Primăria Municipiului București, deschisă publicului de Noaptea Europeană a Muzeelor

Publicat: 13 05. 2025, 11:12

Pentru al cincilea an consecutiv, Primăria Capitalei se alătură circuitului Noaptea Europeană a Muzeelor cu proiectul „Primăria deschisă”, transmite instituția într-un comunicat.

La ediția din acest an, clădirea istorică a Palatului Ministerului Lucrărilor Publice, actualul sediu al Primăriei Municipiului București, va fi deschisă publicului larg, sâmbătă, între orele 18:00 și 24:00, iar accesul va fi gratuit.

„Bucureștenii și turiștii vor putea afla povești despre istoria clădirii prin intermediul tururilor ghidate, vor putea vizita trei expoziții dedicate patrimoniului arhitectural al orașului precum: expoziția de fotografie Intersecții în Cartierul Creativ, semnată de artistul Cornel Lazia – organizată de The Institute și Cartierul Creativ, expoziția Arhimagini Club A – realizată de arhitectul Mirel Leventer, și expoziția ce documentează procesul de restaurare și consolidare a unor clădiri importante ale Capitalei, prin imagini, planuri și desene menite să promoveze importanța unei abordări sustenabile în conservarea patrimoniului arhitectural pentru viitoarele generații – propusă de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic”, se arată în comunicat.

Tururile ghidate vor începe la fiecare 15 minute, iar ultima intrare va fi la ora 23:30. Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 15-20 persoane, pe intrarea principală.

Vor fi organizate, de asemenea, concerte live susținute de trupa byron și DJ Live Set în curtea interioară a clădirii, unde participanții vor fi încurajați să devină creatori ai instalației „București Acum”.

Participanții sunt invitați să răspundă la întrebările „De ce iubești București?” și „Ce-ți dorești de la București?”, în scris sau prin desene, într-un dialog deschis între autorități și cetățeni despre modul în care fiecare și împreună putem contribui la transformarea orașului într-un spațiu mai prietenos și mai deschis locuitorilor orașului.