Ediţia a cincea a Festivalului SoNoRo aduce muzică de cameră, măşti, mister şi fotografie

Festivalul de muzică de cameră SoNoRo 2010 - "Un ballo in maschera" debutează pe 31 octombrie, nota distinctivă a acestei ediţii fiind dată de dubla expoziţie de fotografie, semnată Hiroshi Watanabe şi Dragoş Lumpan, dedicată măştilor.

43 afișări
Imaginea articolului Ediţia a cincea a Festivalului SoNoRo aduce muzică de cameră, măşti, mister şi fotografie

Ediţia a cincea a Festivalului SoNoRo aduce muzică de cameră, măşti, mister şi fotografie (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Luna noiembrie aduce în prim planul evenimentelor culturale din România cea de-a cincea ediţie a Festivalului de muzică de cameră SoNoRo. Desfăşurat în perioada 31 octombrie - 14 noiembrie, festivalul include concerte care vor avea loc în locuri emblematice din Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Nouă concerte sunt programate la Bucureşti, unul la Iaşi şi patru la Cluj, au declarat organizatorii, marţi, într-o conferinţă de presă. Peste 30 de artişti internaţionali vor susţine 14 concerte în 13 spaţii special amenajate pentru a reda în detaliu spiritul muzicii de cameră.

Pentru prima oară în istoria festivalului, ediţia de anul acesta are şi un titlu. "Un ballo in maschera" sau "Un bal mascat" este numele ales pentru a reflecta accentele dominante ale programului festivalului, repertoriul şi evenimentele conexe ale acestuia, făcând trimitere către motivele măşti, carnavalului şi balului. Totodată, pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Frederic Chopin şi a lui Robert Schumann, creaţia muzicală a celor doi compozitori ocupă un loc central în programul festivalului.

Nota distinctivă a ediţiei din acest an va putea fi regăsită atât în dubla expoziţie de fotografie semnată de Hiroshi Watanabe şi de Dragoş Lumpan, cât şi în proiecţiile video pe care Festivalul SoNoRo le va oferi publicului. Filmul documentar "Chopin reloaded", în regia lui Krzysztof Dzięciołowski (Polonia, 2010), va fi prezentat în premieră, în parteneriat cu TIFF - Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

"Am ajuns la ediţia a cincea şi asta e o reuşită, dat fiind că sunt multe iniţiative bune care se împotmolesc pe drum", a declarat Răzvan Popovici, violonist şi director al festivalului. De asemenea, el a subliniat că, pe parcursul timpului, calitatea interpreţilor nu s-a schimbat, considerând că un festival care face abatere de la principiile calităţii "nu îşi are rostul".

"2010 este un an important pentru SoNoRo. La începutul anului, festivalul a adus un plus de prestigiu României, debutând la New York şi Londra în celebrele Carnegie Hall şi Wigmore Hall. În noiembrie, SoNoRo revine în România pentru a sărbători «in maschera» cinci ani de existenţă, fiind mai dinamic şi mai creativ ca niciodată. Ediţia din acest an reprezintă necesara probă de maturitate a unui festival care a readus România pe harta internaţională a muzicii de cameră. De aceea, rămânând fidel atenţiei pentru şi cultivând atmosfera efervescentă specifică ediţiilor sale precedente, SoNoRo 2010 se pregăteşte să probeze credinţa că pasiunea, creativitatea şi disciplina reprezintă ingredientele sine qua non ale unui eveniment cultural aflat sub semnul excelenţei", a declarat directorul festivalului.

Pe de altă parte, Radu Enache, consilier al ministrului Culturii, Kelemen Hunor, a subliniat importanţa colaborării cu festivalul SoNoRo. "Festivalul SoNoRo este unic în peisajul culturii româneşti. Dincolo de contribuţia financiară mică (a ministerului, n.r.), există un extraordinar entuziasm pe care ministerul este dator să îl sprijine. Noua echipă ministerială a preluat acest proiect şi îl continuă. Este o tradiţie", a declarat Enache.

Printre artiştii care vor urca pe scena festivalului se numără: Diana Ketler, Konstantin Lifschitz, Florian Mitrea (pian), Alina Pogostkina, Corinne Chapelle, Daria Zappa şi Alexander Sitkovetsky (vioară), Cristian Naş, Serghei Malov şi Răzvan Popovici (violă), Julian Arp, David Cohen, Bernhard Naoki Hedenborg şi Erich Oskar Hutter (violoncel), Nabil Shehata (contrabas), Juliette Hurel (flaut), Reto Bieri (clarinet) , Nicholas Daniels (oboi), Rui Lopes (fagot), Olivier Darbellay (corn), Marcelo Nisinman (bandoneon), Cristian Balea (percuţie), Andu Dumitrescu (VJ), Luiza Zan (voce) Marius Manole (narator).

Concertele vor avea loc la Palatul Cotroceni, Palatul Cercului Militar Naţional, Palatul Bragadiru, Ateneul Român, Arcub, Muzeul George Enescu (Bucureşti), Biblioteca Mihai Eminescu (Iaşi), Biserica Reformată Calvină, Universitatea Babeş Bolyai, Turnul Croitorilor şi Clubul Diesel (Cluj).

Biletele şi abonamentele sunt disponibile prin reţeaua Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas - şi online, pe eventim.ro.

Festivalul va fi promovat prin intermediul unui spot TV semnat de agenţia Gavrilă şi Asociaţii. Potrivit lui Andrei Carcea, unul dintre reprezentanţii agenţiei care a lucrat la acest spot, reclama vrea să pună în evidenţă "felul în care materia reacţionează la muzică".

"Am reuşit să creăm un stil pentru SoNoRo, aşa că anul viitor nu o să se mai poată face altceva. Nu există nicio secundă de material filmat. Totul este experiment, fotografie", a declarat Carcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici