Spectacole cu Alexandru Tomescu şi Dan Puric şi vizite la muzee, pentru invitaţii Summitului NATO
va deschide seria manifestărilor pregătite pentru participanţii la , care se va desfăşura la Bucureşti între 2 şi 4 aprilie, cu un concert susţinut de Alexandru Tomescu la Ateneul Român. Programat pentru data de 3 aprilie, la recital vor participa şefii de stat şi guverne şi miniştrii.
"Va fi un program de muzică cultă, în care se vor regăsi şi compoziţii ale lui George Enescu. În plus, va fi un concert pe muzică de Vivaldi, în care violonistul o să cânte pe vioara Stradivarius", a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor.
În paralel, la Teatrul Naţional din Bucureşti, va susţine o reprezentaţie de pantomimă cu spectacolul "Don Quijote".
Seria de evenimente va continua pe 4 aprilie, cu vizite ale soţilor şi soţiilor invitaţilor la Summit la şi la ". "La Muzeul Naţional de Artă vor vizita două galerii, cea de artă românească veche şi cea de artă modernă, iar la Muzeul Satului vor fi organizate un spectacol folcloric şi o expoziţie de artizanat", a explicat Iorgulescu.
Summitul NATO va aduce la Bucureşti nume importante ale politicii internaţionale, precum Vladimir Putin, sau Nicolas Sarkozy.