Sport

Măsurile de ordine publică luate de Jandarmerie la meciul Dinamo-Viitorul

Aproximativ 100 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre Dinamo şi Viitorul, din cadrul Ligii I, care se va disputa sâmbătă, pe stadionul „Dinamo”, începând cu ora 20:00, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Simona Halep: Nu voi juca la FedCup, Doha şi Dubai

Pagina de Twitter Simona HalepFanSpace a anunţat că Simona Halep, numărul patru în clasamentul mondial, nu va evolua în meciul împotriva Belgiei, care se va disputa săptămână viitoare, în cadrul FedCup, dar nici la turneele de la Doha şi Dubai pentru a se recupera în vederea competiţiilor din SUA.

România, locul patru pe echipe la Campionatul Mondial de Sanie

România a reuşit să se claseze pe locul patru în prima probă din cadrul Campionatului Mondial de Sanie pe pârtie naturală, şi anume proba pe echipe, competiţie ce se desfăşoară la Vatra Dornei, informează Federaţia Română de Bob şi Sanie.

VIDEO Cine e jandarmul în civil care a ajuns la spital după ce a fost bătut de colegii lui în Piaţa Victoriei: „Nu era acolo întâmplător, era plasat între băieţii de la Dinamo”

Surprins video de către Vice România, momentul în care un jandarm în civil este bătut de un grup de colegi în uniformă a cunoscut una dintre cele mai rapide şi ample distribuiri din online-ul românesc al ultimilor ani.

Simona Halep s-a retras de la Sankt Petersburg, înaintea fazei sferturilor de finală: Genunchiul meu nu este bine. Am simţit dureri şi cred că era riscant să joc

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, s-a retras, vineri, înainte de meciul din sferturile de finală ale turneului WTA de la Sankt Petersburg, unde era principala favorită, din cauza unei accidentări la genunchi, informează site-ul competiţiei.

Gimnastică: Federaţia caută încă parteneri pentru organizarea Campionatului European de la Cluj

Au mai rămas mai puţin de trei luni până la startul Campionatului European de gimnastică de la Cluj-Napoca, iar FRG, for condus de Adrian Stoica, încearcă să găsească soluţii pentru susţinerea fără probleme a evenimentului.

Federaţia Română de Baschet a anunţat programul meciurilor din cadrul EuroBasket 2017

Federaţia Română de Baschet, organizator al FIBA EuroBasket 2017 în România, la Cluj-Napoca, anunţă, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX, programul oficial complet al meciurilor Grupei C din cadrul turneului european.

Camerun – Egipt, finala Cupei Africii pe Națiuni

Camerun a obţinut, joi seara, calificarea în finala Cupei Africii pe Naţiuni 2017, competiţie găzduită de Gabon, împotriva reprezentativei din Ghana, cu scorul de 2-0, pe Stade de Franceville.

Reacţia conducerii echipei Dinamo, după incidentele petrecute în Piaţa Victoriei

Conducerea echipei de handbal masculin Dinamo a anunţat, prin intermediul paginii de facebook, că nu "a organizat niciun fel de deplasare şi niciun fel de miting" şi a ţinut să le mulţumească suporterilor pentru încurajările din meciul cu Steaua, din sferturile de finală ale Cupei României.

USR: Parchetul să investigheze legătura dintre galeriile cluburilor sportive de la protest şi PSD

USR cere Parchetului să investigheze cu "maximă celeritatate" informaţii potrivit cărora PSD ar fi în spatele manifestărilor galeriilor unor cluburi sportive, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, afirmând că MAI a intervenit cu întârziere.

ProSport: Cum au ajuns fanii lui Dinamo să fie scoşi ţapi ispăşitori pentru haosul din Piaţa Victoriei/ Robert Negoiţă: Cei implicaţi în incidente să plătească

În jurul orei 22:40, după ore bune de calm şi proteste paşnice în Piaţa Victoriei, atmosfera a fost tulburată brusc de un grup de oameni care au atacat cu torţe, petarde şi fumigene contingentul de jandarmi masat în faţa Guvernului, scrie ProSport.

Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea, în echipa de FED Cup a României

Federaţia Română de Tenis le-a nominalizat, miercuri, pe Simona Halep, Irina-Camelia Begu, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea pentru echipa de FED Cup care va juca la Bucureşti cu Belgia, în zilele de 11 şi 12 februarie, în primul tur al Grupei Mondiale II, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

FIFA ia în calcul introducerea eliminării temporare în meciurile de fotbal

Fotbalul mondial ar putea suferi noi schimbări radicale, în cadrul celei de-a 131-a întâlniri anuale a IFAB – organismul din cadrul FIFA care se ocupă cu regulile jocului. Întâlnirea va avea loc pe 3 martie şi, printre altele, se va discuta despre introducerea eliminării temporare.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Premier de la Sankt Petersburg

Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a câştigat, miercuri, meciul cu sportiva croată Ana Konjuh (39 WTA), scor 6-4, 7-6 (2), şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Sankt Petersburg, Rusia, disputat pe suprafaţă dură în sală.

Andreea Diana Trâmbiţaş, purtătorul de drapel al României la Festivalul Olimpic al Tineretului European Erzurum 2017

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a decis, marţi, ca Andreea Diana Trâmbiţaş (sărituri cu schiurile) să fie purtătorul de drapel al echipei olimpice a României la ceremonia de deschidere a ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din acest an.

Mihai Stoichiţă este noul director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal

Mihai Stoichiţă a anunţat, marţi, că este noul director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal şi va fi responsabil pentru naţionalele de tineret şi juniori ale României.

Irina Begu a fost învinsă de o sportivă venită din calificări, în primul tur la Sankt Petersburg

Jucătoarea de tenis Irina Begu, aflată pe locul 28 WTA, a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului WTA de la Sankt Petersburg, desfăşurat în sală şi dotat cu premii totale de 776.000 de dolari.

Florin Prunea: Fotbalul românesc se apropie de marginea prăpastiei

Florin Prunea, preşedinele echipei CSM Poli Iaşi şi unul dintre cei care şi-au manifestat intenţia de a candida la şefia FRF, a scos în evidenţă, la ProSport LIVE, toate problemele cu care se confruntă fotbalul românesc, dar şi despre prima etapă de campionat, în care ieşenii întâlnesc Pandurii.

Roger Federer a revenit în top 10 ATP, după ce a câştigat Openul Australiei

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer a urcat şapte locuri, până pe 10, în clasamentul mondial, dat publicităţii luni, după ce a cucerit titlul la Openul Australiei, informează site-ul atpworldtour.com.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului de la Taipei

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 59 în clasamentul mondial, a fost eliminată în primul tur al turneului de la Taipei (Taiwan), după ce s-a retras din disputa cu Risa Ozaki, la scorul de 7-6, 3-2, în favoarea sportivei din Japonia, clasată pe locul 94 în lume.

Franţa a câştigat al şaselea titlu mondial la handbal masculin

Naţionala Franţei a câştigat, duminică, scor 33-26, în faţa Norvegiei, finala Campionatului Mondial de handbal masculin, desfăşurată la Paris în faţa a peste 15.000 de spectatori francezi.

ProSport: Laura Badea, aproape de a-şi depune candidatura la funcţia de preşedinte al FR de Scrimă

Laura Badea, una dintre cele mai titrate sportive din România de după 1989, e foarte aproape de a-şi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă, notează ProSport.

Roger Federer l-a învins pe Rafael Nadal şi a cucerit al cincilea său titlu la Openul Australiei: Nu se putea o poveste mai fericită pentru mine/ Nadal: Probabil că Roger a meritat puţin mai mult decât mine victoria

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer, cap de serie numărul 17 şi locul 17 ATP, a cucerit, duminică, titlul în proba masculină a turneului Australian Open, după ce l-a învins, în maximum de seturi, pe spaniolul Rafael Nadal, al 9-lea favorit şi locul 9 mondial. Reacţiile celor doi jucători după terminarea partidei

Florin Andone a reclamat o lovitură de la 11 metri în meciul cu Eibar: A fost o fază clară

Atacantul echipei Deportivo La Coruna, Florin Andone, a reclamat faptul că la meciul pierdut în deplasare cu Eibar, sâmbătă, scor 1-3, arbitrul nu a acordat un penalty pentru echipa sa la scorul de 2-1 pentru gazde.

Naţionala României va pregăti la Izvorani debutul în Rugby Europe Championship. Meciurile în sezonul 2016-2017

Naţională de rugby a României se reuneşte duminică, 29 ianuarie, la Izvorani pentru a începe pregătirea meciurilor din Rugby Europe Championship. Primii care vor intra în cantonament vor fi jucătorii care evolueza în campionatul intern, aceştia urmând să facă pe 31 ianuarie şi vizită medicală.

Patricia Ţig a abandonat în primul tur al calificărilor la turneul de la Sankt Petersburg

Jucătoarea de tenis Patricia Ţig, aflată pe locul 107 WTA, a abandonat, sâmbătă, în primul tur al calificărilor la turneul de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 776.000 de dolari.

Simona Halep şi Monica Niculescu s-ar putea întâlni în turul doi al turneului de la Sankt Petersburg

Simona Halep, aflată pe locul 4 WTA, va juca direct în turul al doilea al turneului de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 776.000 de dolari, fază în care o poate întâlni pe Monica Niculescu, ocupanta poziţiei 32 WTA.

Serena Williams a câştigat finala de la Australian Open şi revine pe primul loc în clasamentul mondial: Nu puteam să câştig un al 23-lea turneu fără Venus, ea este inspiraţia mea

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, a doua favorită a competiţiei şi locul 2 WTA, s-a impus, sâmbătă, scor 6-4, 6-4, în finala turneului Australian Open, în meciul cu sora sa, Venus Williams, cap de serie numărul 13 şi locul 17 WTA.

Eugen Istodor, editorialist Mediafax: Curajul ProSport de a sparge gheaţa

ProSport PRIMA IEŞIRE, sâmbătă, 28 ianuarie, de la 11:00, în Parcul Herăstrău. "Fie gheaţa cât de grea, tot mai bine e în şa. Leneveşti ce leneveşti în pat, tot mai bine-i la alergat"

Eveniment organizat de ProSport în Herăstrău: „Fie gheaţa cât de grea, tot mai bine e în şa. Leneveşti ce leneveşti în pat, tot mai bine-i la alergat”. Szabo, Potec, Brânză şi Hănescu vin la PRIMA IEŞIRE

De ce ai sta acasă în dimineaţa zilei de 28 ianuarie? De ce ai sta acasă când poţi să-ţi oxigenezi plămânii în Parcul Herăstrău, de la ora 11:00, cu o repriză de alergat sau cu una de pedalat? Febră musculară!? Nici vorbă!

33 de jucători pregătesc debutul României în Rugby Europe Championship

Echipa naţională de rugby a României se reuneşte duminică, 29 ianuarie, la Izvorani, pentru a începe pregătirea meciurilor din Rugby Europe Championship, iar din lotul tricolorilor fac parte 33 de jucători, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

INEDIT Construcţia noului stadion Ion Oblemenco este transmisă în direct pe internet

Lucrările la noul stadion Ion Oblemenco din Craiova pot fi urmărite în direct, de vineri, pe site-ul oficial al Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Au fost stabilite meciurile din semifinalele Cupei Regelui. FC Barcelona întâlneşte Atletico Madrid

FC Barcelona, deţinătoarea trofeului, va întâlni Atletico Madrid în semifinalele Cupei Regelui, s-a stabilit vineri, în urma tragerii la sorţi, în timp ce Celta Vigo, care a eliminat-o pe Real Madrid în sferturile de finală, va juca împotriva formaţiei Deportivo Alaves.

Rafael Nadal s-a calificat în finala Openului Australiei, după un meci de 5 ore cu Grigor Dimitrov

Tenismenul spaniol Rafael Nadal (locul 9 în clasamentul mondial) a câştigat, vineri, meciul cu bulgarul Grigor Dimitrov (locul 15 ATP), scor 6-3, 5-7, 7-6 (5), 6-7 (4), 6-4, şi s-a calificat în finala Openului Australiei, de la Melbourne, primul turneu de Mare Şlem al anului.

Cluburile din China au cheltuit peste 450 de milioane de dolari pe transferuri în 2016

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat că echipele din China au cheltuit peste 450 de milioane de dolari pentru transferurile de jucători în ultimul an, mai mult cu 283 de milioane faţă de situaţia din 2015, conform Associated Press.

Şapte spadasini români au fost eliminaţi în calificările etapei de Cupă Mondială de la Heidenheim

Cei şapte spadasini români care au participat la cea de-a patra etapă de Cupă Mondială din sezonul 2016-2017, care are loc în perioada 26-28 ianuarie în Germania, la Heidenheim, au fost eliminaţi în faza calificărilor pentru proba individuală, informează site-ul Federaţiei Române de Scrimă.

Medalie de bronz pentru România la bob feminin

Echipajul de bob feminin al României, format din Andreea Grecu şi Erika Halay, a obţinut, joi, medalia de bronz în cadrul Cupei Europei de la Winterberg, Germania, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Finala turneului Australian Open va fi disputată între Venus Williams şi Serena Williams

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, a doua favorită a competiţiei şi locul 2 WTA, s-a calificat, joi, în finala turneului Australian Open, unde o va înfrunta pe sora sa, Venus Williams, cap de serie numărul 13 şi locul 17 WTA.

Cota de piaţă a lui Florin Andone s-a dublat în ultimele şase luni

Evoluţiile şi golurile marcate de către Florin Andone în tricoul lui Deportivo La Coruna se reflectă şi în cota sa de piaţă, care s-a dublat în ultimele şase luni, potrivit site-ului transfermarkt.com.

Usain Bolt pierde o medalie de aur câştigată la Jocurile Olimpice

Atletul jamaican Usain Bolt va trebui să restituie una dintre cele nouă medalii de aur obţinute la Jocurile Olimpice, după ce conaţionalul său Nesta Carter a fost testat pozitiv pentru o substanţă interzisă, notează BBC.