Aspire Incubator s-a lansat şi a selectat primele trei proiecte ale comunităţii

Aspire Incubator a lansat prima sa ediţie, în cadrul căreia a selectat primele sale trei proiecte, conform unui comunicat al acestei comunităţi.

735 afișări
Imaginea articolului Aspire Incubator s-a lansat şi a selectat primele trei proiecte ale comunităţii

Aspire Incubator s-a lansat şi a selectat primele trei proiecte ale comunităţii (Imagine: Aspire / Mediafax Arhiva Foto)

La evenimentul de lansare, găzduit de ImpactHub Bucureşti, noile companii şi-au cunoscut şi mentorii, în persoanele lui Andrei Creţu, Dan Pascariu, Daniel Nicolescu, Dan Fati si Mihai Sfinţescu.

"Aspire este o organizaţie pregătită să îşi susţină pe termen lung membrii, oferind resurse în domeniile în care aceştia îşi doresc să se dezvolte. Incubatorul este un pas clar şi ferm în această direcţie, pe care îl facem cu toată încrederea" a menţionat Luca Mateescu, copreşedinte Aspire.

Cele trei proiecte selectate (din 5) vor beneficia timp de şase luni de mentorat 1 la 1, startup-urile urmând să participe la sesiuni speciale pentru dezolvatarea noţiunilor esenţiale de business, finance sau marketing.

Cele trei start-up-uri selectate sunt:

Meister - o aplicaţie care adună într-un loc toţi meşterii de care ai nevoie. Userii aplicaţiei se înregistrează, postează problema pe care o întâmpină, apoi aplicaţia găseşte cea mai apropiată persoană care o poate rezolva.

e-medi- care va deveni cel mai bun pachet digital educaţional din România, o platformă pentru elevii din ciclul liceal, care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat. Platforma va oferi conţinut digital de înaltă calitate, care acoperă întreaga curiculă a examenului. Sesiuni video, urmate de module de testare şi exerciţii vor fi incluse în pachet.

Eventage - o platformă care face conexiunea între organizatorii de evenimente şi furnizori, fiind un motor eficient de căutare a produselor şi serviciilor utilizate de către organizatori. Beneficiul major al platformei este scurtarea timpului organizării unui eveniment, toate informaţiile fiind la un click distanţă.

Aspire Incubator este un proiect pilot al Aspire for Education România, având scopul de a încuraja mediul antreprenorial din Europa Centrală şi de Est şi de a oferi mentorat ideilor inovative, care au un impact asupra comunităţii locale.

Proiectul Aspire a început în anul 2011, când un grup de studenţi români ce au absolvit universităţi de top din Statele Unite şi Europa: Harvard, Wharton, Princeton, IE si Georgetown, au decis să ofere oportunitatea tinerilor români să aibă acces la educaţia de care au avut ei parte.

Aspire a evoluat într-o comunitate de peste 500 de tineri, cu caracter internaţional, 80% din membri fiind români (dintre care aproape jumătate au studiat sau studiază în străinătate), iar 20% provin din alte ţări europene.

În prezent, absolvenţii Aspire studiază şi muncesc în peste 37 de ţări.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici