Georgiana Lupu

Ponta despre UMF Târgu Mureş: Vreau să cred că înţelepciunea celor în domeniu e mult mai mare ca a politicienilor

Premierul Victor Ponta afirmă, referitor la situaţia de la UMF Târgu Mureş, că vrea să creadă că, prin discuţiile miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii cu reprezentanţii universităţii, "s-au făcut paşi înainte" şi că "înţelepciunea celor care lucrează în domeniu e mult mai mare decât a politicienilor".

Gwyneth Paltrow face terapie pentru că plânge tot timpul

Actriţa americană Gwyneth Paltrow spune că a fost nevoită să apeleze la şedinţe de terapie pentru că este o persoană foarte emoţională, care plânge tot timpul, din orice motiv.

Funeriu către Ponta: Legea Educaţiei blochează accesul plagiatorilor la posturi universitare

Consilierul prezidenţial pentru Educaţie, Daniel Funeriu a declarat, sâmbătă, referitor la anunţul premierului Victor Ponta privind modificarea Legii Educaţiei pentru a putea promova cadre universitare noi, că această lege blochează în fapt accesul în posturi universitare pentru "plagiatori".

Emeric Ienei, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este supus unor investigaţii coronariene şi va fi operat

Fostul antrenor Emeric Ienei este supus, sâmbătă, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unor investigaţii coronariene, în urma cărora se va stabili de câte by-pass-uri are nevoie, afirmă surse medicale, care adaugă că Ienei va fi operat, cel mai probabil, luni.

Comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei: Războiul Israelului contra Iranului va avea loc în cele din urmă. Iranul este pregătit să distrugă statul evreu

Războiul Israelului împotriva Iranului "va avea loc în cele din urmă", a declarat sâmbătă generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), afirmând că ţara sa este pregătită şi va distruge statul evreu.

CSM Oradea a câştigat Cupa României la polo

Campioana CSM Oradea a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, Cupa României, învingând în meciul decisive formaţia Dinamo Bucureşti, scor 8-7 (3-1, 0-1, 2-2, 3-3).

Cum slăbeşti cu o aplicaţie online care îi inspiră pe oameni să facă sport

În ciuda bunelor lor intenţii, peste o treime dintre britanici recunosc că nu au timp pentru a face sport atât de mult pe cât şi-ar dori. Graţie unei noi aplicaţii online, britanicii au de acum înainte posibilitatea de a adopta un stil de viaţă activ.

Ponta vrea centre de primiri urgenţe la fel de performante ca la Mureş, „măcar la nivel regional”

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, după inaugurarea noii Unităţi de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, că îşi doreşte să existe, "măcar la nivel regional", centre de primire urgenţe la fel de performante.

Dan Diaconescu, noul acţionar majoritar al Oltchim: Dator la stat, cu OTV-ul în insolvenţă şi cercetat pentru spălare de bani şi evaziune

Dan Diaconescu, declarat căştigător al licitaţiei pentru Oltchim, este acţionar la trei companii care au înregistrat datorii de 2,3 milioane de euro la bugetul statului. Diaconescu, care spune că va finanţa Oltchimul, ba cu ajutorul poporului, ba prin intermediul unor investitori misterioşi, este şi proprietarul OTV, care este în plin proces de insolvenţă.

Prefectul de Dâmboviţa: Ursul care a ucis un bărbat va fi tranchilizat

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Dragoş Emilian Rusu, a declarat, sâmbătă, că ursul care a ucis un bărbat de 63 de ani va fi capturat cu tranchilizante şi numai dacă acesta va ataca localnici sau un vânător, într-o situaţie de pericol iminent, va fi omorât.

Insurgenţi islamişti, ucişi în Pakistan într-un atac american cu dronă

Cel puţin trei insurgenţi islamişti au fost ucişi sâmbătă în Pakistan într-un atac american cu rachete lansate de o dronă, într-o zonă tribală din nord-vestul ţării, potrivit unor responsabili din domeniul securităţii.

Chuck Norris, refuzat în Bratislava: Oficialii slovaci nu vor să acorde numele actorului unui pod pietonal

Consiliul local din Bratislava a respins o propunere venită din partea fanilor lui Chuck Norris, care doreau ca un pod pietonal din apropiere să poarte numele actorului american.

Tragedie la filmările pentru „The Lone Ranger”: Un scafandru a murit în timp ce pregătea o scenă acvatică

Un membru al echipei care realizează lungmetrajul "The Lone Ranger", cu Johnny Depp în rolul principal, a murit pe platourile de filmare din Los Angeles, în urma unui stop cardiac.

Trupa americană LMFAO s-a destrămat

Grupul LMFAO - care are programat un concert în Bucureşti, pe 4 octombrie - s-a destrămat, iar cei doi muzicieni care îl compun, ale căror nume de scenă sunt Redfoo şi Sky Blu, au decis să urmeze direcţii diferite în muzică şi să se concentreze asupra unor proiecte solo.

Accident în lanţ pe DN1, între Ploieşti şi Braşov. Două persoane au fost rănite

Circulaţia pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, se desfăşoară cu restricţii, sâmbătă, în urma unui accident în lanţ în care au fost implicate patru maşini, două persoane fiind transportate la spital pentru investigaţii medicale.

Peste 500 de jandarmi asigură ordinea publică la meciul Steaua-Rapid

Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul Steaua - Rapid, din cadrul etapei a IX-a a Ligii I, care va avea loc, luni, de la ora 20.30, pe Arena Naţională.

Vânătorii dâmboviţeni continuă căutarea ursului care a ucis un bărbat de 63 de ani

Vânătorii dâmboviţeni, însoţiţi de câini, au reluat, sâmbătă, căutarea ursului care a ucis un bărbat de 63 de ani, operaţiunile desfăşurându-se simultan în localităţile Moroeni şi Pietroşiţa, iar echipele mixte formate din jandarmi şi poliţişti continuă să patruleze în zonă.

Ursul care a rănit doi pădurari în judeţul Argeş şi a fost împuşcat era turbat

Ursul care a rănit, sâmbătă, doi pădurari, în judeţul Argeş, şi a fost împuşcat era bolnav de rabie, în timp ce un alt urs împuşcat la aceeaşi partidă de vânătoare la care cei doi bărbaţi participau ca gonaci era sănătos.

Educaţie rutieră la biserică: Pietonii din sate şi comune vor fi instruţi de preoţi în timpul slujbei de duminică

Un proiect aflat în lucru la Direcţia Poliţiei Rutiere urmăreşte să implice preoţii şi primarii din mediul rural în programele de educaţie rutieră a pietonilor, în aşa fel încât numărul accidentelor rutiere produse din vina acestora să fie redus, informează surse din Poliţie.

Călăraşi: Instanţa a emis 17 mandate de arestare pe numele unor persoane implicate într-un scandal

Instanţa din Olteniţa a emis, sâmbătă dimineaţa, 17 mandate de arestare preventivă pe numele unor persoane implicate, sătămâna trecută, într-un conflict din localitatea Budeşti, judeţul Călăraşi, soldat cu rănirea a trei persoane şi avarierea a două autovehicule.

Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, în primul meci al etapei a IX-a a Ligii I.

Ministerul Transporturilor începe luni selecţia managementului privat la Tarom

Ministerul Transporturilor va începe luni interviurile pentru selectarea membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general la Tarom, pe baza listelor furnizate de consultanţi, şi aşteaptă din partea noilor manageri o strategie pentru vânzarea a 20% din acţiunile companiei.

Vocea Rusiei: Băsescu încearcă să reanexeze Republica Moldova prin acordarea de paşapoarte moldovenilor

Criza politică actuală din cadrul UE nu este doar de natură financiară, ci şi politică, evidenţiindu-se prin tendinţe separatiste în statele est-europene, preşedintele României dorind să "reanexeze" Republica Moldova prin acordarea de paşapoarte moldovenilor, comentează Vocea Rusiei.

DEZBATERE Gândul LIVE – Cristian Tudor Popescu despre „comedia” de la privatizarea Oltchim

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Cepoi: Cele opt spitale regionale ar putea fi construite cu investitori străini

Cele opt spitale regionale ar putea fi construite din fonduri structurale sau din fonduri de investiţii internaţionale, în prezent fiind deja doritori să se implice în acest proiect, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Ronaldo va încerca să slăbească într-o emisiune televizată

Brazilienii vor putea urmări la televizor eforturile pentru a slăbi făcute de Ronaldo, fostul atacant al echipei Braziliei, care se confruntă cu probleme cu greutatea, la fel ca jumătate din populaţia ţării.

Cavani: Vreau să-l depăşesc pe Maradona în clasamentul golgheterilor

Atacantul uruguayan al echipei Napoli, Edinson Cavani, a declarat, vineri, că vrea să-l depăşească pe Diego Maradona în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria clubului italian.

Raportul troicii creditorilor Greciei ar putea fi amânat până după alegerile din SUA

Raportul troicii creditorilor Greciei, privind sustenabilitatea datoriilor, ar putea fi amânat până după 6 noiembrie, pentru că se doreşte evitarea oricărui şoc în economia mondială înainte de alegerile din Statele Unite, au declarat oficiali şi diplomaţi din UE.

Liderul angajaţilor Oltchim: Îl aşteptăm pe Diaconescu la Râmnicu Vâlcea şi ca banii să intre cât mai repede în conturi

Liderul angajaţilor Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat, vineri seară, că salariaţii îl aşteaptă pe Dan Diaconescu la Râmnicu Vâlcea şi ca banii să intre cât mai repede în conturi, solicitându-i câştigătorului licitaţiei pentru preluarea a 54,8% din acţiunile combinatului "multă seriozitate".

Boureanu: Îl felicit pe Dan Diaconescu că şi-a realizat visul

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îl felicită pe Dan Diaconescu pentru că "şi-a realizat visul" prin câştigarea licitaţiei la Oltchim şi speră că acesta are un partener serios, "cu care să reuşească să gestioneze acest colos economic important".

PRIVATIZAREA OLTCHIM: Divergenţe între Diaconescu şi Vulpescu privind momentul semnării contractului

Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a comunicat lui Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru vânzarea acţiunilor statului la Oltchim, că speră să semeneze luni contractul de vânzare-cumpărare, dar Diaconescu a afirmat că trebuie să studieze acordul şi nu a oferit un termen concret pentru semnare.

Creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim, de 400 milioane euro, nu au fost vândute

OPSPI nu a reuşit să vândă vineri creanţele de aproximativ 400 milioane euro ale AVAS şi Electrica asupra Oltchim pentru că oferta Chimcomplex a fost sub preţul minim solicitat de distribuitorul de energie, iar pentru creanţa AVAS nu a fost depusă ofertă.

Şase bulgari, achitaţi la Sofia într-un proces de fraudă cu fonduri europene

Omul de afaceri Mario Nikolov şi alţi cinci bulgari au fost achitaţi, vineri, de Curtea de Apel din Sofia, după ce au fost condamnaţi în 2010 pentru spălare de bani proveniţi din foncuri europene, într-un proces considerat de UE drept un test pentru justiţia bulgară.

Astronomii au stabilit DISTANŢA OFICIALĂ dintre PĂMÂNT şi SOARE

Unitatea astronomică, aproximativ egală cu distanţa dintre Pământ şi Soare, folosită pentru a exprima distanţele din Univers, nu va mai fluctua, ea fiind oficial stabilită de Uniunea Astronomică Internaţională (UAI).

Videanu: PDL propune stoparea privatizării de la Oltchim

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, vineri, că PDL propune stoparea actualului proces de privatizare de la Oltchim, care "este mostra de incompetenţă a actualui Guvern", şi demararea imediată a procedurilor pentru alte variante de privatizare.

AVAS va stabili toamna aceasta cum îi va plăti pe ultimii 5.000 de păgubiţi FNI

Preşedintele AVAS, Marius Obreja, a declarat, vineri, că în această toamnă va fi emis un act normativ prin care se va putea face o predictibilitate a despăgubirilor pentru cei 5.000 de păgubiţi FNI care nu şi-au primit banii şi au de încasat 35 de milioane de lei.

Fostul ministru al Economiei Lucian Bode candidează pentru un nou mandat de deputat din partea PDL

Preşedintele PDL Sălaj, Lucian Bode, fost ministru al Economiei, va candida pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din judeţ, pe lista propunerilor filialei democrat-liberale pentru alegerile parlamentare regăsindu-se un fost subprefect, un fermier, dar şi un silvicultor.

Ursul care a atacat doi pădurari în judeţul Argeş a fost împuşcat

Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, spune că ursul care a atacat doi pădurari, vineri, în timpul unei partide de vânătoare organizată în pădurea din localitatea argeşeană Corbeni a fost împuşcat.

O eurodeputată bulgară acuză Olanda că nu respectă standardele Schengen în portul Rotterdam

O eurodeputată bulgară acuză autorităţile olandeze că nu iau suficiente măsuri de combatere a infracţionalităţii în portul Rotterdam, în contextul în care Olanda blochează aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen.

Planul preşedintelui BCE privind achiziţiile de obligaţiuni ajută doar pe cine nu are nevoie

Planul preşedintelui BCE, Mario Draghi, privind achiziţia de obligaţiuni guvernamentale are mai mult succes în a menţine costurile de împrumut ale unor ţări ca Franţa şi Belgia la minime record decât în a convinge investitorii să finanţeze Spania şi Italia mai ieftin.