Prețul benzinei standard a ajuns, vineri, la un nivel record. Cel mai mic preț pentru benzina standard este afișat vineri de Socar, unde litrul costă între 9,51 și 9,54 lei, în funcție de stație. La Lukoil, prețul este de 9,57 lei/l, iar la Rompetrol ajunge la 9,59 lei/l.
În stațiile Petrom, benzina standard se vinde cu 9,64 lei litrul, în timp ce la OMV și MOL se înregistrează cel mai mare preț: 9,7 lei litrul.
Pe de altă parte, și motorina a înregistrat noi scumpiri. Cel mai ieftin litru de motorină standard poate fi găsit vineri la Petrom, la 10,10 lei/l, iar cel mai scump, la Lukoil, respectiv 10,23 lei.
Potrivit portalului peco-online.ro, cel mai mic preț la benzină este raportat în municipiul Zalău, jud. Sălaj, unde prețul este de 9,48 lei, la Socar. Cea mai ieftină motorină se găsește în Gherla, județul Cluj, la o stație DHR, unde un litru costă 9,96 lei.
Creșterea prețurilor vine într-un moment în care autoritățile au redus deja acciza la motorină la nivelul maxim permis de lege.