în valoare de 1 miliard de Euro în fluxurile de reciclare până în 2030

PENNY susţine viitorul jurnalismului sportiv prin iniţiativa „Tineri reporteri”

PENNY susţine viitorul jurnalismului sportiv prin iniţiativa „Tineri reporteri”

NETOPIA în topul industriei

NETOPIA în topul industriei: Creştere de 14% a cifrei de afaceri la nivel de grup şi de 30% în tranzacţiile online de plată procesate în 2023