Ivona Stog

Care este singura ţară de care se teme Stat Islamic

Moshe Ya'alon, fost ministru al Apărării israelian, a afirmat că luptătorii Stat Islamic ”şi-au cerut scuze” după ce au lansat un atac asupra soldaţilor israelieni, scrie Independent.

FOTO Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone

Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone, a participat recent la show-ul Métiers d'Art, organizat de Chanel, scrie Business Magazin.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 ROMÂNĂ. Peste 144.000 de elevi de clasa a VIII-a susţin luni proba la limba română / VEZI pe Mediafax.ro SUBIECTELE: Elevii au avut de tratat genul liric | BAREM

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 a început cu subiectele la limba română. Absolvenţii de clasa a VIII-a au avut de demonstrat apartenenţa la genul liric a poezie "Ploaia" de Magda Isanos şi de scris o compunere în care să prezinte o întâmplare dintr-o competiţie sportivă. Prima probă din cadrul evaluării naţionale este cea la limba şi la literatura română, urmând ca miercuri, 21 iunie, să se desfăşoare examenul la matematică.

România are cel mai vechi stoc de locuinţe din UE, conform ultimelor date Eurostat. În ţara noastră există circa trei milioane de apartamente construite înainte de `89, majoritatea având nevoie urgentă de reparaţii

România are cel mai vechi stoc de locuinţe din UE, conform ultimelor date Eurostat. În ţara noastră există circa trei milioane de apartamente construite înainte de `89, majoritatea având nevoie urgentă de reparaţii, spune Lucian Anghel, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.

VIDEO | LONDRA. O camionetă a intrat într-un grup de pietoni, în apropierea unei moschei, după o slujbă religioasă în perioada Ramadanului. UPDATE: Un mort şi opt răniţi / Atacatorul a fost arestat

Mai multe persoane au fost rănite după ce o autoutilitară a ieşit de pe carosabil şi a lovit un grup de pietoni, în apropierea unei moschei din nordul Londrei, afirmă surse citate de presa britanică. Potrivit acestora, trei persoane sunt în stare critică în urma incidentului rutier. Agenţii de poliţie au fost solicitaţi la ora 00.20 (2.20, ora României) şi au securizat perimetrul, a comunicat Scotland Yard, precizând că este vorba de un "incident major". UPDATE: Un mort şi opt răniţi, potrivit BBC.

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua precedentă, informează ANM.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 18 iunie

Duminica, 18 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 15 iunie, Loteria Romana a acordat 10.750 de castiguri in valoare totala de 470.276,24 lei.

Accesoriul de care Sorin Grindeanu nu se desparte. De ce îl poartă tot timpul

Mulţi au sesizat că premierul poartă, la mâna stângă, lângă ceas, o brăţară neagră, împletită, ONE.

Drama prin care a trecut Oprah Winfrey în copilărie. A rămas însărcinată în urma unui viol: ”Credeam că moartea este singura soluţie”

Celebra Oprah Winfrey a dezvăluit în cadrul unui intreviu pentru Hollywood Reporter că în copilărie a rămas însărcinată în urma unui viol, moment în care considera că ”moartea este singura soluţie”.

Bărbatul care l-a împuşcat pe Steve Scalise avea numele a trei membri ai Congresului pe o foaie de hârtie

Omul care l-a împuşcat pe Steve Scalise la un antrenament de baseball, la începutul acestei săptămâni, avea cu el o bucată de hârtie cu numele altor trei membri ai Congresului, scrie Telegraph.

Cel puţin 60 de persoane au murit în urma unui devastator incendiu de pădure în Portugalia. Guvernul a decretat trei zile de doliu naţional

61 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu de vegetaţie în centrul Portugaliei, scrie CNN. Cele mai multe dintre victime au murit în timp ce încercau să fugă cu maşina. Peste 50 de oameni au fost răniţi, inclusiv opt pompieri şi un copil. Guvernul a declarat trei zile de doliu. Autorităţie au anunţat că focul a pornit din cauze naturale.

Alegeri legislative. Francezii sunt aşteptaţi la vot duminică pentru cel de-al doilea scrutin al alegerilor parlamentare

Francezii din partea europeană a statului francez sunt aşteptaţi la vot duminică pentru cel de-al doilea scrutin al alegerilor parlamentare, informează Le Figaro.

Povestea româncei care a pornit o afacere în demisolul casei şi acum îşi vinde produsele în cele mai mari oraşe din lume

Andreea Bădală şi-a început parcursul în industria de fashion încă din copilărie. Drumul ei din demisolul propriei case spre scena internaţională a industriei de fashion a fost ghidat de perseverenţă, de o preocupare constantă de dezvoltare şi de zile de lucru de peste 12 ore, scrie Business Magazin.

Cum trăieşte acum un bărbat care a găsit o rocă din smarald care valorează 300 de milioane de dolari

Un miner a descoperit o rocă din smarald care valorează 300 de milioane de dolari. Vezi cum trăieşte după marea descoperire

Oraşul în care primeşti PE LOC 9000 de lei. Iată ce trebuie să faci

Un primar oferă 9000 de lei oricărei persoane care vrea să se mute în satul pe care-l conduce, potrivit Business Magazin.

Paşaportul pe care îl au doar TREI oameni din lume. Cine sunt aceştia şi ce îi face atât de speciali

Paşapoartele pentru Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta sunt atât de exclusiviste, încât doar trei oameni din lume deţin acest act, potrivit Independent.

Egiptul vrea să le interzică părinţilor să le dea copiilor nume din străinătate, precum ”Sam”, ”Mark” sau ”Linda”

Numele occidentale ar putea apărea tot mai rar în generaţiile viitoare ale Egiptului, din cauza unei propuneri legislative care ar putea interzice părinţilor să le dea copiilor nume ”din afară”. În caz contrar, aceştia ar putea fi amendaţi sau condamnaţi la închisoare, potrivit Independent.

Ce animal trebuie să EVIŢI atunci când eşti la menstruaţie

Multe animale simt când ceva este în neregulă cu stăpânii lor şi, de asemenea, pot detecta cu uşurinţă când femeile sunt în perioada menstruală, potrivit ONE.

GALERIE FOTO Cum arata acum prima soţie a lui HAGI

Cum arata acum prima soţie a lui HAGI, Leni!

VIDEO Mâncarea care pică din cer şi e considerată o delicatesă. Nu toată lumea are stomac pentru aşa ceva

De două ori pe an, locuitorii din Oaxaca aşteaptă venirea chicatanas - o furnică zburătoare care a devenit o adevărată delicatesă în multe restaurante de lux, scrie Business Magazin.

Video emoţionant! Un tată a păstrat tradiţia familiei chiar şi după ce a murit. Băiatul său, în lacrimi

Tatăl lui Johnny îi făcea mereu surprize băiatului său când trăia, şi a dorit ca tradiţia să se păstreze chiar şi după moartea bărbatului.

Drogul la care sunt expuşi copiii, ZILNIC. Să-i dai un smartphone unui copil e ca şi cum i-ai oferi un gram de cocaină

Un expert în dezintoxicare din Marea Britanie a avertizat, într-o conferinţă pe teme de educaţie ţinută recent la Londra, că smartphone-urile oferite copiilor la vârste nepotrivite pot avea efecte la fel de negative ca cele ale „unui gram de cocaină”, potrivit Go4it.

La ce poţi folosi apa în care au fiert pastele

Deşi marea majoritate aruncă apa în care au fiert pastele, trebuie să ştii că aceasta poate fi utilizată în diferite moduri ingenioase, potrivit specialiştilor.

GALERIE FOTO Simona Halep, colecţie impresionantă de maşini de lux

De-a lungul timpului, Simona Halep a câştigat multe trofee şi s-a ales şi cu o avere considerabilă, avere pe care a investit-o într-unul din hobby-urile sale: maşinile de lux, potrivit ONE.

Ce spun cifrele. Care este câştigul economic al României în urma vizitei în SUA a preşedintelui Klaus Iohannis

O economie de 200 de miliarde de dolari precum cea a României începe să conteze chiar şi pentru o putere colosală de 18.000 de miliarde de dolari precum Statele Unite, scrie Ziarul Financiar.

VIDEO Un bărbat a dărâmat o parte a casei pentru a salva o pisicuţă blocată

Un bărbat a reuşit să salveze, după 48 de ore, un pui de pisică blocat între pereţii casei sale.

DECLARAŢIA ZILEI | Victor Ponta îl acuză pe Dragnea că din cauza lui s-au pierdut alegerile, duminică, la Târgu-Jiu

”Liviu Dragnea i-a ameninţat pe candidatul PSD la Primărie şi pe liderii locali că dacă <<îl chemaţi pe Ponta în campanie şi vă afişaţi cu el vă tai toate proiectele de la Ministerul Dezvoltării>>", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

FOTO Un bărbat a fost eliberat după 17 ani de închisoare, după ce a fost găsită sosia acestuia, în mod accidental

Un deţinut american care a petrecut 17 ani în închisoare pentru un jaf pe care nu l-a comis, a fost eliberat, după ce a fost găsită sosia acestuia, potrivit BBC.

VIDEO Şi-au văzut moartea în faţa ochilor. O maşină a căzut peste un autocar plin cu turişti

Momente de groază pentru 47 de turişti din Japonia, după ce un şofer a pierdut controlul maşinii şi a zburat peste parapeţii care delimitau cele doup sensuri de mers ale autostrăzii şi a aterizat într-un autocar.

Cupa Mondială din 2022, în PERICOL, din cauza tensiunilor diplomatice din Qatar şi statele vecine

Criza diplomatică în care este implicat statul Qatar ameninţă să amâne programul în valoare de 160 de miliarde de lire, care trebuie să fie finalizat pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2022, scrie The Telegraph.

REZULTATE ALEGERI LOCALE parţiale. PSD câştigă Craiova, după mandatul Liei Olguţa Vasilescu. PNL, învingător la Roman şi Târgu-Jiu

Cetăţenii cu drept de vot din 49 de localităţi din ţară s-au prezentat la urne duminică, pentru a-şi alege primarii. Printre acestea se află şi municipalităţile Craiova, Târgu Jiu, Roman, Moineşti şi Lupeni. Ce candidaţi au fost desemnaţi câştigătorii alegerilor parţiale din iunie 2017.

Trucuri de la specialişti! Cum să te îmbraci business când afară sunt peste 35 de grade

Când se anunţă cod portocaliu sau roşu de caniculă şi avem mai multe întâlniri de business, respectarea dress code-ului devine din ce în ce mai complicată, potrivit Business Magazin.

Melania Trump are statuie! “Am creat statuia după măsurile ei, 90-60-90”

Melania Trump este cunoscută pentru stilul său glamuros care ne poate duce oricând cu gândul la perioada în care era model, înainte de a-l întâlni pe Donald Trump şi de a deveni Prima Doamnă a Statelor Unite, scrie ONE.

Una dintre cel mai dorite modele Playboy a SALVAT o echipă de fotbal de la faliment. Ce metodă a ales tânăra

Angelina Petrova, microbistă întăită, a decis să-ţi ajute echipa favorită de fotbal printr-o soluţie ... provocatoare. Cum a procedat modelul Playboy?

Simona Halep a pierdut, 6-4, 4-6, 3-6, finala de la Roland Garros, cu Jelena Ostapenko | Ce au declarat tenismenele după meci | Reacţii la ÎNFRÂNGEREA româncei

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului 4 în clasamentul WTA, a pierdut, sâmbătă, finala turneului de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 16.700.000 de euro. Românca se va afla, de luni, pe locul doi în ierarhia mondială.

Prinţesa Diana, dezvăluiri audio înregistrate în SECRET, despre căsnicia nefericită, încercările de sinucidere şi ameninţările din partea Camillei

Prinţesa Diana s-ar fi înregistrat în secret, făcând dezvăluiri cu privire la starea în care se afla căsnicia acesteia, a declarat biograful ei, potrivit The Telegraph.

Un bugetar povesteşte cum a fost plătit de stat timp de 14 ani fără să facă nimic. Ce mesaj le-a trimis foştilor colegi de muncă

Un funcţionar public din Germania le-a scris colegilor cum a reuşit să fie plătit de stat fără să facă nimic, timp de 14 ani, potrivit BM.

Ţara care INTERZICE shaorma: ”Va dispărea complet acest produs”

Autoritatile din Moscova ameninta cu interzicerea vanzarii de shaorma si kebab, sustinand ca standurile unde sunt vandute aceste produse incalca constant standardele sanitare, scrie The Guardian.

Ce PENSIE are Monica Tatoiu, femeia care a condus Oriflame România ani la rând

Monica Tatoiu este un român fericit căci nu are motive de îngrijorare, deoarece pensia pe care o va lua, lunar, este una uriaşă, potrivit BM.

Povestea femeii de 70 de ani care a EXCLUS un ingredient din alimentaţie şi a întinerit cu 30 de ani

Carolyn Hartz are aproape 70 de ani, însă nu îşi arată deloc vârsta, ba mai mult, are un corp pe care multe tinere ar fi invidioase. Care este secretul femeii?