Premiera românească a filmului „Aferim!”, premiat la Berlinală, reprogramată pentru 13 martie – VIDEO
Premiera românească „Aferim!” a fost amânată cu o săptămână faţă de data stabilită iniţial, decizia fiind luată „din dorinţa de a fi prezenţi cu filmul în cât mai multe cinematografe din ţară şi de a organiza spectacole de gală în prezenţa echipei în marile oraşe”, a explicat Ilinca Belciu, coordonator distribuţie „Aferim!”.
Citeşte şi: Radu Jude – URSUL DE ARGINT pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015 – VIDEO
Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, „Aferim!”, de Radu Jude, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuţiu, sound designul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, producător Ada Solomon.
Din distribuţie fac parte Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.
„Aferim!” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România.
Filmul a fost finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene şi este un proiect susţinut de Eurimages.
Pelicula este distribuită de Micro Film în colaborare cu Parada Film.
Citeşte şi: Radu Jude: Premiul pentru regie de la Berlin, o distincţie a întregii echipe a filmului „Aferim!” – FOTO
Citeşte şi: Echipa „Aferim!” s-a întors în România. Ada Solomon: Ursul de Argint, câştigat după trei ani de pregătire atentă – FOTO
Citeşte şi: INTERVIU – Florin Lăzărescu, coscenaristul filmului „Aferim!”: Cred că în „Aferim!” găseşti toate lucrurile incorect politic
Citeşte şi: Ada Solomon: Ursul de Argint, o confirmare pentru curajul avut să ducem „Aferim! ” până la capăt
Citeşte şi: Berlinală: Motive tradiţionale româneşti, la premiera mondială a filmului „Aferim! „, de Radu Jude