Amenzi de peste 1,7 milioane de lei după controale pe balastiere din Dolj, Vâlcea, Olt și Argeș

Publicat: 30 12. 2025, 18:47

Controalele au avut loc în perioada 1 septembrie – 12 decembrie, iar valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 1,74 milioane de lei. Verificările au vizat exploatări de agregate minerale, fiind constatate exploatări ilegale și multiple nereguli de mediu.

„În spatele acestor cifre sunt povești dramatice. Sunt zone în care exploatările ilegale au dus la pierderi de vieți omenești, comunități rămase fără acces la apă sau mult mai vulnerabile în fața inundațiilor”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului, care a subliniat că exploatarea resurselor naturale trebuie să se facă „legal, responsabil și cu respect față de comunități și ecosisteme”.

Sancțiunile aplicate

În județul Argeș, în perioada 3-12 decembrie, au fost efectuate 22 de controale, fiind aplicate 16 sancțiuni, dintre care 9 amenzi în valoare totală de 270.000 de lei și 3 avertismente. Totodată, au fost dispuse două suspendări ale activității, două măsuri de desființare a lucrărilor și a fost formulată o sesizare penală.

În județul Dolj, în perioada 17-21 noiembrie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au realizat 10 controale, soldate cu 6 sancțiuni, dintre care 5 amenzi în cuantum total de 380.000 de lei și un avertisment, pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor și nerespectarea condițiilor din actele de reglementare.

În județul Vâlcea, între 21 octombrie și 5 noiembrie, au fost desfășurate 26 de controale, fiind aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, respectiv 20 de amenzi în valoare de 662.500 de lei și 9 avertismente, precum și o suspendare a activității și o măsură de desființare a lucrărilor neautorizate.

În județul Olt, în perioada 1-5 septembrie, au fost efectuate 15 controale, în urma cărora au fost aplicate 18 sancțiuni, dintre care 12 amenzi în cuantum total de 427.500 de lei, 4 avertismente și măsuri complementare de desființare a lucrărilor și suspendare a activității.

Principalele nereguli constatate

Potrivit Gărzii Naționale de Mediu, principalele nereguli constatate au vizat lipsa actelor de reglementare, exploatarea în afara perimetrelor autorizate, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, lipsa sistemelor de colectare și epurare a apelor uzate, protecția insuficientă a solului și neîndeplinirea obligațiilor de refacere a mediului.

Reprezentanții instituției precizează că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, subliniind că presiunea economică generată de lucrările de infrastructură nu poate justifica încălcarea legislației de mediu.