Cultură-Media

Primar Odorheiu Secuiesc: Cenuşa lui Nyiro e la capela din localitate. Szasz: Urna e la Budapesta

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, a afirmat, vineri, că potrivit informaţiilor sale cenuşa scriitorului Nyiro Jozsef s-ar afla la capela mortuară a bisericii catolice din localitate, însă atât administratorul capelei, cât şi liderul PCM, Szasz Jeno, infirmă această informaţie.

TVR: Lăzescu a propus în Consiliului de Administraţie găsirea unei soluţii pentru deblocarea conturilor

Reprezentanţii TVR au declarat, pentru MEDIAFAX, că, deşi Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al televiziunii, a deschis şedinţa CA de vineri cu problema blocării conturilor instituţiei de către ANAF, membrii CA nu şi-au asumat nicio soluţie pentru deblocarea Televiziunii Române.

Departamentul de Stat: România are o presă independentă, dar grupuri media sunt influenţate politic

România are, în general, o presă independentă şi activă, dar unele grupuri media sunt deţinute de persoane ce au legături cu partide politice, existând tendinţa concentrării controlului asupra instituţiilor media, la nivel naţional, în mâinile câtorva indivizi bogaţi, notează Departamentul de Stat.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului: Dezvelirea bustului lui Adrian Păunescu în Grădina Icoanei – un gest iresponsabil

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi exprimă dezaprobarea faţă de intenţia Primăriei Sectorului 2 de a dezveli un bust al lui Adrian Păunescu în parcul Grădina Icoanei şi cere public iniţiatorilor să renunţe la acest "gest iresponsabil".

Antena 1 a primit amenda maximă posibilă de la CNA: 200.000 de lei, din cauza emisiunii lui Capatos

CNA a decis, vineri, să aplice amenda maximă posibilă - 200.000 de lei - televiziunii Antena 1, pentru mai multe ediţii ale emisiunii "Un show păcătos", difuzate în martie, aprilie şi mai, în care invitaţii au folosit un limbaj vulgar, s-au certat şi şi-au adus acuzaţii.

ARCA: În 20 de ani de la înfiinţarea CNA, posturile TV şi radio s-au dezvoltat ghidate de interesul public

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) spune, într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX, la împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), că în această perioadă televiziunile şi radiourile s-au dezvoltat ghidate de reperele interesului public.

Băsescu îl numeşte pe Funeriu în locul lui Turcan în Consiliul de conducere al ICR

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe Daniel Funeriu în locul lui Valeriu Turcan în funcţia de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, Decretul privind eliberarea lui Valeriu Turcan din funcţia de membru în Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român.

Iulia Vântur debutează în teatru cu piesa „Lautrec la bordel”: Vedeta va fi pe rând iubita pictorului, artistă de cabaret, cântăreaţă şi mama lui Toulouse

Iulia Vântur va participa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) cu piesa "Lautrec la bordel", regizată de Horaţiu Mălăele şi jucată la Teatrul Metropolis din Bucureşti, informează un comunicat Pro TV.

Noul roman al scriitoarei J.K. Rowling va fi lansat pe 27 septembrie

Următorul roman al scriitoarei J.K. Rowling, "The Casual Vacancy", primul pe care romanciera britanică l-a scris după seria "Harry Potter", va fi lansat pe 27 septembrie în mai multe ţări, simultan, a anunţat, joi, editura Grasset.

Muzeul Antipa are un nou site

Muzeul Naţional "Grigore Antipa" din Bucureşti şi-a lansat site-ul oficial într-o nouă formulă, cu ocazia împlinirii a 104 ani de la deschiderea instituţiei în actualul sediu, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

OTV poate emite până la 1 aprilie 2013, dacă până atunci nu se termină procesele dintre CNA şi post

OTV poate să funcţioneze până la 1 aprilie 2013, dacă până atunci instanţa supremă nu se pronunţă în cazul recursurilor făcute de CNA, după ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat două Decizii ale Consiliului care prevedeau înjumătăţirea licenţei televiziunii, până la 29 mai 2012.

SCANDALUL LISTĂRII FACEBOOK: Avocaţii care s-au ocupat de cazul privind crash-ul dot-com pregătesc un proces colectiv împotriva reţelei de socializare

Atitudinea faţă de micii investitori a băncilor care au pregătit oferta publică iniţială a Facebook şi procesele împotriva reţelei de socializare şi intermediarilor operaţiunii amintesc de urmările crash-ului dot-com din 2000, potrivit avocatului care s-a ocupat atunci de procesul colectiv.

Mario Demezzo este noul preşedinte al Uniunii Editorilor din România

Mario Demezzo, CEO al grupului editorial All, este noul preşedinte al Uniunii Editorilor din România începând cu 12 mai, după ce a preluat funcţia de la Mihai Penescu, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

CANNES 2012: Marele premiu al secţiunii Semaine de la Critique, decernat filmului „Aqui y Alla”

Marele premiu al secţiunii Semaine de la Critique de la Festivalul de Film de la Cannes a fost decernat, joi seară, regizorului spaniol Antonio Mendez Esparza, pentru lungmetrajul său de debut "Aqui y Alla".

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va găzdui proiecţii de filme, expoziţii foto şi concerte, la TIFF Art

Mai multe proiecţii de filme, expoziţii de fotografie, concerte vor avea loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în cadrul TIFF Art, proiect care se va desfăşura, între 1 şi 10 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Noaptea Albă a Galeriilor prezintă un nou traseu al artei contemporane vineri în Capitală

Peste 30 de galerii şi spaţii alternative vor găzdui, vineri, în Bucureşti, evenimente şi expoziţii ale unor artişti contemporani precum Adrian Alexandru Ilfoveanu, Noper, Dan Mateescu şi Claudiu Cobilanschi, în cadrul unei noi ediţii a Nopţii Albe a Galeriilor, informează organizatorii.

Ambasada Ungariei: Reînmormântarea lui Nyiro Jozsef va fi organizată conform legislaţiei româneşti

Reînmormântarea lui Nyiro Jozsef la Odorheiu Secuiesc va avea loc duminică, într-un cadru privat, în conformitate cu legislaţia românească, organizatorii modificând programul şi renunţând la mai multe evenimente în urma dezacordului exprimat de MAE român, precizează Ambasada Ungariei la Bucureşti.

Kover despre cazul Nyiro Jozsef: Eu nu am aruncat volumele lui Eliade pentru că a fost în Garda de Fier

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, afirmă că "ţelurile politice" ale lui Nyiro Jozsef trebuie separate de activitatea scriitoricească a acestuia, subliniind că el nu a aruncat volumele lui Eliade "pentru simplul motiv că acesta a făcut parte din Garda de Fier".

Corina Martin: Femeile au mai multe calităţi pentru succes, dar mai multe obstacole decât un bărbat

Preşedintele ANAT, Corina Martin, a afirmat, joi, la Constanţa, la lansarea cărţii "Cariera - substantiv feminin", că pentru a avea o carieră de succes o femeie este nevoită să depăşească mai multe obstacole decât un bărbat, însă are mai multe calităţi decât acesta.

STATISTICĂ: Câte televiziuni şi radiouri sunt în România

Vineri se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, organism creat ca unică autoritate publică de reglementare şi garant al interesului public în domeniul audiovizualului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cannes 2012: Festival prestigios, aflat la cea de-a 65-a ediţie, caută încă un film mare

Cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Cannes se află încă în căutarea unui film cu adevărat mare. Cu patru zile înainte de încheierea competiţiei, niciun film nu s-a detaşat cu adevărat, consideră criticii de la lefigaro.fr.

Membrii CNA au votat în unanimitate scoaterea posturilor Antena Group de pe platforma Digi a RCS&RDS

Membrii CNA au aprobat în unanimitate modificarea avizului de retransmisie pentru platforma Digi a RCS&RDS, în sensul scoaterii televiziunilor Antena Group - Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV şi Gsp TV - din ofertă, în urma solicitării companiei de telecomunicaţii.

Despre creşterea cailor de rasă, duminică, la „România, te iubesc! „

Creşterea cailor de rasă, o afacere care se dezvoltă în ritm galopant, este subiectul ediţiei de duminică a emisiunii "România, te iubesc!", care va fi difuzată de la ora 18.00, pe Pro TV şi pe voyonews, noul canal online de ştiri www.voyo.ro, potrivit televiziunii.

Un bust al poetului Adrian Păunescu va fi dezvelit sâmbătă în parcul Grădina Icoanei din Capitală

Un bust al poetului Adrian Păunescu va fi dezvelit sâmbătă, de la ora 12.00, în parcul Grădina Icoanei din Capitală, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Primăria Sectorului 2. La eveniment şi-au anunţat participarea numeroase personalităţi ale vieţii culturale româneşti, scriitori, membri ai familiei, prieteni ai artistului.

Lăzescu: Vom solicita ANAF reeşalonarea datoriilor TVR pentru a debloca funcţionarea televiziunii

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat că Televiziunea Română va trimite, joi, o adresă la ANAF în care va solicita reeşalonarea datoriilor Televiziunii Române, precizând că speră că ANAF va avea suficientă deschidere pentru a debloca funcţionarea televiziunii.

O mască din neolitic, veche de 9.000 de ani, scoasă la licitaţie de casa Christie’s

O mască din calcar, datând din urmă cu 9.000 de ani, din perioada neoliticului, este cel mai vechi obiect de artă scos vreodată la licitaţie de casa Christie's şi ar putea fi vândută cu 600.000 de dolari, în iunie, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei case.

Oracle a pierdut procesul cu Google, după ce juriul a decis că Android nu încalcă brevetele companiei

Platforma software Android pentru smartphone-uri şi tablete, dezvoltată de Google, nu a încălcat brevete de invenţie şi drepturi de proprietate intelectuală ale Oracle, a decis juriul convocat de instanţa federală din California unde se judecă procesul dintre cei doi giganţi ai industriei IT.

Moment de reculegere, joi, la CNA, la împlinirea a cinci ani de la decesul lui Ralu Filip

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au ţinut, joi, un moment de reculegere în memoria fostului preşedinte al instituţiei Ralu Filip, la împlinirea a cinci ani de la decesul acestuia, pe 22 mai 2007.

Oprah Winfrey se extinde în spaţiul online graţie unei colaborări cu Huffington Post

Realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey îşi va extinde imperiul multimedia pe care îl deţine printr-o colaborare cu publicaţia Huffington Post, unde va avea o secţiune online şi interactivă care îi este dedicată, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Oprah Winfrey Network.

Semnificaţii istorice pentru data de 24 mai

1543 - A încetat din viaţă astronomul polonez Nicolaus Copernic care a elaborat teoria mişcării Pământului şi a altor planete în jurul Soarelui, definitiv recunoscută în secolul al XVII-lea (n. 1473)

OTV a obţinut în instanţă anularea deciziei CNA care înjumătăţea licenţa postului până pe 29 mai

Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care licenţa audiovizuală a OTV a fost înjumătăţită până la data de 29 mai, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX avocatul OTV Cătălin Fenechiu.

Aurelia Vişinescu: Am reinventat Feteasca Neagră, soiul nostru românesc

Aurelia Vişinescu - cel mai cunoscut oenolog femeie - se declară doar un om mulţumit, recunoscând că a reinventat Feteasca Neagră, "soiul nostru românesc", că i se spune "Doamna Fetească Neagră", că face vinuri ce îi poartă numele, care se vând în toată lumea.

Andreea Paul: În raportul discriminării de gen, România se află pe locul 112 în lume din 134 de ţări

Andreea Paul, doctor în economie şi fost consilier economic al primului-ministru, a declarat, miercuri, la lansarea cărţii "Cariera - substantiv feminin", că în raportul discriminării de gen, România se aşează "graţios" pe locul 112 în lume din cele 134 de ţări analizate.

Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna – FOTO

Un blestem străvechi aparţinând ritualurilor de magie neagră, gravat pe câteva bucăţi de piatră, a fost descoperit într-un muzeu din oraşul italian Bologna. Tabletele din piatră descoperite în arhivele muzeului italian conţin un blestem străvechi, în care "mama tuturor vrăjitoarelor" este invocată pentru a chinui o anumită persoană.

ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocarea conturilor TVR

ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocarea de către ANAF a conturilor televiziunii publice în plină perioadă electorală şi face apel la factorii responsabili - din partea autorităţilor şi din TVR - să găsească o soluţie urgentă care să garanteze dreptul publicului de a fi informat.

Spotul oficial al TIFF, lansat în două versiuni care parodiază ideea de „supradoză” de filme – VIDEO

Spotul oficial al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfăşura între 1 şi 10 iunie la Cluj-Napoca, a fost lansat, miercuri, în două versiuni, ambele parodiind ideea de "supradoză" de filme.

MAE confirmă că a comunicat părţii ungare dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő în România

Ministerul Afacerilor Externe confirmă, într-un răspuns la o solicitare adresată de MEDIAFAX, că a comunicat deja părţii ungare poziţia autorităţilor române, respectiv dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő József în România.

Discovery Channel va difuza în iunie şi iulie programe ce completează evenimentele sportive de sezon

Discovery va completa evenimentele sportive din această vară printr-o grilă creată în jurul acestora, în care se vor regăsi programe precum "Pregătirea Campionatului European" şi "Cum se fabrică echipamentele sportive", informează televiziunea.

Colecţia de artă a magnatului german Gunter Sachs a fost vândută la licitaţie cu 55,2 milioane de dolari

Colecţia de artă a magnatului german Gunter Sachs, care s-a sinucis în 2011, a fost vândută cu peste 35 de milioane de lire sterline (55,24 milioane de dolari) la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, marţi şi miercuri, la Londra.

Mircea Cărtărescu a primit premiul internaţional pentru literatură în Germania

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul premiului internaţional pentru literatură - Haus der Kulturen der Welt Berlin 2012, acordat în Germania, pentru volumul "Orbitor II. Corpul". Scriitorul şi traducătorii germani ai volumului vor intra în posesia premiului în valoare totală de 35.000 de euro pe 6 iunie, la Casa Culturilor Lumii/ Haus der Kulturen der Welt din Berlin. Din suma menţionată, autorul va primi 25.000 de euro, iar traducătorii, 10.000 de euro.