Departamentul Corespondenţi

Trafic feroviar afectat, între Fundulea şi Săruleşti, după ce s-au furat zeci de relee/ Trenurile vor avea întârzieri

Traficul feroviar este afectat, duminică, între Fundulea şi Săruleşti, magistrala Bucureşti-Constanţa, după ce persoane necunoscute au furat 46 de relee, devastând dulapurile instalaţiilor de dirijare. Trenurile vor acumula întârzieri.

COD GALBEN de ceaţă în opt judeţe. Izolat, vor fi şi condiţii de burniţă

Opt judeţe sunt, duminică dimineaţă, sub cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Pe mai multe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi şi Vrancea circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă.

Edilul din Copşa Mică, cere a venit pe jos până în Capitală, a primit de la Guvern un răspuns neterminat | DOCUMENT

Edilul din Copşa Mică, ce în septembrie a plecat pe jos până la Bucureşti, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei din zona sa, a primit un răspuns de la Secretariatul General al Guvernului care se termină cu "urmează ca, în termenul legal, instituţiile sesizate să", fără a mai spune ce vor face.

Motorul autocarului care transporta 27 de suporteri ai echipei Gaz Metan Mediaş a luat foc

Motorul autocarului care transporta 27 de suporteri ai echipei Gaz Metan Mediaş a luat foc pe Drumul Naţional 13, sâmbătă după-amiază, cele 27 de persoane reuşitd să se autoevacueze, două dintre ele fiind intoxicate uşor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Agriculturii: Oaia a descoperit înălţimile şi le-a înnobilat. Ciobanii îşi lasă casele crescute din smântână, pleacă de acasă în pribegia câştigului, dar mai mult decât atât, în dragostea pentru creşterea animalelor

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit, sâmbătă, la Sibiu, cu crescătorii de ovine, cărora le-a transmis că se simte mândru să vină la ei acasă, unde s-au întors de pe ”terenurile înclinate, rar sau deloc atinse de piciorul omului, pe care ”oaia le-a descoperit”.

Ministrul Daea a sesizat Consiliul Concurenţei, legat de creşterea preţurilor la mai multe produse alimentare

Ministrul Petre Daea a anunţat sâmbătă, la Sibiu, că a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la creşterea preţurilor la mai multe produse, după ce, din discuţiile cu producătorii, a înţeles că nu a intervenit nicio majorare, dar cu toate acestea ouăle şi carnea sunt mai scumpe la raft.

Petre Daea şi-a cumpărat vestă de lână, lucrată manual, de la Piaţa Ţărănească: „Să ţină şi la spate că vine iarna” / Campania „Alege oaia”, lansată sâmbătă la Sibiu

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mers, sâmbătă, la Sibiu, iar primul popas a fost la Piaţa Ţărănească Transilvania, locul unde sunt primiţi doar producătorii autorizaţi, iar de aici a cumpărat mai multe produse locale, între care şi telemea de Sibiu şi haine de lână.

Restricţii pe Canalul Sulina pentru a permite trecerea unui transport cu gabarit depăşit

Navigaţia pe Dunăre este închisă parţial, sâmbătă, pe Canalul Sulina, pentru a permite trecerea în siguranţă pe fluviu a unui transport special cu gabarit depăşit.

Târgul de Crăciun de la Sibiu s-a deschis oficial: peste zece mii de oameni, în Piaţa Mare / O proiecţie grandioasă transformă centrul oraşului într-o veritabilă pădure de brazi, acoperită de ninsoare | GALERIE FOTO, VIDEO

Peste 10.000 de oameni au fost, vineri seara, în Piaţa Mare din Sibiu, unde s-a deschis ediţia din acest an a Târgului de Crăciun. Toate clădirile au în prim plan o proiecţie grandioasă ce transformă centrul oraşului într-o veritabilă pădure de brazi acoperită de ninsoare.

JAFUL de la casă de schimb valutar din Avrig: Presupusul autor a fost prins

Presupusul autor al jafului de la o casă de schimb valutar din Avrig, judeţul Sibiu, a fost prins vineri. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani care riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei şi zece ani.

Transalpina, închisă între judeţele Vâlcea şi Alba până în primăvară

Circulaţia pe DN 67C Transalpina, între Obârşia Lotrului din judeţul Vâlcea şi Curpat din judeţul Alba a fost închisă, pe perioada iernii, începând de vineri seara. Traficul rutier a fost închis şi pe DN1R, aflat la limita judeţului Cluj cu localitatea Mătişeşti, judeţul Alba.

Un copil de un an şi o lună a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor a ajuns la 36

Un copil de un an şi o lună din judeţul Ialomiţa, nevaccinat, a murit din cauza rujeolei, numărul deceselor cauzate de această boală ajungând astfel la 36, potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Sănătate Publică.

O vulpe a intrat într-un magazin cu produse cosmetice dintr-un complex comercial din Braşov

O vulpe a intrat, vineri, într-un magazin cu produse cosmetice dintr-un complex comercial din Braşov. Nu a fost nevoie de intervenţia autorităţilor, deoarece vulpea a ieşit repede din magazin, transmite corespondentul Mediafax.

Un copil de 5 ani a ajuns la spital cu traumatisme, după ce a fost batut de tată pentru că nu şi-a terminat temele

Un copil de cinci ani din Focşani a ajuns, în noaptea de joi spre vineri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Vrancea, având numeroase traumatisme, după ce a fost bătut de tată pentru că nu şi-a terminat temele.

Un adolescent a fost arestat pentru pornografie infantilă, după ce a agresat o fată cu handicap psihic

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Călăraşi a fost arestat după ce, alături de şase prieteni, ar fi agresat o fată cu handicap psihic, determinând-o să facă activităţi cu caracter pornografic, iar apoi a distribuit imaginile.

Cinci persoane rănite, după ce două autoturisme s-au ciocnit în judeţul Prahova

Cinci persoane, între care şi un copil, au fost rănite, vineri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, în zona localităţii Potigrafu din judeţul Prahova, în care au fost implicate două autoturisme.

Cod galben de ceaţă în opt judeţe

Opt judeţe sunt, vineri dimineaţă, sub cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Directorul Teatrului Muzical din Galaţi, suspectat că a plagiat în proiectul de management

Directorul Teatrului Muzical din Galaţi, Teodor Niţă, este bănuit că a plagiat în proiectul de management cu care a obţinut un nou mandat la conducerea instituţiei. Teodor Niţă spune că fragmentele ”suspecte” apar în caietele de obiective ale primăriilor şi sunt impuse de Ministerul Culturii.

Bărbat arestat după ce ar fi recrutat din centre de plasament băieţi minori pentru relaţii sexuale

Un bărbat din Sibiu a fost arestat, joi, după ce ar fi recrutat din centre de plasament sau din familii sărace băieţi minori pentru relaţii sexuale, în vederea realizării unor filme pornografice. Un băiat de 13 ani a fost convins să întreţină relaţii sexuale după ce a fost drogat.

Cod galben de ceaţă în Sibiu şi Mureş

Judeţele Sibiu şi Mureş sunt joi dimineaţă sub cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Un bărbat din Tulcea a ajuns la spital, rănit într-un incendiu, după ce o rudă a folosit benzină ca să facă foc

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Luncaviţa, judeţul Tulcea, a ajuns, miercuri, la spital, după ce a fost rănit într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa. O persoană care se afla cu victima în casă a confundat sticla cu motorină cu cea cu benzină, când a vrut să facă focul în sobă.

Explozie într-un bloc din Moineşti, judeţul Bacău. Două persoane au fost rănite/ Structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată

Două persoane au fost rănite, miercuri, într-o explozie urmată de incendiu care a avut loc într-un bloc din localitatea Moineşti, judeţul Bacău. Alte şase persoane au fost evacuate preventiv din bloc.

Gula, un câine poliţist care suferă de artrită la membre, este scos la licitaţie

Gula, un câine poliţist care are 11 ani şi jumătate şi suferă de artrită la membre, este scos la licitaţie. Preţul de pornire la licitaţie este de 200 de lei, dar deocamdată nu s-a prezentat nimeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grav accident de circulaţie în urma căruia un tânăr de 16 ani a murit. Alte două persoane au fost rănite

Un tânăr în vârstă de 16 ani a murit şi doi au fost răniţi, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului, din cauza vitezei, pe DN22D, între localitatea Măcin şi popasul Hanul Grecilor, judeţul Tulcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autorităţile din Braşov, alertate că o ursoiacă cu doi pui a luat un miel dintr-o curte – FOTO

Autorităţile din Braşov au fost alertate, miercuri dimineaţă, de către un localnic din Fundata, că o ursoiacă cu doi pui a luat un miel din curte şi îl mănâncă în ogradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O persoană a murit, după ce o maşină a intrat într-o autoutilitară a lucrătorilor de la drumuri, pe Autostrada Soarelui

O maşină a intrat, marţi, într-o autoutilitară a lucrătorilor de la drumuri, pe Autostrada Soarelui. Şoferul autoturismului a murit, transmite corespondentul Mediafax.

Pacienţi proaspăt operaţi la Spitalul Judeţean Brăila, plimbaţi pe holuri, printre vizitatori/ Momentul exact, surprins pe camera video

Pacienţii operaţi la Spitalul Judeţean Brăila sunt plimbaţi din sala de operaţie pe holuri, printre vizitatori. De asemenea, ei folosesc acelaşi ascensor cu care urcă vizitatorii, iar DSP nu poate face control, pentru că singurul inspector pe care-l are este bolnav, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un nou proiect imobiliar a stârnit revoltă printre locatarii unui cartier din Braşov: Există RISCUL unor alunecări de teren

Localnicii cartierului Şchei, un loc istoric şi pitoresc din Braşov, sunt revoltaţi pentru că într-o zonă de acces spre rezervaţia ”Muntele Tâmpa“ se vor construi mai multe blocuri. Oamenii spun că se vor tăia copaci, ceea ce va duce la alunecări de teren, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Revoluţia fiscală. Primăria Iaşi încearcă să blocheze, în instanţă, Codul Fiscal. Primarul Chirica invocă autonomia locală, „încălcată în mod flagrant”. Câţi bani pierde principalul oraş al Moldovei

Primăria Iaşi va contesta în instanţă Codul Fiscal, declară primarul Mihai Chirica, potrivit căruia autonomia publică locală ”este încălcată în mod flagrant”.

Jaf violent la o casă de schimb valutar din Avrig. Bărbatul a plecat cu bani şi bijuterii

O casă de schimb valutar şi de amanet din Avrig, judeţul Sibiu, a fost jefuită, luni, de către un bărbat. Prejudiciul ajunge la aproape 7.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vechile catacombe ale Braşovului, modificate ilegal de un fost politician eliberat din închisoare. Care era planul final al bărbatului

Poliţia Locală din Braşov a verificat, luni, catacombele din oraş, după ce un fost politician, eliberat de curând din închisoare, le-a curăţat şi modificat, pentru a le exploata turistic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Galaţi: Emanoil Bocăneanu, opt ani de închisoare pentru corupţie. Decizia nu e definitivă

Fostul prefect al judeţului Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Decizia Tribunalului Galaţi nu este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei bărbaţi din Vaslui, între care şi un poliţist, acuzaţi că au violat două minore

Două adolescente în vârstă de 16 de ani, din comunele Văleni şi Muntenii de Sus, judeţul Vaslui, au reclamat că au fost sechestrate şi violate de trei bărbaţi, unul dintre ei fiind poliţist. IPJ Vaslui a început cercetările, transmite corespondentul Mediafax.

Un preot care s-a urcat băut la volan a omorât un om şi a fugit de la locul accidentului

Un preot dintr-un sat din judeţul Galaţi a fost reţinut după ce, băut fiind, a lovit cu maşina un bărbat care mergea pe un drum judeţean, după care a plecat de la locul accidentului. Bărbatul lovit de maşină a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident cu PARAPANTA. Turist din Bucureşti, rănit grav după ce s-a prăbuşit cu aparatul de zbor

Un turist de 34 de ani, din Bucureşti, a fost rănit grav, duminică, după ce a căzut cu parapanta de la o înălţime de cinci metri, în zona localităţii Sânpetru, din judeţul Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cutremur de magnitudine 3,5 pe Richter în Marea Neagră

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter s-a produs, duminică, la ora 14.58, în Marea Neagră, la o adâncime de 10 kilometri, informează Institutul Naţional pentu Fizica Pământului.

Trafic BLOCAT pe A2 Constanţa – Bucureşti din cauza unui autotren defect

Traficul este blocat, duminică, pe A2 Constanţa – Bucureşti, sensul către Capitală, din cauza unui autotren încărcat cu buşteni, care s-a defectat între localităţile Murfatlar şi Medgidia, potrivit IGPR.

ALERTĂ METEO Cod galben de ceaţă în peste 20 de judeţe şi Capitală/ Trafic rutier îngreunat

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, duminică dimineaţa, pe mai multe şosele, inclusiv pe autostrăzile A 2 Bucureşti – Constanţa şi A3 Bucureşti – Ploieşti, din cauza ceţii dense. Peste 20 de judeţe şi Capitala se află sub atenţionare meteorologică cod galben de ceaţă.

Suma impresionantă pe care o pierde judeţul Arad după „Revoluţia fiscală”

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a transmis, sâmbătă, că judeţul pierde, după modificările aduse Codului Fiscal, aproximativ 35 de milioane de euro, acesta avertizând să vor fi administraţii locale care nu vor avea bani de salarii şi altele care vor intra în insolvenţă.

Şase mii de pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate la graniţa cu Ucraina

Şase mii de pachete cu ţigări au fost confiscate de poliţiştii de frontieră suceveni, în urma unei acţiuni desfăşurate la graniţa de nord. Baxurile cu ţigări au fost abandonate pe teritoriul României, iar cei care le transportau au fugit pe teritoriul Ucrainei.