Alexandru Nazare anunță prognozele Ministerului Finanțelor: Creștere economică de 1,7-1,8 în 2027 și un final de an peste așteptări
Alexandru Nazare a explicat joi că, în ciuda constrângerilor bugetare, Ministerul Finanțelor se așteaptă la o creștere economică în anul 2027.
„De aceea e foarte important în 2027 că există un consens că România va avea creștere economică. Unii zic că-i 2, unii zic că-i peste 2. Noi credem că-i undeva la 1,7, 1,8.
Dar toată lumea este un consens că anul viitor vom avea creștere. Ca Atare, cu o creștere în 2027, la acest nivel, și cu o gestiune corectă, serioasă a bugetului public, fără derapaje prea mari în nicio direcție, eu cred că ne vom reveni”, a declarat ministrul Finanțelor, într-un interviu la Antena 3 CNN.
Responsabilul pentru portofoliul Finanțelor pune posibilitatea unei creșteri economice în 2027 pe seama finalizării PNRR.
Ministrul Finanțelor: Ar putea să fie un trimestru de revenire
Nazare a anunțat și că este posibil ca trimestrul trei al anului curent să fi fost unul de revenire. Cifrele finale vor apărea însă la finalul anului.
Cu toate acestea, Ministerul Finanțelor preconizează că anul 2026 se va încheia pe plus.
„Eu cred că un trimestru trei pe revenire, în momentul când se vor publica datele, dacă se confirma acest lucru, că trimestrul trei indică o revenire tehnică, atunci putem spera că în trimestrul patru, care e cel mai important din an, care are cea mai mare greutate, să avem un rezultat chiar mai bun de cel indicat de 0,4% recesiune. Deci să sperăm că putem să avem un rezultat mai bun de 0,4%, adică să fim mai optimiști decât prognoza o indică”, a mai declarat ministrul.