Politic

Ponta, despre Dragnea: Sunt convins că judecătorii vor infirma aceste acuzaţii 100% politice

Premierul Victor Ponta a comentat, luni, trimiterea în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea în dosarul privind referendumul din 2012, el declarându-se convins că "judecătorii vor infirma aceste acuzaţii sută la sută politice".

Ponta: Îmi reproşez că am ieşit cu acea declaraţie după înlocuirea lui Papici

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, răspunzând unei întrebări, că îşi reproşează faptul că a ieşit, vineri, cu o declaraţie, după înlocuirea lui Papici, el arătând că nu trebuia să vorbească despre persoane.

Antonescu: PSD nu a ridicat problema criticilor la adresa lui Ponta în cadrul şedinţei USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul şedinţei USL, că liderii PSD nu au ridicat problema criticilor pe care le-a formulat la adresa premierului Victor Ponta ori a funcţionării USL, menţionând că nu este vorba de Partidul Comunist unde nu se puteau exprima poziţii critice.

Ponta: Nu dau eu dispoziţie de la partid cum să se voteze la Senat în cazul lui Vosganian

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa USL, că nu va da dispoziţie de la partid privind votul în plenul Senatului în cazul cererii de începere a urmăririi penale împotriva ministrului Economiei, Varujan Vosganian.

Ponta: Năstase şi Geoană vor veni la BPN al PSD, în calitate de invitaţi permanenţi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, luni, că a decis ca pe viitor să-i invite la BPN al PSD pe foştii preşedinţi ai partidului Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

Liviu Dragnea, TRIMIS ÎN JUDECATĂ în dosarul privind referendumul. Dragnea: O lovitură destul de tare la temelia democraţiei

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

Ponta: Mâine în şedinţă USL stabilim structurile care merg la autorităţile locale

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, după şedinţa USL, că marţi va avea loc o nouă şedinţă a Uniunii, în care se va stabili care sunt structurile care vor fi cedate de la ministere şi vor merge către autorităţile locale.

Reacţia lui Vasile Blaga după ce Ungureanu a cerut sprijinul tuturor partidelor de dreapta pentru candidatura la prezidenţiale

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat luni întrebat despre anunţul lui Răzvan Ungureanu de a candida din partea dreptei la prezidenţiale că PDL are "proceduri interne deja stabilite" de desemnare a candidatului şi că nu poate participa la o dezbatere în interiorul partidului cineva care nu e membru.

Swoboda: Voi transmite Franţei că Europa trebuie să sprijine aderarea României la Schengen

Liderul socialiştilor din PE, Hannes Swoboda, a respins legătura dintre problema romilor şi aderarea României la Schengen şi a declarat că va merge în curând în Franţa pentru a transmite Parisului că Europa trebuie să sprijine Bucureştiul în încercarea de a deveni membru al acestui spaţiu.

Iliescu, despre situaţia din USL: Oameni suntem. Şi în familie, soţ şi soţie, se mai ciondănesc

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a fost întrebat, luni, cum comentează situaţia actuală din USL şi dacă sunt oportune discuţiile din uniune, el răspunzând că şi într-o familie soţul şi soţia se mai "ciondănesc" şi arătând că în opinia sa nu e vorba de lucruri esenţiale care să zdruncine USL

Blaga: Abţinerea la vot în cazul Vosganian, o nouă şmecherie a PNL

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat luni că decizia liberalilor de a se abţine la votul din Senat privindu-l pe Varujan Vosganian reprezintă "o nouă şmecherie a PNL" şi a arătat că Parlamentul este chemat să dea girul pentru ca justiţia să poată să-şi facă datoria.

Ponta: USL merge mai departe. Ce să mai tranşăm?

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, înaintea şedinţei USL, dacă în această reuniune se va tranşa, aşa cum aprecia vicepremierul Liviu Dragnea, dacă Uniunea merge mai departe, el răspunzând: "Mergem mai departe, ce să mai tranşăm?".

Antonescu: În USL e ca în marile iubiri – în fiecare zi se ia totul de la început

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că în Uniune este "ca în marile iubiri", în sensul că în fiecare zi se ia totul de la început.

Antonescu: Pentru mine guvernarea nu însemană ciolan, ca pentru Ilie Sârbu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că pentru el guvernarea nu însemană "ciolan", aşa cum înseamnă pentru social-democratul Ilie Sârbu.

Antonescu: Propun ca senatorii liberali să se abţină la vot în cazul lui Varujan Vosganian

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni dimineaţă, înaintea şedinţei USL, că va propune ca senatorii liberali să se abţină la votul în cazul începerii urmăririi penale a ministrului Economiei, senatorul Varujan Vosganian, deoarece "ar fi în mod simbolic într-un conflict de interese".

Ponta: Ieşirea de vineri a lui Antonescu a fost cel puţin năucitoare. Pierde în sondaje atacând USL

Liderul PSD, Victor Ponta, consideră că ieşirea publică de vineri a liderului PNL, Crin Antonescu, a fost "năucitoare", nimeni neînţelegând nimic, şi apreciază ca interesant că Antonescu "a devenit peste noapte apărătorul DNA", arătând că acesta scade în sondaj cu cât atacă premierul, Guvernul şi USL.

Ponta, despre o eventuală schimbare de candidaturi USL: Mai trebuie să vreau şi eu!

Liderul PSD, Victor Ponta a reiterat, duminică seara, că nu intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, precizând că mai trebuie să dorească şi el o eventuală schimbare de candidaturi la nivelul USL, în care să fie implicat, şi explicând astfel că el nu intră în discuţie.

Dragnea: Nu ştiu unde se află acum dosarul privind referendumul

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu ştie unde se află în prezent dosarul său privind referendumul şi nici avocatul nu este la curent, el respingând totodată acuzaţiile de tergiversare a acestui caz.

Dragnea: Am senzaţia că Antonescu ia o opţiune serioasă în a candida de unul singur. Poate are un plan

Liviu Dragnea spune că a urmărit apariţiile din ultima vreme ale lui Crin Antonescu şi are "senzaţia că devine tot mai clar că a luat sau intenţionează să ia o opţiune serioasă în a candida de unul singur", arătând şi că "poate fi vreun plan", "poate l-a sfătuit cineva să fie candidatul dreptei".

Dragnea, despre declaraţia liderului PNL că Ponta ar fi un candidat puternic: Nu-l contrazic

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, referitor la afirmaţia lui Crin Antonescu potrivit căreia Victor Ponta ar fi un candidat puternic la prezidenţiale, că nu îl contrazice pe liderul PNL, el menţionând totodată că PSD şi premierul nu iau în calcul această candidatură.

Dragnea: În şedinţa USL de luni trebuie să discutăm criticile lui Antonescu la adresa lui Ponta

Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a declarat că luni va avea loc o şedinţă a USL, la ora 10.00, în care trebuie discutate criticile aduse de Crin Antonescu premierului Victor Ponta şi PSD, precum şi proiectele mari ale Uniunii, precum Constituţia, regionalizarea şi descentralizarea.

Aproximativ o sută de persoane protestează la DNA, cerând premierului să îşi dea demisia

Aproximativ o sută de protestatari s-au adunat, duminică, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde scandează lozinci antiguvernamentale, îl acuză pe premierul Victor Ponta că este "mincinos" şi cer demisia acestuia, în urma schimbărilor făcute de procurorul general Tiberiu Niţu la DNA.

Ungureanu: Decizia mea e de a mă înscrie la prezidenţiale, dar trebuie validată în Forţa Civică, în alianţă şi în rândul tuturor partidelor de dreapta

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a luat decizia personală de a candida pentru funcţia de preşedinte al României, în condiţiile validării de propriul partid a acestei decizii, de către alianţă (DA) şi de celelalte partide de centru-drepta.

Democrat-liberalii care vor să candideze la prezidenţiale, aşteptaţi de luni în competiţia internă

Mai mulţi lideri PDL consideră că Emil Boc sau Cătălin Predoiu ar fi potriviţi să reprezinte partidul în cursa alegerilor prezidenţiale din 2014, în condiţiile în care luni încep înscrierile pentru desemnarea candidatului formaţiunii la Preşedinţie.

Kelemen: E greu de înţeles de ce e dificil de tolerat ideea că dorim să folosim simbolurile naţionale

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, reclamă lipsa unei decizii referitoare la funcţionarea unor secţii maghiare la Institutul de Medicină de la Târgu Mureş, arătând, într-un discurs ţinut în faţa a peste o mie de persoane, la Arad, că nu înţelege de ce nu pot fi folosite nici simbolurile naţionale.

Iliescu: Ar fi o prostie ruperea USL. Antonescu şi Ponta au stabilit o întâlnire să discute problemele

Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-au programat pentru duminică o întâlnire pentru a discuta problemele care au apărut în ultima perioadă în USL, a declarat, pentru "Gândul", preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.

Kelemen Hunor: Nu cred că regionalizarea se va mai face în această legislatură. Nu poţi să arunci ţara într-un haos administrativ înainte de alegeri

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu crede că înfiinţarea regiunilor administrative va mai avea loc în actuala legislatură, pentru că nu ar fi timp pentru amendarea Constituţiei, propunând modificarea actualelor regiuni de dezvoltare, pe care le consideră "un eşec total".

UDMR ar susţine proiectul descentralizării propus de Guvern, cu unele modificări

UDMR ar susţine proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale privind descentralizarea, cu unele modificări, mai ales referitoare la buget, a anunţat, duminică, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Kelemen: Proiectul privind Roşia Montană este în întregime anticonstituţional şi nu-l vom vota

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că proiectul privind exploatarea minieră de la Roşia Montană este anticonstituţional şi nu va fi votat de Uniune, afirmând că şi comisia specială înfiinţată este "total inutilă şi nu are cum să aducă clarificări privind problemele de constituţionalitate".

Antonescu: Vorbim de suspendarea lui Băsescu doar dacă procurorul general reclamă presiuni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de ProTV, că despre subiectul suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu se poate vorbi doar în momentul în care procurorul general ar reclama presiuni din partea şefului statului.

Antonescu, despre guvernare: Ciolan vorbim, ciolan avem. De asta ne şi merge aşa de bine

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", că discuţia despre guvernare în termeni de "ciolan" a făcut ca situaţia economică să nu fie cea mai bună, el admiţând totodată că în cazul miniştrilor PNL există riscul unei percepţii privind lipsa de decizie.

Antonescu propune un pact al forţelor politice în privinţa criteriilor de exploatare a resurselor

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", că va propune un pact al tuturor forţelor politice în privinţa criteriilor de exploatare a resurselor prin intermediul unor actori economici.

Antonescu: Ponta ar fi un candidat redutabil la prezidenţiale, nu mai bun ca mine. Băsescu nu mai e o ţintă de campanie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", că premierul Victor Ponta ar fi un candidat "redutabil" la alegerile prezidenţiale, dar nu unul mai bun decât el, în timp ce Traian Băsescu nu mai e o ţintă de campanie, fiind un "caz clasat".

Alexandru Băişanu, reales preşedinte PNL Suceava: Liberalii bucovineni nu au nevoie de un guru care să le indice unde e clanţa şi vizorul

Deputatul Alexandru Băişanu a fost reales, sâmbătă, preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Suceava, el obţinând 583 de voturi, în timp ce contracandidatul său, primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a fost votat de 285 de delegaţi.

Hannes Swoboda: Crin Antonescu ar trebui să fie mai respectuos faţă de premier

Liderul socialiştilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, consideră că preşedintele PNL Crin Antonescu ar trebui să fie mai respectuos faţă de premier şi de coaliţia guvernamentală, el opinând totodată că liderii USL ar trebui să discute problemele între ei.

Zgonea: Pact între politicieni pe justiţie ar însemna să-i tăiem din independenţă. Nu sunt de acord

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că o dezbatere şi un pact între oameni politici legat de independenţa justiţiei, aşa cum propune Crin Antonescu, ar însemna tocmai să se taie din independenţa justiţiei şi să îi fie pusă "o tutelă politică", el arătând că nu este de acord cu acest lucru.

Tomac: Candidatul PMP la prezidenţiale, cel cu şansele cele mai bune, trebuie să fie membru al partidului

Preşedintele interimar al PMP, Eugen Tomac, a declarat că cel care va fi candidatul partidului la prezidenţiale trebuie să fie membru al formaţiunii şi va fi desemnat după europarlamentare prin alegeri preliminare interne, el arătând că PMP îşi propune "un scor cu două cifre" la alegerile pentru PE.

Ponta: Să păstrăm mediul orice ar fi şi să facem o grădină botanică în România, punct de vedere extrem pe care nu-l împărtăşesc

Premierul Ponta consideră că ideile conform cărora în România trebuie făcută "o grădină botanică", iar mediul trebuie păstrat orice ar fi reprezintă un punct de vedere extrem pe care nu îl împărtăşeşte şi arată că proiectul Roşia Montană poate fi respins pe criterii politice, fără motive clar expuse

Comisar european: Românii şi bulgarii au o contribuţie puternică la creşterea economică a Germaniei

Românii şi bulgarii au o contribuţie puternică la creşterea economică a Germaniei, iar ridicarea restricţiilor de la 1 ianuarie 2014 nu reprezintă un pericol, a declarat Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune.

Norica Nicolai: Trebuie să spunem că nu e normal să te imixtionezi în justiţie, preşedinte sau prim-ministru

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că vocaţia PNL este de a spune lucrurilor pe nume şi să arate că nu e normală imixtiunea în justiţie, că nu e normală creşterea taxelor şi impozitelor sau nu e normală adoptarea de legi prin care libertatea presei să fie îngrădită.