Aeroportul Henri Coandă, în top 3 aeroporturi europene cu cea mai mare creştere a traficului

Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost clasat de către Airports Council International-Europe, pe locul al treilea în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în luna februarie, potrivit unui anunţ făcut de CNAB.

1685 afișări
Imaginea articolului Aeroportul Henri Coandă, în top 3 aeroporturi europene cu cea mai mare creştere a traficului

Aeroportul Henri Coandă, în top 3 aeroporturi europene cu cea mai mare creştere a traficului (Imagine: Silviu Matei/ Arhiva Mediafax Foto)

Aeroportul Internaţional Henri Coandă se încadrează astfel în categoria aeroporturilor care au avut între 5 şi 10 milioane de pasageri, se arată în informarea făcută de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Primele două locuri la acestă categorie au fost ocupate de aeroporturile Berlin Schonefeld (Germania) şi Faro-Algarve (Portugalia).

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a înregistrat, în februarie 2016, un trafic aerian de 681.185 pasageri şi 7.625 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroportul în februarie 2016 a înregistrat o creştere de 21,8%.

Evoluţia numărului de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă devansează semnificativ tendinţa generală de 10,3%, înregistrată la nivel european.

Aeroportul Henri Coandă a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european, care a atins 7,2%. Astfel, în februarie, numărul mişcărilor de aeronave pe AIHCB a crescut cu 11,44% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici