Un pericol în criza coronavirusului: zvonurile cu componentă militară şi de securitate

  • Se afirmă, uneori, că laboratoare militare au creat acest virus, după care tot militarii l-au transportat „la ţintă”
  • Forţele armate, între reţinere şi participare
  • Implicarea Armatei în gestionarea unei crize interne este o provocare cu care instituţia militară se întâlneşte doar o dată la câteva decenii
333 afişări
Imaginea articolului Un pericol în criza coronavirusului: zvonurile cu componentă militară şi de securitate

Un pericol în criza coronavirusului: zvonurile cu componentă militară şi de securitate

Criza actuală demonstrează cât de fragil este sistemul nostru de repere informaţionale, cât de puţin cunoaştem cu adevărat într-o problematică de interes major pentru fiecare cetăţean, cât de uşor se poate manipula. Cadrul creat de lipsa de comunicare publică şi autorizată sau de comunicarea oficială incompletă este unul fertil. Dacă nu ai infomaţia de la sursă, de la oficialităţi, ţi se livrează, în schimb, informaţii de la „surse”. Neverificate, interesate, neautorizate, anonime, fanteziste, pline de ipoteze şi scenarii, pline de soluţii miraculoase, pline de acuze. Printre acestea sunt cele care se referă la domeniul apărării şi securităţii. Pentru că da, armatele, serviciile de informaţii, sunt considerate, de multe ori, atât soluţii pentru problemele statelor, cât şi centrii unde se nasc planurile de operaţii, planurile de răspuns, scenariile.


Scenarii şi percepţii de culoare kaki

 

Într-o lume tabloidizată, unde senzaţionalul de fiecare zi este vândut permanent, „pentru că aşa cere publicul”, ceea ce este raţional, simplu, la îndemână, devine suspicios. Aşa cum toată lumea devine expert în comunicare, în postarea de filmuleţe pe reţelele de comunicare, în comentarii acide la orice şi la oricine, tot astfel se întâmplă şi în cazul crizei. Scenariile abundă, profeţi de conjunctură ştiu ce se va întâmpla, epidemiologi cu culturi de cânepă pe balcon ne oferă leacuri şi soluţii şi mulţi dintre aceştia arată cu degetul tocmai acolo de unde ar trebui să vină salvarea.

Să trecem în revistă câteva din aceste scenarii şi evoluţii:

Se afirmă, uneori, că laboratoare şi institute militare au creat acest virus, după care tot militarii l-au transportat „la ţintă”. Protagoniştii principali sunt structurile militare din SUA şi China, ţări între care a început deja un război al acuzaţiilor reciproce, uneori chiar la nivel oficial, deşi, de cele mai multe ori, acuzele sunt lăsate să înflorească libere în mediul online. Pe măsură ce şi alte ţări au fost atinse de febra crizei, desigur, au intrat şi ele, şi forţele lor armate, în caruselul zvonistic. Imagini de la exerciţii şi operaţii militare din anii anteriori sunt reluate ca şi cum ar fi dislocări în perioada crizei, date şi informaţii care relevă aparente şi „stranii” coincidenţe sunt circulate pentru a da consistenţă substratului complotistic. Tot în această zonă sunt zvonurile care reiau discuţiile despre armele biologice (interzise prin convenţii internaţionale), despre teste pentru producerea acestora sau pentru protejarea de efectele lor. Chiar şi coronavirusul este considerat un astfel de rezultat al acestor cercetări, scăpat accidental (sau, poate, nu) în mediu public;
Armata construieşte baze şi dispozitive în jurul marilor localităţi pentru a le putea izola la nevoie. Un astfel de zvon a circulat pe whatsapp, în Scoţia, în legătură cu oraşul Glasgow. Acolo unde există şi un naţionalism local, iar armata e percepută ca una din afară, eventual „de ocupaţie”, zvonul are mari şanse să se extindă în certitudine publică. Demontarea acestuia a venit rapid de la armata britanică. Dar dacă nu venea? Corelat cu acesta este zvonul că unităţi militare  se deplasează către locaţii necunoscute, pentru misiuni necunoscute dar, desigur, de îngrădire a libertăţilor publice;
Se speculează informaţional perspectiva că armata va fi utilizată pentru lupta împotriva speculei, a spargerilor şi anarhiei (ceea ce este plauzibil), ca o primă etapă, următoarea fiind, însă, pentru executatea unui puci, odată ce situaţia degenerează. Nu este întotdeauna foarte clar cine sunt beneficiarii lui, în principiu tot cei de la putere, preşedinţi sau premieri care sunt acuzaţi periodic de tendinţe dictatoriale. Corelat, există şi scenarii în care armata devine singura instituţie care mai poate restaura ordinea şi atunci devine legitimă o preluare în forţă a instituţiilor;
Se afirmă că guvernele pregătesc mobilizarea generală şi semnele că se întâmplă aşa sunt măsurile de informare privind potenţiala utilizare a unor categorii de forţe gen Garda Naţională. Faptul că unele categorii de personal militar, cel mai adesea medici militari, dar şi geniştii, logistica, forţele aeriene participă deja la sprijinirea combaterii epidemiei, este văzut doar ca pregătind terenul pentru implicarea structurilor militare în forma unei mobilizări totale. Deplasările pe care le execută unele categorii de tehnică, autobuze militare, camioane militare, uneori în convoaie mai lungi, sunt prezentate ca dislocări masive, concentrări de trupe, transporturi speciale de materiale şi mai speciale. Mediul online este inundat cu poze de la alte activităţi, din alţi ani, cu comentarii ca şi cum ar fi fost în dimineaţa aceleiaşi zile. De la un moment dat, coloanele militare nici nu mai trebuie să fie impresionante, e deajuns poza unui militar şi a unui singur vehicul într-o piaţă publică pentru a fi prezentată ca dovadă a implicării militarilor în gestionarea  crizei;
În statele care nu au încă un număr semnficativ de cazuri şi care, posibil, ar putea să nu ajungă la situaţii foarte grave, asemenea imagini creează impresia, pentru consumatorii informaţiei online, deja majoritară, că se va urma aceeaşi cale ca în China sau Italia. Deşi numărul celor de la structurile de poliţie şi jandarmerie – acolo unde există – este, uneori, de câteva ori mai mare decât cel al militarilor propriu-zişi, impactul uniformei şi tehnicii militare este diferit, adică hiperbolizant;
Se evită detalierea faptului că militarii execută mai ales misiuni complementare, de sprijin al autorităţilor şi pentru funcţionarea instituţiilor, chiar economice, nu gestionează turbulenţe sociale, nu controlează manifestări publice. Armata furnizează, atunci când e nevoie, specialiştii pe care îi are în domenii precum sănătatea, transporturile, funcţionarea sistemelor şi infrastructurii, ştiu cum acţionează structurile care se ocupă cu rezervele statului, ştiu să gestioneze şi tabere de campare provizorii. Se omite faptul că recursul la armată pe timpul unei crize de acest gen este impus nu de comportamentul social care, în general, nu a depăşit nivelul unor dezordini locale, cât de faptul că părţi importante din personalul medical, din servicii sociale, din transporturi au fost blocate ca urmare a contactului cu virusul şi trebuie înlocuite. În cazul României, câteva exemple de acest gen sunt spitalul militar de campanie instalat pentru testarea celor suspecţi de infectarea cu coronavirus, precum şi transporturile de persoane repatriate cu avioane militare, în condiţiile în care companiile civile de aviaţie au încetat temporar să mai execute aceste servicii.
Utilizarea unor facilităţi militare pentru gestionarea crizei, cum sunt pavilioane separate din unităţi militare, pentru situaţii de carantină, spitale militare terestre sau chiar navale, creează percepţia că se intră într-o etapă militarizată a crizei, când, de fapt, aceste activităţi sunt un procent redus din totalitatea eforturilor naţionale şi că acţiuni similare au avut loc şi în anii anteriori, cu ocazia diferitelor exerciţii sau chiar în situaţii reale.

Forţele armate, între reţinere şi participare

Poate nu e întâmplător faptul că prima vizită a preşedintelui chinez Xi Jinping în epicentrul crizei, oraşul Wuhan, a fost la un spital construit de armata chineză, special pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu coronavirus. Liderii, dar şi societăţile, au nevoie să simtă că există o structură care poate asigura, în ultimă instanţă, protecţia comună. Problema este că armata, nu doar a noastră, nu are remedii miraculoase în crize de acest gen, oricât de pregătită ar fi. De asemenea, membri ei pot fi, la rândul lor, infectaţi. În SUA, în februarie şi în prima decadă a lui martie, când epidemia părea să fie doar poveste asiatică şi vest-europeană, militarii americani dislocaţi în baze din Coreea de Sud sau Europa erau deja contaminaţi cu acest virus.

Pe de altă parte, forţele armate pot fi implicate în misiuni interne doar în anumite genuri de intervenţii, altfel s-ar depăşi prevederile constituţionale.

Forţele armate pot deveni şi subiect de dezbatere politică, opoziţiile fiind în general mai vehemente în solicitări de a se face apel la armată decât cei de la putere, pentru a arăta că sunt adeptele unei rezolvări mai rapide a situaţiei. Un exemplu este campania electorală pentru nominalizare din SUA, unde democraţii solicită pe două voci preşedintelui Trump implicarea mai activă a armatei americane. Întotdeauna opoziţia crede că sunt mai multe şi mai bune soluţii decât cele evidenţiate sau luate de către cei care gestionează criza.

Forţele armate pot avea şi slăbiciuni în domeniul gestionării crizelor de acest gen. Comandanţii ştiu acest lucru şi manifestă reţinere în implicarea în operaţii pentru care nu s-au făcut antrenamente, pentru care echipamentele sunt asigurate doar parţial. Face parte din mentalitatea instituţională. Mai ştiu că relevarea acestora la un moment în care populaţia are alte aşteptări poate contribui la apariţia neîncrederii în posibilitatea militarilor de a interveni eficient. Şi dacă nici de la această instituţie nu se poate aştepta o rezolvare a crizei, mai sunt doar câţiva paşi până la trecerea la epidemia de panică.

Teoretic, militarii pot fi implicaţi în patru domenii:

● furnizarea de ajutor medical prin facilităţile de profil şi specialiştii proprii. În acest domeniu trebuie luat în calcul faptul că medicii militari sunt pregătiţi pentru genuri specifice de afecţiuni, iar spitalele militare, existente sau de campanie, sunt concepute în acest sens. Adaptarea pentru gestionarea pandemiei va cere timp şi nu va furniza imediat rezultate miraculoase;

● sprijin logistic în toate domeniile: de la transporturi de materiale până la furnizarea de echipamente. Da, armata are mijloace de transport, are depozite şi are oameni antrenaţi. Armata are tehnologii de comunicare, are şi echipamente care asigură funcţionarea sistemelor electrice pe timp de întrerupere a curentului, pe perioada blocajelor. Are multe asemenea facilităţi, dar şi acestea sunt utilizate şi pentru alte acţiuni şi operaţii, rezervele proprii au alte structuri şi utilităţi, pot fi utilizate numai în anumite condiţii. Invocarea lor prematură nu e întotdeauna indicată;

● cercetare ştiinţifică pentru identificarea răspunsurilor / vaccinurilor pentru tratarea celor infectaţi. Deocamdată, Institutul Cantacuzino intră în procedurile pentru procesarea de teste. Un interviu recent cu comandantul institutului arată însă faza intermediară în care se află această instituţie care nu s-a bucurat în ultima perioadă de atenţia autorităţilor;

● controlul fizic al comunităţilor pe timpul managementului curent al crizei sau atunci când se intră în faza unor dezordini sociale. Militarii pot fi implicaţi în activităţi de patrulare în perioada şi în zonele restricţionate, pot chiar asigura securitatea facilităţilor medicale de tratament şi testare, pot prelua misiuni de protecţia infrastructurii critice de la alte componente ale sistemului naţional de apărare, cum este Jandarmeria, pentru a permite utilizarea acestora în zonele urbane problematice. Prezenţa lor are un efect de descurajare a infracţionalităţii şi de calmare socială. Armata este o instituţie respectată şi simpla ei implicare în criză ar trebui să creeze un sentiment de încredere. Dar acesta e primul pas, cel mai uşor. Realitatea poate deveni turbulentă, iar militarii răspund la aceste provocări într-un mod propriu, nu întotdeauna cu flexibilitatea cu care se gestionează astfel de incidente. Decidenţii politici, mai ales în societăţile democratice, trebuie să fie foarte atenţi cu responsabilităţile care sunt încredinţate militarilor, pentru a nu crea probleme colaterale în gestionarea acesteia.

O speranţă în loc de concluzie

Dar am plecat de la percepţii şi zvonuri. Dar şi de la realităţi schimbate. Una este existenţa acestei crize care poate răsturna existenţe sociale dacă nu este gestionată prin abordări noi.

Armata de astăzi, în general, dar şi a noastră, este, desigur, şi ea o instituţie modernă, care îşi pune comunicatele de presă pe FB, care are angajaţi care lucrează de la distanţă, care are tehnologii digitalizate ca în orice alte domenii. Misiunile ei au rămas însă într-o proiecţie exterioară a securităţii naţionale, iar implicarea ei în gestionarea unei crize interne este o provocare cu care instituţia militară se întâlneşte doar o dată la câteva decenii.

Să sperăm că înţelepciunea celor ce conduc politic destinele ţării se va întâlni cu rigoarea şi profesionalismul celor în uniformă pentru a identifica cea mai bună cale de implicare a militarilor în gestionarea crizei.

Articolul este scris de Laurenţiu Sfinteş, fost diplomat militar, cu  misiuni externe în Canada, Bosnia şi Herţegovina, Danemarca, Federaţia Rusă şi Iordania. Autorul este colaborator la Monitorul Apărării şi Securităţii şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici