Când ar putea fi repornite reactoarele de la Cernavodă. Cristian Bușoi exclude următoarele 10 zile

Publicat: 06 10. 2026, 13:10
Centrala Nucleară de la Cernavodă

„Dacă se vor redeschide pe rând sau dacă este posibil tehnic să se redeschidă ambele în același timp, nu se va întâmpla în următoarele zece zile”, a declarat Cristian Bușoi dupa Comandamentul în Energie privind evitarea unui blackout.

Secretarul de stat a precizat că prognozele privind debitul Dunării nu permit, în acest moment, stabilirea unei date clare pentru revenirea celor două unități în Sistemul Energetic Național.

Presiunea pe importurile de energie s-a redus

Bușoi susține însă că situația energetică din regiune s-a stabilizat și că nu mai există presiunea care s-a manifestat anterior asupra importurilor de electricitate din Ungaria.

„Vestea bună este că situația regională este stabilă, nu mai există acea presiune pe importurile din Ungaria. În toate celelalte țări din regiune, lucrurile sunt în parametrii normali”, a spus secretarul de stat.

În România, principalele probleme rămân lipsa producției nucleare de la Cernavodă și nivelul redus al producției hidro. În schimb, centralele pe gaze naturale funcționează la capacitate ridicată.

„Și în România, exceptând faptul că Nuclearelectrica este închisă cu cele două reactoare și că avem unele probleme cu producția hidroelectrică, în rest, unitățile pe gaz natural merg la capacitate maximă”, a explicat Bușoi.

Acesta a precizat că anumite capacități trec prin perioade programate de mentenanță, inclusiv la Iernut, dar acestea au fost luate în calcul în estimările privind funcționarea sistemului.

Turceni revine cu o unitate. Importurile pot ajunge la 3.500 MW

Secretarul de stat a mai anunțat că la Complexul Energetic Oltenia urmează să revină în funcțiune, joi, o unitate de la Turceni, astfel încât trei grupuri să funcționeze în paralel.

Producția eoliană contribuie, de asemenea, în anumite zile la acoperirea consumului, în timp ce România continuă să apeleze la importuri în intervalele cu cerere ridicată.

Potrivit lui Bușoi, în unele zile din octombrie, pe baza prognozelor disponibile, importurile ar putea ajunge la aproximativ 3.500 MW în orele de vârf, în special în jurul orei 21:00.

„Apelăm la importuri care, cel puțin în ultimele zile și în unele din zilele lunii octombrie, pe prognozele prezentate astăzi, vor atinge maxime istorice în jurul de 3500 de MW. Vorbesc de orele de vârv și principal în jurul orei 21. În timpul zilei nu avem nici cea mai mică problemă cu asigurarea consumului”, a spus Bușoi.

În timpul zilei, însă, oficialul susține că nu există probleme în acoperirea consumului intern.

Ambele reactoare de la Cernavodă sunt oprite

Centrala de la Cernavodă, singura centrală nucleară a României, are două reactoare CANDU, fiecare cu o putere de aproximativ 700 MW. Centrala de la Cernavodă asigură, în condiții normale de funcționare, aproximativ 20% din producția națională de energie.

Cele două reactoare de la Cernavodă au fost oprite în contextul scăderii accentuate a debitului Dunării, care a afectat condițiile necesare pentru răcirea în siguranță a unităților. Prima unitate de la Cernavodă a fost închisă pe 28 iulie, iar a doua, pe 13 august, după ce Dunărea a ajuns la un nivel care nu putea asigura răcirea turbinelor.

Nuclearelectrica a anunțat că oprirea s-a făcut controlat, iar reactoarele au fost menținute în stare sigură până când parametrii hidrologici vor permite reluarea producției. Oprirea completă a centralei a scos temporar din sistem aproximativ 1.400 MW de capacitate de producție.