Poeta Ana Blandiana va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București
Potrivit instituției, distincția vine ca recunoaștere a contribuției literare și civice a Anei Blandiana, considerată una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane și o personalitate marcantă a spațiului public.
Evenimentul de acordare a înaltei distincții va avea loc începând cu ora 14:00, în Sala Senatului a Universității din București.
„Autoare a 35 de cărți publicate în limba română și a peste 100 de volume apărute în 27 de limbi, Ana Blandiana s-a impus drept una dintre figurile esențiale ale literaturii române contemporane printr-o operă care cuprinde poezie, proză, eseuri și literatură pentru copii. Activitatea sa literară este dublată de o implicare civică remarcabilă, care a transformat-o într-un reper de conștiință publică și de responsabilitate intelectuală”, a transmis Universitatea din București într-un comunicat.
Licențiată a Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, poeta s-a afirmat într-un context marcat de cenzură și constrângeri ideologice, fiind supusă, de-a lungul anilor, mai multor interdicții de publicare în perioada regimului comunist.
Implicare civică și rol în societatea civilă
După 1989, Ana Blandiana a avut un rol activ în reconstrucția societății civile.
În martie 1990 a reînființat Asociația Internațională „PEN Clubul Român”, a cărei președintă a fost în perioada 1990 – 2004, iar, în noiembrie 1990, a fost una dintre inițiatoarele Alianței Civice, pe care a condus-o între 1991 și 2001. Alături de Romulus Rusan, a inițiat în 1993 și a realizat, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, primul de acest fel din lume, iar în 1994, a întemeiat Fundația „Academia Civică”, organizația care administrează și astăzi memorialul.
Premii și distincții internaționale
Opera sa a fost recunoscută pe plan internațional. Traducerile operei sale în 27 de limbi au făcut posibilă o circulație internațională excepțională a scrierilor sale și au consolidat prezența literaturii române în spațiul cultural mondial.
Opera și activitatea sa au fost recompensate cu numeroase premii și distincții, în țară și în străinătate.