Aurul a atins un nou maxim istoric, iar petrolul scade puternic după retrogradarea ratingului SUA

Preţul petrolului a scăzut luni cu 3 dolari, la puţin peste 83 dolari pe baril, din cauza temerilor privind cererea de pe piaţa americană, iar aurul a atins un nou maxim istoric, de peste 1.700 dolari pe uncie, din cauza reducerii ratingului SUA la AA+ de către Standard & Poor's.

1179 afișări
Imaginea articolului Aurul a atins un nou maxim istoric, iar petrolul scade puternic după retrogradarea ratingului SUA

Aurul a atins un nou maxim istoric, iar petrolul scade puternic după retrogradarea ratingului SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bursele asiatice au scăzut puternic, iar dolarul se depreciază faţă de principalele valute de referinţă şi a atins un nou minim istoric faţă de francul elveţian. Investitorii vând în ritm accelerat acţiuni şi mărfuri cu grad ridicat de risc şi se orientează către activele sigure, precum yenul japonez, francul şi aurul.

Preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană a atins luni un minim al zilei de 83,18 dolari pe baril şi se tranzacţiona, în jurul orei 9:42, la 83,53 dolari pe baril. Cotaţia ţiţeiului Brent a coborât la 105,79 dolari, cel mai redus nivel din 27 iunie, revenind ulterior la 106,36 dolari pe baril.

Petrolul SUA a pierdut circa 8% din preţ de la începutul acestui an, după ce s-a apreciat în 2010 cu 15%.

Aurul a atins luni un nou maxim istoric, de peste 1.714 dolari pe uncie, revenind ulterior la circa 1.690 dolari pe uncie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici