Mediafaxfoto

Fabrica Nokia de la Jucu se închide cu o lună mai devreme, din cauza lipsei comenzilor. Ce vor primi angajaţii la plecare

Un număr de 500 din cei 1830 de angajaţi ai Nokia Jucu vor părăsi fabrica vineri, la ieşirea din schimbul de zi, restul urmând să plece treptat, până miercuri, 30 noiembrie, când se închide activitatea unităţii, mai devreme cu o lună faţă de data programată, în condiţiile în care nu mai sunt comenzi.

Moody’s a retrogradat Ungaria la „junk”, cu ratingul Ba1. Guvernul acuză „atacuri financiare”

Moody's a redus ratingul obligaţiunilor guvernamentale ale Ungariei cu o treaptă, la "Ba1", în categoria "junk", la câteva ore după ce Standard & Poor's (S&P) a amânat o decizie privind modificarea calificativului ţării, oficialităţile ungare acuzând "atacuri financiare".

Rafael Nadal a ratat calificarea în semifinale la Turneul Campionilor. Vezi cine l-a învins

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, al doilea favorit, a fost învins, joi, de francezul Jo-Wilfried Tsonga, cap de serie numărul 6, într-un meci din grupa B de la Turneul Campionilor de la Londra şi a ratat calificarea în semifinalele turneului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Alegeri prezidenţiale în Rusia, pe 4 martie 2012

Alegerile prezidenţiale din Rusia au fost stabilite pentru 4 martie 2012, în urma unui vot desfăşurat vineri în Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus), a anunţat agenţia Interfax.

Cine vrea destrămarea uniunii monetare? Criza datoriilor a pătruns în inima zonei euro şi-i ameninţă existenţa

Criza datoriilor se propagă cu o viteză ameţitoare, ame­ninţând state din chiar inima zonei euro, printre care Germania, Franţa şi Italia, după ce a dus în pragul defaultului, pe rând, Grecia, Irlanda şi Portugalia după creşterea costurilor de finanţare la niveluri nesustenabile.

Peste 50 de persoane, ucise joi în violenţele din Siria

Peste 50 de persoane, dintre care 13 civili, 23 de membri ai forţelor de ordine şi 15 dezertori, au fost ucise joi în Siria, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDH).

François Bayrou va candida în Franţa la alegerile prezidenţiale din 2012

Preşedintele MoDem François Bayrou şi-a anunţat joi, la postul de televiziune TF1, candidatura la alegerile prezidenţiale, adăugând că va face un anunţ oficial în acest sens în "săptămâna cu 5 decembrie".

Apelul telefonic al lui Anders Breivik către poliţie, difuzat în premieră. Ascultă aici înregistrarea

O înregistrare a apelului telefonic pe care Anders Breivik l-a efectuat înainte de a-şi încheia masacrul de pe insula norvegiană Utoya şi în care afirma că vrea să se predea a fost difuzată joi pentru prima dată.

Geoană le scrie „prietenilor din PSD”: Ne vom mai întâlni pe drumul nostru politic

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a adresat o scrisoare membrilor PSD, în care critică actuala conducere a formaţiunii şi îi asigură pe "prietenii" săi din partid că "valoarea şi calitatea omenilor nu poate fi umbrită", adăugând: "Vă asigur că ne vom mai întâlni pe drumul nostru politic".

Kovesi: Cercetările în cazul Petromservice, extinse asupra jurnaliştilor care au primit nelegal bani

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, joi seara, la B1 TV, că cercetările în cazul devalizării Petromservice se vor extinde asupra tuturor persoanelor fizice şi juridice, implicit asupra jurnaliştilor, care au primit bani din conturile companiei.

Kovesi: Nu intru în politică după încheierea mandatului de procuror general

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, joi, la B1 TV, că nu va intra în politică după ce i se va încheia mandatul în septembrie 2012, ci că va rămâne în sistem.

Voinescu, despre spaţiile deţinute de familia Andreescu: Sigur că nu este normal

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi seară, la TVR, răspunzând unei întrebări, că nu este normal ca membri ai familiei Danielei Andreescu, secretar general al Guvernului, să beneficieze de spaţii ale RA-APPS.

Portugalia, paralizată de o grevă generală ca protest faţă de măsurile de austeritate

Portugalia a fost paralizată, joi, de o grevă generală faţă de măsurile de austeritate pe care Guvernul de centru-dreapta s-a angajat să le implementeze în scopul redresării economice.

O jurnalistă a fost agresată sexual în Piaţa Tahrir din Cairo

O jurnalistă de la postul de televiziune France 3 susţine că a fost bătută şi agresată sexual în Piaţa Tahrir din Cairo, unde realiza un reportaj.

Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că în cazul plecării celor 120.000 de salariaţi este vorba despre o "ieşire naturală", nu despre o hotărâre administrativă, el menţionâd că mai trebuie făcute reduceri la Ministerul de Interne, însă Poliţia nu este vizată în mod special.

Şapte piloţi militari sirieni, ucişi într-un atac al forţelor opoziţiei

Şapte piloţi militari sirieni au fost ucişi joi într-un atac armat care a vizat autocarul care îi transporta, în centrul Siriei, anunţă surse ale opoziţiei.

Director executiv U Cluj: CFR are stadion concesionat şi trebuie să plătească statului o taxă de 5000 de euro pe an

Directorul executiv al Universităţii Cluj, Cosmin Irimieş, le-a răspuns, joi, omologilor de la CFR pe tema scandalului iscat de refuzul autorităţilor judeţene de a permite accesul "feroviarilor" pe stadionul Cluj Arena, spunând că nu se aştepta la asemenea reacţii.

Adrian Năstase aşteaptă prima sentinţă în cazul „Mătuşa Tamara”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat cercetarea judecătorească în cazul "Mătuşa Tamara", anunţând că în 7 decembrie se va pronunţa asupra acuzelor aduse de către DNA fostului premier Adrian Năstase, a consilieruului acestuia, Ristea Priboi şi fostului şef al ONPCSB, Ioan Melinescu.

Băsescu: Vosganian minte cu neruşinare, a refuzat, ca ministru, să-mi arate contractele din energie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că fostul ministru liberal al Finanţelor şi Economiei, Varujan Vosganian, a refuzat să îi prezinte contractele care au fost încheiate cu "băieţii deştepţi din energie", minţind cu neruşinare.

Băsescu: Am cerut sprijin la DG Competition ca să desluşim contractele cu băieţii deştepţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a solicitat sprijin de la DG Competition în legătură cu contractele "cu băieţii deştepţi", el menţionând că a cerut explicaţii despre aceste contracte de la mai mulţi miniştri, inclusiv de la Adrian Videanu, dar răspunsurile nu l-au mulţumit.

Legea câinilor comunitari: Cum reacţionează primarii din Sibiu şi Mediaş după adoptarea acesteia

Primăriile din Sibiu şi Mediaş nu iau în calcul varianta eutanasirii câinilor fără stăpân după adoptarea noii legi deoarece cele două oraşe au adăposturi mari pentru animale, decizia fiind salutată de reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia animalelor.

Sărbători în misiune: 25 de poliţişti români vor petrece Crăciunul în Franţa, colaborând cu ofiţerii de acolo

O echipă de 25 de poliţişti români participă, începând din 26 noiembrie, pe perioada sărbătorilor de iarnă, la misiuni în Franţa pentru combaterea faptelor antisociale, informează, joi, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Telegondola Sinaia: Executarea silită e suspendată. Primăria achită rata. Firma de leasing nu acceptă

Situaţia telegondolei de la Sinaia este în continuare incertă, Primăria susţinând că a achitat rata finală, în timp ce firma de leasing refuză să accepte plata spunând că nu există bază legală, iar procedura de executare silită în acest caz a fost suspendată temporar.

Premierul Israelului solicită sancţiuni suplimentare asupra industriei petroliere iraniene

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut joi impunerea de sancţiuni asupra industriei petroliere şi Băncii centrale iraniene pentru a forţa Teheranul să renunţe la proiectul nuclear.

Olli Rehn: Zona euro fie se va dezintegra, fie va ieşi întărită din criză

Criza din zona euro a plasat uniunea monetară într-o poziţie critică din care fie se va dezintegra, fie va ieşi întărită, a declarat, joi, comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare Olli Rehn.

Vezi preţurile biletelor la meciul Rapid – Hapoel Tel-Aviv

FC Rapid va pune în vânzare începând de vineri tichetele de intrare la meciul de pe teren propriu cu Hapoel Tel-Aviv din cadrul grupei C a Ligii Europa, biletele având preţuri între 10 şi 100 de lei, informează, joi, site-ul oficial al grupării giuleştene.

O nouă victorie pentru Roger Federer la Turneul Campionilor

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 4, l-a învins, joi, pe americanul Mardy Fish, favoritul numărul 8, într-un meci din grupa B de la Turneul Campionilor de la Londra, informează site-ul oficial al competiţiei.

Geoană: Antonescu şi Ponta au făcut un cadou PDL, Blaga va fi preşedintele Senatului

Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană a declarat, joi, la Dăbuleni, că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au făcut un cadou puterii prin schimbarea şefiei Senatului, pentru că funcţia va fi preluată de către Vasile Blaga, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu se va mai putea realiza.

Mazăre: Cred că ar trebui omorâţi câinii. Decât să mă muşte şi să mă îmbolnăvesc, mai bine îi omor

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, se declară pentru eutanasierea câinilor de pe străzi, spunând că este mai bine ca el să omoare câinele decât să se îmbolnăvească, după ce este muşcat, şi să facă injecţii în burtă "în nişte condiţii groaznice".

Acţionarii BVB se vor întruni în 9 ianuarie pentru a discuta înlocuirea Consiliului de Administraţie

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) convoacă acţionarii în data de 9 ianuarie pentru a discuta propunerea de revocare a actualilor administratori, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Marius Stan: E posibil să ne despărţim de Antal

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, joi, că este posibil ca gruparea gălăţeană să nu-i propună prelungirea contractului mijlocaşului Liviu Antal, jucătorul urmând să fie pus pe lista de transferuri.

Găsirea vieţii pe alte planete, tot mai aproape. Care sunt corpurile cereşti cu cele mai mari şanse de a fi locuite

Oamenii de ştiinţă americani au alcătuit un top al planetelor şi sateliţilor naturali ai unor planete care prezintă cele mai mari şanse să întreţină viaţa, aşa cum este ea cunoscută pe Terra.

Patriciu: Mic.ro nu este aproape nici de vânzare, nici de insolvenţă

Omul de afaceri Dinu Patriciu, proprietarul lanţului de magazine Mic.ro, a declarat joi că a trebuit să restructureze reţeaua, dar că nu se pune nici problema vânzării şi nici a insolvenţei, aşa cum s-a vehiculat în ultima perioadă în presă.

PSD cere CC declararea Legii asistenţei sociale ca neconstituţională în integralitatea ei

PSD consideră că prin Legea asistenţei sociale se încalcă articolele din Constituţie legate de statul social şi se restrâng drepturile fundamentale, actul normativ fiind în integralitate neconstituţional, se arată în sesizarea redactată de social-democraţi.

Radu Mazăre acuză ANRMAP că blochează achiziţii ale Primăriei Constanţa

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, acuză Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) că blochează achiziţii ale Primăriei, care vrea să cumpere lemne de foc pentru populaţie, dar şi cadouri pentru copii cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Sindicaliştii CET Iaşi, surprinşi de declaraţia primarului Nichita că a fost ameninţat cu moartea

Sindicaliştii din CET Iaşi s-au declarat surprinşi de afirmaţiile primarului Gheorghe Nichita potrivit cărora ar fi primit o scrisoare de ameninţare cu moartea din partea angajaţilor acestei societăţi, liderul sindical spunând că nu ştie ca oamenii pe care îi reprezintă să fi făcut acest lucru.

Dosarul înşelării societăţii Astra: Alţi patru membri ai grupării acuzate de înşelăciuni cu maşini de lux au fost prinşi

Alţi patru membri ai grupării acuzate de înşelăciuni cu maşini de lux, din care făcea parte şi Lee Wilkins, au fost prinşi, joi, în urma unor percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind duşi la audieri la Serviciul Furturi Auto.

Igaş: USL şi-a dat autogol – a mai pierdut un vot în Senat şi conducerea acestei Camere

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş susţine că, prin excluderea lui Mircea Geoană din PSD şi revocarea acestuia de la şefia Senatului, "USL şi-a dat autogol", pentru că a mai pierdut un vot în Senat şi conducerea acestei Camere.

Raiffeisen s-ar putea retrage de pe unele pieţe din Europa Centrală şi de Est

Raiffeisen Bank International (RBI) ar putea să se retragă de pe unele dintre pieţele din Europa Centrală şi de Est (ECE), dar nu vede niciun motiv să plece din Ungaria, a declarat joi directorul general al băncii austriece, Herbert Stepic, într-o conferinţă de presă la Viena.

Galamaz vrea ca agresorul său de la Ploieşti să facă închisoare

Fundaşul echipei Steaua, George Galamaz, a declarat, joi, la "Ora de ProSport", că îşi doreşte ca agresorul său de la partida cu Petrolul Ploieşti, Dragoş Enache, să facă închisoare, pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc.