Cristian Mungiu reprezintă România la American Film Market. Țara noastră, desemnată „Country of Focus”

Publicat: 12 11. 2026, 21:05
Conferinta de presa sustinuta de regizorul Cristian Mungiu, al carui film - "Fjord" - a fost distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, in Bucuresti, luni, 1 iunie 2026. ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO

Ministerul Culturii anunță joi că delegația României care merge la American Film Market va fi condusă de Cristian Mungiu.

Regizorul român care a câștigat de două ori Palm d’Or la Cannes, pentru filmele „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007) și „Fjord” (2026), va prezenta propunerea României pentru Premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun film internațional”.

Cine susține România la American Film Market

Oficiul de Film și Investiții Culturale, alături de organizația Creative Romanian Film Makers, vor susține participarea României la festivalul de film care reunește companii și profesioniști din industria cinematografică.

„Desemnarea aduce cinematografia românească în prim-planul unuia dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate industriei de film”, a mai transmis Ministerul Culturii, printr-o postare pe Facebook.