Radu Petrovici: Nu am venit la Operetă să acopăr trecutul. Am cerut verificări, rezultate și răspundere

Radu Petrovici, managerul demis al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, contestă în instanță actele prin care mandatul său a fost întrerupt și vorbește, în exclusivitate pentru Mediafax, despre rezultatele avute, patrimoniul instituției, evaluarea managerială, sesizările de hărțuire, proiectul de comasare și felul în care spațiul online poate fi folosit pentru a rescrie realitatea administrativă.

Jurnalist Mediafax: Domnule Petrovici, de ce ați decis să vorbiți public acum?

Radu Petrovici: Pentru că tăcerea este elegantă în teatru, cu două secunde înainte să înceapă muzica. În administrația publică, tăcerea prelungită poate deveni o metodă prin care faptele sunt rescrise.

În jurul mandatului meu s-a construit o narațiune: că aș fi lăsat o instituție devastată și nereguli produse în mandatul meu. Documentele arată însă că eu am cerut verificarea patrimoniului, am sesizat situația scenei mobile, am transmis Ministerului Culturii documentația privind posibile fapte de hărțuire și am solicitat stabilirea responsabilităților.

Nu pretind că mandatul meu a fost perfect. Niciun mandat în care se iau decizii reale nu este lipsit de greșeli. Dar există o diferență majoră între greșeli sau imperfecțiuni manageriale și imaginea artificială a unei instituții prăbușite. De aceea vreau să discutăm pe cazuri concrete: patrimoniu, evaluare, protecția angajaților, guvernanță și rezultate.

Jurnalist Mediafax: Să începem cu scena mobilă. Ce era, de fapt, această scenă?

Radu Petrovici: Nu era o platformă cu câteva reflectoare. Era, practic, un teatru care putea fi transportat și montat într-un alt loc.

În configurația completă, putea găzdui aproximativ 500 de spectatori în spații acoperite și includea turnuri de susținere, grinzi pentru lumini și decoruri, cabine pentru artiști și infrastructura tehnică necesară unui spectacol profesionist. A costat peste 4,4 milioane de lei, aproximativ un milion de euro la momentul achiziției.

Mă uitam pe planuri și mă minunam de potențial. Opereta putea ajunge cu propriul teatru în orașe fără infrastructură culturală. Și atunci apare întrebarea simplă: a văzut cineva vreodată această scenă montată în configurația pentru care statul a plătit atât? Potrivit informațiilor publicate, ansamblul complet nu a fost folosit niciodată integral. Acesta este un studiu de caz despre diferența dintre o investiție spectaculoasă și capacitatea administrativă de a o transforma într-un beneficiu pentru public.

Jurnalist Mediafax: Ce ați făcut când ați constatat că situația scenei nu era clară?

Radu Petrovici: Am solicitat documentele și inventarierea fizică. În martie 2025 am cerut oficial Ministerului Culturii un control privind modul în care scena fusese predată, depozitată și ulterior relocată, precum și identificarea persoanelor responsabile.

Verificările au inclus inventarierea a ceea ce mai exista din scena mobilă. Nu am ascuns problema. Am pus-o pe masa instituțiilor competente.

Patrimoniul public nu aparține managerului, unei conduceri temporare sau unui grup de influență. Aparține instituției și publicului. Dacă găsești o situație neclară privind un bun de milioane de lei, obligația este simplă: clarificare, inventariere, documentare și răspundere.

Jurnalist Mediafax: Au existat numeroase controale și sesizări în jurul mandatului dumneavoastră. Cum le interpretați?

Radu Petrovici: Controlul este normal într-o instituție publică. Eu am răspuns cu documente, explicații și disponibilitate. Problema apare atunci când controlul este folosit selectiv sau când sesizările repetate sunt transformate într-o tehnică de creare a unei instabilități permanente.

Dacă verificăm Opereta, să verificăm tot: toate mandatele, contractele, achizițiile, patrimoniul, angajările și sesizările. Cu același standard. Controlul selectiv nu mai este control; devine construcție de imagine.

Un manager care încearcă să modifice mecanisme vechi produce rezistență. Dar nu poți conduce o instituție doar ca să nu deranjezi. Dacă frica de reacții devine criteriul principal, managementul se transformă în administrare pasivă.

Jurnalist Mediafax: Vă considerați o victimă a sistemului?

Radu Petrovici: Nu. Nu intru într-un concurs al victimelor.

Sistemul nu este o creatură misterioasă care locuiește într-un subsol al Ministerului Culturii. Este format din oameni, semnături, comisii, decizii și responsabilități.

Ministrul András Demeter s-a descris el însuși, într-un dosar, ca fiind „victima unui sistem care greșește”.

Dacă un ministru al Culturii se prezintă în această manieră, cum aș putea eu să transform victimizarea într-un proiect personal?

Eu mă prezint ca managerul unei instituții care a crescut: public mai numeros, venituri proprii record, producții noi și obiective măsurabile. Nu cer milă. Cer ca procedurile să fie legale, iar documentele să fie citite. Victima cere compasiune. Eu cer legalitate.

Jurnalist Mediafax: Ați primit nota 6,57 la evaluarea managerială. Cum explicați diferența dintre notă și rezultatele instituției?

Radu Petrovici: În anul 2025, Opereta a avut aproximativ 50.000 de spectatori, 122 de evenimente stagionale și venituri proprii de aproximativ 4,32 milioane de lei, în creștere cu 67% față de anul anterior. Potrivit raportului managerial, aproximativ 87% din veniturile proprii proveneau din vânzarea de bilete. Acest lucru arată că exista un interes real al publicului pentru ceea ce făceam la Operetă.

Aceștia nu sunt indicatori inventați de manager pentru propria apărare. Chiar cadrul de evaluare stabilit de Ministerul Culturii cere analizarea activității, a publicului, a programelor, a situației economico-financiare și a modului în care este realizat proiectul de management.

Sigur că managementul cultural nu se reduce la bani sau la numărul de bilete. Dar o creștere de 67%, susținută în principal de publicul plătitor, nu poate fi tratată ca un detaliu. Calitatea artistică, alegerea repertoriului și managementul stagiunii au produs această creștere.

O evaluare serioasă trebuie să explice cum o instituție care obține cei mai buni indicatori din aproape două decenii ajunge la concluzia că managementul este sub limita de continuare. Când cifrele nu se potrivesc cu verdictul, nu ascunzi cifrele. Verifici verdictul.

Jurnalist Mediafax: De ce susțineți că procedura de evaluare ridică o problemă de imparțialitate?

Radu Petrovici: Pentru că András Demeter a candidat la concursul de management al Operetei, iar concursul a fost câștigat de mine. Ulterior, a cerut în instanță anularea concursului și a continuat procesul împotriva Ministerului Culturii inclusiv după ce a devenit ministrul care conducea instituția respectivă.

Sub autoritatea sa s-a desfășurat evaluarea mea, iar el a semnat ordinul prin care s-a dispus încetarea mandatului, act pe care îl contest în instanță. Această cronologie creează cel puțin o aparență gravă de lipsă de imparțialitate.

Nu eu stabilesc calificarea juridică definitivă. Instanța o va face. Dar managerial și etic situația este greu de ignorat: fostul contracandidat și reclamant într-un proces privind concursul a ajuns autoritatea care a semnat ordinul prin care s-a dispus încetarea mandatului rezultat din acel concurs.

În teatru, aceeași persoană poate juca mai multe roluri. În administrație, distribuirea rivalului și a arbitrului aceluiași actor ridică inevitabil întrebări.

Jurnalist Mediafax: András Demeter a propus și comasarea Operetei cu Teatrul Muzical „Ambasadorii”. Cum ați privit această inițiativă?

Radu Petrovici: În octombrie 2025, ministrul a anunțat public propunerea de comasare și a spus că aceasta ar fi începutul unor măsuri similare, menționând inclusiv alte posibile fuziuni între instituții culturale.

Nu sunt împotriva cooperării, a folosirii în comun a resurselor sau a reorganizării atunci când există o analiză serioasă. Dar o comasare nu se justifică printr-o frază despre „același public”. Opereta și Teatrul „Ambasadorii” aveau istorii, misiuni, structuri, repertorii și categorii de public care trebuiau analizate profesionist.

O asemenea decizie cere studiu de impact artistic, economic, juridic și social: ce economisești, ce pierzi, ce se întâmplă cu identitatea instituțiilor, cu personalul, cu repertoriul și cu obligațiile contractuale. Fără această fundamentare, reorganizarea riscă să devină doar o mutare de organigramă.

În contextul în care propunerea venea de la ministrul care contestase concursul meu, obligația de transparență era cu atât mai mare. Reforma nu înseamnă să desființezi sau să comasezi mai repede. Înseamnă să demonstrezi ce construiești în loc.

Jurnalist Mediafax: Un alt dosar sensibil privește acuzațiile de hărțuire despre care a scris presa. Ce ați făcut concret?

Radu Petrovici: Mai multe persoane au formulat sesizări sau declarații referitoare la posibile fapte de hărțuire sexuală și morală. Nu era vorba despre un singur episod și nici despre o singură persoană reclamată. Unele dintre relatările cuprinse în documentația transmisă Ministerului aveau un caracter deosebit de grav.

Spun foarte clar: nu prezint aceste acuzații drept fapte dovedite. Tocmai de aceea era necesară o investigație independentă, promptă și serioasă, care să protejeze persoanele care au reclamat și să garanteze, în egală măsură, dreptul la apărare al celor acuzați.

În astfel de situații, există două riscuri care trebuie evitate: condamnarea anticipată a unei persoane și minimalizarea sesizărilor înainte ca ele să fie clarificate. Hărțuirea nu poate fi tratată prin zvon, ironie, ridiculizare sau prin reflexul de a pune situația „sub preș”. O sesizare serioasă trebuie verificată serios, cu respect pentru toate persoanele implicate.

România are, prin HG nr. 970/2023 și modificările ulterioare, un cadru care obligă instituțiile să aibă proceduri de prevenire, analiză, gestionare și soluționare a unor asemenea sesizări, precum și mecanisme de protecție și sprijin. În cultură, unde raporturile profesionale, artistice și de autoritate sunt adesea foarte apropiate, responsabilitatea instituțională este cu atât mai mare.

În calitate de manager, rolul meu era să activez mecanismele instituționale. Am constituit procedura internă și am transmis Ministerului sesizările, raportul comisiei și declarațiile, solicitând verificări și măsuri în limitele competențelor legale.

În acest context, consider legitimă și o întrebare de guvernanță: una dintre persoanele vizate în documentația transmisă a fost ulterior numită într-o funcție de conducere în sistemul cultural, în condițiile în care Ministerul primise anterior sesizările și documentele respective. Nu formulez o concluzie asupra vinovăției acelei persoane. Mă întreb însă dacă, înaintea unei asemenea numiri, nu era firesc ca sesizările grave aflate deja în atenția Ministerului să fie clarificate.

Pentru mine, problema esențială rămâne aceasta: asemenea sesizări trebuie tratate cu aceeași seriozitate indiferent de numele, funcția sau poziția profesională a persoanelor implicate. Nici acuzația nu trebuie transformată automat în vinovăție, nici gravitatea unei sesizări nu trebuie diminuată prin tăcere, ironizare sau amânare.

Jurnalist Mediafax: În presă au fost publicate acuzații grave privind mandatul dumneavoastră. Cum răspundeți?

Radu Petrovici: Nu pot să răspund cu un drept la replica la infinit. Ar însemna să accept ideea că insulta poate înlocui documentul.

O serie de suspiciuni dintr-un raport administrativ au fost transmise organelor de urmărire penală. În dosarul penal constituit cu privire la acele aspecte, DNA a dispus clasarea, iar contestația Ministerului Culturii împotriva soluției a fost respinsă definitiv de Tribunalul București la 28 mai 2026. Hotărârea definitivă poate fi consultată pe portalul instanțelor.

Aceasta nu înseamnă că un manager nu poate fi criticat administrativ sau profesional. Înseamnă că acuzațiile penale nu pot fi repetate ca și când ar fi fost confirmate, ignorând soluțiile autorităților competente.

Cine are o acuzație concretă să indice documentul, fapta, norma pretins încălcată și eventualul prejudiciu. În artă, metafora este necesară. În acuzațiile publice trebuie să știm să facem această diferență.

Jurnalist Mediafax: Care considerați că este principala realizare a mandatului dumneavoastră?

Radu Petrovici: Faptul că am demonstrat că Opereta poate deveni relevantă din nou.

Am crescut publicul, veniturile proprii și numărul de evenimente. Am atras public nou și tânăr, am dezvoltat producții și concepte precum „Romeo și Julieta”, „Silvia”, „Vocea umană”, Festivalul Re:Strauss și Opereta Lounge și am pus bazele unor formate moderne de teatru muzical.

Am încercat să schimb mentalitatea conform căreia o instituție publică trebuie doar să supraviețuiască de la un buget la altul. O instituție culturală trebuie să aibă identitate, public, indicatori, disciplină administrativă și curaj artistic.

Nu am administrat liniștea. Am încercat să construiesc.

Jurnalist Mediafax: În această imagine critică, unde se află profesioniștii din interiorul Operetei?

Radu Petrovici: În centrul tuturor rezultatelor.

Ar fi profund nedrept ca problemele administrative și comportamentul câtorva persoane să arunce o umbră asupra întregului colectiv. Opereta are artiști valoroși, muzicieni, soliști, membri ai corului și baletului, tehnicieni, oameni din ateliere și profesioniști din zona administrativă care și-au făcut meseria cu seriozitate, uneori în condiții foarte dificile.

Cei 50.000 de spectatori, cele 122 de evenimente și veniturile obținute nu sunt realizarea unui singur om. Sunt rezultatul unei echipe care a muncit enorm. Un manager poate avea viziune, dar spectacolul nu se ridică singur. Orchestra nu intră prin ordin administrativ, decorurile nu se montează din discursuri, iar publicul nu revine doar pentru că există o strategie scrisă frumos.

Problema Operetei nu este lipsa profesioniștilor. Problema apare atunci când profesioniștii sunt marginalizați, iar vocea instituției este confiscată de cei mai gălăgioși, de grupuri de influență sau de oameni care confundă vechimea cu dreptul de proprietate asupra teatrului.

Eu am avut alături oameni competenți și loiali profesiei. Le datorez respect, iar rezultatele mandatului meu le aparțin și lor.

Jurnalist Mediafax: Privind retrospectiv, ați greșit undeva?

Radu Petrovici: Bineînțeles. Orice manager care spune că nu a greșit fie nu a luat decizii, fie nu a înțeles ce a făcut.

Probabil am crezut prea mult timp că anumite mecanisme pot fi reformate doar prin argumente și rezultate. Am subestimat rezistența internă și capacitatea unor oameni de a transforma comunicarea publică într-o armă.

Am încercat să protejez instituția și, uneori, am protejat prea mult persoane care ulterior au folosit această reținere împotriva mea.

Lecția este clară: într-o instituție publică nu este suficient să faci lucrurile corect. Trebuie să le documentezi impecabil, să explici public de ce le faci și să nu lași adevărul administrativ la dispoziția celui care scrie cel mai repede pe Facebook.

Jurnalist Mediafax: Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, management cultural profesionist?

Radu Petrovici: Înseamnă viziune, rigoare și curaj.

Viziune înseamnă să știi unde vrei să ajungă instituția peste cinci ani, nu doar ce spectacol programezi luna viitoare. Rigoare înseamnă contracte, inventare, bugete, proceduri, indicatori și responsabilități clare. Curaj înseamnă să nu eviți un dosar doar pentru că în el apar oameni influenți.

Managerul cultural nu este numai omul care alege titlurile de repertoriu. Este liderul echipei, administratorul banului public și garantul patrimoniului instituției.

Aplauzele durează câteva minute. Consecințele unei decizii administrative pot dura zeci de ani.

Jurnalist Mediafax: Experiența aceasta v-a schimbat și direcția profesională?

Radu Petrovici: Da. În paralel cu proiectele artistice, lansez oficial MH Academy, platforma dedicată formării, leadershipului și managementului aplicat în cultură și industriile creative. În jurul ei dezvolt și MH Events, divizia de producție și proiecte artistice. Este o direcție construită din experiența acumulată în management, coordonarea echipelor, managementul de criză și dezvoltarea de proiecte. Site-ul va fi lansat luna următoare. Pentru mine este o etapă nouă în care vreau să transform experiența acumulată în proiecte concrete, formare și producții care pot ajunge la un public mai larg.

Jurnalist Mediafax: Vă mai vedeți revenind în managementul cultural public?

Radu Petrovici: Da. Managementul cultural public rămâne o direcție firească pentru mine.

Experiența Operetei nu m-a convins că instituțiile publice nu pot fi reformate. Mi-a arătat însă că reforma trebuie făcută cu mai multă protecție juridică, transparență și mecanisme clare de responsabilitate.

Managementul cultural românesc are nevoie de oameni care cunosc și scena, și administrația, care pot discuta deopotrivă cu artiștii, economiștii, juriștii și publicul.

Nu regret că am încercat să schimb Opereta. Un ordin administrativ produce efecte, dar nu poate șterge rezultatele, experiența și viziunea construite.

Astăzi îmi continui drumul profesional prin proiectele pe care le dezvolt, iar în ceea ce privește managementul public, există și o dimensiune juridică ce trebuie clarificată. Mandatul meu și modul în care acesta a fost întrerupt sunt în fața instanței. Cert este că experiența acumulată și dorința de a construi în cultura publică rămân.

Jurnalist Mediafax: Care este fraza care rezumă poziția dumneavoastră?

Radu Petrovici: Nu am venit la Operetă să acopăr trecutul și nici să protejez mecanisme.

Am venit să construiesc împreună cu profesioniștii din interior, să clarific și să dezvolt instituția.

În teatru, cortina cade la finalul spectacolului. În administrația publică, ea nu poate fi trasă peste documente.

Iar dacă acest lucru a deranjat, înseamnă că era necesar.