Autostrada Unirii: Un oficial din Ministerul Transporturilor anunță când vom circula pe primii kilometri

Publicat: 23 06. 2026, 17:49
Lucările avansează pe Autostrada Unirii.

Horațiu Cosma a anunțat marți că, după decenii de așteptare, legătura dintre Transilvania și Moldova prinde contur și că „în prima parte a anului 2027 vom circula pe primii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8”.

Este vorba de un tronson de 24 de kilometri cuprins între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului, unde lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 50%.

Oficialul arată că, în teren constructorul a mobilizat aproape 800 de muncitori și peste 700 de utilaje.

El susține că terasamentele cresc cu peste 400.000 de metri cubi în fiecare lună și că s-a depășit 50% la această categorie de lucrări.

Mai mult, a început așternerea asfaltului: „În luna iulie sunt programate aproape 25.000 de tone de mixturi asfaltice, iar în august ritmul va crește la aproximativ 40.000 de tone. Șantierul se «înnegrește» de la o zi la alta”.

Centură pentru Târgu Mureș

Horațiu Cosma susține că în ceea ce privește podurile și pasajele s-a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 65%: „Din cele aproape 600 de grinzi necesare pe întregul proiect, peste 400 au fost deja produse, iar peste 200 au fost montate pe poziție. În total, constructorul a pus în operă până acum peste 108.000 de metri cubi de beton”.

Urmează ca în iulie să fie finalizate și ultimele lucrări de relocare a rețelelor electrice de înaltă tensiune, ceea ce va permite deblocarea completă a ultimelor fronturi de lucru.

„Am discutat cu antreprenorul și am făcut un plan pentru prioritizarea sectorului dintre Târgu Mureș și Acățari, care va funcționa ca o veritabilă centură sudică a municipiului Târgu Mureș. Obiectivul nostru este să câștigăm câteva luni față de termenul contractual și să oferim cât mai repede șoferilor beneficiile acestei investiții”, a mai spus secretarul de stat.