Aurul și argintul își vor continua creșterea chiar dacă SUA și Iran ajung la un acord de pace

Publicat: 07 05. 2026, 15:34
Actualizat: 07 05. 2026, 16:47

Prețurile aurului și argintului au oscilat puternic în ultimele luni, pe fondul conflictului dintre SUA și Iran și al tensiunilor din Strâmtoarea Hormuz. Analiștii spun însă că piața începe să fie influențată din nou mai ales de inflație, dobânzi și cererea ridicată pentru metale prețioase.

Aurul rămâne activ de refugiu

Potrivit directorului de strategie la banca belgiană BNP Paribas Fortis, Philippe Gijsels, actuala corecție a pieței nu reprezintă sfârșitul creșterilor.

„Băncile centrale și guvernele vor continua să își reducă expunerea pe titlurile de stat americane și să cumpere aur”, a precizat acesta pentru CNBC. „Într-un mediu cu inflație structural mai ridicată, investitorii trebuie să dețină active reale, iar metalele prețioase fac clar parte din această categorie”.

Acesta estimează că, odată cu reducerea tensiunilor geopolitice, investitorii vor reveni masiv pe piața aurului și argintului: „Pe măsură ce ceața războiului se ridică, investitorii vor reveni pe piața aurului și argintului”.

Cererea pentru argint rămâne ridicată

Analiștii spun că argintul are în continuare un avantaj important: este folosit masiv în industrie, inclusiv în panouri solare, computere, telefoane mobile și automobile.

Oferta de argint fizic rămâne limitată, în timp ce cererea continuă să crească, susține Paul Williams, director general al furnizorului britanic de metale prețioase Solomon Global.

„Oferta de argint fizic rămâne restrânsă, iar cererea venită din tehnologiile verzi continuă să fie puternică”, a explicat acesta. Totodată, „conflictul dintre SUA și Iran a întărit argumentele strategice pentru energia solară. În același timp, cererea generată de dezvoltarea inteligenței artificiale continuă să crească”.

Oficialul britanic a explicat că piața argintului este deja tensionată, iar orice creștere suplimentară a cererii poate duce rapid la noi scumpiri.

Piața a reacționat la semnalele de pace

Piețele financiare au reacționat imediat după informațiile potrivit cărora Washingtonul și Teheranul sunt aproape de un acord pentru reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu. Prețul petrolului a scăzut miercuri, bursele au crescut, iar aurul și argintul au revenit pe plus.

Prețul aurului pentru livrare imediată a urcat joi spre 4.750 de dolari uncia (aproximativ 31 de grame), iar argintul a depășit 79 de dolari pentru aceeași unitate de măsură, după mai multe zile de fluctuații puternice pe piață.

Ce se întâmplă cu aurul și argintul dacă negocierile eșuează

Analiștii spun că evoluția pe termen scurt va depinde de negocierile dintre SUA și Iran, însă perspectiva pe termen lung rămâne pozitivă: „Dacă se va semna un acord de pace, argintul ar beneficia de îmbunătățirea sentimentului economic și de o cerere industrială mai mare”.

În schimb, „dacă negocierile eșuează, aurul va fi probabil primul activ de refugiu cumpărat de investitori, însă argintul ar putea recupera foarte rapid”.