Departamentul Corespondenţi

Prinşi la furat | Români care furau componente din autoturisme de lux din Franţa, prinşi/ La cât se ridică prejudiciul

Peste 400 de sisteme de navigaţie şi 140 de volane de la autoturisme noi, de lux, au fost furate de pe teritoriul Franţei de o grupare infracţională formată din români, prejudiciul estimat fiind de 1,3 milioane de euro. Cei bănuiţi au fost identificaţi şi puşi sub acuzare, potrivit IGPR.

Secretarul de stat, Ninel Cercel, acuzat de şantaj, a fost plasat sub control judiciar

Ninel Cercel, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, acuzat de DNA că l-ar fi şantajat pe şeful Centrului Zonal de Marfă din cadrul CFR Marfă Braşov, a fost plasat sub control judiciar, măsura fiind cotestată de procurori, care cer arestare preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiu puternic la o hală de materiale plastice – FOTO, VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţa, la un depozit de materiale plastice din Tulcea, pompierii încercând de mai bine de o oră să limiteze flăcările. Nu s-au întregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scandalagiu din Vrancea, împuşcat în picior după ce a atacat un poliţist cu toporul

Un scandal care a izbucnit vineri seara într-o familie din localitatea Răstoaca, judeţul Vrancea, a fost stopat cu focuri de armă, după ce bărbatul care a pornit conflictul a încercat să atace un poliţist cu toporul. Omul legii a folosit arma din dotare şi l-a împuşcat în picior pe agresor.

URSUL a spart din nou uşa Cabanei Postăvaru: Animalul a plecat cu o cutie de bomboane şi o pungă cu zahăr | FOTO

Un urs a spart din nou uşa Cabanei Postăvaru din Poiana Braşov, vineri seară, iar un jandarm împreună cu cabanierul au reuşit să îl alunge, nu înainte ca animalul să ia din interior o pungă cu zahăr şi o cutie de bomboane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbat din Sibiu, acuzat de act sexual cu fete de 12 şi 14 ani, arestat

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, acuzat că timp de trei ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fete cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, din familii nevoiaşe, a fost arestat preventiv, vineri. Acesta câştiga încrederea părinţilor, apoi ducea copilele acasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Compania CFR a fost amendată de Poliţie: În Galaţi, calea ferată este mai înaltă decât carosabilul/ Siguranţa circulaţiei rutiere, în pericol

Compania Naţională CFR SA a fost amendată, vineri, în urma unei sesizări a Asociaţiei România fără Gropi, care a semnalat că din cauza unei lucrări prost realizate în Galaţi, calea ferată este cu câţiva centimetri mai înaltă decât carosabilul, ceea ce pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

Timpul de traversare a Dunării cu bacul s-a dublat, după ce un feribot s-a stricat: ”Suntem clienţi captivi, nu avem ce face” – FOTO

Timpul de traversare a Dunării cu bacul între Galaţi şi Tulcea s-a dublat, după ce unul dintre feriboturile care asigură legătura între cele două maluri ale Dunării a fost trimis la reparat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Galaţi: Demiteri la Primărie, după imaginile cu locuinţele pentru medici, cu geamuri sparte şi mucegai

Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu a decis, miercuri, ca şeful Serviciului Fond Locativ din cadrul Primăriei să fie demis, după ce în mediul online au apărut imagini cu locuinţele pentru medici, care aveau geamuri sparte şi mucegai, transmite corespondentul Mediafax.

O cisternă care transporta 24 de tone de sodă caustică lichidă s-a răsturnat pe DN 1 – FOTO, VIDEO

O cisternă care transporta 24 de tone de sodă caustică s-a răsturnat, miercuri, pe Drumul Naţional 1, între localităţile Codlea şi Vlădeni, în judeţul Braşov, şoferul fiind rănit. Traficul în zonă este oprit, deoarece s-a scurs substanţă lichidă pe carosabil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Situaţie deplorabilă în Galaţi | Tobogane fără scări, plase de căţărare fără nisip la bază şi balansoare fără scaune/ Doar unul din 157 de locuri de joacă are autorizaţie

Aproape toate locurile de joacă din Galaţi funcţionează fără autorizaţie, comisarii OPC găsind în parcuri tobogane fără scări, plase de căţărare fără nisip la bază şi balansoare fără scaune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

IMAGINILE ZILEI: Locuinţe de serviciu cu geamuri sparte şi mucegai pe pereţi, pentru medici din Galaţi

Imagini scandaloase ale locuinţelor de serviciu destinate medicilor din Galaţi au apărut în mediul online, geamurile fiind sparte, pereţii plini de mucegai, iar băile de nefolosit. Primăria susţine că urma să igienizeze locuinţele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Soluţia găsită de ministerul Mediului la coborârea urşilor în sate şi oraşe: ÎMPUŞCAREA. Doi urşi au soarta pecetluită, se pregătesc dosare pentru încă şapte

Ministerul Mediului a aprobat două dosare de recoltare, respectiv de împuşcare a două exemplare de urşi care au intrat în gospodăriile oamenilor în satul Sebeş din Făgăraş şi în zona Bârsa, lângă Zărneşti. Administratorii fondului cinegetic pregătesc dosarele pentru alţi şapte.

Sute de mii de euro, găsiţi asupra unui cetăţean turc care intenţiona să iasă din România. Unde a ascuns banii | FOTO

Un cetăţean turc, pasager într-un autocar, a vrut să iasă din România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cu peste 230.000 de euro, aproape 30.000 de dolari şi 5.000 de lire sterline, fără să declare acest lucru. Banii erau ascunşi în bagaje şi în haine.

ALERTĂ la Braşov: O ursoaică şi trei pui au ajuns pe o arteră intens circulată, în apropierea unui magazin

O ursoaică şi trei pui au ajuns, marţi dimineaţa, pe o arteră intens circulată din Braşov, mai mulţi oameni urcând într-un autobuz, care trecea prin zonă, de teamă că animalele sălbatice i-ar putea ataca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COD GALBEN de ceaţă până la ora 10.00. Ce judeţe sunt afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, avertizări cod galben de ceaţă pentru judeţele Teleorman şi Harghita. Din cauza reducerii vizibilităţii, se circulă cu dificultate pe mai multe artere.

Galaţi: Bărbat arestat după ce a lovit doi poliţişti şi le-a rupt uniformele

Doi poliţişti din Galaţi au fost agresaţi în timp ce încercau să aplaneze un scandal. Unul dintre agresori, care a înjurat, lovit şi rupt uniformele poliţiştilor, a fost arestat pentru 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CFR şchiopătează | Mai multe trenuri din şi către Bucureşti au înregistat ÎNTÂRZIERI, din cauza unui furt de relee/ Traficul feroviar este întrerupt între Sighişoara şi Braşov

Circulaţia feroviară pe segmentul Lehliu - Săruleşti (Magistrala Bucureşti-Constanţa) se desfăşoară în condiţii normale de trafic începând cu ora 12.05, odată cu finalizarea lucrărilor de înlocuire a releelor furate.Pe relaţia Călineşti – Goleşti continuă lucrările.

Trafic îngreunat pe autostrada Autostrada Bucureşti-Piteşti

Traficul este îngreunat, duminică, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, din cauza numărului mare demaşini care se deplasează către Capitală.

ACCIDENT FEROVIAR într-o gară din Vrancea: Un tânăr care asculta muzică în căşti a fost lovit de tren

Un tânăr de 19 ani a murit, vineri seara, lovit de un tren în gara Gugeşti, judeţul Vrancea. Martorii spun că acesta a coborât dintr-o garnitură ascultând muzică la căşti, a vrut să traverseze calea ferată şi nu a auzit un alt tren care l-a izbit din plin.

Braşov: Patru persoane rănite după ce cinci maşini s-au ciocnit pe DN 1, la ieşirea din Codlea/ Traficul este blocat

Patru persoane au fost rănite, vineri seara, în urma impactului a cinci maşini, pe Drumul Naţional 1, între localităţile Codlea şi Vlădeni, din judeţul Braşov, traficul fiind blocat, transmite coresponedentul MEDIAFAX.

Un tânăr de 26 de ani a fost atacat de urs în apropierea unei ferme din Braşov. Care este starea acestuia

Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost atacat de un urs, vineri seara, în apropierea unei ferme din localitatea braşoveană Hârseni. Victima, care are răni pe mâini şi picioare, primeşte îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, transmite corespoendentul MEDIAFAX.

Şeful Poliţiei Rutiere Brăila, cercetat de ANI din cauza unor diferenţe de venituri nejustificate

Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, Virgiliu Bogdan Zotoi este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate, care a a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 135.988 Lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de ofiţer.

Alegeri LOCALE, duminică, în oraşele şi comunele în care primarii au demisionat sau au fost condamnaţi. Cine sunt candidaţii

Alegeri pentru un municipiu şi pentru 15 comune din ţară se vor desfăşura duminică, după ce edilii aleşi au pierdut mandatul sau au renunţat la funcţie. 9 candidaţi încearcă să câştige la Deva, trei femei se „bat” să conducă o comună din Cluj, iar în Suceava, candidaţii au acelaşi nume de familie.

Un deţinut protestează pe clădirea Penitenciarului Vaslui, cerând să nu i se amâne dosarul de eliberare. Ce solicitare are pentru a se da jos

Este revoltă la Penitenciarul Vaslui, după ce un deţinut s-a urcat, vineri, pe clădire, solicitând ca dosarul său de eliberare condiţionată să nu fie amânat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un pui de urs rănit, găsit noaptea trecută lângă tomberoane, în Răcădău / O turmă de porci mistreţi a coborât în Braşov, în căutare de hrană / Jandarmii şi vânătorii i-au direcţionat spre pădure

Un pui de urs rănit a fost găsit, în timpul nopţii de joi spre vineri, pe strada Jepilor, din cartierul braşovean Răcădău, iar până să fie direcţionat de jandarmi spre pădure, echipa mobilă a fost solicitată pentru a goni o turmă de mitreţi, care ajunsese în oraş, transmite corespondentul Mediafax.

#CentenarulRosu | Electroputere Craiova şi Uzina Tractorul. Ce s-a ales de marile fabrici comuniste

Electroputere Craiova, Uzina Tractorul sau Fabrică de Tricotaje de la Cluj. Odată mari fabrici şi adevărate motoare economice, coloşii comunişti nu au reuşit să treacă proba timpului, devenind azi mall-uri sau clădiri de birouri pentru multinaţionale.

Timiş: 16 cetăţeni din Irak şi Afganistan şi călăuza lor sârbă, opriţi de poliţiştii de frontieră

Şaisprezece cetăţeni din Irak şi Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei, ajutaţi de o călăuză sârbă, au fost opriţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul deputat Alin Trăşculescu, eliberat din Penitenciarul Focşani după ce a ispăşit jumătate din pedeapsă

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost eliberat din Penitenciarul Focşani, în urma deciziei Tribunalului Vrancea. Hotărârea este definitivă şi a fost pusă în aplicare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ACCIDENT între Azuga şi Predeal: Trei persoane rănite, după ce maşina în care se aflau a derapat şi s-a răsturnat într-o râpă | FOTO

Trei persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, în urma unui accident care a avut loc joi dimineaţa pe Drumul Naţional 1, între Azuga şi Predeal, în judeţul Braşov. Maşina în care se aflau a derapat şi s-a răstunat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mihai Tudose: Propunem un spital judeţean nou la Sibiu

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seara, la Sibiu, că a propus autorităţilor din judeţ construirea unui spital judeţean nou, care să îl înlocuiască pe cel vechi, precum şi Spitalul de Pediatrie, cele două funcţionând în clădiri vechi, unele de peste 150 de ani.

Protest în faţa sediului PSD Sibiu, unde erau aşteptaţi Liviu Dragnea şi Mihai Tudose: ”Facem scut să îl dăm afară din Sibiu! Sibiul nu e Teleorman”

Aproximativ 20 de persoane au protestat, miercuri seara, în faţa sediului PSD Sibiu, unde erau aşteptaţi preşedintele partidului, Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose. După două ore, social-democraţii au părăsit clădirea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul din Galaţi care a luat un poliţist pe capotă a fost arestat preventiv

Tânărul care a lovit cu maşina, duminică, un poliţist şi l-a luat pe capota maşinii, după care a fugit de la locul faptei, s-a predat miercuri, iar în cursul serii a fost arestat preventiv. Decizia nu e definitivă, iar bărbatul a depus contestaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Galaţi: Tânărul căutat după ce a luat pe capota maşinii un poliţist s-a predat

Tânărul care a lovit cu maşina, duminică, un poliţist şi l-a luat pe capota maşinii, după care a fugit de la locul faptei, s-a predat miercuri. El a fost reţinut imediat şi urmează să fie arestat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Impiegatul de mişcare care a observat fumul ce ieşea din trenul încărcat cu nitrat, premiat de CFR

Impiegatul de mişcare, ce a oprit în Prahova trenul încărcat cu nitrat de amoniu, după ce a observat că dintr-un vagon iese fum, va fi premiat de CFR.

Accident feroviar la Braşov: Maşină de transport, lovită de un tren încărcat cu motorină

O maşină de transport a fost lovită, miercuri, la o trecere la nivel cu calea ferată dintr-un cartier al municipiului Braşov, de un tren încărcat cu motorină. În urma impactului, nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul Mediafax.

Incendiul izbucnit la o pensiune din Moieciu, judeţul Braşov, stins după 13 ore

Incendiul izbucnit, marţi după masă, la o pensiune din Moieciu, judeţul Braşov, a fost stins după mai bine de 13 ore de intervenţie. Flăcările au distrus o suprafaţă de 600 de metri pătraţi.

Operaţiune de salvare în Munţii Pădurea Craiului pentru recuperarea unui adolescent de 16 ani care a suferit o dislocare la genunchi

Nouă salvatori bihoreni intervin, marţi seara, în Munţii Pădurea Craiului, pentru recuperarea unui turist în vârstă de 16 ani care a suferit o dislocare a unui genunchi.

Incendiu puternic la o pensiune din Moeciu, judeţul Braşov – VIDEO

O pensiune din localitatea braşoveană Moeciu de Sus, în care nu se aflau turişti, a fost cuprinsă de flăcări, marţi după-amiază. Există riscul ca focul să cuprindă pensiuni sau case din apropiere.

Un paznic din judeţul Galaţi, în stare gravă la spital, după ce a fost sfâşiat de patru câini

Un bărbat din judeţul Galaţi, care lucrează ca paznic la o societate comercială din Tecuci, a ajuns, marţi, la spital, în stare gravă, după ce a fost atacat de patru câini, transmite corespondentul Mediafax.