Bonificația de 3% pentru firme va fi acordată automat, anunță Ministerul Finanțelor
Potrivit ministerului, ordinul semnat de ministrul Finanțelor pune în aplicare prevederile Ordonanței de urgență nr. 8/2026 și stabilește mecanismul prin care bonificația va fi acordată.
Organele fiscale vor verifica din oficiu dacă firmele îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și vor emite automat deciziile de acordare a bonificației.
Pentru a beneficia de facilitate, contribuabilii trebuie să fi depus toate declarațiile fiscale potrivit vectorului fiscal, să fi achitat integral și la termen impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului fiscal 2025 și să nu înregistreze obligații fiscale ori creanțe bugetare restante la termenele prevăzute de lege.
Bonificația de 3% va fi utilizată pentru compensarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului
Suma reprezentând bonificația de 3% va fi utilizată pentru compensarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. În cazurile prevăzute de lege, dacă suma nu poate fi compensată, aceasta va putea fi restituită contribuabilului.
Ordinul aprobă și modelele standardizate ale deciziilor de acordare, modificare și anulare a bonificației, precum și regulile aplicabile în situația depunerii declarațiilor rectificative sau a stabilirii unor diferențe de impozit în urma controalelor fiscale.
Ministerul Finanțelor precizează că facilitatea fiscală a produs deja efecte în anii anteriori. Astfel, în 2025, persoanele juridice au beneficiat de bonificații în valoare totală de aproximativ 269 de milioane de lei, aferente impozitului pe profit și impozitului pe veniturile microîntreprinderilor datorate pentru anul fiscal 2024.
De asemenea, în 2026, persoanele fizice au primit bonificații totale de 43,5 milioane de lei pentru plata anticipată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale aferente anului 2025, achitate până la termenul de 15 aprilie 2026.
Proiectul ordinului a fost publicat în transparență decizională la 9 iunie 2026, iar actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.