Economic

Lista staţiilor cu automate speciale pentru cartele de călătorie Metrorex

Metrorex a pus în funcţiune un număr de 35 de automate de vândut cartele de călătorie (AVC) în mai multe staţii de metrou, a anunţat vineri compania.

Moody’s ar putea retrograda ratingul Spaniei

Moody's a plasat vineri ratingul de credit "Aa2" al Spaniei sub evaluare pentru o posibilă retrogradare, din cauza creşterii economice slabe şi presiunilor de finanţare, măsura reaprinzând temerile că al doilea pachet de salvare a Greciei nu a calmat riscurile de contagiune.

Criza datoriilor din Europa nu s-a terminat. Care sunt motivele

În timp ce Washington-ul este centrul unor discuţii aprinse privind majorarea plafonului datoriei SUA, în Europa lucrurile nu sunt deloc uşoare. Chiar dacă zona euro a fost stabilizată pentru moment, după ce Grecia a primit finanţare pentru al doilea pachet de bailout, cei de la Time scriu că liderii politici încearcă prin toate metodele să evite răspândirea crizei în ţări vulnerabile, precum Spania sau Italia.

Un nou tronson din Autostrada Soarelui va fi inaugurat – VIDEO

Avem două veşti pentru turiştii care vor să ajungă în acest weekend în staţiunile din sudul litoralului. Începem cu cea bună: astăzi va fi inaugurat un nou tronson de 21 de km din Autostrada Soarelui pe relaţia Murfatlar-Agigea şi terminăm cu cea mai puţin bună: pe mai bine de jumătate se va circula doar pe o singură bandă pe sens.

Eşti absolvent de ASE? Cum poţi ţine evidenţa contabilă a firmelor mici

Detaliile legislative privind ţinerea contabilităţii simplificate la firmele mici, cu afaceri de sub 35.000 de euro, au fost publicate în Monitorul Oficial, prevederile aplicându-se începând cu situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar al anului 2011.

Băncile mari din UE vor informa câţi angajaţi câştigă peste un milion de euro pe an

Băncile mari din Uniunea Europeană vor fi obligate să informeze autorităţile de reglementare câţi angajaţi ai instituţiilor de credit câştigă peste un milion de euro pe an, potrivit unor propuneri prezentate joi de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

Reuters: Europa emergentă se pregăteşte pentru contagiune cu scuturile de apărare ridicate

Statele răsăritene din Uniunea Europeană îşi consolidează scuturile de apărare a economiilor, create în ultimii doi ani, pentru a se proteja de riscurile de extindere a crizelor datoriilor din Statele Unite şi zona euro, comentează Reuters.

Băncile din SUA avertizează că lipsa unui acord politic privind îndatorarea va avea consecinţe grave

Directorii celor mai mari instituţii financiare din Statele Unite au făcut presiuni asupra Casei Albe şi Congresului pentru a ajunge la un acord în privinţa plafonului de îndatorare şi a reducerii deficitului, avertizând că lipsa unei decizii va avea "consecinţe grave".

Credit Suisse: Dacă SUA intră în încetare de plăţi, PIB scade cu 5% şi bursa se prăbuşeşte

Dacă Statele Unite ajung în situaţia de a nu-şi plăti datoriile, economia se va contracta cu 5%, iar acţiunile s-ar prăbuşi cu aproape o treime, potrivit unei note de cercetare a Credit Suisse, citată de postul american de televiziune CNBC.

Boagiu despre negocierile cu Bechtel: Suntem pe calea cea bună

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, joi, la Arad, că este în curs de renegociere contractul cu Bechtel, despre care a afirmat că nu a făcut onoare, iar cei care l-au semnat au fost "mai degrabă duşmani ai statului", însă acum lucrurile sunt "pe calea cea bună".

Ministrul german al finanţelor: Ţările care au nevoie de ajutor ar trebui să-şi pierdă suveranitatea în favoarea UE

Într-o ieşire aspră, ministrul german al finanţelor Wolfgang Schäuble a susţinut sancţionarea ţărilor "problemă" din uniunea monetară, nu cu excluderea lor, ci cu pierderea suveranităţii în favoarea UE.

Moody’s: Marfin Popular Bank şi Bank of Cyprus, retrogradate în categoria nerecomandată investiţiilor

Agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit în scădere cu câte două trepte ratingurile pentru depozite şi credite ale Marfin Popular Bank şi Bank of Cyprus, ambele instituţii de credit prezente în România fiind retrogradate în categoria nerecomandată pentru investiţii.

România are un an agricol mai bun decât 2010 şi peste media ultimilor cinci ani. Cât grâu şi porumb producem

România are în 2011 un an agricol bun, cu o producţie la hectar peste media ultimilor cinci ani pentru majoritatea culturilor, iar grâul, orzul şi cartoful depăşesc cu mult randamentul de anul trecut, potrivit unui raport MARS Bulletin al Joint Research Centre din cadrul Comisiei Europene.

Aproape 60.600 de gospodării din ţară nu sunt încă electrificate. Cât va costa racordarea lor la reţeaua electrică

Racordarea la reţeaua electrică a celor aproximativ 60.600 de gospodării care nu beneficiază de acest serviciu presupune costuri de 211 milioane de euro, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, directorul de dezvoltare al Electrica SA, Marian Geantă.

Dacia, în scădere. Vânzările companiei la nivel global au coborât cu 2,9% în primul trimestru

Vânzările Dacia la nivel global au scăzut în primul semestru cu 2,9%, la 176.852 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, reflectând în principal încheierea programului de tip "rabla" din Franţa şi probleme de aprovizionare privind motoarele diesel, potrivit unui raport transmis joi de Renault.

Statul a reuşit să obţină preţuri de construcţie mai mici pentru autostrada Transilvania, în schimbul plăţii unor datorii – VIDEO

Preţul de construcţie a autostrăzii Braşov-Borş a fost redus de la 20 de milioane de euro pe kilometru la mai puţin de jumătate, în urma unor negocieri între autorităţi şi Bechtel, constructorul urmând să reia lucrările la toamnă, după ce va primi o parte din sumele datorate de stat.

Avem producţie record de legume, dar importăm. De ce la noi în ţară roşiile au ajuns să se vândă la bax – VIDEO

Deşi se declară mulţumiţi de recolta din acest an, reprezentanţii producătorilor agricoli susţin că importurile de fructe şi legume la preţuri foarte mici, precum şi evaziunea fiscală din domeniu le creează probleme în valorificarea producţiei.

Managerii estimează creştere moderată în toate sectoarele de activitate în iulie-septembrie

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru iulie-septembrie o creştere moderată a activităţii în industrie, construcţii, comerţ şi servicii, o relativă stabilitate a numărului de angajaţi şi o majorare a preţurilor produselor, în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit unui sondaj INS.

Primele imagini cu Dacia Popster. Cât va costa noul model

Dacia pregăteşte o nouă lovitură pe piaţa auto în 2012. Producătorul român va lansa anul viitor două modele, dintre care cel puţin unul e de aşteptat să facă senzaţie. J92 (Dacia Popster) - un minivan de dimensiuni mari cu uşi glisante - şi K67 - o maşină de dimensiuni mai mici, varianta utilitară - vor apărea pe străzi la începutul lui 2012.

Bunuri recuperate de bănci după executările silite: case, terenuri, spaţii comerciale şi industriale

Cele mai mari zece bănci locale au pus în vânzare aproximativ 2.200 de case, tere­nuri, dar şi spaţii comerciale sau industriale recuperate de la clienţii care nu şi-au mai plătit creditele, numărul acestora fiind mai mult decât dublu comparativ cu aceeaşi pe­rioadă a anului trecut.

Care sunt cele mai bogate companii energetice din România

Companiile de distribuţie a energiei electrice deţinute de italienii de la Enel sunt de departe cele mai bogate din sectorul energetic, cu lichidităţi de 600 mil. euro.

FMI: Franţa va rata ţinta de 3% pentru deficitul bugetar din 2013 dacă nu va lua noi măsuri

Franţa va rata ţinta de 3% pentru deficitul bugetar din 2013, dacă nu va lua măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor pe termen mediu, a avertizat miercuri Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Ce evenimente se organizează pentru delegaţia FMI: Mugur Isărescu îl invită pe Jeffrey Franks la un meci de oină

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu l-a invitat în această seară pe Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, la un meci demonstrativ de oină - sportul tradiţional românesc, desfăşurat la Arenele BNR, afirmă surse bancare.

Statul reduce drastic prefinanţarea pe proiecte UE şi retrage banii firmelor fără acte de rambursare

Plafonul în limita căruia statul asigură prefinanţarea proiectelor cu fonduri UE a fost redus drastic, de la 30% la maximum 10% din valoarea contractului, iar firmele care nu transmit autorităţilor documentaţia de rambursare în cel mult patru luni vor fi obligate să restituie integral banii.

Preţul aurului a atins un nou record. Argintul şi paladiul au avut creşteri puternice

Preţul aurului a atins miercuri un nivel record de peste 1.625 dolari uncia, iar argintul şi paladiul au avut creşteri puternice, după ce temerile legate de o posibilă intrare în incapacitate de plată a Statelor Unite au determinat investitorii să facă plasamente sigure.

Becali se află la sediul ANAF, unde cere explicaţii legate de sechestrul asupra unor jucători

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, se află la sediul ANAF, unde cere explicaţii şefului instituţiei, Sorin Blejnar, privind sechestrul asupra drepturilor federative ale unor jucători care vor fi transferaţi la clubul din Ghencea, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ANAF.

Bulgaria opreşte singura rafinărie din ţară, care aparţine Lukoil

Singura rafinărie din Bulgaria, Neftochim Burgas, controlată de grupul rus Lukoil, opreşte operaţiunile, după ce biroul vamal a blocat vânzările de produse petroliere din cauza unor probleme legate de taxe.

Moody’s a retrogradat ratingul Nokia cu două trepte, la „Baa2”, cu perspectivă negativă

Moody's a retrogradat miercuri ratingul Nokia cu două trepte, la nivelul "Baa2", iar perspectiva este negativă, din cauza incertitudinilor legate de perspectivele companiei, având în vedere tranziţia prin care trece portofoliul de produse al producătorului finlandez de telefoane.

Bucureşti, în topul celor mai populare 30 de oraşe din lume pentru deschiderea de centre de afaceri

Bucureştiul se află în topul celor mai populare 30 de oraşe din lume pentru deschiderea de centre de afaceri, ocupând poziţia 29, potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis (CBRE).

S&P: O restructurare nouă şi mai amplă a datoriilor Greciei este probabilă în următorii doi ani

O restructurare nouă şi mai amplă a datoriilor Greciei este probabilă în următorii doi ani, a declarat un oficial al agenţiei de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P), adăugând că retrogradarea statului elen, din nou, este "destul de certă".

Ministerul Finanţelor a atras 460 mil. euro prin obligaţiuni pe 4 ani, la 4,85%

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat miercuri 460,13 milioane euro prin vânzarea de obligaţiuni de stat cu maturitatea la 4 ani, sub valoarea programată de 600 milioane de euro, deşi subscrierile s-au apropiat de un miliard de euro, randamentul mediu fiind de 4,85% pe an, nivelul maxim acceptat.

CFR va moderniza linia Vinţu de Jos-Coşlariu din judeţul Alba. Cât costă lucrările pentru tronsonul de 31 de kilometri

CFR SA va organiza, în luna septembrie, o licitaţie pentru modernizarea liniei de cale ferată Vinţu de Jos-Coşlariu din judeţul Alba, în lungime de 31,5 kilometri, contractul fiind estimat la 877,29 milioane lei (206,09 milioane euro), fără TVA.

Guvernul începe procedurile de disponibilizare a 1.300 de angajaţi din companii energetice

Guvernul a decis începerea procedurilor de disponibilizare în acest an pentru 1.300 de angajaţi din trei companii energetice controlate de Ministerul Economiei, persoanele concediate urmând să primească, până în 2014, indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Veniturile CME au crescut cu 24% în trimestrul al doilea, la 250 milioane de dolari

Veniturile nete ale grupului Central European Media Enterprises (CME) au crescut cu 24% în trimestrul al doilea, de la 202 milioane de dolari la 250 de milioane de dolari, depăşind aşteptările analiştilor, în timp ce profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) a avansat cu 36%.

Eşti student şi cauţi chirie? Vezi unde găseşti cele mai mici chirii

Proprietarii apartamentelor din centrele universitare au redus chiriile cu până la 11% ca urmare a scăderii cererii, determinată de intrarea studenţilor în vacanţă, dar odată cu revenirea interesului pe piaţă aceştia vor opera creşteri.

Lăzăroiu şi delegaţia FMI au discutat despre salarizare, pensii şi Codul asistenţei sociale

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), că au fost discuţii generale despre aplicare Legii salarizării, anul viitor, despre implementarea noului sistem de pensii, dar şi despre Codul asistenţei sociale.

Şapte şefi din BCR au primit salarii de peste 4 mil. euro pentru anul trecut

BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a acordat anul trecut salarii brute totale de 1,7 mil. euro unui grup de şapte persoane din conducere sau cu contribuţii deosebite la business, ceea ce ar reprezenta, în medie, un salariu de 240.000 de euro pe an şi 20.000 de euro pe lună.

Rapoartele com­pa­niilor de stat arată cheltuieli sa­la­riale şi număr de angajaţi în creş­tere

Rapoartele Fondului Proprietatea scot la iveală prime jubiliare la Hidroelectrica şi profituri infime la Nuclearelectrica.

Cum pot salva femeile economia globală

Se spune că femeile sunt pricepute în toate. Dar reprezentantele sexului frumos nu sunt folosite la adevărata lor valoare, afirmă specialiştii americani. Acesta este principalul motiv pentru care femeile ar trebui să-şi pună mai mult amprenta asupra unei cariere în finanţe sau afaceri.

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Pentru o bursă puternică nu numai statul trebuie să-şi listeze companiile, ci şi multinaţionalele sucursalele

În Occident, "public company" nu înseamnă companie de stat, cum ar sugera termenul tradus ca atare în româneşte - companie publică -, ci companie cotată la bursă, iar "private company" nu înseamnă companie privată, ci companie necotată deţinută de obicei de o familie.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da