Prima pagină » Economic » Analiză Gândul: Cum arăta economia țării când a venit Bolojan – în creștere, cu inflație mare și șomaj de 6% / După 6 luni, economia e în gard, inflația și șomajul – la cer

Analiză Gândul: Cum arăta economia țării când a venit Bolojan – în creștere, cu inflație mare și șomaj de 6% / După 6 luni, economia e în gard, inflația și șomajul – la cer

Gândul publică o analiză extrem de interesantă a indicatorilor economici ai țării înainte și după administrația Bolojan. Ușoara creștere economică de dinainte d el s-a dus în recesiune, în timp ce inflația și șomajul au crescut semnificativ.
Analiză Gândul: Cum arăta economia țării când a venit Bolojan – în creștere, cu inflație mare și șomaj de 6% / După 6 luni, economia e în gard, inflația și șomajul - la cer
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Au trecut mai bine de 6 luni de când administrația Bolojan s-a instalat la Palatul Victoria, iar indicatorii economici ai României arată urât.

O analiză Gândul, care lucrează cu date furnizate de Institutul Național de Statistică, pune pe tapet dezastrul.

Majoritatea indicatorilor economici s-au înrăutățit după mai bine de șase luni de la preluarea guvernării, arată Gândul.

Ce spun cifrele: Guvernul Bolojan a preluat o economie în creștere, o inflație considerată mare de economiști și un șomaj de 5,8%.

Acum, economia este în recesiune, inflația, deja mare, aproape s-a dublat, iar șomajul a crescut. Un indicator, însă, s-a îmbunătățit, dar datorită evoluției din decembrie: investițiile de la bugetul de stat au accelerat ușor.

Două trimestre economice consecutive de scădere economică

Economia României creștea, în prima jumătate din 2025, cu 1,1%. Era o creștere modestă, sub potențialul de 3% pe care îl indică de obicei economiștii, dar, totuși, o creștere.

Ce înseamnă creșterea PIB? Produsul Intern Brut înseamnă toată valoarea adăugată brută (VAB) dintr-o economie.

Practic, simplificat, înseamnă tot ce produce o economie în materie de valoare adăugată, adică prelucrarea materiei prime.

De exemplu, dacă o economie extrage cupru și îl vinde în stare brută, valoarea adăugată este aproape de zero. Dacă, însă, fabrică țevi de cupru din minereu, atunci creează valoare adăugată.

Revenind la evoluția economiei României: recesiunea tehnică (două trimestre consecutive de scădere economică) a fost declarată de INS vineri, când a anunțat că economia a scăzut cu 1,9% în ultimul trimestru din 2025, prin comparație cu trimestrul anterior.

Citiți continuarea în gandul.ro

Recomandarea video