Autorităţile ruse au solicitat aprobarea vaccinului Sputnik V împotriva noului coronavirus în UE, a anunţat miercuri fondul suveran rus de investiţii, care a participat la dezvoltarea   serului, relatează 
Le Figaro. 
 
     
   Fondul a declarat într-un comunicat că a „depus înregistrarea şi se aşteaptă ca prima revizuire a documentelor trimise să aibă loc în februarie.” Un purtător de cuvânt al fondului   suveran de investiţii a declarat că această cerere a fost depusă marţi la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). 
     
   Documentele necesare, cum ar fi rezultatele intermediare din studiile clinice în fază 3, vor fi trimise şi revizuite pe măsură ce apar. „Pe baza seriei de analize, EMA va decide asupra   autorizării vaccinului Sputnik V în Uniunea Europeană”, specifică fondul. 
     
   La rândul său, EMA a indicat într-un comunicat de presă că „va comunica atunci când începe o procedură de examinare continuă”. „La sfârşitul lunii octombrie, am început procesul de   autorizare a vaccinului în Europa. Este un proces la scară largă, al cărui obiectiv este obţinerea permisiunii de utilizare a vaccinului în UE,” a adăugat purtătorul de cuvânt al fondului   suveran de investiţii, adăugând că” înregistrarea este un pas important. ” 
     
   Numit „Sputnik V” ca un omagiu pentru primul satelit lansat de URSS în 1957, vaccinul rus împotriva coronavirusului a fost întâmpinat cu scepticism la nivel internaţional în faţa unui anunţ   considerat prematur, în august, chiar înainte de începerea studiilor clinice. (faza 3) şi publicarea rezultatelor ştiinţifice.