Amenzile pentru publicitatea înşelătoare ar putea ajunge la 30.000 lei

Publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă ilegală ar putea fi sancţionate cu amenzi între 3.000 lei şi 30.000 lei, niveluri de până la 7,5 ori mai ridicate decât cele actuale, iar atribuţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) în domeniul publicităţii vor fi extinse.

1 afișare

Comerciantul prejudiciat poate să se adreseze şi instanţei, dacă publicitatea înşelătoare şi cea comparativă ilegală determină daune patrimoniale sau morale, potrivit unui proiect de lege privind publicitatea înşelătoare şi comparativă publicat, miercuri, pe pagina de Internet a MEF.

Reglementările actuale stabilesc amenzi cuprinse între 500 de lei şi 4.000 de lei.

Proiectul de act normativ transpune prevederile unei directive a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă.

Prevederile nu vor fi aplicate în cazul publicităţii difuzate în cadrul programelor de radiodifuziune şi televiziune, care se supune legii audiovizualului, iar la momentul intrării în vigoare a actului normativ vor fi abrogate prevederile privind publicitate înşelătoare şi comparativă ilegală din Legea 148/2000.

Totodată, MEF poate hotărî interzicerea publicităţii înşelătoare sau a publicităţii comparative ilegale care contravine legii, în situaţia în care nu a fost încă adusă la cunoştinţa publicului, dar acest lucru este iminent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici