Florin Badescu

Jennifer Love Hewitt va regiza filme şi seriale de televiziune

Actriţa americană Jennifer Love Hewitt a devenit regizor de filme şi seriale de televiziune, informează ediţia electronică a revistei Variety.

Franks: Arieratele primelor zece companii de stat cu mari pierderi totalizează 7 miliarde lei

Arieratele cumulate ale primelor zece companii de stat care înregistrează pierderi se ridică la 7 miliarde lei, inclusiv restanţe privind obligaţiile bugetare, în timp ce arieratele pe bugetul consolidat depăşesc un miliard de lei, a declarat, luni şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

Germania interzice cursele aeriene de pasageri din Yemen

Guvernul german a decis extinderea la curse de pasageri a interdicţiei privind zborurile provenind din Yemen, după descoperirea unor colete-capcană provenind din această ţară şi care aveau ca destinaţie Statele Unite, anunţă purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor.

Un futurolog prezice extincţia presei scrise în câţiva ani

Futurologul australian Ross Dawson prezice că presa scrisă din Europa va înceta să mai existe în jurul anului 2019, informează Media Guardian.

Cântăreaţa Lily Allen a suferit un avort spontan

Cântăreaţa britanică Lily Allen a suferit un avort spontan în luna a şasea de sarcină, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al artistei.

Persoanele sociabile suferă mai mult în urma lipsei de somn

Extrovertiţii care desfăşoară activităţi ce presupun socializare 12 ore pe zi sunt mult mai vulnerabili la lipsa de somn, faţă de introvertiţi, susţin cercetătorii armatei americane într-un studiu despre legătura dintre somn, interacţiune socială şi personalitate, relatează dailymail.co.uk.

Vezi aici care sunt invitaţii la cea de-a 80-a aniversare a lui Mihail Gorbaciov

Bono, solistul trupei irlandeze U2, şi cântăreţul de operă spaniol Jose Carreras vor participa la un concert de gală, organizat în martie 2011 la Londra, pentru a celebra cea de-a 80-a aniversare a fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, informează music-news.com.

O proteină ucigaşă care atacă celulele bolnave ar putea fi remediul pentru cancer

O proteină ucigaşă care distruge celulele bolnave din organism a fost descoperită de o echipă de cercetători australieni şi britanici, aceasta putând fi folosită în lupta împotriva unor maladii grave precum cancerul, malaria şi diabetul.

Romania Must Adopt Public Wage Law, State Budget, Pension Law To Get Loan Tranche – IMF

The public sector wage law, approving the 2011 state budget and pension reform are among the issues cited by the IMF as requiring that the next tranche of the loan be released to Romania in January, a month later than originally scheduled.

Johnny Depp ar putea juca într-un film inspirat din „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”

Actorul american Johnny Depp ar putea interpreta rolul vânătorului în lungmetrajul "Snow White and The Huntsman", inspirat din basmul "Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici", informează femalefirst.co.uk.

Alcoolul este mai nociv decât heroina şi cocaina

Alcoolul este mai nociv decât heroina şi cocaina, dacă se ţine cont de efectele acestor substanţe atât asupra indivizilor, cât şi asupra întregii societăţi, potrivit unui studiu publicat, luni, în revista medicală britanică The Lancet.

AFP: A reduce şi a tăia, viaţa unui cuplu român în austeritate

Viaţa bugetarilor români, ale căror salarii au fost reduse cu 25 la sută în cadrul unui plan de austeritate draconic, a devenit din ce în ce mai dificilă, aceştia fiind nevoiţi să îşi calculeze fiecare ban cheltuit.

Oracle dă în judecată grupul german SAP pentru download ilegal

Oracle va acţiona luni în justiţie în Statele Unite grupul german SAP, solicitând daune de cel puţin 2,3 miliarde de dolari pentru descărcarea de pe internet şi utilizarea ilegală, fără licenţă, a unor secvenţe de cod ale companiei americane, transmite Bloomberg.

Filmul horror „Puzzle mortal 3D/ Saw 3D”, în fruntea box office-ului nord-american

Filmul horror "Puzzle mortal 3D/ Saw 3D", lansat pe marile ecrane cu ocazia sărbătorii de Halloween, fiind al şaptelea şi, totodată, ultimul lungmetraj din această franciză horror de succes, a ocupat prima poziţie în box office-ul nord-american.

Minora de origine marocană a primit de la Berlusconi 7.000 de euro şi bijuterii

Tânăra marocană Ruby Rubacuori susţine că premierul italian, Silvio Berlusconi, i-a oferit 7.000 de euro şi bijuterii când a stat alături de el la o cină de Valentine's Day, organizată în acest an pentru zece femei la vila sa din apropiere de Milano, relatează The Observer, în ediţia electronică.

Bombele din colete şi cea din atentatul eşuat de la Crăciun ar fi fost fabricate de aceeaşi persoană – VIDEO

Oficiali americani au declarat că verifică ipoteza conform căreia cele două bombe interceptate vineri în avioane cu destinaţia Statele Unite şi dispozitivul folosit în atentatul eşuat din ziua de Crăciun au fost construite de aceeaşi persoană, relatează New York Times.

Bomba interceptată în Dubai a fost transportată la bordul a două avioane de pasageri – VIDEO

Unul dintre cele două dispozitive explozive provenind din Yemen, având destinaţia Statele Unite, a fost transportat la bordul a două avioane de pasageri înainte de a fi interceptat în Dubai, a anunţat compania Qatar Airways, citată de BBC News Online.

Scriitorul olandez Harry Mulisch a murit

Scriitorul olandez Harry Mulisch, autor al volumului "The Assault", a cărui ecranizare din 1986 a fost răsplătită cu un premiu Oscar, a decedat sâmbătă, la vârsta de 83 de ani, a anunţat agenţia olandeză de presă ANP, citată de Agence France-Presse.

Ricky Martin îşi lansează cel mai nou single, simultan, în limbile engleză şi spaniolă

Cântăreţul Ricky Martin a anunţat printr-un mesaj postat pe contul său de Twitter că primul single de pe noul său album, care va apărea pe piaţă în 2011, va fi lansat pe 2 noiembrie, simultan, în limbile engleză şi spaniolă, informează billboard.com.

Mel Gibson a donat 9,6 milioane de dolari unei congregaţii catolice din Los Angeles

Actorul australian Mel Gibson a făcut o donaţie de 9,6 milioane de dolari unei congregaţii catolice din Los Angeles, informează radaronline.com.

Australia: O femeie atacată de un rechin, salvată de un bărbat care a prins animalul de coadă

O tânără atacată de un rechin în timp ce se afla cu un grup de prieteni într-o expediţie pentru a înota cu delfini, în largul coastei Australiei, a fost salvată de un prieten de-al său care a apucat rechinul de coadă în momentul în care acesta se pregătea s-o ucidă pe femeie.

Piaţa Obor din Capitală va fi închisă luni, pentru curăţenie

Piaţa Obor din Capitală va fi închisă luni, pentru efectuarea lucrărilor ample de curăţenie, obligatorii la un orice spaţiu comercial aşa de mare, urmând ca marţi să fie reluată activitatea comercială, informează Primăria sectorului 2 Bucureşti.

Manifestaţie la Sanaa pentru eliberarea studentei arestate în cazul coletelor-capcană

Sute de studenţi yemeniţi au manifestat duminică la Sanaa pentru a cere eliberarea colegei lor, arestată sub suspiciunea că a expediat două colete-capcană cu destinaţia Statele Unite.

Trupa Garbage s-a reunit şi va lansa un nou album

Trupa Garbage s-a reunit după o pauză de cinci ani şi va lansa un nou album în 2011, a anunţat Shirley Manson, solista scoţiană a acestui grup american de rock alternativ, informează nme.com.

Piaţa construcţiilor va atinge punctul minim în 2011

Piaţa construcţiilor a fost susţinută în acest an în principal de lucrările de reparaţii, situaţie care va fi valabilă şi anul viitor, când ar putea fi atins punctul critic de minus în acest domeniu, urmat în 2012 de revenirea pe creştere, apreciază preşedintele ARACO, Laurenţiu Plosceanu.

Frederic Von Anhalt, soţul actriţei Zsa Zsa Gabor, spitalizat după ce a înghiţit o albină

Prinţul Frederic Von Anhalt, soţul actriţei Zsa Zsa Gabor, a fost internat la începutul acestei săptămâni după ce a înghiţit o albină, informează contactmusic.com.

MediaPro Pictures caută noi talente

MediaPro Pictures organizează un casting, în perioada 1-30 noiembrie, pentru a descoperi talente pentru noile sale proiecte, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Brazilienii au început să voteze pentru a-l desemna pe succesorul preşedintelui Lula da Silva

Aproximativ 136 de milioane de brazilieni sunt aşteptaţi să voteze duminică, în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, în care Dilma Russeff, candidata susţinută de preşedintele popular Luiz Inacio Lula da Silva, este considerată favorită.

PNL Cluj: Marius Nicoară, candidat la Primărie, Horea Uioreanu, la şefia CJ, la alegerile din 2012

Senatorul Marius Nicoară şi deputatul Horea Uioreanu au fost desemnaţi de Biroul Politic Teritorial al PNL Cluj drept candidaţi pentru funcţiile de primar al municipiului Cluj-Napoca şi preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, la alegereile locale din anul 2012.

Cineastul George Hickenlooper a murit la vârsta de 47 de ani

Cineastul american George Hickenlooper a murit, vineri, la vârsta de 47 de ani, cu doar câteva zile înainte de premiera ultimului său lungmetraj "Casino Jack", la Starz Denver Film Festival, a anunţat, sâmbătă, cotidianul Denver Post.

Anchetatorii cred că explozibilele din colete au legătură cu atentatul eşuat din ziua de Crăciun

Anchetatorii tind să creadă că persoanele care au organizat atentatul eşuat din ziua de Crăciun, care viza un avion cu destinaţia SUA, sunt responsabile şi pentru dispozitivele explozive ascunse în colete expediate din Yemen către Chicago, a declarat un oficial guvernamental american, citat de CNN.

Alegătorii ucraineni, chemaţi să voteze în cadrul alegerilor locale şi regionale

Alegătorii ucraineni sunt aşteptaţi la urne duminică, pentru a vota în cadrul alegerilor locale şi regionale, considerate un test pentru preşedintele Viktor Ianukovici, relatează RIA Novosti.

Guvernul german va împiedica sosirea în Germania a transporturilor de marfă din Yemen

Guvernul german a dat asigurări că va împiedica de acum sosirea în Germania a transporturilor de marfă din Yemen, a anunţat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Miss World 2010 – Alexandria Mills din SUA – GALERIE FOTO, VIDEO

Alexandria Mills, reprezentanta Statelor Unite ale Americii, a câştigat, sâmbătă, titlul de Miss World 2010, situându-se înaintea a peste 100 de candidate, în cadrul unui concurs organizat în staţiunea balneară Sanya din insula tropicală chineză Hainan, informează linternaute.com.

Familia Jackson vrea să oprească lansarea unui nou album cu piese originale ale megastarului

Familia Jackson vrea să oprească lansarea unui nou album ce conţine piese originale ale cântăreţului Michael Jackson, susţinând că unele dintre cântecele de pe acest CD sunt interpretate de un "impostor", informează thesun.co.uk.

Nicole Scherzinger şi Betty White vor juca în „Men In Black 3”

Cântăreaţa Nicole Scherzinger, solista grupului Pussycat Dolls, şi actriţa Betty White vor juca alături de Will Smith în cel de-al treilea film din franciza "Bărbaţii în negru/ Men In Black", potrivit unor surse de la Hollywood, citate de accesshollywood.com.

Un tablou pictat de Marilyn Manson, scos la licitaţie online

Tabloul "Gray Daisy", una dintre cele mai renumite acuarele pictate de rockerul Marilyn Manson, va fi scos la vânzare într-o licitaţie online, cu ocazia sărbătorii de Halloween, informează femalefirst.co.uk.

Psihiatra actriţei Anna Nicole Smith, condamnată la închisoare

Khristine Erosevich, medicul psihiatru al actriţei Anna Nicole Smith, care a decedat în 2007, din cauza unei supradoze de medicamente, a fost condamnată la închisoare, pentru furnizarea de medicamente unei persoane dependente, informează contactmusic.com.

„Publicitatea” votului pentru organizarea Camponatului European de fotbal, asumată de DNA

DNA anunţă că verifică "anumiţi membri ai Comitetului Executiv al UEFA", care ar fi favorizat, la atribuirea organizării CE de fotbal din anul 2012, două ţări în detrimentul alteia, ceea ce presupune că DNA va investiga modul în care s-a votat, în condiţiile în care scrutinul din 2007 a fost secret.

Franks: România va cere o nouă derogare privind arieratele, pentru că a ratat din nou ţinta

România va solicita Consiliului Director al FMI a şasea derogare de la începutul acordului stand-by privind atingerea ţintei de arierate convenite, potrivit şefului misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.