Laura Buciu

Peste 100.000 de semnalări Schengen şi naţionale depistate de poliţiştii de frontieră la control

La controlul de frontieră au fost depistate 110.000 alerte Schengen ori naţionale, care au vizat diferite bunuri căutate de autorităţi în vederea confiscării sau persoane, transmite, sâmbătă, Poliţia de Frontieră.

Două coloane de maşini pe Valea Prahovei, unde se circulă îngreunat

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, sâmbătă, pe DN 1 Ploieşti - Braşov, iar în Comarnic şi Buşteni se circulă în coloane.

Documentarul lui Sean Penn despre războiul din Ucraina, „Superpower”, premieră la Berlin

Documentarul lui Sean Penn despre războiul din Ucraina, „Superpower”, a avut parte de o primire călduroasă la premiera mondială de la Berlin. Penn a prezentat filmul cu o pledoarie personală pentru continuarea sprijinului internaţional acrodat Ucrainei, potrivit The Hollywood Reporter.

Sume mari de bani şi tablouri ale unor pictori celebri, ridicate în cazul stimulatoarelor cardiace

Sume importante de bani şi 36 de tablouri ale unor pictori celebri au fost ridicate în urma percheziţiilor în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre, în care un medic din Iaşi a fost reţinut şi altul a fost plasat sub control judiciar cu interdicţia practicării profesiei.

Teatrul Bulandra va fi consolidat şi restaurat cu finanţare din PNRR

Primarul general Nicuşor Dan anunţă că Teatrul Bulandra, care funcţionează într-o clădire construită în 1935, va fi consolidat şi reabilitat cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), valoarea finanţată aprobată fiind de peste 65 de milioane de lei.

Un medic din Iaşi a fost reţinut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre: 238 de dispozitive

Un medic din Iaşi a fost reţinut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre şi implantate altor pacienţi, procurorii având probe cum că acesta ar fi extras din 2017 până în august 2022 un număr de 238 de dispozitive de la cadavre sau din alte surse.

Cei cinci poliţişti americani inculpaţi după moartea lui Tyre Nichols au pledat „nevinovat”

Cinci foşti ofiţeri din cadrul Departamentului de Poliţie din Memphis au pledat nevinovaţi, vineri, în cadrul audierilor pentru acuzaţiile penale legate de moartea lui Tyre Nichols, în ianuarie, care a fost bătut crunt după un control al poliţiei în trafic. Totul a fost filmat, potrivit CNN.

Ucrainean rănit după ce s-a răsturnat cu TIR-ul în Tulcea

Un ucrainean în vârstă de 31 de ani a provocat un accident, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 22A, în judeţul Tulcea, după ce a pierdut controlul TIR-ului pe care îl conducea şi s-a răsturnat.

Un plic suspect a fost găsit la ambasada Rusiei din România. SRI a trimis echipele pirotehnice

Echipele pirotehnice ale Serviciului Român de Informaţii s-au deplasat la Ambasada Rusiei pentru a demara procedura standard în legătură cu un plic considerat suspect.

A doua echipă de salvatori trimisă în Turcia se întoarce acasă

Două aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, un C-130 Hercules şi un C-27J Spartan aduc în ţară, vineri, cea de-a doua echipă de salvatori trimişi în Turcia pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de cutremure.

Doi câini de luptă au atacat o femeie care se plimba în zona Lacul Morii

Potrivit ASPA; femeia a fost atacată în 14 februarie, în jurul orei 19.00 şi ea a povestit că atunci când câinii au văzut-o pe dig au început să alerge spre ea şi i-au atacat căţeluşa. „Un cetăţean care se plimba de asemenea pe dig i-a sărit în ajutor femeii. Acesteia, cuprinsă de panică, i-a venit […]

Patru angajaţi Rompetrol trimişi în judecată pentru evaziune fiscală

Patru angajaţi care au exercitat funcţii de conducere în cadrul unui grup din industria petrolieră ce activează pe teritoriul României, respectiv doi români şi doi kazahi, au fost trimişi în judecată de DIICOT pentru evaziune fiscală.

Armă confecţionată artizanal, ridicată de la un bărbat din Blaj, judeţul Alba

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj, au făcut, joi, două percheziţii sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în localităţile Lunca şi Cenade, la imobile care aparţin unui bărbat, de 33 de ani, din comuna Valea Lungă. Acesta […]

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: cum va fi vremea în luna martie

Temperaturile cresc şi vor fi mai ridicate decât cele normale pentru perioada din calendar, potrivit prognozei meteorologice pentru perioada 20 februarie - 20 martie.

Timişoara devine azi Capitala Culturii Europene

La Timişoara anul acesta se vor întâlni mii de artişti din toate ţările europene, vor exista nenumărate ocazii de colaborare, de lucru împreună între artişti români, producători, operatori culturali, manageri culturali. Aceasta este una dintre mizele proiectului, de a crea conexiuni mai bune cu lumea culturală şi de a deschide noi categorii de public şi […]

Stimulatoare cardiace şi defibrilatoare utilizate cu încălcarea procedurilor. Poliţia face anchete

Sunt percheziţii în mai multe locaţii din Braşov, Iaşi şi Neamţ la persoane, firme, unităţi medicale şi un ONG într-un dosar în care există indicii că medici ar fi efectuat mai multe intervenţii chirurgicale cu încălcarea procedurilor de lucru şi a indicaţiilor de utilizare a dispozitivelor cardiace.

Platformă de monitorizare a aerului bazată pe nanoelectronică, dezvoltată într-un proiect MCID

Proiectul Net4Air, coordonat de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Microtehnologie (IMT), din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, este finanţat de Comisia Europeană şi urmăreşte dezvoltarea unei platforme de monitorizare a aerului, bazată pe nanoelectronică.

Povestea „femeii preistorice” din filmul „Anul 1 Milion î.Hr”. Era cea mai dorită actriţă a anilor 1970

Actriţa hollywoodiană Raquel Welch a murit la vârsta de 82 de ani. Ea a fost considerată un sex-simbol, iar revista Playboy a numit-o „cea mai dorită femeie” a anilor 1970, potrivit Sky News.

Poliţia Capitalei caută un băiat de 14 ani dispărut de două zile din Sectorul 2

Poliţia Capitalei caută un băiat în vârstă de 14 ani care a dispărut de mai bine de 48 de ore de la o adresă din Sectorul 2.

O fetiţă de 11 ani, căutată de poliţişti. A dispărut de mai bine de 24 de ore, în Bacău. UPDATE: Poliţiştii au gasit-o

O fetiţă în vârstă de 11 ani, din comuna Târgu-Trotuş, judeţul Bacău, a dispărut de acasă, de mai bine de 24 de ore, iar de joi este căutată de poliţişti.

119 curse aeriene operate pe Aeroportul Otopeni au avut întârzieri mai mari de 60 de minute

119 curse aeriene operate pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute, în săptămâna 9-15 februarie. Cele mai multe aparţin Wizz Air.

Salvatorii români s-au întors acasă din Turcia: Sunteţi şi de această dată eroii noştri

Prima echipă RO-USAR, dislocată în 6 februarie în Turcia, în urma cutremurelor care au afectat ţara, s-a întors miercuri noaptea în România, fiind întâmpinată de premierul Nicolae Ciucă, de ministrul de Interne, Lucian Bode şi de şeful DSU, dr. Raed Arafat, precum şi de membri ai comunităţii turce.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, în incompatibilitate. ANI a sesizat Parchetul şi Curtea de Conturi

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul pentru abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi pentru incompatibilitate în cazul primarului general Nicuşor Dan. Prefectura trebuie să verifice cum a deţinut Dan patru funcţii în instituţii publice.

Cea mai veche Biblie ebraică din lume, aproape completă, va fi scoasă la licitaţie

O Biblie ebraică veche de peste 1.000 de ani va fi vândută la licitaţie la New York pentru o sumă estimată la 50 de milioane de dolari, a anunţat casa Sotheby's, notează Yahoo News.

Imagini rare care arată Titanicul pe fundul Oceanului Atlantic publicate după zeci de ani

Au fost publicate imagini rare care arată Titanicul pe fundul Oceanului Atlantic. Înregistrarea video, cea mai mare parte care nu a mai fost văzută de public până acum, este făcută la doar câteva luni după ce exploratorii au găsit epava în septembrie 1985, potrivit Sky News.

După demisia lui Nicola Sturgeon se dă startul cursei pentru a deveni următorul lider al PNS

După demisia neaşteptată a premierului Scoţiei, Nicola Sturgeon, se dă startul cursei pentru a deveni următorul lider al Partidului Naţional Scoţian (PNS), notează Sky News.

Cutremurul din Gorj a avut 19 replici în mai puţin de opt ore

Cutremurul major, de 5,7 pe Richter, care s-a produs marţi în zona Oltenia, judeţul Gorj, a avut 19 replici în mai puţin de opt ore, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Fostul star de la Newcastle United, Christian Atsu, încă dispărut după cutremurul din Turcia

Fostul fotbalist al echipei Newcastle United, Christian Atsu, este în continuare dat dispărut la mai bine de o săptămână de la cutremurul care a lovit Turcia, a declarat agentul său, potrivit Sky News.

Proprietarii fermei din Ilfov, unde au fost găsiţi 8 cai morţi, dau vina pe angajaţi

Proprietarii fermei din Gruiu, judeţul Ilfov, unde au fost găsiţi opt cai morţi, spun că nu se aflau în ţară, dar aveau angajaţi cărora le trimiteau bani pentru îngrijirea animalelor.

Un bărbat din Târgu-Jiu a sărit de la etaj de teama cutremurului din Gorj

Un bărbat de 55 de ani a sărit de la etajul 1, unde locuia, de teama cutremurului cu intensitatea de 5,7, şi a ajuns la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu.

Prefectul de Vâlcea, după cutremurul de 4.5 grade din Vâlcea: Nu au fost semnalate probleme

Prefectul judeţului Vâlcea, Mihai Oprea, a convocat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean din Vâlcea, după cutremurul de 4.5 grade pe scara Richter produs în judeţ. Acesta spune că nu au fost probleme deosebite.

Arafat: Cutremurul a avut cinci replici

Cutremurul de 5,7 grade pe scara Richer a avut cel puţin cinci replici, a spus, marţi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.

IGSU: Pompierii din Gorj, chemaţi din turele libere din cauza cutremurului

Pompierii din Gorj au fost chemaţi din turele libere, pentru a suplimenta echipajele, în urma cutremurului de marţi, de 5,7 grade, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Încă un cutremur de suprafaţă în Oltenia, judeţul Dolj

Încă un cutremur a avut loc marţi, tot în zona Oltenia, dar în judeţul Dolj, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

După Victor Piţurcă, şi fiul său a scăpat de controlul judiciar

Fostul fotbalist Alexandru Piţurcă a scăpat de măsura controlului judiciar, potrivit deciziei de marţi a Curţii de Apel Bucureşti.

Ciolacu, exclude amânarea rotativei: între PSD şi PNL e un protocol pe care îl respectăm

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu exclude amânarea rotativei premierilor şi spune că între PSD şi PNL există un protocol care va fi respectat.

Klaus Iohannis, discuţii despre securitate cu premierul Landului Bavaria, Markus Söder

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Landului Bavaria, Markus Söder, cei doi discutând despre situaţia de securitate, în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Percheziţii în Ilfov, unde o femeie ar fi lăsat mai mulţi cai să moară de foame: opt animale decedate

Poliţiştii staţiunii Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere cu intenţie a animalelor. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor Ilfov. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, oamenii legii au efectuat o percheziţie la o locaţie aflată în extravilanul satului Nuci din comuna Gruiu, unde o […]

Coronavirus în România: 3.200 de cazuri noi şi 31 de decese în ultima săptămână

În utlima săptămână au fost înregistrate 3.200 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2, iar 31 de români au decedat, potrivit raportului transmis luni de Ministerul Sănătăţii.

Se amână rotaţia premierilor până în toamnă? Răspunsul PSD

Rotaţia premierilor s-ar putea amâna până în toamnă, deşi ar trebui să se facă până în 25 mai, susţin surse din cadrul PNL. Întrebat dacă PSD ia în calcul această variantă sau mai degrabă ieşirea de la guvernare, Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a spus că „astăzi avem un protocol”.