Haddaway, despre „The Sun” și secretele carierei sale: „Mă simt fresh. Înțeleg jocul mult mai bine acum”

Publicat: 18 02. 2026, 14:25

După atâția ani de carieră, cum te simți artistic în acest moment?

Haddaway: Mă simt fresh, dar astăzi înțeleg jocul mult mai bine.

Ce a inspirat noul album și ce îl diferențiază de materialele tale anterioare?

Haddaway: Albumul nou este, în esență, experiență de viață. Arată mai multe fețe ale lui Haddaway. Nu e făcut pentru topurile comerciale, ci pentru ceea ce am vrut eu să spun.

„The Sun” transmite un mesaj puternic de optimism. Care este povestea piesei?

Haddaway: Soarele înseamnă viață, frumusețe, iubire, fericire. Expresia de pe fețele oamenilor când apare soarele și ne încălzește pielea. Plaje, apă, plăcere, romantism.

Cum vezi evoluția muzicii dance din anii ’90 până azi și locul tău în această transformare?

Haddaway: Eu m-am considerat mereu un artist pop. E frumos că lumea mă numește artist dance, dar eu m-am văzut întotdeauna ca făcând pop.

La ce se pot aștepta fanii de la concertul din București, pe 28 februarie?

Haddaway: La mine. O trupă foarte bună. Câțiva dansatori sexy. Comunicare directă cu publicul. Fericire. Sentimentul de a fi împreună.

Cum reușești să păstrezi o legătură autentică cu publicul după atâția ani pe scenă?

Haddaway: Fiind sincer, spunând adevărul, scriind și vorbind cu oamenii.

Care sunt planurile tale pentru viitorul apropiat și ce direcții artistice vrei să explorezi?

Haddaway: E o întrebare bună. Planul meu este să fiu în viață, sănătos și fericit. Muzica se întâmplă când se întâmplă. Ca ploaia, ca soarele. Va veni.