Bogdan Stanescu

Ponta: Conflictul lui Băsescu e cu Parlamentul şi poate fi rezolvat doar prin schimbarea Constituţiei

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că diferendul reclamat de preşedintele Băsescu la Curtea Constituţională este între Preşedinţie şi Parlament, iar judecătorii Curţii pot doar constata existenţa unui conflict care nu poate fi însă soluţionat decât prin modificarea Constituţiei.

PROGNOZA METEO: Vremea va fi instabilă. Ce temperaturi se vor înregistra marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

Marţi, vremea va fi în general instabilă în regiunile sud-estice unde, în special pe parcursul zilei, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.

Gândul.info organizează marţi conferinţa Viitorul Mediului

Gândul.info organizează marţi conferinţa "Viitorul Mediului", care propune un dialog pe tema proiectelor ce vizează protecţia mediului, a informării populaţiei asupra tendinţei "verzi" şi a modului în care acţionează companiile pentru o lume mai puţin poluată.

Macovei: Tuturor bărbaţilor din USL care mă atacă – nu voi insulta pe nimeni, îmi voi spune opiniile

Europarlamentarul PSD Monica Macovei le răspunde "tuturor bărbaţilor din PSD, PNL, PC", care, în lipsa unor argumente juridice, logice şi morale, înţeleg să îl apere pe Adrian Năstase atacând-o pe ea, că ea nu va insulta pe nimeni şi nu va apela la atacuri la persoană.

Haşotti: Declaraţiile lui Macovei, de procuror stalinisto-ceauşist. Se simte mai bine la 40 de grade

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a susţinut luni că declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei despre cazul Adrian Năstase sunt cele ale unui procuror stalinisto-ceauşist, el precizând că, dacă afară sunt 30 de grade, Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade.

Ponta: Numirea la Educaţie, zilele acestea, poate chiar azi

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va face numirea la Ministerul Educaţiei "zilele acestea, poate chiar azi", el arătând că doreşte să discute cu ministrul interimar Liviu Pop şi cu Ecaterina Andronescu despre stadiul procedurilor referitoare la bacalaureat şi la testele naţionale.

Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la reprezentarea României la Consiliul European

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic de natură constituţională privind reprezentarea României la Consiliul European, sesizarea urmând să fie discutată miercuri.

Curtea de Apel a anulat decizia Comitetului Executiv al FRF de excludere provizorie a Universităţii Craiova

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu din 20 iunie 2011, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

Ilie Sârbu: Monica Macovei trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a susţinut, luni, comentând declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei la adresa lui Adrian Năstase, că aceasta ar trebui să-şi nege propria existenţă şi că trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii.

Moody’s: Insolvenţa Hidroelectrica influenţează negativ profilul de credit al României

Intrarea Hidroelectrica în insolvenţă influenţează negativ situaţia financiară a Guvernului şi implicit profilul de credit al României, deoarece creşte probabilitatea plăţii datoriilor companiei de la bugetul de stat şi întârzie privatizarea, potrivit unei analize Moody's.

Ion Cazacu: Am depus la instanţa supremă contestaţie în anulare în cazul lui Adrian Năstase

Avocatul Ion Cazacu a declarat, luni, că a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".

Unde se vor căsători Angelina Jolie şi Brad Pitt

Actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt intenţionează să se căsătorească în Marea Britanie, în cadrul unei ceremonii private ce va avea loc la Oficiul Stării Civile din comitatul Windsor, potrivit unor surse.

Ponta: E dreptul Monicăi Macovei să ceară demisia lui Rus. Dacă un ministru greşeşte, îl sancţionez

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând cererea europarlamentarului PDL Monica Macovei ca ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze, că este dreptul acesteia, el precizând că dacă un ministru greşeşte, atunci îl va sancţiona.

Ponta: Vreau să discut cu Băsescu despre cum facem să obţinem un buget consistent din partea UE

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, întrebat dacă va discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre reprezentarea la Consiliul European, că doreşte să vorbească cu şeful statului despre cum vor face ca România să obţină un buget consistent din partea UE.

Avocatul Ion Cazacu despre un eventual transfer al lui Năstase: Am atenţionat ANP şi IGPR că trebuie asigurate toate condiţiile

Avocatul lui Adrian Năstase a declarat, luni, că au fost depuse două cereri la ANP şi IGPR în care a fost atrasă atenţia că trebuie asigurate toate condiţiile în situaţia în care medicii de la Spitalul Floreasca sunt de acord cu transferul fostului premier la Spitalul Penitenciar Rahova.

Cutremurul din China: Patru persoane au murit şi peste 100 au fost rănite

Cutremurul produs duminică dimineaţa într-o regiune muntoasă din sud-vestul Chinei a provocat moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea altor 100, potrivit agenţiei oficiale, China Nouă.

Israelul îi retrage o invitaţie lui Laszlo Kover după participarea la comemorarea lui Jozsef Nyiro

Preşedintele Knesstului Reuven Rivlin a anulat o invitaţie de a vizita Istaelul adresată lui Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar, după ce acesta a participat recent la o comemorare a poetului ungar Jozsef Nyiro în România, potrivit ediţiei de duminică a The Jerusalem Post.

Adrian Năstase, citat la domiciliu în cazul Mătuşa Tamara pentru că nu s-a făcut dovada încarcerării

Judecătorii ICCJ au constatat, în dosarul "Mătuşa Tamara", în care Adrian Năstase este judecat pentru corupţie, că până luni nu s-a făcut dovada cu acte a punerii în executare a mandatului de arestare emis pe numele fostului premier, urmând să fie citat la domiciliu pentru termenul din 3 septembrie.

Soros: Europa riscă să ajungă un fel de imperiu german

Europa riscă să ajungă la un sistem care ar perpetua şi adânci divergenţele dintre statele creditor şi cele debitor, transformând zona euro "într-un fel de imperiu german", în timp ce ţările de la periferie ar fi permanent în depresiune economică, consideră miliardarul George Soros.

Vicepremierul italian avertizează: Prăbuşirea Italiei ar fi prăbuşirea euro

Prăbuşirea economiei italiene ar însemna prăbuşirea euro, a declarat vicepremierul italian Antonio Catricala într-un interviu pentru Il Messaggero.

Cel puţin 1.000 de case evacuate în Colorado din cauza incendiilor

Mai multe incendii produse în Colorado (vestul Statelor Unite) din cauza clădurii şi a secetei au determinat evacuarea a 1.000 de case, au anunţat duminică autorităţile americane care au decretat "stare de catastrofă" în regiune, unde circa 11.000 de persoane au fost evacuate.

Cel puţin 26 de morţi şi 23 de răniţi într-un accident rutier în Mexic

Cel puţin 26 de persoane au murit şi alte 23 au fost rănite, duminică, după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie de 300 de metri în statul Guerrero, în sudul Mexicului, a anunţat Ministerul de Interne.

Fostul campion naţional la box, David Artur, a murit la 35 de ani

Fostul campion naţional la box, David Artur, a decedat duminică seară, în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul Judeţean din Baia Mare.

Cesare Prandelli: La penaltiuri, 80 la sută ţine de noroc

Selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, a declarat duminică seară, după victoria în faţa Angliei, scor 4-2 la loviturile de departajare, că la penaltiuri 80 la sută ţine de noroc, subliniind că unii ratează mai puţin deoarece sunt mai concentraţi.

A întreţinut relaţii SEXUALE cu FIUL său de 16 ani şi a făcut un film PORNO cu acesta! De ce consideră că NU A COMIS un incest

O femeie a întreţinut relaţii sexuale cu fiul său şi l-a filmat pe acesta în timpul unui raport sexual oral, dar consideră că nu a comis incest.

Vasile Cristian, condamnat în Trofeul Calităţii, a revenit din SUA pentru a fi încarcerat

Vasile Mihail Cristian, care a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calităţii, s-a întors în România din SUA cu avionul, joi după-amiază, fiind aşteptat la aeroportul Otopeni de poliţiştii Serviciului Urmăriri, care l-au preluat în custodie.

Ponta: Bucureştiul va reanaliza în decembrie poziţia faţă de exploatarea gazelor de şist

România va analiza din nou, în decembrie, poziţia faţă de exploatarea gazelor de şist şi, ulterior, se va alinia eventualelor noi reglementări ale Uniunii Europene, a declarat vineri premierul Victor Ponta.

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend, la Bucureşti, la munte şi la mare

Sâmbătă, în jumătatea de nord a ţării regimul termic va marca o scădere faţă de zilele precedente, iar în restul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în sudul extrem şi în sud-est, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80.

Ponta: Vreau să discut cu Băsescu despre Consiliul European luni, când este şi CSAT. Nu ştiu dacă el vrea o discuţie

Premierul Victor Ponta a declarat că doreşte ca luni, când este programată şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), să aibă o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind participarea la Consiliul European, adăugând însă că nu ştie dacă şi şeful statului va dori o nouă discuţie.

Paleologu: O suspendare a preşedintelui Traian Băsescu ar fi un autogol al USL

O suspendare a preşedintelui Traian Băsescu ar fi "un autogol" al USL, susţine vicepreşedintele demisionar al PDL, Theodor Paleologu, precizând că intenţia Uniunii Social Liberale este foarte riscantă.

Ponta: Preşedinţia nu a primit invitaţie la Consiliul European, doar un formular. Aceeaşi eroare am făcut şi eu

Preşedinţia nu a primit invitaţia de a participa la reuniunea Consiliului European, ci numai un formular similar celui transmis şi Guvernului de către oficialii de la Bruxelles, afirmă premierul Victor Ponta, arătând că şi el a făcut aceeaşi eroare în urmă cu trei săptămâni spunând că are invitaţia.

Chiţoiu: Guvernul vrea deduceri de 50%-100% pentru cheltuielile firmelor cu cercetarea şi inovarea

Cheltuielile firmelor cu cercetarea şi inovarea vor fi deductibile în proporţie de 50%-100%, posibil începând de anul viitor, a declarat vineri, la Craiova, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu.

„Prietenii lui Messi” – „Restul lumii”, scor 6-6, într-un meci în scopuri caritabile

Vedeta argentiniană Lionel Messi şi "prietenii săi" au terminat la egalitate, joi, scor 6-6, cu o echipă a "restului lumii", condusă de columbianul Radamel Falcao, într-un meci organizat în scopuri caritabile, disputat pe stadionul El Campin din Bogota.

Ponta: La şedinţele de guvern, 75% din timp discutăm despre cum să ne apărăm de atacurile politice

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, într-o întâlnire cu presa străină, că într-o şedinţă de guvern 75% din timp este alocat discuţiilor privind apărarea de atacurile politice, transmite Bloomberg.

Woody Allen, dezamăgit de filmele sale. Cu ce se compară cineastul

Cineastul american Woody Allen, sosit la Los Angeles pentru a-şi promova cel mai recent film al său, "To Rome with Love", a spus că nu a fost niciodată satisfăcut şi că nu i-a plăcut niciunul dintre filmele sale, comparându-se cu un maestru bucătar dezgustat de alimentele pe care le prepară.

Ponta: Nu trimit la Cotroceni declaraţia lui Haşotti, PSD va susţine PNL la suspendarea lui Băsescu

Parlamentarii PSD vor susţine o eventuală decizie a reprezentanţilor PNL de a declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dacă Puiu Haşotti nu va fi învestit ca ministru, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta, precizând că nu va trimite la Cotroceni declaraţia lui Haşotti.

Charlie Sheen interpretează rolul unui preşedinte american în continuarea filmului „Machete”

Actorul Charlie Sheen pare că şi-a pus ordine în viaţa privată şi a decis să îşi reia cariera cinematografică, cu un rol important în continuarea filmului "Machete", de Robert Rodriguez, în care va interpreta un preşedinte american.

Antonescu: Am cerut specialiştilor USL inventarul atitudinilor neconstituţionale ale lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat vineri că a cerut specialiştilor şi oamenilor politici din PNL şi USL să facă inventarul atitudinilor şi faptelor anticonstituţionale ale lui Traian Băsescu, transmiţându-le celor din instituţiile statului să îşi facă datoria.

Igaş: Suspendarea preşedintelui, frământare mai veche a lui Crin Antonescu

Vicepreşedintele demisionar al PDL Traian Igaş a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că suspendarea preşedintelui este o frământare mai veche a lui Crin Antonescu, care nu va fi niciodată şef de stat, iar cei care guvernează ar trebui să aibă alte preocupări decât un conflict cu Traian Băsescu.

USL Cluj a atacat cu recurs sentinţa de validare a lui Emil Boc în funcţia de primar

Conducerea USL Cluj a depus, vineri, la Judecătoria Cluj-Napoca, recurs la sentinţa de validare a lui Emil Boc în funcţia de primar al municipiului şi a cerut invalidarea alegerii, susţinând că acesta a ajuns în funcţie în baza unei "fraude electorale".