Politic

Premierul sîrb: Suntem conştienţi de presiunile care se fac asupra României privind Kosovo

Serbia este conştientă de presiunile care sunt exercitate asupra României în ceea ce priveşte problema Kosovo şi doreşte identificarea unor soluţii amiabile, dar fără ca prin dialog să confirme suveranitatea Kosovo, a declarat premierul Serbiei, Ivica Dacic.

Premierul sârb asigură că problema vlahilor nu va fi abordată „sub presiuni”

Serbia nu doreşte să abordeze problema vlahilor sub presiuni, ci consideră că aceasta trebuie să fie o parte componentă a politicii naţionale, urmând ca autorităţile de la Belgrad să caute soluţii de rezolvare a problemelor în toate domeniile, inclusiv în educaţie şi media, afirmă premierul sârb.

Premierul sârb: Discuţiile România-Serbia au fost prieteneşti, dar în final au existat obiecţii la UE

Problemele dintre România şi Serbia trebuie abordate pragmatic, deoarece multe întâlniri bilaterale anterioare au fost prieteneşti, dar au avut ca finalitate obiecţiile ridicate de România atunci când s-a discutat despre statutul de candidat al Serbiei la UE, a declarat premierul sârb, Ivica Dacic.

Gândul LIVE – Haosul privatizării Oltchim continuă. Invitat: Cezar Preda

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

ALEGERI PARLAMENTARE: Câte secţii de votare vor fi organizate în ţară şi în străinătate pentru scrutinul din 9 decembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat câte secţii de votare vor fi organizate în ţară şi în străinătate pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Băsescu a mers spre Bruxelles, unde va participa la Consiliul European, împreună cu premierii Irlandei şi Sloveniei

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, joi după amiază, la Bruxelles, unde va participa la lucrările Consiliului European de toamnă, cu aeronava cu care şeful statului român s-a deplasat de la Bucureşti călătorind şi premierii Irlandei şi Sloveniei.

Petre Roman candidează din partea USL pentru un post de senator în Braşov

Fostul premier Petre Roman va candida pentru un post de senator în Braşov pe listele USL, din partea PNL, la alegerile parlamentare din 9 decembrie, fiind unul dintre cei care au făcut parte din Legislativ din 1990 până în 2004.

Preşedintele PPE: Ar fi o greşeală să se redeschidă o acţiune împotriva lui Traian Băsescu

Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a declarat joi, răspunzând unei întrebări, că ar fi o greşeală redeschiderea unei acţiuni împotriva lui Traian Băsescu, arătându-se convins că au fost create condiţiile pentru o relaţie echilibrată între preşedintele ţării şi noul Guvern de la Bucureşti.

Barroso l-a atenţionat pe Ponta, printr-o scrisoare, că planul pentru fonduri UE nu rezolvă problemele

Preşedintele CE i-a transmis premierului Victor Ponta că planul Guvernului de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor UE prezintă doar soluţii pe termen scurt şi nu rezolvă deficienţele structurale pe termen lung şi a condiţionat reluarea plăţilor de rezolvarea problemelor legate inclusiv de fraude.

INTERVIU – Evghenia Timoşenko: La Bucureşti am găsit persoane calde, am simţit atmosfera de libertate

Fiica fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, Evghenia Timoşenko, a vorbit, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre presiunea psihologică cu care se confruntă zilnic mama ei în închisoarea din Harkov, în estul Ucrainei, şi despre "atmosfera de libertate" pe care a resimţit-o la Bucureşti.

Fostul şef ANRMAP îl va da în judecată pe premierul Ponta pentru calomnie

Fostul preşedinte ANRMAP Cristina Trăilă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PDL, că îl va da în judecată pe premierul Victor Ponta pentru calomnie, ea precizând că va ataca în instanţă şi Raportul Corpului de Control, ca act al Guvernului.

Adrian Năstase îl atacă pe preşedinte: Cât tupeu la Băsescu! Să se dea îngrijorat pentru Timoşenko, când a făcut acelaşi lucru

Fostul premier Adrian Năstase susţine, într-o postare pe blog, referitoare la primirea de către preşedintele Băsescu a fiicei Iuliei Timoşenko, că acesta ar da dovadă de "tupeu": "Să te dai îngrijorat pentru soarta unui premier aflat în închisoare, când tu însuţi ai făcut acelaşi lucru".

Preşedintele PPE: Maghiarii trebuie să fie uniţi în spatele UDMR, altfel riscă să nu fie reprezentaţi

Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, că reprezentarea comunităţii maghiare în "instituţiile democratice din România" se poate realiza doar printr-o unire a forţelor în spatele UDMR.

Iohannis despre candidatura lui Becali: Nu sunt convins că astfel de racolări dau rezultate

Liderul FDGR şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că nu a fost surprins de candidatura lui George Becali din partea USL la alegerile parlamentare, dar că nu este convins că astfel de "racolări" a unor candidaţi care atrag voturi dau şi "rezultate semnificative".

Plagiatul lui Ponta: Raportul Universităţii Bucureşti, trimis la Ministerul Educaţiei

Raportul Universităţii Bucureşti care arată că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat a fost trimis Ministerului Educaţiei, Ecaterina Andronescu spunând, joi, că nu a avut timp să vadă documentul, însă "legea lui Funeriu stabileşte că numai CNE poate analiza plagiatul în cazul demnitarilor".

Preşedintele PPE a citit un mesaj al Iuliei Timoşenko către Congresul de la Bucureşti: Noaptea mă tem pentru ţara mea

Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a citit, joi, la Congresul PPE, un mesaj adresat participanţilor de către fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, în care aceasta menţionează că se află într-o secţie a spitalului închisorii şi că noaptea începe să se teamă, nu pentru ea, ci pentru ţara ei.

Antonie Solomon va candida la alegerile parlamentare din partea PP-DD

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon va candida la alegerile parlamentare din partea PP-DD, pe Colegiul 1 Senat din Craiova, el semnând, joi, adeziunea de intrare în organizaţia judeţeană a partidului.

ALEGERI PARLAMENTARE în Bistriţa: Oltean, singurul parlamentar ce candidează din nou. Contracandidatul său, un cântăreţ

Dintre toţi parlamentarii din Bistriţa-Năsăud doar deputatul Ioan Oltean (PDL) va intra în cursa pentru noul legislativ, el candidând în acelaşi colegiu ca în urmă cu patru ani. Contracandidatul său esre interpretul de muzică populară Alexandru Pugna.

Secretarul general PPE: Situaţia din România, ca şi în Europa, e fragilă. Îl felicit pe Boc pentru curajul ca premier

Secretarul general al PPE, Antonio Lopez, a declarat joi, la Congresul PPE, că, la fel ca în Europa, situaţia din România "este fragilă", nefiind loc pentru "propuneri populiste", el felicitându-l pe Emil Boc pentru "curajul de care a dat dovadă" în funcţia de premier.

Boc: Nu am văzut mitingul USL, dar am înţeles că a fost o manifestare gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong

Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, că nu a văzut mitingul USL de miercuri seară, dar, din câte a auzit, acesta a fost "o manifestare festivistă gen Kim Ir Sen sau Mao Zedong din anii '70".

Corlăţean speră că sprijinul Cehiei pentru intrarea României în Schengen se va menţine

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, i-a mulţumit joi omologului ceh, Karel Schwarzenberg, pentru sprijinul constant privind aderarea la Schengen, declarându-şi încrederea că această abordare pozitivă va fi menţinută pentru a se ajunge la o decizie favorabilă României şi Bulgariei.

Kovesi a informat Ministerul Justiţiei că nu se poate prezenta la interviul din 24 octombrie pentru funcţia de şef DNA

Codruţa Kovesi a informat joi Ministerul Justiţiei cu privire la faptul că, întrucât a preluat din 16 octombrie funcţia de Înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei, nu se poate prezenta la interviul pentru funcţia de şef al DNA. Ministerul Justiţiei confirmă că Laura Codruţa Kovesi a anunţat că nu se va prezenta la interviul pentru funcţia de procuror şef al DNA din 24 octombrie.

Băsescu: Dorim reconectarea României cu Libia

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Cotroceni, pe prim-vicepremierul de la Tripoli, Moustafa Abu Shagur, afirmând că România doreşte o reconectare cu Libia, având în vedere şi participarea la misiunea militară şi sprijinul oferit misiunilor ONU şi UE legate de această ţară.

Norica Nicolai: Băsescu ar fi trebuit să se consulte cu Guvernul, Parlamentul înainte de a merge la Bruxelles

Preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se consulte mai întâi cu Parlamentul şi Guvernul şi de-abia după aceea să participe la Consiliul European de toamnă de la Bruxelles, susţine europarlamentarul Norica Nicolai, vicepreşedinte al PNL.

Băsescu, către preşedintele Georgiei: Putem plânge împreună, aţi rămas şi dumneavoastră în opoziţie cu guvernul

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi dimineaţă, la Palatul Cotroceni, pe liderul georgian Mihail Saakaşvili, cu care a glumit pe tema alegerilor pierdute de formaţiunea acestuia, afirmând că pot plânge împreună pentru că fiecare dintre ei a rămas în opoziţie faţă de guvern.

COMENTARIU: USL& PDL – Strălucire obositoare, Europa în toate şi diferenţă făcută de amănunte

Europa a fost peste tot în 17 octombrie, la Bucureşti, fie că a fost invocată pe un stadion sau în discursurile de la Palatul Parlamentului. Dincolo de strălucirea aproape obositoare a uni congres şi a unui miting electoral, obsesia a fost aceeaşi.

Congresul PPE: Wilfried Martens, ales preşedinte al formaţiunii pentru un nou mandat

Belgianul Wilfried Martens a fost ales preşedinte al PPE pentru un nou mandat de trei ani, la finalul primei zile a Congresului Popularilor Europeni de la Palatul Parlamentului, el fiind, de altfel, unicul candidat la funcţie.

UPDATE: Băsescu, la Congresul PPE: Nu dorim o Europă cu mai multe viteze

(Adaugă declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu)

Merkel: Am realizat că dacă mă pot întoarce fără griji din Grecia acasă, avem libertate de exprimare

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, miercuri seară, la Congresul PPE, că şi-a dat seama, în vizita făcută recent în Grecia, unde a văzut sute de protestatari, că dacă se poate întoarce fără griji în Germania, înseamnă că toată lumea are libertate de exprimare în UE.

Întrevederea Băsescu-Merkel: Cancelarul german l-a întrebat pe Băsescu despre reprezentarea la Consiliul European

Cancelarul german Angela Merkel s-a interesat, în întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, asupra nivelului de reprezentare a României la reuniunile Consiliului European, şeful statului răspunzând prin menţionarea celor două decizii ale Curţii Constituţionale în acest sens.

Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor

Cancelarul german Angela Merkel le-a mulţumit miercuri, la Congresul PPE, preşedintelui Traian Băsescu şi lui Vasile Blaga că au permis reuniunea PPE la Bucureşti şi a arătat că acesta este un semnal că peste tot în Europa democraţia are câştig de cauză şi că principiile democraţiei sunt respectate.

Viktor Orban: UDMR asigură maghiarimii din Ardeal o susţinere politică stabilă

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, miercuri, la o întâlnire cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, că Uniunea asigură maghiarilor din Ardeal o susţinere politică stabilă, comunitatea beneficiind şi de o reprezentare parlamentară puternică.

Barroso, la Congresul PPE: Inegalitatea între ţările UE nu este sustenabilă

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat, la Congresul PPE, că inegalitatea între ţările UE nu este sustenabilă, el subliniind că integrarea europeană este, potrivit Tratatului UE, "un proces de convergenţă".

CONGRESUL PPE: Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor. Băsescu: Nu dorim o Europă cu mai multe viteze

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară , la Congresul PPE, că România nu doreşte o Europă cu mai multe viteze sau crearea unui club de categoria a doua în Europa, format din state care nu sunt în Zona euro. "Viitorul nostru constă într-o mai multă Europă şi o mai bună Europă", a spus Băsescu.

Traian Băsescu îi primeşte joi pe preşedintele Georgiei şi pe prim viceprim-ministrul Libiei

Preşedintele Traian Băsescu îi primeşte, joi dimineaţă, la Palatul Cotroceni, pe omologul georgian, Mihail Saakaşvili, şi pe Moustafa Abu Shagur, prim viceprim-ministru al Libiei.

Jose Manuel Barroso: Întrevederea cu Victor Ponta, bună şi constructivă

Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a catalogat "bună" şi "constructivă" întrevederea cu premierul Victor Ponta, precizând că au discutat despre sistemul judiciar şi despre absorţia fondurilor europene, conform unui comunicat oficial.

Andronescu: Bursele pentru şcolile profesionale vor fi acordate după modificarea legii educaţiei

Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că bursele pentru şcolile profesionale vor fi acordate după modificarea Legii educaţiei, deoarece, potrivit prevederilor actuale, statul subvenţionează toate costurile aferente frecventării liceului şi pentru elevii din rural.

Băsescu şi-a exprimat solidaritatea cu Iulia Timoşenko, la întâlnirea cu fiica acesteia

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, fostului premier al Ucrainei Iulia Timoşenko, prin intermediul fiicei acesteia, Evghenia Timoşenko, cu care a avut discuţii la Cotroceni, suportul său total şi aprecierea pentru lupta politicianului ucrainean pentru democraţie.

Kelemen: Locul României este în UE şi Schengen, împreună la bine şi la rău

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Congresul PPE, că deşi voci din UE se mai întreabă dacă România a fost pregătită pentru aderare şi cum ar putea avea loc în Schengen, trebuie înţeles că mentalităţile se schimbă mai greu, iar izolarea nu ajută.

Elena Udrea: Lansarea candidaţilor USL este un pseudomegaspectacol, un circ

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, miercuri, că lansarea candidaţilor USL în ziua Congresului PPE este un "pseudomegaspectacol", menit să genereze un "circ" şi să bruieze mesajul liderilor PPE.